Gheorghe I. Anghel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Gheorghe I. Anghel (n. 1938, Cluj) este un pictor și poet român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, Doctor în arte vizuale.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Bunicii săi au venit din Grecia și s-au stabilit de mult în România. Părinții săi s-au născut în România.[1]

În tinerețe a luat lecții de desen cu Lola Schmierer Roth, elevă a lui Lovis Corinth la München și a lui André Derain la Paris.[1]

Studii[modificare | modificare sursă]

  • 1951-1956 Școala Militară de Marină
  • 1951-1964 Începe să picteze sub îndrumarea pictoriței Lola Schmirer Roth
  • 1958-1964 Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, profesori Ion Marflic și Catul Bogdan.
  • 1967- Devine Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  • 1990 Devine Profesor la Universitatea Națională de Arte București
  • 2005 Devine Doctor în Arte Vizuale

Expoziții personale[modificare | modificare sursă]

  • 1968 Muzeul de Artă din Galați
  • 1975 Sala Orizont, București
  • 1975 Muzeul de Artă din Galați
  • 1978 Galeriile de Artă ale Municipiului București
  • 1985 Galeria Sala Dalles, București
  • 1985 Galeria Kucho, Salzburg
  • 1985 Muzeul de Artă din Sofia
  • 1986 Muzeul de Artă din Galati
  • 1991 Galeria Artexpo de la Teatrul Național, București
  • 1991 Muzeul de Artă Contemporană din Galați
  • 1992 Galeria U.A.P. Cluj
  • 1993 Expoziții personale la Roma și Viena
  • 1994 Centrul Cultural Palatele Mogoșoaia
  • 1996 Muzeul Național de Arta, București
  • 1998 Muzeul de Artă din Târgu- Mureș
  • 1999 Galeria Apollo, București
  • 1999 Galeria Muzeului Muzeul Brukenthal, Sibiu
  • 2000 Galeria Joella, Turku
  • 2001 Pictură și ceramică, Muzeul de Artă din Constanța
  • 2003 Centrul Cultural Palatele Mogoșoaia
  • 2004 Muzeul de Artă al Transilvaniei, Cluj

Expoziții de grup -selecție[modificare | modificare sursă]

  • 1968 Varsovia, Torino
  • 1973 Washington, Akron, Chicago
  • 1976 Berlin, Manchester,Stuttgart
  • 1984 Salonul Internațional de Desen, Varșovia
  • 1980 Istanbul, Manchester, Bratislava, Mannheim
  • 1989 Bienala de la Sao Paulo
  • 1993 Bizanț după Bizanț, Veneția
  • 2006 Salonul de Toamna de la Paris
  • 2009 Mitologii subiective, Perugia

Premii și titluri[2][modificare | modificare sursă]

  • 1971 Premiul Juriului la Expoziția Metafora, Szczecin, Polonia
  • 1974 Premiul pentru secția românească a Festivalului de la Canes-sur-Mer
  • 1976 Premiul Special al Festivalului Internațional de Artă, Piramo, Slovacia
  • 1979 Premiul Revistei „Arta”
  • 1978 Premiul al3lea pentru pictură al Bienalei de la Kosice, Slovacia
  • 1981 Premiul Triomfo, Italia
  • 1983 Premiul Rafael , Italia
  • 1983 Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române
  • 1985 Premiul pentru pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  • 1994 Marele Premiu al Saloanelor de Artă ale Republicii Moldova
  • 2001 Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  • 2003 Meritul Cultural în Grad de Ofițer
  • 2005 Titlul de Doctor în Arte Vizuale
  • 2006 Premiul „Breauté” al Academiei Franceze.
  • 2006 Premiu Sandoz al Fundației Taylor.

Opera[modificare | modificare sursă]

