George Boulanger

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
George Boulanger
George Boulanger.jpg
Violonistul și compozitorul George Boulanger
Informații generale
Nume naștere Ghiță Bulencea
Data și locul nașterii România 18 aprilie 1893, Tulcea
Data și locul decesului România 3 iunie 1958, Olivos, Buenos Aires, Argentina
Gen muzical Lăutărească, Muzică Ușoară
Instrument(e) Vioară

George Boulanger, (n. 18 aprilie 1893, Tulcea - d. 3 iunie 1958, Olivos, Buenos Aires, Argentina) a fost un violonist român, dirijor și compozitor de etnie rroma, un nume de rezonanță în muzica ușoară, a cărui activitate s-a desfășurat (în mare măsură) peste hotare. A fost unul dintre cei care au pus bazele muzicii de „café concert-chantant” peste hotare.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Tulcea, pe 18 aprilie 1893, într-o veche familie de lăutari, fiind fiul lui George Boulanger-Pantazi. Mare parte a membrilor familiei sale erau violoniști, basiști și chitariști. Împreuna cu tatăl său, George obișnuia să cânte la toate aceste instrumente.

La vârsta de 12 ani, începe să studieze la Conservatorul de Muzică din București, prin intermediul unei burse. Peste trei ani este auzit de către Leopold Auer, un faimos fabricant de viori, fiind uimit de aptitudinile artistice ale lui Boulanger. Cu sprijinul lui Auer, Boulanger pleacă la Dresden, în Germania, unde urmează cursuri muzicale timp de doi ani.

În 1910, la 17 ani, Leopold Auer consideră că educația muzicală a elevului său este completă. Îi face astfel un cadou, o vioară care îl va însoți de-a lungul întregii sale vieți. Se angajează, apoi ca violonist principal la “Café Chantant” (cea mai importantă cafenea din Sankt Petersburg, frecventată de aristocrația rusească, audiența care l-a aclamat în nenumarate rânduri).

În Rusia, Boulanger și-a dezvoltat stilul unic, devenit o caracteristică importantă a tuturor lucrărilor sale: „muzica ușoară” (o combinație de muzică țigănească, folclor balcanic și valsuri vieneze). Tot în Rusia a cunoscut-o pe Ellionorr Paulson, o tânără intelectuală estoniană, avocată și studentă la medicină, cu care se va și căsători.

În 1917, în urma schimbărilor politice ce au avut loc în Rusia, George s-a întors în Romania, unde a activat în cadrul forțelor armate. În același timp preda lecții de muzică și compoziție. În timpul șederii în România a întreținut o corespondență susținută cu Ellionorr, care locuia cu părinții săi în Estonia.

Boulanger a plecat la Berlin cu vioara sa, compozițiile și partiturile sale. Berlinul era unul dintre orașele cele mai prolifice în privința muzicii ușoare (Unterhaltungsmusik), cu sute de cafenele, hoteluri și cabarete unde putea fi ascultat acest gen de muzică, cu o mică orchestră și faimosa figura a Stehgeiger (violonistul care cânta plimbandu-se printre mese).

Întreaga aristocrație rusească ce deja îl aclamase pe Boulanger frecventa acum Restaurantul „Föster” din Berlin.

În 1926, după ce a cântat pentru prima dată în fața microfonului unei stații de radio, Boulanger a semnat un contract cu Bote & Bock pentru editarea a șapte dintre lucrările sale, printre care și „Avant de mourir”, care va fi cunoscută mai târziu ca „My Prayer” (conform editării ulterioare cu versurile lui Kennedy).

În 1958, piesa s-a clasat pe primul loc în topul difuzărilor radio din SUA, pentru 21 de săptămâni consecutiv. Ulterior, piesa a fost inclusă în coloana sonora a nenumărate filme. În 1927, afișele principalelor hoteluri și music hall-uri anunțau „Boulanger cânta astăzi!”.

În 1928, susține un concert la Savoy and Claridge, în Anglia. Trei ani mai târziu, împreună cu orchestra sa formată din 11 muzicieni, susține un turneu în cele mai importante orașe din Europa, devenind cunoscut ca un artist nu datorită cantității lucrărilor sale muzicale, ci datorită calității acestora.

A înregistrat piese cu mai multe case de discuri și a atins vârful carierei sale artistice în 1935-36, devenind o legendă în Germania. În timpul celui de-al doilea război mondial, a rămas în Germania pentru că nu voia să mearga în SUA.

În 1945, locuind în Mecklenburg, o zonă ocupată de Armata Roșie, este eliberat de soldații americani. În 1948 decide să plece în America de Sud, dat fiind faptul că nici părinții și nici socrii lui nu mai trăiau. Semnează un contract cu Hotelul Copacabana Palace (Rio de Janeiro, Brazilia).

În Brazilia, lucrează intens și devine foarte cunoscut. Călătorește prin întreaga țară, până când obține primul său contract în Argentina, la stația de radio Radio Belgrano. A trăit în Argentina până la moartea sa. Moare pe 3 iunie 1958, în orașul Olivos.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, Editura "Du Style", București (ediția a II-a, 1996 – pag. 384) ISBN 973-92460-5-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]