Greva de la Lupeni, 1929

Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați^[1] în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă^[2] în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate^[3].

Context și desfășurare[modificare | modificare sursă]

Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907^[4], la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale^[5]^[6]: de exemplu, greva din București în decembrie 1918 a fost reprimată de armată tot cu arme de război (mitraliere, tunuri)^[7], greva generală din 1920, care cerea demilitarizarea întreprinderilor și dreptul muncitorilor de a se organiza în sindicate și a face în mod legal grevă fiind și ea neutralizată în mod similar.^[8] În materie de reacție la greve, sau la orice protest contra oligarhiei industriale și financiare care voia să acapareze statul și să-l folosească exclusiv întru servirea propriilor ei interese^[9], când nu era implicată direct, armata - principala dar nu și singura forță de represiune internă a guvernului - sprijinea acțiunile grupurilor huliganice de extremă dreaptă, care ele încercau spargerea grevelor^[10] sau suprimarea libertății presei.^[11]

Reacția guvernului la greva de la Lupeni în 1929 n-a fost diferită, în ciuda faptului că pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, și că proprietarii minei erau bancheri și politicieni marcanți ai partidului național liberal. Presa internațională a vremii se făcea ecoul remarcilor unor membri ai guvernului care declarau că proprietarii (directoratul) companiei au refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat, drept pentru care toată vina o poartă „directoratul” companiei, ^[12] care se afla în mâinile unor bancheri liberali, printre care și Tătărescu^[13]

Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor.

A doua zi administrația locală apelează, cum era cutuma, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc; presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți,^[14]^[15] care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.

Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul.^[16] Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.

Există un număr de 25 de dispăruți^[17], drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune.

Istoriografia din epoca comunistă a încercat să revendice pentru mișcarea comunistă sau PCR un rol important în protestul minerilor de la Lupeni, iar în contemporaneitatea postcomunistă anumiți istorici români reiau și ei, din motive ideologice opuse, același mit. Istorici occidentali precum Francisco Veiga resping însă teza, arătând că nu e necesară inventarea de motivații și acțiuni politice cât timp motivațiile economice erau mai mult decât suficiente pentru a explica explozia socială, cu atât mai mult cu cât pe eșichierul politic românesc la stânga centrului nu se afla „decât un gol”^[18]: în contrast cu situația din unele state occidentale, comuniștii români erau paralizați în mod durabil de represiunea regimului, în plus în cazul conflictului de la Lupeni convinși fiind că este vorba despre o provocare, s-au abținut să sprijine activ greva.^[19]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Cea mai cumplită grevă a minerilor din Valea Jiului: vânătoarea de oameni din Lupeni, din '29. „Cadavrele erau niște grămezi de carne înșirate pe niște paie“, Daniel Guță, Adevărul, 11 mai 2015
Greva minerilor din Valea Jiului din 1977
Golgota (film) (1966)

Note[modificare | modificare sursă]

