Gheorghe Sion

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la George Sion)
Gheorghe Sion
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Vama, Țureni, Cernăuți, Ucraina Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
PărințiIoniță Sion
Eufrosina Schina
CopiiDemir Sion, Maria Sion și Florica Sion
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
arhivist[*]
dramaturg
traducător
poet Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitor1844 - 1892
Mișcare/curent literarromantism, revoluționar pașoptist
Specie literarăfabulă, poezie, piesă de teatru, memorii, nuvelă
Opere semnificativeDin poesiile lui George Sion
Membru titular al Academiei Române

Gheorghe Sion (sau George Sion; n. , Vama, Țureni, Cernăuți, Ucraina – d. , București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1868) al Academiei Române și al Astrei.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Sion (1822-1892) s-a născut într-o familie boierească din Hârșova, județul Vaslui.[2] A fost fiul paharnicului Ioniță Sion și al Eufrosinei, născută Schina.[3], fiica eteristului Gheorghe Schina, care au avut 12 copii. Frații mamei sale, Eustațiu și Alecu Schina exercitau profesiunea de avocați în București.[4] Gheorghe Sion învață mai întâi acasă, la moșia Laza-Hârșova, cu un dascăl particular, de origine rusă. Unchiul său Eustațiu l-a înscris în școala de la Sfântul Sava din București. În anul 1839 tatăl său îl recheamă în Moldova, pentru a-l ajuta în administrarea moșiilor. La Iași, audiază cursuri la Academia Mihăileană și ia parte la „soarélele” literare din casa lui Gheorghe Asachi. Din aprilie 1841 și până la aprilie 1845 a funcționat la Iași, ca scriitor (copist) în cancelaria "Departamentului din lăuntru" al Moldovei (care ar corespunde unui Minister de Interne). În 1849 se află tot la Iași ca șef de secție la „Departamentul averilor bisericești și învățăturilor publice”. Din anul 1855 lucrează la Arhivele Statului din Iași, iar în 1856 ajunge membru al „Divanului de întărituri.” În anul 1857 se mută la București. Se căsătorește cu Eliza, fiica clucerului Miltiade Mărculescu din București.

În 1848 a luat parte activă la mișcarea revoluționară din Moldova, de aceea a fost exilat. După multe peripeții Gheorghe Sion reușește cu ajutorul prietenilor săi să treacă în Muntenia, de unde pe valea Buzăului, prin munți, trece în Transilvania la Brașov. În Transilvania, i-a cunoscut pe George Barițiu, Simion Bărnuțiu , Aron Pumnul și Andrei Mureșanu.. Fiind în Transilvania, participă la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 3/15 mai 1848, apoi a trecut în Bucovina, unde a cunoscut familia Hurmuzachi. Hurmuzăcheștii i-au primit cu multă dragoste pe emigranții moldoveni, la moșia lor Cernauca. Reîntorcându-se la Iași, G. Sion a luat parte la toate mișcările unioniste care au dus la Unirea principatelor. În anul 1855,iulie 15 este numit arhivist al Statului în locul lui Alecu Fotino și i se dă spre conducere Arhiva Statului din Iași (Gh. Ungureanu, Op.cit., p.132). In martie 1866 este numit director general al Regiei Monopolului Tutunului din București. În perioada 1860-1862 a scos „Revista Carpaților”. Împreună cu V. A. Urechia a scos revista "Transacțiuni literare și științifice" (1872).[5] A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită. Temele din poezia sa sunt cele comune în lirica epocii: patriotismul (Dorul țării), refuzul opresiunii (Cenzorul meu), satira venalității, a abuzurilor etc.

Proza memorialistică („Suvenire contimpurane”, 1888), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. Relatarea directă din "Suvenire..." este întreruptă uneori de episoade melodramatice sau de istorii cu caracter anecdotic. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce și frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește” , cuprinse in volumul intitulat„ Din poesiile lui George Sion ” tipărit în anul 1857 la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov.

Pentru carențe de cultură literară și pentru incontinența sa lirică, Gheorghe Sion a fost una dintre victimele lui Titu Maiorescu din Beția de cuvinte.

A fost secretar general al Societății Academice Române și, ulterior, vicepreședinte al Academiei Române

Gheorghe Sion a murit în București la 1 octombrie 1892, după durerea provocată de moartea fiului său Demir, care avea de 23 de ani. A mai avut doua fiice: Florica (căsătorită cu pictorul Eugen Voinescu) și Maria (Marica), căsătorită cu scriitorul Mateiu Caragiale.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

George Călinescu[6]consideră că traducerile sunt fără însemnătate. Teatrul său în versuri este ilizibil.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Gheorghe Sion, Autoritatea BnF 
  2. ^ Necrolog, Transilvania, Sibiu, 15 noiembrie 1892
  3. ^ Șerban Cioculescu. Varietăți critice. Articolul: Ascendența memorialistului Sion. Editura pentru literatură, 1966, pp. 137-144
  4. ^ Gh. Ungureanu, Familia Sion, Studii și documente, Iași, 1936, p.114
  5. ^ Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coordonatori). Dicționarul scriitorilor români. R - Z. Editura Albatros, București, 2002, pp. 263-264
  6. ^ George Călinescu. Istoria literaturii române. Compendiu. Ed. pentru literatură,1968, p.105

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Gheorghe Sion