Germania

Germania
Bundesrepublik Deutschland Republica Federală Germania
Drapel Stemă
Deviză: Einigkeit und Recht und Freiheit „Unitate și dreptate și libertate”
Imn național: a treia strofă din Das Lied der Deutschen (cunoscută și ca Einigkeit und Recht und Freiheit)
Localizarea  Germaniei  (verde închis) – pe continentul european  (verde deschis și gri închis) – în Uniunea Europeană  (verde deschis)  —  [Legendă]
Capitală (și cel mai mare oraș)		Berlin
Limbi oficiale		germană[1]
Grupuri etnice		91,5% germani, 2,4% turci, 6,1% altele
Etnonim		German (neamț)
Aderare UE		25 martie 1957
Sistem politic		Republică federală, republică parlamentară
-	Președinte	Christian Wulff
-	Cancelari	Angela Merkel
Formare
-	Sfântul Imperiu Roman	962
-	Imperiul German	18 ianuarie 1871
-	Republică Federală	23 mai 1949
-	Reunificare	3 octombrie 1990
Suprafață
-	Total	357.021 km²
Populație
-	Estimare 31 dec., 2008	82.060.000 (locul 14)
-	Densitate	230 loc/km² (locul 36)
PIB (PPC)		estimări 2008
-	Total	US$2,918 trilioane (locul 4)
-	Pe cap de locuitor	US$35.539 (locul 21)
PIB (nominal)		estimări 2008
-	Total	US$3,673 trilioane (locul 4)
-	Pe cap de locuitor	US$44.728 (locul 19)
IDU (2007)		▲ 0,947 (foarte mare) (locul 22)
Monedă		Euro (€)
Prefix telefonic		+49
Domeniu Internet		.de [2]
Fus orar		CET (UTC+1)
-	Ora de vară (ODV)	CEST
^  Limbile daneză, germana de jos, soraba, romani, frizona sunt recunoscute și protejate de Carta Europeană a Limbilor Minoritare sau Regionale. ^  Se poate folosi și domeniul .eu, întrucât Germania face parte din Uniunea Europeană.

Republica Federală Germania (în germană Bundesrepublik Deutschland), denumită colocvial Germania (Deutschland, sens literal: „țara germană”), este un stat în Europa Centrală. Face parte din organizații internaționale importante precum Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE și din zona euro.

Geografia

Suprafața totală a teritoriului țării este de 357.021 km², relieful fiind preponderent muntos.

Germania se învecinează cu nouă țări europene: Danemarca, Olanda, Belgia, Franța, Luxemburg, Elveția, Austria, Republica Cehă și Polonia.

De asemenea are ieșire directă la Marea Baltică și la Marea Nordului (Oceanul Atlantic).

Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9 °C. Temperatura medie în ianuarie variază de la -6 °C până la +1 °C (în funcție de localitate și altitudinea ei), în timp ce temperatura medie a lunii iulie variază între 16 și 20 °C. Precipitațiile sunt mai mari în sud, unde se înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub formă de zăpadă.

Capitala Germaniei este Berlin.

Istorie

Vezi și: Istoria Germaniei postbelice

Triburi germanice

Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice a Bronzului, sau cel mai târziu pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudul Scandinaviei și nordul Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și vest în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum și cu triburi iraniene, baltice și slave, în Europa de Est. Nu se cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziție doar scrieri ale autorilor romani, cercetări etimologice și descoperiri arheologice.

Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei (Germania era numele dat de romani teritoriilor de dicolo (la est) de Rin până la munții Ural). În această perioadă triburile germanice au început să se familiarizeze cu tacticile de război romane, menținându-și însă apartenența tribală. În anul 9 d.Hr., în cadrul bătăliei de la Pădurea Teutoburg, germanul Arminius a înfrânt trei legiuni romane conduse de Varus. O mare parte din Germania de astăzi, anume partea de la est de Rin și la nord de Dunăre, a rămas astfel în afara Imperiului Roman. Spre 100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea sa Germania, triburile germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului și Dunării (Limes Germanicus), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest germanice: alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii, sicambrii și turingii. În jurul anului 260 popoarele germanice au trecut de limes și de frontiera pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate pe atunci de romani.