^ În august 1929 a izbucnit, în importantele mine de la Lupeni, din Transilvania, o grevă violentă, în aparență pentru motive salariale, în care au fost implicați vreo 6 000 de muncitori. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 104.
^ Se pare că vina pentru conflict nu se află în întregime de partea greviștilor. M. Ioanițescu, președintele Camerei Deputaților, a declarat că atât cauza grevei cât și a tragediei masacrului o reprezintă sărăcia cruntă în care trăiesc muncitorii prost salarizați din Lupeni. - "RIOT DEATH TOLL RISES AT RUMANIAN MINE: Number of Strikers Killed by Soldiers, First Put at 16 Now Said To Be 40", Special Cable to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 8, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 25.
^ Unitățile militare trimise în zonă au făcut uz de arme fără discriminare și în mod brutal: în zece minute au căzut sub gloanțe 68 de mineri, dintre care 28 au murit pe loc, mulți dintre ei fiind loviți în spate. [...] În august 1929 a izbucnit, în importantele mine de la Lupeni, din Transilvania, o grevă violentă, în aparență pentru motive salariale, în care au fost implicați vreo 6 000 de muncitori. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 104.
^ Brutalitatea polițienească, fără nici o deosebire, împotriva oricărui posibil dușman al ordinii politice stabilite era o practică foarte răspîndită în statul român și în altele asemănătoare din toată Europa, în care regimul liberal-burghez nu era sprijinit de un amplu consens social; […] În România, manifestarea cea mai dramatică fusese omorîrea țăranilor în 1907, dar, fără să se ajungă la astfel de extreme, bătaia, arestările arbitrare, traficul de influență și corupția de tot felul erau probleme de rutină. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 78.
^ În continuare, aceasta va deveni o practică obișnuită. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 45.
^ Ajuns la putere, generalul a jucat toate cărțile posibile, de preferință pe cea a represiunii fără menajamente împotriva oricărei manifestații sau revendicări stîngiste sau, pur și simplu, populare. Arbitrajul obligatoriu al conflictelor de muncă și militarizarea căilor ferate au fost simple aproximări ale marii capodopere, adică dezarticularea grevei generale din octombrie 1920, la care a contribuit și cenzura completă; de asemenea armata defila pe străzi cu fanfară, pentru a impresiona. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 47.
^ […] în decembrie 1918, la București, a fost reprimată prin folosirea masivă a trupelor de pușcași și chiar a mitralierelor și tunurilor mici. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, pp.44-45.
^ Avînd în vedere pasivitatea germanilor, trupele române au expulzat de pe teritoriul lor resturile armatei ruse, bolșevici sau nu; și, la sfîrșitul războiului, au întors armele, fără șovăire, împotriva mișcării muncitorești, întîia manifestație serioasă desfășurată după război, în decembrie 1918, la București, a fost reprimată prin folosirea masivă a trupelor de pușcași și chiar a mitralierelor și tunurilor mici. Lovitura a fost chiar zdrobitoare în octombrie 1920, cînd a fost neutralizată o grevă generală care sprijinea unele revendicări ale Partidului Socialist Român - demilitarizarea unor întreprinderi, libertatea de organizare și dreptul la grevă; și, în plus, cu această ocazie au fost închiși marea majoritate a liderilor partidului. În continuare, aceasta va deveni o practică obișnuită. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, pp.44-45.
^ În România, în ianuarie 1922, liberalii au revenit la putere, cîștigînd apoi fără probleme alegerile, două luni mai tîrziu. Nu mai făceau eforturi pentru a ascunde că își propuneau să ia toată puterea în stat și să-1 remodeleze conform nevoilor oligarhiei industriale și financiare. Era un stil politic direct și fără compromisuri, caracteristic și pentru alte epoci, astfel încît părea că „normalitatea” era asigurată și chiar se putea reveni la vechile timpuri de dinainte de război. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 53.
^ Cu toate acestea, începînd din februarie 1920, grupul a acționat în forță. Cele două acțiuni mai importante sînt încercările de a sparge grevele care paralizau fabrica Regia (Monopolurile Regale ale Statului, de fapt o fabrică pentru tutun) și atelierele feroviare ale orașului Iași. Sînt, în mod esențial, acțiuni provocatoare, dar care dispuneau de sprijinul unor contingente ale armatei. În paralel, au constituit un ajutor în opera de creare a unei mișcări sindicale „albe”: înainte de intervenția de la Regie, 183 de muncitori și funcționari, dintr-un total de o mie de angajați, au semnat actul de constituire a unui astfel de sindicat. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p.48.
