George Maior

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nu confundați cu George Maior (agronom).
George Maior
George Maior.jpg

 Director SRI
Deținător actual
Funcție asumată 
4 octombrie 2006
Precedat de Florian Coldea

 Însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda
În funcție
1997 – 1999

Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale

În funcție
noiembrie 2004 – 5 octombrie 2006

Născut(ă) 16 noiembrie 1967
municipiul Cluj, România
Nume la naștere George Cristian Maior
Premii Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor (martie 2013)
Soție Anamaria Buzura, fiica scriitorului Augustin Buzura
Copii Lara și Cristian
Părinți Cornelia Maior, Liviu Maior
Alma mater Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Universitatea George Washington din Washington D.C., Colegiul Național de Apărare din București
Profesie avocat, jurist, diplomat, politician
Naționalitate română

George-Cristian Maior (n. 16 noiembrie 1967, municipiul Cluj) este un diplomat și om politic român, fost membru al Partidului Social Democrat, care îndeplinește în prezent funcția de director al SRI (din octombrie 2006), profesor universitar, titular al cursului masteral Politica Externă și de Securitate Comună la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din universitatea de stat SNSPA.[1]. Tatăl său este Liviu Maior, ministru al învățământului în perioada 1992-1996, apoi ambasador în Canada. Directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, a declarat, într-un interviu că SRI s-a implicat în cercetarea fraudei la bacalaureat de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din 1 iulie 2013 la ordinul său.[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

George-Cristian Maior s-a născut la data de 16 noiembrie 1967, ca fiu al istoricului Liviu Maior. A urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai (1988-1991), apoi studii de masterat în drept internațional și comparat al Universității George Washington din Washington D.C. (1991-1992), unde a obținut titlul de Master of Arts în Drept Internațional și Comparat.

În anul 1998 a obținut titlul de doctor în drept internațional al Universității Babeș-Bolyai, cu teza de disertație cu denumirea Național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg, nominalizată pentru Premiul Most acordat de UNESCO. În anul 2001 a absolvit Colegiul Național de Apărare din București.

După absolvirea masteratului, începând din anul 1992, lucrează ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1997 - 1999 fiind Însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. După câștigarea alegerilor de către Partidul Social Democrat (PSD), George Maior a fost numit în decembrie 2000 în funcția de Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale. În această calitate, a condus negocierile de aderare la NATO, soldate cu o integrare reușită și activă a României în alianță și a semnat mai multe contracte de achiziție de tehnică militară (2 fregate și numeroase aparate de zbor). A primit la data de 24 august 2004 gradul diplomatic de ambasador [3].

La alegerile din noiembrie 2004 a fost ales senator de Alba pe listele PSD. În această calitate, a fost președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională al Senatului României (iunie 2005 - 5 octombrie 2006), vicepreședinte al Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmațiilor cu privire la existența unor centre de detenție ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, în Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe și în Delegația Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale. În noiembrie 2005 a participat ca singurul invitat român la seminarul internațional „Informațiile în secolul XXI”. El și-a înaintat demisia din Parlamentul României la data de 5 octombrie 2006, fiind înlocuit ca senator de Alba de către Liliana Lucia Tomoiagă.

La data de 4 octombrie 2006 George Maior a fost validat în plenul Parlamentului ca director al Serviciului Român de Informații cu 285 de voturi pentru și 123 contra din totalul de 408, după ce inițial a primit 7 voturi favorabile din 9 în comisiile de specialitate din Parlament. El a fost numit prin Hotărârea nr. 32 a Parlamentului României.

George Maior a publicat articole și lucrări referitoare la drepturile omului, concepte de drept public, precum și la politici de apărare la nivel global. George Maior este nașul de cununie al cuplului Victor Ponta și Daciana Sârbu.[4]

Viața de familie[modificare | modificare sursă]

Este căsătorit cu Anamaria Buzura, fiica scriitorului Augustin Buzura.[5] Căsătoria a fost oficiată la Starea Civilă a Sectorului 2 din București. Împreună, soții au doi copii.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Ca o recunoaștere a competenței și profesionalismului dovedit în procesul reformelor și dezvoltării României, lui George Maior i-au fost conferite următoarele distincții:

  • Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum conferit de către Universitatea de Vest din Timişoara (octombrie 2014)
  • Ordinul “Legiunii de Onoare” în grad de Cavaler conferit de președintele Franței (aprilie2014) [6] 
  • Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor (martie 2013)[6]
  • Ordinul Național “Steaua României” în grad de Ofițer (martie 2010)[6]
  • Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler (decembrie 2008)[6] 
  • Ordinul național "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (noiembrie 2002) [7]
  • “Meritorious Service Medal of Alabama” conferit de către guvernatorul statului Alabama[6]

Premii[modificare | modificare sursă]

1998: teza de doctorat, “Drept național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg”, a fost nominalizată la premiul MOST acordat de UNESCO;

2004: diplomă de onoare a Academiei Tehnice Militare pentru merite deosebite în susținerea, dezvoltarea și modernizarea învățământului politehnic militar și a cercetării științifice universitare;

2009: premiul special al Salonului Cărții Românești de la Iași, pentru publicația “Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI”, editura RAO, București;

2012: premiul revistei Balcanii și Europa pentru “vocația pentru siguranță și cooperare internațională în domeniul securității”;

2013: premiul revistei Intelligence pentru “contribuții deosebite la dezvoltarea culturii de securitate”;

2013: premiul de excelență al Fundației Colegiului Național de Apărare;

2014: premiul Galei de excelență în civism “ între oameni”, sub egida Academiei Române, în domeniul “diplomație și politici de securitate”.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, ediția a doua, Ed. RAO, București, 2014;
  • autor introducere Bătălia pentru NATO. Raport personal, de Ioan Mircea Pașcu, ediția a doua, Ed. RAO, București, 2014;
  • autor cuvânt-înainte Winston Churchill. Tânărul titan, de Michael Selden, Ed. RAO, București, 2014;
  • autor cuvânt-înainte și capitol în 7 teme fundamentale pentru România, de Dungaciu, Iuga, Stoian (eds), Ed. RAO, București, 2014;
  • autor cuvânt-înainte și studiu în Cum se conduce o țară – ghid antic pentru liderii moderni. Marcus Tullius Cicero”, de Philip Freeman, Ed. RAO, București, 2013;
  • autor cuvânt-înainte în Lev Troțki – o viață de revoluționar, de Joshua Rubenstein, Ed. RAO, București, Ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2013;
  • coordonator Spionii – cine sunt, ce fac?, Ed. RAO, București, 2013;
  • coordonator Ars Analytica – provocări și tendințe în analiza de intelligence, Ed. RAO, București, 2013;
  • autor cuvânt-înainte în Ținuturi de frontieră – o călătorie geopolitică în Eurasia, de George Friedman, Ed. RAO, București, 2013;
  • autor cuvânt-înainte în Analiza de intelligence – o abordare din perspectiva teoriilor schimbării, de Ionel Nițu, Ed. RAO, București, 2012;
  • autor prefață în Eminența Sa, Cardinalul Richelieu și ascensiunea Franței (versiunea în limba română), de Jean-Vincent Blanchard, Ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2012;
  • autor cuvânt-înainte în Ironia isoriei americane, de Reinhold Niebuhr, Ed. RAO, București, 2012;
  • Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI, (ediția a doua, revizuită și adăugită), Ed. RAO, București, 2012;
  • autor prefață în Bismarck – O viață (versiunea în limba română) de Steinberg Jonathan, Ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2012;
  • co-editor Cunoaștere strategică în zona extinsă a Mării Negre, Ed. RAO, București, 2011;
  • coordonator Un Război al Minții – Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul XXI, Ed. RAO, București, 2010;
  • Incertitudine – gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, Ed. RAO, București, 2009;
  • Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI, Ed. RAO, București, 2009;
  • autor cuvânt-înainte în 5 ani în fruntea DST. Misiunea imposibilă, de Jean Rochet, Ed. Fundația Culturală Română, București, 2008;
  • autor cuvânt-înainte, în Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete (versiunea în limba română), de Shulsky Abram și Schmitt Gary, Ed. Polirom, Iași, 2008;
  • Intelligence and Human Rights in the Era of Global Terrorism (co-autorat), Stanford University Press; (re-editată), 2008;
  • autor prefață în Destrămarea națiunilor – ordine și haos în secolul XXI (versiunea în limba română), de Cooper Robert, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2007;
  • co-autor Intelligence and Human Rights in the Era of Global Terrorism, Praeger Security International, Westport, Connecticut, London, 2007;
  • Transformarea politicii de apărare a României. Trei teme de reflecție strategică , Occasional Paper 5 (III). București: Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, 2004;
  • România - o perspectivă asupra reformei interne și a integrării în NATO, în Defense Policy Trends in the 21st Century, Centrul pentru Studii de Securitate, Zurich, Elveția, 2003;
  • Defence Policy Developments: Old and New Missions for the Armed Forces în The European Officer and the Challenge of the New Missions, Institute of Social Sciences, Miklos Zrinyi National Defense University Press, Budapesta, 2002;
  • co-autor Reforma Militară Românească și Integrarea în NATO (limba engleză), Centrul pentru Studii Românești, Iași; Oxford Press, Palm Beach, Portland, 2002;
  • editor Bridging the Gap in Civil-Military Relation: Democratization, Reform, and Security, Ed. Enciclopedică, București, 2002;
  • Globalization of Civil-Military Relations: Democratisation, Reform and Security, Ed. Enciclopedică, București, 2002;
  • Dunărea, securitatea și cooperarea europeană în secolul XXI” (ediție bilingvă româno-engleză), Ed. Enciclopedică, București, 2002;
  • Riscuri, provocări și oportunități în spațiul Mării Negre (editată în cooperare cu J.F.Kennedy School of Government, Harvard University), Ed. Monitorul Oficial, București, 2002;
  • Concepte de drept public european, Ed. Enciclopedică, București, 1997.