Sfântul Imperiu Roman (962-1806)

La 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în 843. Imperiul medieval, Sfântul Imperiu Roman a rezultat din partea estică rezultată din această divizare, și a continuat să existe, sub diverse forme, din anul 962 până în 1806. Teritoriul său se întindea de la râul Eider la nord, până la coasta mediteraneană la sud. Numit inițial Sfântul Imperiu Roman, a fost redenumit oficial Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu Roman al Națiunii Germane) începând cu 1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul ocupat, devenit între timp mai restrâns.

Pe timpul dinastiei începute de Otto I, între anii 919 și 1024, s-au consolidat ducatele Lorenei, Saxoniei, Franconiei, Șvabiei, Turingiei și Bavariei, iar regele german a fost numit Împărat romano-german al acestor regiuni în 962. Pe timpul domniei împăraților salici (1024-1125), Sfântul Imperiu Roman (Imperiul romano-german) a cucerit nordul Italiei și Burgundia, dar împărații și-au pierdut din putere în urma unei controverse privind investitura. Pe timpul împăraților Hohenstaufen (1138-1254), prinții germani au căutat să se extindă spre sud și est, ajungând să controleze teritorii locuite de slavi înainte ca germanii să trimită coloniști în aceste pământuri, și chiar mai la est (ceea ce s-a numit Ostsiedlung). Orașele din nordul Germaniei s-au dezvoltat, făcând parte din Liga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315, și Morții Negre din 1348-50, populația Germaniei a scăzut considerabil.

Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o Constituție a căror principii de bază aveau să dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către șapte prinți-electori, care controlau unele din cele mai puternice principate și arhiepiscopii. Începând cu secolul al XV-lea, împărații au fost aleși aproape fără excepție din cadrul dinastiei austriece de Habsburg.

Călugărul Martin Luther și-a publicat cele 95 de Teze în 1517, prin care ataca unele practici ale Bisericii Catolice, începând astfel Reforma Protestantă. O religie distinctă, luterană, a devenit religie oficială în mai multe teritorii germane, după 1530. Conflictul religios a dus la Războiul de treizeci de ani (1618-1648), care a devastat ținuturile germane, populația fiind redusă cu 30%. Pacea Westfalică din 1648 a pus capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărțit de facto în numeroase principate independente. Din 1740, monarhia austriacă de Habsburg și Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În 1806, Imperiul a fost dizolvat ca urmare a Războaielor Napoleoniene.

Restaurație și revoluție (1814-1871)

În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat Congresul de la Viena în 1814, și a fost fondată Confederația Germană (Deutscher Bund), o ligă formată din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restaurației au dus la întărirea mișcărilor liberale, care cereau unitate și libertate. Aceste cereri, însă, au fost urmate de noi măsuri de represiune din partea omului de stat austriac Metternich. Zollverein, o uniune tarifară, a contribuit la unificarea economică a statelor germane. În această perioadă, mulți germani erau influențați de principiile Revoluției Franceze, iar naționalismul era o forță în creștere, în special printre tinerii intelectuali. Pentru prima dată, culorile negru-roșu-galben au fost alese pentru a reprezenta mișcarea, aceste culori devenind mai târziu culorile drapelului german.

În contextul unei serii de mișcări revoluționare în Europa, care au avut ca rezultat înființarea republicii în Franța, intelectualii și oamenii de rând au adus revoluția de la 1848 și în pământuri germane. Monarhii au acceptat, în primă instanță, cererile revoluționarilor. Regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei i s-a oferit titlul de împărat, dar trebuia să renunțe la o parte din puterea politică; acesta a refuzat coroana și a respins constituția propusă, ceea ce pe atunci a fost un pas înapoi pentru mișcare. Conflictul dintre regele Wilhelm I al Prusiei și Parlament, care era din ce în ce mai influențat de ideile liberale, a izbucnit pe fondul discuțiilor privind reformele militare din 1862, iar regele l-a numit pe Otto von Bismarck nou prim-ministru al Prusiei. Bismarck a purtat un război împotriva Danemarcei în 1864, ieșind victorios. Victoria prusacă în cadrul războiului austro-prusac din 1866 i-a permis să creeze o Federație Nord-Germană (Norddeutscher Bund) și să împiedice Austria, care înainte era cel mai puternic stat german, să se mai amestece în politica celorlalte state germane.

Al Treilea Reich (1933–1945)

Pentru detalii, vezi: Imperiul German 1933-1945.

În aproape toată această perioadă statul german a purtat denumirea oficială Deutsches Reich (Imperiul German); denumirea colocvială a fost Drittes Reich (Al Treilea Reich) sau și Nazi-Deutschland (Germania nazistă).

La 27 februarie 1933 sediul reichstagului (parlamentului german de pe atunci), aflat în clădirea numită și până astăzi Reichstag, a fost incendiat, aceasta constituind pretextul pentru decretele de urgență ce au abrogat drepturile cetățenești de bază. O hotărâre a parlamentului i-a dat lui Hitler putere legislativă nerestricționată. Doar Partidul Social Democrat SPD a votat împotriva acesteia, în timp ce membrii comuniști ai parlamentului au fost încarcerați. Folosindu-și puterea de a distruge orice rezistență actuală sau potențială, în decurs de câteva luni Hitler a pus bazele unui stat centralizat totalitarist. Industria a fost revitalizată prin producția masivă de armament, de fapt interzisă Germaniei după pierderea primului Război Mondial. În 1935 Germania a redobândit controlul asupra ținutului istoric Saar, iar în 1936 controlul militar al ținutului Rin, amândouă fiind pierdute în urma Tratatului de la Versailles. Conducând către al Doilea Război Mondial și susținând în paralel campania agresivă de producție de armament, politica externă a Germaniei a devenit mai agresivă și expansionistă. În 1938 și 1939 Austria și Cehoslovacia au fost aduse sub controlul Germaniei, și a fost pregătită invazia Poloniei (Pactul Hitler-Stalin, Operațiunea Himmler). La 1 Septembrie 1939 armata Germaniei a lansat războiul „fulger” (blitzkrieg) asupra Poloniei, care a fost rapid ocupată de trupele Germaniei și de Armata Roșie Sovietică, marcând începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Regatul Unit și Franța au declarat război Germaniei. Cu cât războiul s-a extins, Germania și aliații săi au căpătat controlul asupra unei părți din Europa continentală.

La 22 iunie 1941 Germania a încălcat Pactul Hitler-Stalin și a invadat Uniunea Sovietică. În același an Japonia a atacat baza americană de la Pearl Harbor din Oceanul Pacific, și Germania, în calitate de aliat al Japoniei, a declarat război și Statelor Unite. Deși armata germană a avansat în Uniunea Sovietică destul de rapid, Bătălia de la Stalingrad a marcat punctul de turnură al acestui război. În consecință armata germană a început să se retragă de pe frontul estic. În septembrie 1943 Italia, aliata Germaniei, s-a predat, iar forțele armatei germane au fost forțate să apere un alt front în Italia.Operațiunea Neptun a marcat un alt punct de turnură în acest război, deschizând frontul vestic. Forțele aliate au debarcat pe Coasta Normandiei din Franța ocupată și s-au îndreptat spre teritoriul german. A urmat foarte curând capitularea Germaniei: la 8 Mai 1945 forțele armatei germane s-au predat, după ce Armata Roșie a cucerit Berlinul. Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiționat, iar Hitler s-a sinucis. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 7 milioane de cetățeni și soldați germani (inclusiv etnicii germani din Europa de est).

În timpul celui de-al Treilea Reich guvernul german nazist a aplicat politici împotriva minorităților și multor dizidenți, ceea ce mai târziu a fost cunoscut sub denumirea de Holocaust. în timpul acestuia au fost uciși aproximativ 17 milioane de oameni, inclusiv circa 6 milioane de evrei și un număr important de țigani, polonezi și alți slavi, prizonieri de război sovietici, bolnavi mintali, homosexuali și membri ai opoziției politice. Cel de-al Doilea Război Mondial și genocidul nazist au fost responsabili pentru mai mult de 40 de milioane de morți în Europa. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial s-au desfășurat la Nürnberg procesele criminalilor de război germani.

Istoria modernă

Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederația Germană de Nord (dominată de Prusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în germană: Bayern) precum și diferite alte regiuni, excluzând însă părțile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (și ultimul) a fost cel al naziștilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.

Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de câteva ori Franța. Războiul s-a încheiat în 1918, și, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forțat să abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război.

Istoria Germaniei
Antichitatea
Triburile germanice
Perioada migrațiilor
Imperiul Francilor
Evul mediu
Sfântul Imperiu Roman
Colonizarea răsăritului
Apariția națiunii germane
Confederația Rinului
Confederația Germană
Confederația Germană de Nord
Imperiul German
Imperiul German
Primul război mondial
Republica de la Weimar
Republica de la Weimar
Germania Nazistă
Germania nazistă
Al doilea război mondial
Germania postbelică
Germania între 1945-1990
Ocupația și împărțirea
Expulzarea germanilor
RDG
RFG
Reunificarea Germaniei
Germania în zilele noastre
Germania
Alte subiecte germane
Istoria militară
Tabel cronologic
Istoria germanei
[]

Unii politicieni consideră că condițiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles din 1919 și problemele economice ale crizei economice mondiale începând cu 1929 i-au permis partidului nazist al lui Hitler, NSDAP, să obțină un procentaj mare din sufragii și în cele din urmă să formeze un nou guvern în 1933, cu Hitler în funcția de cancelar. Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin violență. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată formal prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 și reprezintă unul din pașii importanți ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut o alianță cu Italia și Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio.

La 23 august 1939 Hitler a încheiat chiar și cu Stalin un tratat de neagresiune, cu urmări importante asupra lumii și României, numit Pactul Ribbentrop-Molotov. În ciuda acestui pact, politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat la 1 septembrie 1939 prin cotropirea Poloniei și izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În prima parte a războiului, Germania a avut succese militare, câștigând controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părți a URSS și nordului Africii. În 1941 naziștii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente și pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei și alte naționalități. Între 1942-1943 balanța în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaților împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie 1945 Hitler și-a recunoscut eșecul total și s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat necondiționat.

În urma cererilor făcute de Stalin la conferințele de la Ialta și Potsdam, provinciile germane de până atunci situate la est de râurile Odra (Oder) și Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, orașul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia), Prusia Răsăriteană, Prusia Apuseană și Țara Sudeților (Sudetenland) — au fost alipite la Polonia, URSS și Cehoslovacia. Începând cu ofensiva Armatei Roșii de la 12 ianuarie 1945 și până în 1948, cei mai mulți locuitori germani ai acestor regiuni, aproximativ 12 milioane înainte de război, au fost expulzați spre vest sau și spre Siberia, în condiții brutale. În jur de 2 milioane dintre aceștia și-au pierdut viața în război și în cadrul procesului de expulzare („Vertreibung”).

În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărțit în patru „zonede ocupație”, controlate de puterile aliate Franța, URSS, Regatul Unit și Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania, RFG sau Germania de Vest (germană: Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană, RDG, Germania de Est sau de Răsărit (germană: Deutsche Demokratische Republik sau DDR). Germania de Vest și-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei.

În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că în fosta RDG au fost înființate landuri (așa cum existau deja în RFG), landuri care ceva mai târziu au aderat oficial la RFG, adoptând și constituția RFG-ului numită Grundgesetz. Tratatul care a definit această reunificare se numește Tratatul doi plus patru (a fost încheiat de către cele două state germane și cele patru puteri care dețineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Regatul Unit, Franța și URSS). Prin aceste acte RDG-ul a încetat să mai existe.

Statul german reunit este acum una dintre cele mai importante țări din Uniunea Europeană și din lume.

Vezi și articolele: Istoria Germaniei postbelice, Zonele aliate de ocupație din Germania, Expulzarea germanilor după al doilea război mondial.

Papi germani

În total au existat opt papi germani:

• Grigore al V-lea (996-999) (numele laic: Bruno von Kärnten).
• Clement al II-lea (1046-1047) (Suidger, Graf von Morsleben und Hornburg). Este îngropat în Domul din Bamberg.
• Damasus al II-lea (1048) (Poppo von Brixen).
• Leon al IX-lea (1049-1054) (Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg). A contribuit la declanșarea Marei Schisme din 1054.
• Victor al II-lea (1055-1057) (Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg).
• Ștefan al IX-lea (1057-1058) (Friedrich Herzog von Lothringen).
• Adrian al VI-lea (1522-1523) (Adriaan Florisz Boeyens).
• Benedict al XVI-lea (începând din 2005) (Joseph Alois Ratzinger).

