George Calboreanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
George Calboreanu
Fișier:Teofil valcu.jpg
Născut(ă) 3 ianuarie 1896
Turnișor, Sibiu
Decedat(ă) 12 iulie 1986 (90 de ani)
București
Roluri importante Chirică,
Spirache Necșulescu,
Ștefan cel Mare,
Regele Lear,
Iulius Cezar,
Galileu
Bologa

George Calboreanu (n. 3 ianuarie 1896, Turnișor, Sibiu - d. 12 iulie 1986, București ) a fost un actor român de teatru și film.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut în 1896, George Calboreanu a debutat pe scenă la Iași, în stagiunea 1917 - 1918, ca elev al ilustrei actrițe Aglae Pruteanu. A debutat ca actor profesionist la Cluj-Napoca. Aici a fost premiat și a obținut o bursă de studii la Viena. A debutat ca actor bucureștean în compania Bulandra. Și, în sfârșit, și-a făcut intrarea la Național, la 30 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituției - de care nu s-a mai despărțit.[1]

A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje românești, manifestând încredere față de scriitorii tineri și generozitate. A jucat rolul lui Chirică din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, demersul său scenic, fiind decisiv în impunerea comediei (1927). L-a interpretat pe Spirache Necșulescu în Titanic Vals de Tudor Mușatescu (1932). Apoi, Idolul și Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu (1934), Marele duhovnic și Glafira de Victor Eftimiu, Borgia de Alexandru Kirițescu, Meșterul Manole de Lucian Blaga, Maestrul de Mircea Ștefănescu, Letopiseți de Mihail Sorbul, Ovidiu de Nicolae Iorga și altele, de Paul Prodan, Ticu Arhip, Caton Theodorian[1].

Una din marile reușite ale carierei sale e rolul lui Ștefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București, dând o efigie modernă personajului dramatic, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generațiile posbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara[1].

George Calboreanu i-a mai zămlisit, în ultimii patruzeci de ani, pe Petru Arjoca din Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Ion Vodă cel Cumplit din piesa omonimă a lui Laurențiu Fulga, Vlaicu-Vodă a lui Davila, a dat substanță unor eroi din piese moderne de Horia Lovinescu, Aurel Baranga, N. Moraru și alții.

A avut, din totdeauna, o uimitoare capacitate de întruchipare în tragedie, fie în dramaturgia barocă - Regele Lear sau Iulius Cezar de Shakespeare - fie în drama romantică - Hoții de Schiller, Lorenzaccio de Alfred de Musset. Dar în egală măsură a strălucit în comedie; stau marturie rolurile din Căsătoria de Gogol, Bădăranii de Goldoni, Medicul în dilemă și Maior Barbara de Shaw.

A trecut, fără dificultăți, prin partituri complexe ale repertoriului modern, de la Bologa din Pădurea spânzuraților la eroi ai lui Pirandello. Karel Čapek, Tennessee Williams. O realizare importantă a fost Galileu de Brecht, la Teatrul Radiofonic.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”[2] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[3]

De asemenea (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

  • Brigada lui Ionuț (1954)
  • Bădăranii (1960) - jupân Simon
  • Setea (1960)
  • Omul de lângă tine (1961)
  • Lupeni 29 (1962)
  • Lumina de iulie (1963)
  • Străinul (1964) - senatorul Varga
  • Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
  • Neamul Șoimăreștilor (1965) - Moș Mihu
  • Șopârla (1966)
  • Legenda (1968)
  • Frații (1970)
  • Frații Jderi (1974) - starostele Nechifor Căliman
  • Ultimele zile ale verii (1976)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Valentin Silvestru în almanahul Convorbiri literare 1985, pg. 142
  2. ^ Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 3 din 26 ianuarie 1953.
  3. ^ Decretul nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial nr. 96 din 7 noiembrie 1967.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice