Georges Boulanger

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la George Boulanger)
Salt la: Navigare, căutare
Georges Boulanger
George Boulanger.jpg
Informații generale
Nume naștere George Pantazi
Data și locul nașterii România 18 aprilie 1893, Tulcea
Data și locul decesului Argentina 3 iunie 1958, Olivos, Buenos Aires, Argentina
Gen muzical Lăutărească, Muzică Ușoară
Instrument(e) Vioară
Ani de activitate 1910-1958

Georges Boulanger, (n. 18 aprilie 1893, Tulcea - d. 3 iunie 1958, Olivos, Buenos Aires, Argentina) a fost un violonist român, dirijor și compozitor de etnie rroma, un nume de rezonanță în muzica ușoară, a cărui activitate s-a desfășurat (în mare măsură) peste hotare. A fost unul dintre cei care au pus bazele muzicii de „café concert-chantant” peste hotare.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Tulcea, pe 18 aprilie 1893, într-o veche familie de lăutari, fiind fiul lui Vasile Pantazi, poreclit "Boulanger" din pricina unei anumite asemănări fizice (mai ales barbișonul) cu generalul francez Georges Boulanger . Mare parte a membrilor familiei sale erau violoniști, basiști și chitariști. Împreuna cu tatăl său, George obișnuia să cânte la toate aceste instrumente.

La vârsta de 12 ani, începe să studieze la Conservatorul de Muzică din București, prin intermediul unei burse. Peste trei ani este auzit de către renumitul violonist si pedagog Leopold Auer, care fiind uimit de aptitudinile artistice ale lui Boulanger, l-a primit ca elev la Dresda între anii 1908-1910.

În 1910, la 17 ani, Leopold Auer consideră că educația muzicală a elevului său este completă. Îi face astfel un cadou, o vioară care îl va însoți de-a lungul întregii sale vieți. Se angajează, apoi ca violonist principal la “Café Chantant” (cea mai importantă cafenea din Sankt Petersburg, frecventată de aristocrația rusească, audiența care l-a aclamat în nenumarate rânduri).

În Rusia, Boulanger și-a dezvoltat stilul unic, devenit o caracteristică importantă a tuturor lucrărilor sale: „muzica ușoară” (o combinație de muzică țigănească, folclor balcanic și valsuri vieneze). Tot în Rusia a cunoscut-o pe Ellionorr Paulson, o tânără intelectuală estoniană, avocată și studentă la medicină, cu care se va și căsători.

În 1917, în urma schimbărilor politice ce au avut loc în Rusia, George s-a întors în România, unde a activat în cadrul forțelor armate. În același timp preda lecții de muzică și compoziție. În timpul șederii în România a întreținut o corespondență susținută cu Ellionorr, care locuia cu părinții săi în Estonia.

În 1923-1924 Boulanger a plecat la Berlin cu vioara sa, compozițiile și partiturile sale și s-a stabilit acolo împreună cu tovarașa sa de viață, Ellionor. Berlinul era unul dintre orașele cele mai prolifice în privința muzicii ușoare (Unterhaltungsmusik), cu sute de cafenele, hoteluri și cabarete unde putea fi ascultat acest gen de muzică, cu o mică orchestră și faimosa figura a Stehgeiger (violonistul care cânta plimbandu-se printre mese).

Si la Berlin s-a bucurat de succes în rândurile aristocraților ruși, aflați acum în exil și care frecventau mai ales restaurantul „Föster”.

În 1926, după ce a cântat pentru prima dată în fața microfonului unei stații de radio, Boulanger a semnat un contract cu Bote & Bock pentru editarea a șapte dintre lucrările sale, printre care și „Avant de mourir”, care va fi cunoscută mai târziu ca „My Prayer” (conform editării ulterioare cu versurile lui Kennedy).

În 1958, piesa s-a clasat pe primul loc în topul difuzărilor radio din SUA, pentru 21 de săptămâni consecutiv. Ulterior, piesa a fost inclusă în coloana sonora a nenumărate filme. În 1927, afișele principalelor hoteluri și music hall-uri anunțau „Boulanger cânta astăzi!”.

În 1928, susține concerte la hotelurile Savoy and Claridge's din Londra. Trei ani mai târziu, împreună cu orchestra sa formată din 11 muzicieni, susține un turneu în cele mai importante orașe din Europa, devenind cunoscut ca un artist nu datorită cantității lucrărilor sale muzicale, ci datorită calității acestora.

A înregistrat piese cu mai multe case de discuri și a atins vârful carierei sale artistice în 1935-36, devenind o legendă în Germania. În timpul regimului național-socialist și anii celui de-al doilea război mondial, a rămas în Germania. Fiind suspectat de unii de origine „neariană” a trebuit să procure documente oficiale din Romania cu care a dovedit că nu are origine evreiască, familia sa fiind creștină ortodoxă.

În 1945, locuind în Mecklenburg, o zonă ocupată de Armata Roșie, este eliberat de soldații americani. În 1948 decide să plece în America de Sud, dat fiind faptul că nici părinții și nici socrii lui nu mai trăiau. Semnează un contract cu Hotelul Copacabana Palace (Rio de Janeiro, Brazilia).

În Brazilia, lucrează intens și devine foarte cunoscut. Călătorește prin întreaga țară, până când obține primul său contract în Argentina, la stația de radio Radio Belgrano. A trăit în Argentina până la moartea sa. Moare pe 3 iunie 1958, în orașul Olivos. A lăsat două fiice, Nora și Georgette.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, Editura "Du Style", București (ediția a II-a, 1996 – pag. 251-283) ISBN 973-92460-5-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]