Guvernul și politica de stat

Din punct de vedere constituțional Germania este o democrație republicană federală reprezentativă. Forma de guvernământ este parlamentară, în care șeful guvernului = cancelarul este ales de către parlament, numit bundestag, și confirmat de către președintele statului. Deși cancelarul deține cele mai puternice competențe politice din stat, în ierarhia protocolară el se află abia pe locul 3, după președintele statului și președintele bundestagului.

Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către parlament (bundestag) pe o perioada de 4 ani; el are dreptul de a numi și elibera din funcție pe miniștri, precum și dreptul numit "competența liniilor directoare" (Richtlinienkompetenz), prin care formulează în linii mari sarcinile fiecărui ministru din cabinet (guvern). Guvernul Germaniei (Bundesregierung), numit și „cabinet”, constă din cancelar (prim-ministru) și miniștri. Actualul cabinet, numit cabinetul Merkel II, este format exclusiv din politicieni ai partidelor CDU, CSU și FDP. Toți miniștrii actuali sunt în același timp și membri ai parlamentului, cu o singură excepție (Philipp Rösler, FDP, ministru al economiei și vicecancelar, nu este membru al bundestagului). Sarcina principală a guvernului este Executivul.

Componența actuală a guvernului

începând de la 12 - 13 mai 2011

Resort	Titular	Partid
Cancelar (Bundeskanzlerin)	Angela Merkel	CDU
Externe	Guido Westerwelle	FDP
Interne	Hans-Peter Friedrich	CSU
Justiție	Sabine Leutheusser-Schnarrenberger	FDP
Finanțe	Wolfgang Schäuble	CDU
Economie și tehnologie; precum și vicecancelar	Philipp Rösler	FDP
Muncă și sociale	Ursula von der Leyen	CDU
Alimentație, agricultură și consumatori	Ilse Aigner	CSU
Apărare	Thomas de Maizière	CDU
Familie, seniori, femei și tineret	Kristina Schröder	CDU
Sănătate	Daniel Bahr	FDP
Circulație, construcții și dezvoltare urbană	Peter Ramsauer	CSU
Mediul înconjurător, ocrotirea naturii și siguranța reactoarelor nucleare	Norbert Röttgen	CDU
Învățământ și cercetare	Annette Schavan	CDU
Atribuții speciale; șeful Biroului cancelarului	Ronald Pofalla	CDU
Cooperare și dezvoltare economică	Dirk Niebel	FDP

Parlament

La rândul lor, membrii parlamentului sunt aleși de către cetățeni la fiecare patru ani printr-un vot proporțional personalizat. La acest sistem de vot alegătorii dispun de 2 voturi, care pot fi date și la partide diferite. Cu primul vot se hotărăște după un sistem majoritar care anume candidat să reprezinte circumscripția electorală respectivă în parlament (candidat ales direct); cu al doilea vot se alege, după un sistem proporțional, partidul dorit in parlament.

Un candidat ales direct capătă în orice caz un loc în parlament (mandat); acest fapt poate duce la depășirea numărului de locuri care s-ar cuveni unui partid conform numai votului al doilea. Situația se numește Überhangmandat (mandat suplimentar). Această situație a avut loc la fiecare alegere federală din 1949 încoace. Totuși, în 2008, tribunalul constituțional federal suprem, Bundesverfassungsgericht, a decis că acest procedeu contravine constituției federale (Grundgesetz), deoarece așa se poate încălca reprezentarea proporțională democratică necesară, și i-a impus legislativului să corecteze legile alegerilor până cel târziu în 2011. Însă până în sept. 2009 parlamentul încă nu abordase această temă. De aceea alegerile care au avut loc în septembrie 2009 se abat, din acest punct de vedere, de la constituție (!). Această situație paradoxă va putea eventual periclita stabilitatea noului guvern.

Alte organe ale statului german

Un alt organ constituțional german important (legislativ) se numește "bundesrat" (consiliul federal); este format din membrii guvernelor celor 16 landuri (țări constituente ale federației). Pe câteva domenii de activitate (de ex. învățământ, poliție) bundestagul trebuie să coopereze cu bundesratul.

