Green Day

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Green Day
Green day Live 5 june 2013 in Rome.JPG
Green Day în concert
Informații generale
Naționalitate ,Berkeley, East Bay, California, SUA
Gen muzical Rock
Alternative rock
Ani de activitate 1987 - prezent
Case de discuri Lookout! Records(1989-1993)
Reprise Records(1993 - prezent)
Interpretare cu Pinhead Gunpowder
The Frustrators
The Network
Foxboro Hot Tubs
Website GreenDayRomania = GreenDay.com
Membri
Billie Joe Armstrong
Mike Dirnt
Tré Cool
Jason White
Foști membri
John Kiffmeyer
Sean Hughes

Green Day este o formație de Punk Rock americană, formată în anul 1987.[1] Formația este formată din trei membri, aceștia fiind: Billie Joe Armstrong (chitară, voce), Mike Dirnt (acompaniament vocal, bas), și Tré Cool (tobe).

Green Day este deseori scris greșit și anume Greenday. Green Day a făcut parte originar din proiectul clubului de pe Strada 924 Gilman situat în Berkeley, California. Primele materiale ale formației lansate vreodată au fost create pentru o casă de discuri independentă numită Lookout! Records care le-a adus primii fani, unii din ei simțindu-se înstrăinați când formația semnase un contract cu o cunoscută casă de discuri[2]. Al treilea album al formației, numit Dookie, a devenit un succes de casă în anul 1994 când s-au vândut 10 milioane de discuri în Statele Unite, (minimum 15 milioane pana in 2008).[3] Datorită acestui fapt, formația Green Day a ajuns cunoscută alături de alte formații de genul punk din California precum The Offspring și Rancid, reluând interesul în promovarea genului muzical punk rock în Statele Unite. [4][5] Albumele Insomniac, Nirmond și Warning nu au avut succesul albumului Dookie, dar totuși s-au bucurat de un succes, acestea luând două discuri de platină și respectiv de aur. [6] În anul 2004, formația a lansat albumul American Idiot care a readus formația în atenția generației tinere, reușind să înregistreze un număr de 5 milioane de discuri vândute în Statele Unite. [6]

Albumele formației Green Day s-au vândut în peste 65 de milioane de discuri în întreaga lume,[3] din care 22 de milioane numai în Statele Unite.[7] De asemenea formația a primit 4 Premii Grammy, premiul de Cel Mai Bun Album pentru albumul Dookie, Cel Mai Bun Album Rock pentru albumul American Idiot si 21st Century Breakdown, și premiul Piesa Anului pentru piesa "Boulevard of Broken Dreams"

Istoria[modificare | modificare sursă]

Crearea formației și anii de observare(1987-1993)[modificare | modificare sursă]

În anul 1987, tinerii de 15 ani Billie Joe Armstrong și Mike Drint creează o formație numită Sweet Children. Primul spectacol al acestora având loc pe data de 17 octombrie 1987 la Excaviția lui Rod Hickory din Vallejo, California, locul unde mama lui Armstrong era angajată.[1] În anul 1989 Armstrong și Drint au început să lucreze cu toboșarul formației de punk rock americană Isocracy numit John Kiffmeyer(numit de asemenea Al Sobeante). Kiffmeyer a ocupat două locuri în formație acestea fiind, unul de toboșar și celălalt de manager al formației primind comenyile pentru spectacole și ajutând la crearea unui club pentru fani.[8]

"Welcome to Paradise" (1990)
Demonstrație a piesei Welcome to Paradise de pe albumul Kerplunk. Această piesă este cea dinnaintea celei înregistrate pentru albumul de debut al formației Dookie
Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.

Larry Livermore, deținătorul casei de discuri Lookout! Records văzând formația cântând la un spectacol a fost impresionat și datorită acestui fapt, formația a semnat un contract cu casa sa de discuri. În anul 1989 au înregistrat primul lor EP numindu-se 1,000 Hours. Înnainte de lansarea EP-ului, formația a rențuat la numele de Sweet Children după cum susține Larry Livermore pentru a nu face confuzie cu Sweet Baby,[9] formația schimbându-și numele în Green Day. [10]

Casa de discuri Lookout! a lansat primul album al formației Green Day numit 39/Smooth în târziul anului 1990 care deținea și o scrisoare părând a fi de la I.R.S. Records care scria că casa de discuri I.R.S. Records voia să semneze un contract cu Green Day. De asemenea având și un răspuns de la formație care se adresează casei de discuri I.R.S. Records că sunt foarte recunoscători casei de discuri Lookout! Records, spunând despre I.R.S. este o casă de discuri "neimportantă".Refuzul semnării contractului fiind rezultatul al altor două EP-uri numite:Slappy și Sweet Children, scrisoarea având câteva cântece pe care formația le înregistrase pentru casa de discuri din Minneapolis numită Skene! Records. În 1991, Lookout! Records a lansat compliația 1,039/Smoothed Out Slappy Hour care conținea piesele din EP-urile 39/Smooth, Slappy, și 1,000 Hours. În târziul aniului 1990 imediat după primul tur din Statele Unite ale, Sobrante a părăsit zona East Bay pentru a merge la colegiu.[8] Toboșarul formației americane de punk rock numită The Lookouts, Tré Cool fiind un înlocuitor până când Sobrante a nu dorea să petreacă timpul cu formația, și datorită acestui fapt, Tré Cool a rămas toboșarul formației. Formația a mers la un tur între anii 1992 și 1993 și a mers la spectacole în afara Americii, mai exact în Europa. După lansarea celui de-al doilea album, Kerplunk acesta a vândut 50,000 de copii în Statele Unite,[11] și a fost cel mai bine vândut album al unei formații de pe scena formațiilor de punk independente în 1992.

Ajungerea către succes(1994-1996)[modificare | modificare sursă]

Succesul mare al albumului Kerplunk a făcut marile case de discuri să fie intersate în semnarea unui contract, rezultând plecarea acestora de la casa de discuri Lookout! Records la casa de discuri Reprise Records, datorită producătorului Rob Cavallo care era fascinat de formație. Începând să înregistreze noi cântece la casa de discuri Reprise Records, au făcut fanii să cumpere discuri mai multe decât de obicei. [12]. După aceasta formația a început să lucreze la primul lor album, și anume Dookie.

Lansat în luna februarie a anului 1994, înregistrarea acestuia a durat 3 săptămâni [13] albumul devenind un succes datorită redării dese pe postul de televiziune MTV a videoclipurilor pieselor „Longview”, „Basket Case” și „When I Come Arround”, toate ocupând prima poziție în clasamentul Piesele Moderne de Rock. În anul 1994, Green Day a făcut un tur în Statele Unite alături de formația de gen queercore numită Pansy Division care interpreta la începerea fiecărui spectacol. De asemenea formația s-a înscris la festivalul de muzică Lollapalooza și la festivalul Woodstock 1994, unde aceștia au avut o luptă josnică cu noroi. În timpul concertului, un paznic l-a lovit accidental pe Mike Dirnt încercând să prindă un fan care intrase pe scenă. Festivalul a fost văzut de milioane de oameni la televizor prin metoda pay-per-view , iar performanța de la festivalul Woodstock din 1994 a crescut popularitatea formației [14] și a ajutat formația, la fel ca și albumlor să primească statutul de diamant. În anul 1995, albumul Dookie a câștigat un Premiu Grammy pentru Cel Mai Bun Album de Genul Rock Alternativ, de asemenea formația a fost nominalizată pentru Premiile MTV la secția Videoclipul Anului. [15]

În anul 1995, un nou single intitulat „J.A.R.” a fost lansat, acesta find defapt coloana sonoră a filmului Angus(film). După această coloană sonoră, formația a lansat în toamna anului 1995 albumul Insomniac. Acest album a avut o față mai sobră a formației în comparație cu albumul Dookie. [16] Albumul Insomniac s-a bucurat de critici bune, primind 4 din 5 stele de la Revista Rolling Stone, care spunea „În genul de muzică punk, părțile bune sunt dezvăluirile și câștigurile acest lucru ănsemnând că pe măsură ce asculți fără să sacrifici râspândirea firului electric imediat, iar Green Day sunt la fel de pricepuți cum este materialul lor.” [17] Albumul Insomniac folosea drept copertă, o pictură creată de Winston Smith numită God Told Me to Skin You Alive. Single-urile de pe albumul Insomniac sunt: „Geek Stink Breath”, „Brain Stew/Jaded”, „Walking Contradiction” și Stuck With Me. Piesa „86” de pe album, era un răspuns pentru clubul Strada Gliman care refuzase înscrierea formației în acesta susținând că, „deveniseră prea comerciali.”[18] Albumul Insomniac nu se bucurase de succesul albumului Dookie acesta fiind vândut cu numai 7 milioane de copii[19] în Statele Unite. Albumul a adus premii formației pentru Artistul Favorit, Artistul Artistul Favorit de gen Hard Rock și Artistul Favorit de gen Alternativ în ediția anului 1996 a Premiilor de Muzică Americane, o nominalizare Grammy pentru Cel Mai Bun Videoclip de Scurt Metraj, și o nominalizare la secția Cele Mai Bune Efecte Speciale a Premiilor MTV.[20] După aceasta, formația a anulat brusc turul European, spunând că erau extanuați.[21]

Nimrod și Warning(1997-2002)[modificare | modificare sursă]

După pauza luată în 1996, Green Day a început să lucreze la un nou album în anul 1997. După crearea acestuia, formația, ca și Cavallo au fost de acord ca albumul să fie diferit de celelalte,[22] ieșind astfel pe piață albumul Nimrod o trecere experimentală a formației de la genul obișnuit de pop-punk albumul lansându-se în luna octombrie a anului 1997. Acesta conținea piesse de diverse genuri, de la pop-punk, surf rock și ska până la balade acustice. Albumul Nimrod, intrase în clasament fiind pe locul 10, iar datorită succesului piesei „Good Riddance (Time of Your Life)” a adus premiul MTV de Cel Mai Bun Videoclip al unei formații de Rock Alternativ pentru videoclipul cântecului, al cărui mesaj era schimbprile majore din viețiile oamenilor cu toate că Billie Joe Armstrong cânta cu chitara sa acustică..[23]

Referințe[modificare | modificare sursă]