^ Apoi, avînd în vedere că studențimea nu era un adversar prea serios în comparație cu feroviarii, și-au mutat ofensiva în afara sălilor de curs. Întrerupeau spectacolele de teatru cu subiecte insuficient de „patriotice” și ardeau în plină stradă beretele rusești ale studenților de stînga. Curînd presa de această tendință a devenit un obiectiv prioritar; grupul a molestat reporteri și, în primăvara lui 1921, a distrus rotativele ziarului socialist Lumea și patru sute de exemplare ale ziarului au fost arse în plină stradă. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 52.
^ Un alt membru al guvernului a declarat că directoratul minelor din Lupeni este în mare parte responsabil de calamitate. Acesta a spus că directoratul a respins pur și simplu toate cererile minerilor, fapt care adesea nu se justifica, aceștia limitându-se să declare doar că minerii sunt infectați de comunism. […] În București se crede că membrilor liberali ai directoratului minelor din Lupeni le convine situația dificilă în care a fost băgat guvernul de acțiunea armatei. - "RIOT DEATH TOLL RISES AT RUMANIAN MINE: Number of Strikers Killed by Soldiers, First Put at 16 Now Said To Be 40", Special Cable to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 8, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 25.
^ Minele Lupeni aparțin unui grup de bănci liberale iar unul dintre directori este Tătărescu, fostul ministru liberal de interne. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.
^ Un cordon de militari înconjoară spitalul în care se află mai mult de 2oo de răniți, în timp ce mai multe mii de muncitori care s-au adunat afară au fost alungați cu baionetele. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.
^ Masacrul minerilor din Lupeni în 1929. The New York Times: „Scene sfâșietoare. Peste 20 de cadavre au fost puse în care de bălegar și duse în grabă la groapă”, 5 august 2016, Daniel Guță, Adevărul, accesat la 12 septembrie 2016
^ Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare și încărcate pe căruțe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele și sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentații amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulțimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, și la patru ore după înhumarea morților o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziție de tragere. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.
^ După înmormântare, ofițeri precedați de toboșari, au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deși era o seară sufocantă. Toate hotelurile și restaurantele, inclusiv cele ale stațiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. […] Există știri despre soldați care caută cadavre în păduri, întrucât mulți din cei grav răniți au fugit panicați după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. […] Continuă să se mai facă arestări și trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.
^ Cele două mișcări de extremă dreaptă au escaladat poziții luptînd împotriva acestui adversar „solid” în serviciul unor interese socio-economice care aveau nevoie temporar de ele; astfel, deși apăruseră cu foarte puțini ani înainte de mișcarea lui Codreanu, au cîștigat curînd un ascendent față de aceasta care, dimpotrivă, nu a întîlnit la stînga decît un gol." - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, pp. 75-76.
^ Totuși, conducătorii PCR erau conștienți de pericolele unei beligeranțe active și au menținut o atitudine mai degrabă pragmatică, ceea ce nu ne permite să le atribuim importanța hotărâtoare la Lupeni și în alte conflicte ale epocii, cum o făcea istoriografia românească oficială din perioada comunistă.(Pe atunci comuniștii traversau o perioadă de paralizie cronică, rezultat al loviturilor primite și al slabei capacități de a intra în legătură cu masele muncitorești. Mai mult, după acuzațiile ulterioare ale lui Béla Kún, liderii de atunci s-au abținut să sprijine activ greva, pe care o considerau rezultatul acțiunii unor provocatori. (Vezi Robert R. King, op. cit.; vezi p. 18 și 22. G. D. Jackson, op. cit., pp. 257-265.) - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 105.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Lupeni 1929. O istorie imposibilă Arhivat în 19 octombrie 2013, la Wayback Machine.