Puterea judiciară are ca organ superior curtea constituțională federală supremă (Bundesverfassungsgericht), care poate să declare un act legislativ sau de administrație drept anticonstituțional, caz în care actul trebuie revizuit.

Evenimente politice mai recente, prezentate sumar

Din 1998 și până în iulie 2005 a fost la putere, la nivelul Germaniei, o coaliție parlamentară așa-numită Roșu-Verde, adică între Social-Democrați (SPD) și Verzi (Bündnis 90 / Die Grünen, prescurtat B'90/Grüne sau Grüne=Verzii).

Președintele statului este ales pentru 5 ani de către Bundesversammlung, Adunarea Federală. Singurul scop al Adunării Federale este alegerea Președintelui statului. Ea este constituită din toți membrii bundestagului, plus un număr egal de membri aleși și trimiși de landuri.

La 21 iulie 2005 președintele statului de la acea dată Horst Köhler a dizolvat parlamentul, ca urmare a votului de neîncredere pe care l-a primit cancelarul de atunci Gerhard Schröder (SPD) la 1 iulie în parlament.

Ca urmare, la 18 septembrie 2005 au avut loc alegeri federale anticipate, în urma cărora a venit la putere coaliția guvernamentală "mare" între fracțiunile parlamentare CDU/CSU (așa-numita "Uniune Creștină") și SPD, coaliție supranumită "negru-roșu", condusă de către Angela Merkel (CDU) drept cancelară.

La 23 mai 2009 președintele Horst Köhler a fost reales președinte pentru o perioadă de încă 5 ani.

Cele mai recente alegeri federale pentru parlament și cancelar, alegerile federale din 2009, au avut loc la 27 septembrie 2009. Drept rezultat, coaliția "mare" "negru-roșu" de până atunci a căzut, din cauză că social-democrații (SPD = "roșii") au întrunit prea puține voturi. Pe baza rezultatelor alegerilor s-a putut însă crea o nouă coaliție guvernamentală, și anume între fracțiunile parlamentare CDU/CSU și liberali (FDP), supranumită "negru-galben". Al 17-lea bundestag al Germaniei s-a constituit la 28 octombrie 2009. Norbert Lammert a fost reales președinte al parlamentuluil. Apoi bundestagul a ales-o pe fosta cancelară Angela Merkel drept noua cancelară = prim-ministru. Angela Merkel și-a numit apoi cabinetul (consiliul de miniștri), format din 16 persoane (de la CDU, CSU și FDP). Câțiva miniștri din vechiul guvern continuă să fie miniștri și în cel nou. Noul vicecancelar și în același timp nou ministru de externe este președintele FDP-ului, Guido Westerwelle.

La 31 mai 2010 Președintele Germaniei Horst Köhler și-a dat demisia din funcția de Președinte al Germaniei, în mod surprinzător și cu valabilitate imediată. Conform constituției urmașul a fost ales în decurs de maximum 30 de zile - la 30 iunie 2010. Pentru perioada interimară Köhler a predat funcțiile sale de Președinte al statului actualului Președinte al bundesratului (Consiliul Federal al landurilor), Jens Böhrnsen, SPD, președintele Senatului landului Brema și în același timp primar al orașului Brema.

La alegerile prezidențiale de la 30 iunie 2010 au candidat: Christian Wulff (CDU), până atunci prim-ministru al landului Saxonia Inferioară (Niedersachsenn); pastorul Joachim Gauck (nu e membru de partid); Lukrezia Jochimsen (cunoscută și drept jurnalista Luc Jochimsen) din partea partidului Die Linke.; precum și Frank Rennicke, din partea partidului NPD.

Adunarea Federală (Bundesversammlung) a ales în al 3-lea scrutin drept nou Președinte al Germaniei pe Christian Wulff, pentru o perioadă de 5 ani. El a fost investit în funcție la 2 iulie 2010.

