Geneză (mitologie)

Pentru cartea biblică, vedeți Geneza.

Pentru mitul cosmogonic în general și în alte culturi, vedeți Mitul creației.

Geneza este mitul procesului de creare a lumii în concepția iudeo-creștină.

În tradiția iudaică[modificare | modificare sursă]

Relatarea genezei se află în cartea sacră Kabala, care își are originea în tradiția orală, se spune, din ce i-a spus Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, sau, în alte variante, lui Adam. Studiile cabalistice caută sensurile mistice în cărțile creștine, ceea ce se numește sod (sau anagogic, la creștini). Se bazează pentru asta pe metodologia ancestrală și pe cei zece Sefirot. Găsim ideea de creație în Ezechiel în conceptul metafizic evreiesc al Merkabah, care, în mod simbolic, desigur, este un car ceresc.

Tradiția iudaică, pe baza primului testament, relatează două concepții ale Creatiei:

În Geneza, Dumnezeu acționează ca un creator al lumii, din nimic, prin cuvântul Său, plasând omul pe partea de sus a muncii sale;
În psalmi, Dumnezeu acționează mai mult ca un geograf, prin care se dispune și de reordonare a lumii, menținând o relație directă cu toate ființele și lucrurile, fără a fi neapărat delegată omului un loc proeminent.

În lumea catolică prima abordare va da ideea că omul, care reflectă voia lui Dumnezeu, trebuie să domesticească natura, cu exemplul monahal; al doilea, că omul, în conformitate cu Dumnezeu, participă în natură, cu exemplul derogărilor.

În tradiția creștină[modificare | modificare sursă]

Origene[modificare | modificare sursă]

Augustin[modificare | modificare sursă]

Francisc de Assisi[modificare | modificare sursă]

Toma de Aquino[modificare | modificare sursă]

Renașterea[modificare | modificare sursă]

Creaționismul[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Creaționism.

Creaționismul este, din punct de vedere teologic o credință care susține că Universul a apărut prin implicarea unei forțe divine, a unei inteligențe superioare sau a unei entități incomprehensibile, abstracte. Având o vechime foarte mare, această credință intră în contradicție cu evoluționismul, cu fenomenul “Big Bang” sau cu alte teorii științifice. Spre deosebire de acestea, creaționismul afirmă că formarea Universului și a elementelor ce îl compun nu a fost un fenomen lipsit de o cauză inteligentă, ci o acțiune voită de un zeu creator. De-a lungul timpului, diferitele popoare ale lumii au creat o sumedenie de mituri pentru a explica originea lumii.

Religia creștină[modificare | modificare sursă]

În religia creștină, Dumnezeu este unicul creator al lumii văzute și nevăzute, este o entitate supremă care există dintotdeauna, nu are început și nici sfârșit. Biblia descrie în prima carte din Vechiul Testament, Facerea, procesul genezei. Creația lumii s-a desfășurat în etape succesive timp de șase zile, după care Dumnezeu s-a odihnit și a binecuvântat ziua a șaptea.

Prima zi: Dumnezeu a creat lumina. Această lumină nu este cea a astrelor cerești, care au fost create mai târziu, ci este lumina primordială. Lumina este despărțită tot acum de întuneric și considerată bună de către Dumnezeu.
Ziua a doua: Dumnezeu a creat cerul. Apa din ceruri este separată de apa de pe pământ (creația apei nu este descrisă explicit).
Ziua a treia: Dumnezeu a creat Pământul. Pământul este separat de apă și i se dă nume. Apa este de asemeni numită. Iarba, plantele și pomii sunt creați și acoperă pământul.
Ziua a patra: Dumnezeu a creat soarele, luna și stelele. Dumnezeu creează “luminătorul cel mai mare”, adică soarele, “pentru cârmuirea zilei” și “luminătorul cel mai mic”, luna, “pentru cârmuirea nopții”. Totodată sunt făurite stelele, sunt rânduite anotimpurile, zilele și anii.
Ziua a cincea: Dumnezeu a creat viețuitoarele mării. Sunt create animalele mării și păsările cerului, care sunt împrăștiate în întreaga lume pentru a se înmulți. Conform cu Geneza 2:15-25, întâi a fost creat bărbatul și abia apoi au fost create plantele și animalele, contrazicând astfel ordinea creației din Geneza cap. 1.^[1]
Ziua a șasea: Dumnezeu a creat viețuitoarele pământului. Dumnezeu dă naștere animalelor pământului (“fiarele sălbatice după felul lor, și animalele domestice după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor”). Apoi, Dumnezeu creează omul din lut, după chipul și asemănarea sa, și îi insuflă viață. Primul om s-a numit Adam și i s-a dat porunca de a stăpâni animalele pământului. Mai târziu Dumnezeu îi aduce lui Adam o pereche, pe Eva, prima femeie, pe care o modelează din coasta bărbatului (după unele variante, Adam și Eva au fost creați împreună, Geneza 1:27). Conform Bibliei, Adam numește toate ființele pământului (Geneza 2:19) și este dus împreună cu Eva în Grădina Edenului.
Ziua a șaptea: Dumnezeu se odihnește.

Note[modificare | modificare sursă]

^ Cf. Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „Introduction: Archaeology and the Bible”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 11. ISBN 978-0-684-86913-1. The first question was whether Moses could really have been the author of the Five Books of Moses, since the last book, Deuteronomy, described in great detail the precise time and circumstances of Moses' own death. Other incongruities soon became apparent: the biblical text was filled with liter¬ary asides, explaining the ancient names of certain places and frequently noting that the evidences of famous biblical events were still visible "to this day." These factors convinced some seventeenth century scholars that the Bible's first five books, at least, had been shaped, expanded, and embel-lished by later, anonymous editors and revisers over the centuries.
By the late eighteenth century and even more so in the nineteenth, many critical biblical scholars had begun to doubt that Moses had any hand in the writing of the Bible whatsoever; they had come to believe that the Bible was the work of later writers exclusively. These scholars pointed to what appeared to be different versions of the same stories within the books of the Pentateuch, suggesting that the biblical text was the product of several recognizable hands. A careful reading of the book of Genesis, for example, revealed two conflicting versions of the creation (1:1—2:3 and 2:4-25), two quite different genealogies of Adam's offspring (4:17-26 and 5:1-28), and two spliced and rearranged flood stories (6:5-9:17). In addi¬tion, there were dozens more doublets and sometimes even triplets of the same events in the narratives of the wanderings of the patriarchs, the Exo¬dus from Egypt, and the giving of the Law.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Eliade, Mircea - Istoria credințelor și ideilor religioase
Helft, Claude - Mitologia egipteană
Knappert, Jan - Mitologia și religia Orientului Mijlociu
Kernbach, Victor - Dicționar de mitologie generală

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Cosmologie indiană
Mitul genezei în Japonia
Geneza în mitologia scandinavică
"Popol Vuh" - mitul genezei la mayași
"Măștile zeului: Mitologie Creativă" de Joseph Campbell Arhivat în 27 septembrie 2006, la Wayback Machine.
Dicționarul istoriei ideilor: Creația în religie Arhivat în 4 septembrie 2006, la Wayback Machine.
Coranul și Pământul, o perspectivă islamică a creației.
"Zeita-mama" - "Zeul-Taur" Arhivat în 26 mai 2012, la Wayback Machine., 24 mai 2012, Dorin Marian, Revista Magazin

[1] Cf. Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „Introduction: Archaeology and the Bible”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 11. ISBN 978-0-684-86913-1. The first question was whether Moses could really have been the author of the Five Books of Moses, since the last book, Deuteronomy, described in great detail the precise time and circumstances of Moses' own death. Other incongruities soon became apparent: the biblical text was filled with liter¬ary asides, explaining the ancient names of certain places and frequently noting that the evidences of famous biblical events were still visible "to this day." These factors convinced some seventeenth century scholars that the Bible's first five books, at least, had been shaped, expanded, and embel-lished by later, anonymous editors and revisers over the centuries.
By the late eighteenth century and even more so in the nineteenth, many critical biblical scholars had begun to doubt that Moses had any hand in the writing of the Bible whatsoever; they had come to believe that the Bible was the work of later writers exclusively. These scholars pointed to what appeared to be different versions of the same stories within the books of the Pentateuch, suggesting that the biblical text was the product of several recognizable hands. A careful reading of the book of Genesis, for example, revealed two conflicting versions of the creation (1:1—2:3 and 2:4-25), two quite different genealogies of Adam's offspring (4:17-26 and 5:1-28), and two spliced and rearranged flood stories (6:5-9:17). In addi¬tion, there were dozens more doublets and sometimes even triplets of the same events in the narratives of the wanderings of the patriarchs, the Exo¬dus from Egypt, and the giving of the Law.

[1]