Cine a spus că pictura nu se explică, ci se simte ? Arătați-i că minte, spunea odată Dufy (28 aprilie 1943) Într-adevăr, a simți doar pictura este abia primul pas în abordarea ei, suficient pentru amatorul de imagini care își afirmă cu această motivare preferințele subiective. Dar simpla preferință este, îndeobște, un criteriu rudimentar și înșelător ce poate acorda statut artistic și mărului naturalist dintr- un tablou pentru inocentul temei că aspectul său îmbietor trezește o concupiscență gastrică, sau nudului de gang cu nuri sugestivi și, deopotrivă, elucubrației cu ifose metafizice care stârnește exaltarea și extazul snobilor cu pretenții intelectuale. Nu rareori, artiști autentici întrunesc mult mai puține preferințe decât autorii de producții numite artistice, aceia pe care Picasso îi numea „artistes-peintres” sau, principiul fiind transferabil , (artiști- sculptori), (artiști-poeți-romancieri- dramaturgi), s a m d., cu ale căror operă s-ar putea clădi o stivă, tot el spune, până-n lună. Și asta pentru că valoarea nu implică seducția mondenă, la diversele ei niveluri, iar accesul la opera autentică impune o anumită inițiere, depășirea comodității de gândire care refuză ceea ce nu înțelege sau, mai bine zis nu simte la prima vedere. Or, ajuns la deplina maturitate, stăpân pe mijloacele sale și afirmând o personalitate artistică dintre cele mai reprezentative, atât în cadrul generației sale(……), cât și în ansamblul picturii noastre contemporane, recunoscut ca atare și în țară și peste hotarele ei, Gheorghe I. Anghel nu este un pictor de acces facil, la prima vedere.
Alternanța guvernează întreaga pictură a lui Gheorghe I. Anghel. Dând expresie ambivalenței reflexiv- pasionale a artistului, ea situează ansamblul până acum construit într- un echilibru constant între conștient și vital, între cap și inimă, ca să folosim dihotomia dragă lui Stendhal.
(...) În pofida informației acumulate, Anghel nu reconstituie mitologic- ceea ce , în principiu, ar fi imposibil și n- are nimic de-a face cu pictura- nici nu preia semnificațiile ei simbolice de atunci. El își repovestește reveria într-o dimensiune de mit, ca pictor-poet. Nu spune Leonardo că pictura e poezie care se vede? E mitologia pe care el și-o vrea și în care fuziunea dintre real și imaginat îmbracă o expresie proprie și imediat recognoscibilă, este proiecția unei utopii sentimentale ce răspunde ființei sale cele mai intime- poetului care substituie cuvântului vocabule imaginii, exprimându- și viziunea în desen și culoare. Să subliniem: pictura lui Anghel nu literarizează, dar se întâlnește cu literatura- cu poezia, în speță- în acea zonă ideală în care toate artele se întâlnesc, fiecare prin mijloacele ei , pentru a ne destăinui , pe cât se poate, adâncimile ființei.
—Modest Morariu[3]
Pictura lui Gheorghe Anghel, fără a ocoli gestualismul, adică un dicteu energic racordat la stări retiniene, a devenit o specie a continuului, ”o stare de a picta” care s–a rafinat de-a lungul unui har netulburat. Este, în primul rând, o stare de vibrație cromatică nu spre atmosferizare, ci spre combustie. Nu se deschid spații, ci se exfoliază țesuturile lucrurilor și văluri de memorie, cu figurația bruionată rudimentar, cea a stiletului pe zid .
Pensula scrijelește sau mătură coaceri, uscări, patina de vremuri, colb și cenușă. Funigei pestriți de emergii picturale se încâlcesc peste jarul “Nopțile Melissei.”
Anghel nu este un abstract, ci un arheoimaginativ, am putea spune, după competențele sale elene.

Pictorul povestește încă și portretizează, doar sub un Detritus de efecte plastice, vestigii căutate cu mari rafinamente de aventuri texturale.(...) Prezența mai recentă a ceramicii pictate în opera lui Anghel, pe formatele de reliefuri-stelă, a apărut ca un sâmbure copt îndelung al concentratei sale căutări expresive. Carne și miez, culorile patimei mocnesc sub jarul griurilor „Anghel”.