Organizarea politico-administrativă

Articol principal: Landurile Germaniei

În constituția germană numită Grundgesetz (lege fundamentală) Germania (Deutschland) este definită ca fiind o republică federală (Bundesrepublik) formată din următoarele landuri (țări ale federației):

Saxonia Inferioară

Brema

Hamburg

Mecklenburg-
Vorpommern

Saxonia-
Anhalt

Saxonia

Brandenburg

Berlin

Turingia

Hesse

Renania de Nord-
Westfalia

Renania-
Palatinat

Bavaria

Baden-
Württemberg

Saarland

Schleswig-
Holstein

Land Capitală Suprafață (km²) Locuitori Baden-Württemberg Stuttgart 35.752 10.717.000 Bavaria München 70.549 12.444.000 Berlin Berlin 892 3.400.000 Brandenburg Potsdam 29.477 2.568.000 Brema Bremen 404 663.000 Hamburg Hamburg 755 1.735.000 Hessa Wiesbaden 21.115 6.098.000 Mecklenburg - Pomerania Inferioară Schwerin 23.174 1.720.000 Saxonia Inferioară Hanovra 47.618 8.001.000 Renania de Nord - Westfalia Düsseldorf 34.043 18.075.000 Renania-Palatinat Mainz 19.847 4.061.000 Saarland Saarbrücken 2.569 1.056.000 Saxonia Dresda 18.416 4.296.000 Saxonia-Anhalt Magdeburg 20.445 2.494.000 Schleswig-Holstein Kiel 15.763 2.829.000 Turingia Erfurt 16.172 2.355.000

Ierarhia administrativă

Bund (federația Germania) este alcătuită din cele 16 landuri de mai sus (din care 13 landuri așa-numite „cu suprafață” și 3 landuri de tip stat-oraș și anume Berlin, Brema și Hamburg).

Unele landuri sunt subîmpărțite în regiuni administrative numite Regierungsbezirk.

Landurile, și acolo unde există și aceste Regierungsbezirk, se subîmpart la rândul lor în districte de două tipuri:

• Kreis (district rural), în unele landuri numit Landkreis
• kreisfreie Stadt (district urbane) - orașe district, care nu țin de vreun Kreis sau Landkreis

Unele districte se subîmpart în subunități numite Amt.

În sfârșit, districtele, și acolo unde există și Amt, se subîmpart în Gemeinde (comune). În unele landuri există și unitățile de tip Verbandsgemeinde, o grupare de comune.

Economia

Germania are cea mai mare economie națională din Europa, a patra din lume ca PIB nominal, și a cincea din lume în funcție de paritatea puterii de cumpărare, conform datelor din 2008. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator și beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi, exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în 2006 (incluzând țările din zona Euro), și generează un surplus comercial de 165 de miliarde. Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70 % la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1 %, și sectorul agricultură cu 0,9 %. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special automobile, instalații mecanice, metalurgie și bunuri chimicale. Germania este cel mai mare producător de turbine de vânt și tehnologia puterii solare din lume. Cele mai mari târguri și congrese internaționale de comerț din fiecare an au loc în orașe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt și Berlin.

În topul celor mai mari 500 de companii din lume listate la bursă, top organizat în funcție de veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007 cele mai mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca rentabilitate), E.ON, Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro Cash & Carry, și BASF . Printre companiile cu cei mai mulți angajați se numără Deutsche Post, Robert Bosch GmbH, și Edeka . Companii și în același timp mărci de produse germane renumite pe tot globul sunt Adidas, Audi, BMW, Mercedes Benz, Nivea, Porsche, SAP, Volkswagen și multe altele .

Germania este o susținătoare a integrării economice și politice europene, iar politicile ei comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre membrii Uniunii Europene și de legislația europeană privind piața comună. Germania a adoptat moneda europeană unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt pe Main. După reunificarea Germaniei din 1990 nivelul de trai și veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest. Modernizarea și integrarea economiei din estul Germaniei de azi continuă să fie un proces de lungă durată, și se prevede că acesta va dura până în 2019, transferurile anuale de la vest la est fiind până acum de aproximativ 80 de miliarde de dolari în total. Rata șomajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la una foarte scăzută: 3,8 % în iulie 2011. Acest procentaj diferă însă între fosta Germanie de Vest și fosta de Est. Guvernul cancelarului Gerhard Schröder a inițiat la începutul anilor 2000 o serie de reforme privind piața de muncă și instituțiile legate de bunăstarea publică, în timp ce guvernele următoare (negru-roșu și negru-galben) au adoptat o politică fiscală restrictivă și au redus numărul de locuri de muncă din sectorul public.