[1] În august 1929 a izbucnit, în importantele mine de la Lupeni, din Transilvania, o grevă violentă, în aparență pentru motive salariale, în care au fost implicați vreo 6 000 de muncitori. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 104.

[2] Se pare că vina pentru conflict nu se află în întregime de partea greviștilor. M. Ioanițescu, președintele Camerei Deputaților, a declarat că atât cauza grevei cât și a tragediei masacrului o reprezintă sărăcia cruntă în care trăiesc muncitorii prost salarizați din Lupeni. - "RIOT DEATH TOLL RISES AT RUMANIAN MINE: Number of Strikers Killed by Soldiers, First Put at 16 Now Said To Be 40", Special Cable to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 8, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 25.

[3] Unitățile militare trimise în zonă au făcut uz de arme fără discriminare și în mod brutal: în zece minute au căzut sub gloanțe 68 de mineri, dintre care 28 au murit pe loc, mulți dintre ei fiind loviți în spate. [...] În august 1929 a izbucnit, în importantele mine de la Lupeni, din Transilvania, o grevă violentă, în aparență pentru motive salariale, în care au fost implicați vreo 6 000 de muncitori. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 104.

[4] Brutalitatea polițienească, fără nici o deosebire, împotriva oricărui posibil dușman al ordinii politice stabilite era o practică foarte răspîndită în statul român și în altele asemănătoare din toată Europa, în care regimul liberal-burghez nu era sprijinit de un amplu consens social; […] În România, manifestarea cea mai dramatică fusese omorîrea țăranilor în 1907, dar, fără să se ajungă la astfel de extreme, bătaia, arestările arbitrare, traficul de influență și corupția de tot felul erau probleme de rutină. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 78.

[5] În continuare, aceasta va deveni o practică obișnuită. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 45.

[6] Ajuns la putere, generalul a jucat toate cărțile posibile, de preferință pe cea a represiunii fără menajamente împotriva oricărei manifestații sau revendicări stîngiste sau, pur și simplu, populare. Arbitrajul obligatoriu al conflictelor de muncă și militarizarea căilor ferate au fost simple aproximări ale marii capodopere, adică dezarticularea grevei generale din octombrie 1920, la care a contribuit și cenzura completă; de asemenea armata defila pe străzi cu fanfară, pentru a impresiona. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 47.

[7] […] în decembrie 1918, la București, a fost reprimată prin folosirea masivă a trupelor de pușcași și chiar a mitralierelor și tunurilor mici. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, pp.44-45.

[8] Avînd în vedere pasivitatea germanilor, trupele române au expulzat de pe teritoriul lor resturile armatei ruse, bolșevici sau nu; și, la sfîrșitul războiului, au întors armele, fără șovăire, împotriva mișcării muncitorești, întîia manifestație serioasă desfășurată după război, în decembrie 1918, la București, a fost reprimată prin folosirea masivă a trupelor de pușcași și chiar a mitralierelor și tunurilor mici. Lovitura a fost chiar zdrobitoare în octombrie 1920, cînd a fost neutralizată o grevă generală care sprijinea unele revendicări ale Partidului Socialist Român - demilitarizarea unor întreprinderi, libertatea de organizare și dreptul la grevă; și, în plus, cu această ocazie au fost închiși marea majoritate a liderilor partidului. În continuare, aceasta va deveni o practică obișnuită. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, pp.44-45.

[9] În România, în ianuarie 1922, liberalii au revenit la putere, cîștigînd apoi fără probleme alegerile, două luni mai tîrziu. Nu mai făceau eforturi pentru a ascunde că își propuneau să ia toată puterea în stat și să-1 remodeleze conform nevoilor oligarhiei industriale și financiare. Era un stil politic direct și fără compromisuri, caracteristic și pentru alte epoci, astfel încît părea că „normalitatea” era asigurată și chiar se putea reveni la vechile timpuri de dinainte de război. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 53.

[10] Cu toate acestea, începînd din februarie 1920, grupul a acționat în forță. Cele două acțiuni mai importante sînt încercările de a sparge grevele care paralizau fabrica Regia (Monopolurile Regale ale Statului, de fapt o fabrică pentru tutun) și atelierele feroviare ale orașului Iași. Sînt, în mod esențial, acțiuni provocatoare, dar care dispuneau de sprijinul unor contingente ale armatei. În paralel, au constituit un ajutor în opera de creare a unei mișcări sindicale „albe”: înainte de intervenția de la Regie, 183 de muncitori și funcționari, dintr-un total de o mie de angajați, au semnat actul de constituire a unui astfel de sindicat. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p.48.

