Germania de Vest
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
Germania de Vest sau Occidentală (în germană Westdeutschland) a fost numele neoficial al zonelor de ocupație britanică, americană și franceză din Germania de după cel de-al doilea război mondial și până în momentul reunificării Germaniei, la 3 octombrie 1990.
În această perioadă a mai existat un al doilea stat german, nerecunoscut ca stat de către Republica Federală Germania, anume Republica Democrată Germană, stat numit prin contrast, tot neoficial, Germania de Est (Răsăriteană) (Ostdeutschland). Această împărțire a fost unul dintre rezultatele înfrângerii Germaniei în al Doilea Război Mondial și declanșării Războiului Rece. La 3 octombrie 1990, scurt după reînființarea landurilor est-germane, acestea au aderat la RFG-ul de până atunci, iar RDG-ul a încetat să mai existe. Din momentul acestei reunificări, Republica Federală Germania — care este în continuare numele oficial al țării acum reunite — este cunoscută în mod neoficial cu numele simplu de Germania.
Germania Occidentală și-a proclamat deplina suveranitate la 5 mai 1955, deși trupele americane, britanice și franceze au staționat în țară tot atâta cât au staționat și trupele sovietice pe teritoriul RDG-ului. Până cu puțin timp înaintea reunificării cele patru puteri învingătoare chiar nu au recunoscut suveranitatea deplină a Republicii Federale Germania.
Capitala Germaniei de Vest a fost orașul Bonn. Germanii numesc uneori vechea Germanie Occidentală die Bonner Republik — Republica de la (cu capitala la) Bonn[1]. Prin contrast, actuala Germanie reunificată este numită și die Berliner Republik.
Istoric [modificare]
După încheierea celui de-al doilea război mondial, liderii puterilor învingătoare Statele Unite, Regatul Unit și Uniunea Sovietică au organizat întâlnirea de la Potsdam. Discuțiile au fost concentrate asupra aranjamentelor postbelice în Europa și asupra direcțiilor de urmat în războiul din Pacific împotriva Japoniei. Cei trei mari au căzut de acord cu împărțirea Germaniei în patru zone de ocupație – franceză în sud-vest, britanică în nord-vest, americană în sud și sovietică în răsărit. La început, zonele americană și britanică au fost combinate într-o entitate nouă – Bizona – pentru ca numai după câteva luni să i se alăture și zona franceză pentru a forma Trizona. În 1949, odată cu declanșarea războiului rece, cele două zone ale Germaniei (Trizona și zona sovietică) au devenit cunoscute ca Germania de Vest și Germania Răsăriteană.
Mai înainte de deceniul al optulea al secolului trecut, poziția oficială a Germaniei Occidentale în ceea ce privește Germania Răsăriteană era aceea stabilită de doctrina Hallstein, conform căreia guvernul vest-german era singurul ales în mod democratic și de aceea singurul reprezentant legitim al întregului popor german, și orice țară (cu excepția URSS-ului) care recunoștea existența RDG-ului nu putea în același timp să aibă relații diplomatice și cu Germania de Vest. La începutul deceniului al optulea, politica cu privire la RDG a lui Willy Brandt (Ostpolitik) a dus la o formă de recunoaștere mutuală între cele două state germane. Tratatul de Moscova din august 1970, Tratatul de la Varșovia din decembrie 1970, Convenția asupra Berlinului a celor patru puteri din septembrie 1971, Convenția de tranzit din mai 1972 și Tratatul de bază din decembrie 1972 au ajutat la normalizarea relațiilor dintre cele două Germanii și au permis ambelor state să fie primite în rândul statelor membre ale ONU. Cele două state germane au intrat într-o uniune monetară și vamală în iulie 1990, iar la 3 octombrie 1990 Germania Răsăriteană a încetat să mai existe, fostul ei teritoriu alipindu-se la Republica Federală Germania, ceea ce a pus astfel capăt divizării politice a țării.
