Gogu Rădulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Gheorghe Rădulescu)
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „Gheorghe Rădulescu” trimite aici. Pentru un deputat român vedeți Gheorghe Rădulescu (deputat)
Gogu Rădulescu

Gogu Rădulescu (n. Gheorghe Rădulescu, 5 septembrie 1914 - d. 1991) a fost un comunist român. Gogu Rădulescu a fost membru al PCR încă din perioada interbelică.

Fiul unui muzician și al unei rusoaice din Leningrad, Gogu Rădulescu și-a luat doctoratul după ca a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. A fost președinte al Frontului Studenților Democrați, organizație antifascistă controlată de comuniști în anii ’30, a petrecut anii războiului în URSS. (În 1941, a dezertat din armata română fugind spre liniile sovietice, apoi a fost deportat în Siberia, iar în final s-a alăturat emigrației politice de la Moscova). S-a întors în România în 1946.[1]

A fost adjunctul ministrului Comerțului Exterior între 1949-1952. În 1952 a fost exclus din partid și destituit odată cu îndepărtarea grupului Luca-Pauker-Georgescu. În 1956 este numit ministru al Comerțului Interior (1956-1959), apoi al Comerțului Exterior, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1963-1979), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1979-1989). Totodată a fost membru al CC al PCR (1960-1989) și al Comitetului Politic Executiv (1965-1989).

Potrivit Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, când regimul Ceaușescu a căzut, în decembrie 1989, Rădulescu era ultimul membru al vechii gărzi a PCR care se mai afla în înalta ierarhie de partid și de stat. Era membru al Biroului Permanent al Comitetului Executiv și vicepreședinte al Consiliului de Stat. După 1948, a fost anchetat și ținut în arest la domiciliu pentru scurtă vreme în anii ’50, apoi a devenit ministru al comerțului, membru al Comitetului Central din 1960, viceprim-ministru și un membru foarte influent al cercului de intimi ai lui Ceaușescu. Ales în structurile de vârf ale partidului în 1965, a ținut să-și păstreze privilegiile și a participat la crearea cultului lui Ceaușescu. În particular, printre prietenii săi intelectuali, pretinzând că este beat, el își exprima greața și disprețul pentru „Conducător”, în timp ce public era unul dintre cei mai servili propagandiști și promotori ai mitului Ceaușescu. După ce a fost arestat, unii oameni de cultură, printre care Geo Bogza, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Ana Blandiana, au trimis o scrisoare procurorului susținându-l pe Gogu Rădulescu.[2] Cu toate acestea, a fost judecat împreună cu alți membri ai Comitetului Executiv. Rădulescu a fost eliberat din motive de sănătate și a decedat la Spitalul Comunității Evreiești din București (cu toate că nu era evreu).[3]

A fost căsătorit din 1938 cu Dorina Rădulescu (n. Rudich), dactilografă și veterană a partidului, care publicase articole cu caracter social în presa de stânga a vremii.[4] Ea a decedat la începutul anilor 1980.[5]

Nu a avut copii biologici, ci un fiu înfiat, care în 2010 trăia în Franța, la Paris.[6]

În satul Comana, unde Gogu Rădulescu avusese o casă de vacanță există o stradă numită în cinstea sa.[6]

Funcții pe care le deținea în decembrie 1989[modificare | modificare sursă]

  • Membru al CC al PCR (din 1960)
  • Membru al CPEx (din 1965)
  • Membru al Biroului Permanent al CPEx (din 1977)
  • Vicepreședinte al Consiliului de Stat (din 1975)
  • Președinte al Consiliului de Conducere al Curții Superioare de Control Financiar (din 1973)
  • Vicepreședinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale (din 1979)
  • Președinte al biroului Comisiei pentru problemele cooperării economice și relațiilor internaționale ale partidului și statului a CC al PCR (din 1980)
  • Deputat în MAN din 1961.

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • Ordinul Steaua României în grad de cavaler, 1947
  • Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România", 1961
  • Erou al Muncii Socialiste
  • Medalia de aur „Secera și Ciocanul” (1971)
  • Ordinul Apărarea Patriei clasa I (1981) [7]
  • Ordinul Steaua Republicii Socialiste România, Clasa I-a 1984[8]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]