În intervalul 1990 – 2009 Germania a primit Investiții străine directe (ISD) de 700 de miliarde de dolari. În anul 2009 investițiile străine directe în Germania au fost de 36 miliarde dolari. Totodată, Germania a generat ISD pentru alte state în valoare de 62,7 miliarde de dolari în 2009.

Date economice 2009
Indicator economic	Valoare
Creștere PIB	1,7 %
Compoziție PIB pe ramuri	agricultură: 1 %, industrie: 31 %, servicii: 68 %
Rata inflației	1,6 % pe an
Forța de muncă	42,63 milioane
Forța de muncă distribuită pe sectoare	agricultură: 2,8 %, industrie: 33,4 %, servicii: 63,8 %
Rata șomajului	8,4 %
Șomaj	peste 3 milioane de cetățeni
Buget de stat	1.200 miliarde euro
Cheltuieli de stat	1.300 miliarde euro
Deficit bugetar	80 miliarde euro
Datorie publică	65,8 % din PIB

Cultura și știința

Contribuțiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de naștere al unor renumiți compozitori precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms și Richard Wagner; poeți precum Johann Wolfgang von Goethe și Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl Marx sau Friedrich Nietzsche; de asemenea, oameni de știință de calibrul lui Albert Einstein sau Max Planck.

O mică selecție de aspecte culturale specifice:

• Muzica Germaniei
• Bundesliga - liga întâia de fotbal a Germaniei
• Oktoberfest

Sărbători publice

Sărbători publice
Dată	Nume în română	Nume local	Note
1 ianuarie	Anul Nou	Neujahr
6 ianuarie	Cei Trei Crai de la Răsărit (Boboteaza)	Heilige Drei Könige	în Bavaria, Baden-Württemberg, Saxonia-Anhalt
variabil	Vinerea Mare	Karfreitag
variabil	Lunea Paștilor	Ostermontag
1 mai	Ziua Muncii	Tag der Arbeit
variabil	Înălțarea Domnului	Christi Himmelfahrt
50 zile de la Paști	Rusaliile	Pfingsten
variabil	Corpus Christi	Fronleichnam	în Bavaria, Baden-Württemberg, Hessa, Renania de Nord - Westfalia, Renania-Palatinat, Saarland și în unele comunități din Saxonia și Turingia.
15 august	Ridicarea la cer a Mariei	Mariä Himmelfahrt	în Saarland și în comunitățiile din Bavaria cu populație majoritar catolică
3 octombrie	Ziua Unificării Germane	Tag der Deutschen Einheit	sărbătoarea reunificării Germaniei, din 1990
31 octombrie	Ziua Reformației	Reformationstag	în Mecklenburg - Pomerania Inferioară și în Brandenburg
1 noiembrie	Sărbătoarea Tuturor Sfinților	Allerheiligen	în Bavaria, Baden-Württemberg, Renania de Nord - Westfalia, Renania-Palatinat și Saarland
24 decembrie	Ajunul Crăciunului	Heiligabend	Conform legislației muncii, ziua de 24 decembrie este zi lucrătoare.
25 decembrie	Prima zi de Crăciun	Erster Weihnachtstag
26 decembrie	A doua zi de Crăciun	Zweiter Weihnachtstag
31 decembrie	Sfântul Silvestru (ultima zi a anului, revelionul)	Silvester	Conform legislației muncii, ziua de 31 decembrie este zi lucrătoare.

Vezi și

• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO
• Limba germană
• Strămutarea germanilor după al doilea război mondial
• Evacuarea Prusiei Răsăritene
• Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică
• Președinții Germaniei
• Cancelar federal al Germaniei

Legături externe

Portal Germania

• de en fr es Deutschland.de (portalul oficial al Germaniei)
• de Informații despre Germania (de la Ministerul de Afaceri Externe al Germaniei)
• en Informații turistice referitoare la Germania (de la Oficiul Național German de Turism)
• en de Portaluri turistice (imagini și informații)
• de ro Ambasada Germaniei la București