[11] Apoi, avînd în vedere că studențimea nu era un adversar prea serios în comparație cu feroviarii, și-au mutat ofensiva în afara sălilor de curs. Întrerupeau spectacolele de teatru cu subiecte insuficient de „patriotice” și ardeau în plină stradă beretele rusești ale studenților de stînga. Curînd presa de această tendință a devenit un obiectiv prioritar; grupul a molestat reporteri și, în primăvara lui 1921, a distrus rotativele ziarului socialist Lumea și patru sute de exemplare ale ziarului au fost arse în plină stradă. - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 52.

[12] Un alt membru al guvernului a declarat că directoratul minelor din Lupeni este în mare parte responsabil de calamitate. Acesta a spus că directoratul a respins pur și simplu toate cererile minerilor, fapt care adesea nu se justifica, aceștia limitându-se să declare doar că minerii sunt infectați de comunism. […] În București se crede că membrilor liberali ai directoratului minelor din Lupeni le convine situația dificilă în care a fost băgat guvernul de acțiunea armatei. - "RIOT DEATH TOLL RISES AT RUMANIAN MINE: Number of Strikers Killed by Soldiers, First Put at 16 Now Said To Be 40", Special Cable to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 8, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 25.

[13] Minele Lupeni aparțin unui grup de bănci liberale iar unul dintre directori este Tătărescu, fostul ministru liberal de interne. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.

[14] Un cordon de militari înconjoară spitalul în care se află mai mult de 2oo de răniți, în timp ce mai multe mii de muncitori care s-au adunat afară au fost alungați cu baionetele. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.

[15] Masacrul minerilor din Lupeni în 1929. The New York Times: „Scene sfâșietoare. Peste 20 de cadavre au fost puse în care de bălegar și duse în grabă la groapă”, 5 august 2016, Daniel Guță, Adevărul, accesat la 12 septembrie 2016

[16] Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare și încărcate pe căruțe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele și sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentații amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulțimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, și la patru ore după înhumarea morților o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziție de tragere. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.

[17] După înmormântare, ofițeri precedați de toboșari, au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deși era o seară sufocantă. Toate hotelurile și restaurantele, inclusiv cele ale stațiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. […] Există știri despre soldați care caută cadavre în păduri, întrucât mulți din cei grav răniți au fugit panicați după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. […] Continuă să se mai facă arestări și trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune. - "RUSH DEAD STRIKERS TO GRAVES IN CARTS", Wireless to THE NEW YORK TIMES. New York Times (1923-Current file); Aug 10, 1929; ProQuest Historical Newspapers: The New York Times (1851-2009), pg. 3.

[18] Cele două mișcări de extremă dreaptă au escaladat poziții luptînd împotriva acestui adversar „solid” în serviciul unor interese socio-economice care aveau nevoie temporar de ele; astfel, deși apăruseră cu foarte puțini ani înainte de mișcarea lui Codreanu, au cîștigat curînd un ascendent față de aceasta care, dimpotrivă, nu a întîlnit la stînga decît un gol." - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, pp. 75-76.

[19] Totuși, conducătorii PCR erau conștienți de pericolele unei beligeranțe active și au menținut o atitudine mai degrabă pragmatică, ceea ce nu ne permite să le atribuim importanța hotărâtoare la Lupeni și în alte conflicte ale epocii, cum o făcea istoriografia românească oficială din perioada comunistă.(Pe atunci comuniștii traversau o perioadă de paralizie cronică, rezultat al loviturilor primite și al slabei capacități de a intra în legătură cu masele muncitorești. Mai mult, după acuzațiile ulterioare ale lui Béla Kún, liderii de atunci s-au abținut să sprijine activ greva, pe care o considerau rezultatul acțiunii unor provocatori. (Vezi Robert R. King, op. cit.; vezi p. 18 și 22. G. D. Jackson, op. cit., pp. 257-265.) - Francisco Veiga, Mistica Ultranaționalismului: Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. II, Editura Humanitas, 1995, p. 105.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]