—Aurelia Mocanu[4]
(…) Am deslușit la Anghel – ca și la alți câțiva artiști ce aduc har și noblețe generației mele- acea cultură pe cât de neostentativă, pe atât de profundă care închipuie trauma nevăzută a unui demers figurativ ce vizualiza stări definitorii ale unui sentiment al timpului și spațiului.
(…) Poezia și seninătatea de gând a lui Anghel, cu rafinamentul culorilor sale stinse, în tonuri mate, de eleganță fluiditate și transparență, muzicale aproape (oare nu în atmosfera de Debussy și Mallarme își găsesc cel mai bine locul desenele și laviurile evocând mitologicele ale semenilor lui Chiron și ale frumoasei Pasiphae?) îi croiesc drum acestui creator de excepție spre înțelegerea unei întocmiri deopotrivă puternice și fragile: aceea a umanității noastre așa cum au plăsmuit-o, rând pe rând, majestățile carpatice, tăcerile Dunării și ale Marii peanurile Traciei, gestele fabuloase ale Olimpului, strălucirile neasemuite ale Bizanțului. Către aceasta din urmă, reper perpetuu- în travestiuri stilistice mereu altele- pentru pictura mai veche sau mai noua din aceste părți ale Europei, privea și privește Anghel, proiectându-i, în fundaluri de aur crepuscular și de verde adânc, edificiile, cupolele, porțile și mozaicurile ale căror umbre și lumini aveau să acopere un spațiu din care artistul român vine, pe care l-a străbătut și cu care se simte, de veacuri parcă, solidar.(…)
(…) Sigur este însă că, ajuns la un popas hotărâtor pentru arta sa, el se va reîntoarce înaintea șevaletului, așternând pe hârtie și pânză, cu gravitatea și discreția ce i le prețuim, un nou segment din traiectoria superbă care unește, ideal, singuratățile geologice ale insulei cu sinergiile culturale ale Cetății. (…)
Spre mijlocul anilor 80, cu povara blândă a mitologiei, Gheorghe I. Anghel picta, în fluiditatea și transparența acordurilor sale mate , propria-i versiune despre iubirile preafrumoasei Pasiphae, soția regelui Minos din legendă.. Zece ani mai târziu, urmărit de poezia modernului alexandrin, el ne propunea „Tricliniul pentru Melissa”. Era o sacadată poveste de eroism profan care din noaptea de febră a tavernei până pe țărmul aceleiași Monemvasii- „locus amoenus” pentru artist, punct de intersectare pentru cele doua mari cicluri ale expoziției de acum aproape un deceniu- conducea o sarabandă de personaje drăcești și zeești, opuse din nou, ca și principiilor celor din vechime. Excelent desenate, cu racursiuri de foarte bună scoală, cu profiluri ce amintesc de claritatea nobilă a figurilor cretane sau a celor colorate în negru , pe fondul roșu al vaselor antichității grecești, ele se scaldă, uneori, în lumina ireală a unor griuri trandafirii și celebrează iubiri prea pământene.
(…) Și pentru a nu uita că Anghel este un modern în căutarea de noi expresii , i-am privit și experimentul picturii pe suport de hârtie lipită pe pânză, preluând o mai veche temă a desenelor sale: cea a bucuriilor erotice ale lui Hrisantis. Griuri vineții fulgerate de roșu și negru, cu dâre alburii compunând figuri de femei și de bărbați în extazuri orgiastice sunt fundaluri de scene descinse parcă din cețurile timpurilor și ale mării, ale unei lumi de barbarie exultantă. Pictorul nostru o lasă voit, parca, să se dezlănțuie într-un haos pe care Anghel îl regiza aproape histrionic și care se prefăcea treptat în luminoase geometrii ale celuilalt ciclu al Expoziției, cel al colajelor. Aici pătrundeam într-un univers mai seren, abstract și decorativ, dar plin de tensiuni prin stratificarea, iarăși arheologică a culorilor în relief și a răzăturilor adânci, nervoase , uneori până la trama pânzei.(…)
Răzvan Theodorescu[5]

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

  • Este autorul romanului Vara cu serile lungi, publicat în 2006, și al unui volum de poezie, apărut în 2008.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b De vorbă cu artistul Gheorghe I. Anghel
  2. ^ Gheorghe I. Anghel, Premii și Titluri, p.9, Ateliere de artiști din București, Editura Noimediaprint
  3. ^ Modest Morariu, Echilibrul alternanțelor, text din monografia Gheorghe I. Anghel, Ed. Meridiane, 1984, reprodus și în album Gheorghe I. Anghel, p. 9 Editura Semne, 2006
  4. ^ Aurelia Mocanu, Anghel sau despre jarul mocnit, 7 aprilie 2005, Album Gheorghe I. Anghel, p.49, Editura Semne, 2006
  5. ^ Anghel, între chemarea Sudului și nostalgia istoriei, text de Academician Răzvan Theodorescu, Gheorghe I. Anghel, Album- p.13-18, Editura Semne, 2006
  6. ^ Gheorghe I. Anghel - vernisaj și lansare

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ANGHEL I. GHEORGHE - Octavian Barbosa - Dicționarul artiștilor plastici contemporani - Ed.Meridiane, 1979, pag.22,23
  • ANGHEL I. GHEORGHE - Dicționar de arta modernă și contemporană, Constantin Prut,Ed. Univers enciclopedic 2002 pag.22
  • ANGHEL I. GHEORGHE -Album de Răzvan Theodorescu, Editura Semne, 2006
  • ANGHEL I. GHEORGHE- Ateliere de artiști din București, Ed. Noimediaprint
  • ANGHEL I. GHEORGHE- 13 Pictori români contemporani, de Alexandra Titu, Editura Meridiane 1987
  • ANGHEL I. GHEORGHE- Lexiconul: Pictori, Sculptori și Desenatori din Romania secolele XV-XX, de Mircea Deac, Ed. Medro 2008
  • ANGHEL I. GHEORGHE- Generația 80 în artele vizuale, de Adrian Guță, Ed. Paralela 45
  • ANGHEL I. GHEORGHE- Dictionar de arta contemporană, de Maria Albani
  • ANGHEL I. GHEORGHE- Monografia Gheorghe I. Anghel, autor Modest Morariu, Editura Meridiane, 1984
  • ANGHEL I. GHEORGHE- Catalogul Expoziției Mitologii subiective, Perugia, Italia

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Pictură Artă Sculptură
Pictori celebriPicturi celebrePictori români Muzee Sculptori celebriSculpturi celebreSculptori români
PicturăPictoriPicturiCurenteTehnici Curente SculpturăSculpturiSculptoriTehnici