Articole[modificare | modificare sursă]

  • Servicii apreciate, în "Foreign Policy România"nr. iul-aug, 2013;
  • Managing Change: The Romanian Intelligence Service in the 21st Century”, în International Journal of Intelligence and Counter Intelligence, vol.25, nr.2, Ed. Routledge (Taylor & Francis Group), 2012;
  • Asigurarea contrateroristă, în "Foreign Policy România", nr. 30, 2012;
  • SRI în era informațională. Argument pentru o viziune strategică, în "Revista Română de Studii de Intelligence", nr.5, iunie, 2011;
  • Dimensiunea de intelligence, în "Foreign Policy România", nr. 25, 2011;
  • Scutul antirachetă și eroarea de percepție a Moscovei , în "Foreign Policy România", nr. 23, 2011;
  • Istoricism, legalism și teoretizare în studiul intelligence-ului, în Revista Română de Studii de Intelligence, nr. 1-2, decembrie, 2009;
  • The Black Sea Region in an Enlarged Europe: Changing Patterns, Changing Politics, în Mediterranean Quarterly, vol. 16, numărul 1, Duke University Press, 2005;
  • Bridging the Gap in Civil-Military Relations in Southeastern Europe. Romania’s Defense Planning Case”, în Mediterranean Quarterly, No.2, Spring, Duke University Press, 2003;
  • From Hardware to Software Reforms in Romania’s Civil Military Relations. The Policies of Personnel Management” în Baltic Defense Review, vol. 2, nr.8, 2002;

Colaborari[modificare | modificare sursă]

Din 2005, colaborator al revistei Cultura[8], în cadrul rubricii “Carnet Diplomatic”:

  • Irak, Afganistan și terorismul global: sensul noilor războaie ale secolului al XXI-lea”; 
  • Rachete intercontinentale și scuturi antiracheta: deocamdată arme politice”;
  • “Teorii ale conspirației: obsesii, stereotipuri și prejudecăți”;
  • “Echilibrul puterii în era globalizării”;
  • Să facem din serviciile de informații “servicii inteligente”. Eventual mai “deștepte”;
  • America: excepționalism și geopolitică”;
  • Uberpower - Josef Joffe despre tentația imperială a Americii“;
  • Robert Cooper despre “Ordine“ și “Haos“ în secolul XXI“; 
  • “Robert Kaplan despre gândirea strategică în relațiile internaționale“
  • “Cruciadele sfârșesc prost”; 
  • “Diplomați sau poștași?”.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Interviuri

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
col. Florian Coldea (interimar)
Director al SRI
4 octombrie 2006 – prezent

Succesor: