Gastroenterită

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gastroenterită
Clasificare și resurse externe

Virusurile care determină apariția gastroenteritei: A = rotavirus, B = adenovirus, C = norovirus și D = astrovirus. Particulele virale sunt reprezentate la aceeași scară pentru a permite compararea mărimii acestora.
ICD-10 A02.0, A08, A09, J10.8, J11.8,K52
ICD-9 008.8 009.0, 009.1, 558
DiseasesDB 30726
eMedicine emerg/213
MeSH D005759

Gastroenterita este o afecțiune caracterizată prin inflamația ("-itis") tractului gastrointestinal care implică atât stomacul ("gastro"-) cât și intestinul subțire ("entero"-), și care se manifestă prin diaree, vărsături, dureri și crampe abdominale.[1] Gastroenterita este cunoscută și sub denumirea de enterogastrită, infecție gastrică și gastroenteropatie. Deși nu este înrudită cu gripa, boala este numită gripa stomacului sau gripă gastrică.

La nivel global, majoritatea cazurilor de infecție în rândul copiilor sunt declanșate de rotavirus.[2] În cazul adulților, boala este provocată îndeosebi de norovirus[3] și Campylobacter[4]. Alte cauze mai puțin frecvente includ bacterii (sau toxine bacteriene) și paraziți. Gastroenterita poate fi transmisă prin consumul de apă sau alimente contaminate preparate necorespunzător sau prin contactul cu persoane infectate.

Tratamentul de bază are ca obiectiv hidratarea adecvată. În cazurile ușoare sau moderate, acesta se realizează în mod tipic prin ingerarea unei soluții de rehidratare orală. Cazurile mai severe pot necesita administrarea de fluide intravenoase. Gastroenterita afectează cu precădere copiii și persoanele din țările în curs de dezvoltare.

Simptome și semne[modificare | modificare sursă]

Gastroenterita se manifestă, de obicei, atât prin diaree cât și prin vomă,[5] iar în cazuri mai rare, prin doar unul dintre cele două simptome.[1] De asemenea, pot apărea crampe abdominale.[1] Semnele și simptomele apar la 12–72 ore de la contractarea infecției.[6] În cazul în care cauza este virală, boala se vindecă în decurs de o săptămână.[5] Gastroenterita virală poate fi asociată uneori cu febră, senzație de oboseală, dureri de cap și dureri musculare.[5] În caz de scaun cu sânge, cauza bolii nu este virală[5], ci bacteriană.[7] Unele infecții bacteriene pot fi asociate cu dureri abdominale severe și pot persista mai multe săptămâni.[7]

De regulă, copiii infectați cu rotavirus se refac complet în 3-8 zile.[8] Totuși, în țările sărace, tratamentul infecțiilor severe este adesea inaccesibil, iar diareea persistentă este o problemă frecventă.[9] Deshidratarea este o complicație frecventă a diareei,[10] iar copiii care suferă de deshidratare severă pot prezenta un timp de reumplere capilară prelungit, turgescență cutanată scăzută și respirație anormală.[11] Infecțiile repetate apar în mod tipic în zonele cu igienă precară și pot provoca malnutriție,[6] tulburări de creștere și deficiențe cognitive pe termen lung.[12]

Artrita reactivă apare în 1% din cazurile de infecție cu specia Campylobacter, iar sindromul Guillain-Barre se produce în 0,1% din cazuri.[7] Sindromul hemolitic-uremic (HUS) poate apărea ca urmare a infecției cu speciile Escherichia coli sau Shigella care produc toxina Shiga și se manifestă prin reducerea numărului de trombocite din sânge, insuficiență renală și reducerea numărului de globule roșii din sânge (datorită distrugerii acestora).[13] Copiii au o predispoziție mai ridicată de a contracta HUS comparativ cu adulții.[12] Unele infecții virale pot produce spasme infantile benigne.[1]

Etiologie[modificare | modificare sursă]

Virusurile (îndeosebi rotavirusul) și bacteriile Escherichia coli și Campylobacter reprezintă cauzele principale ale gastroenteritei.[6][14] Totuși, există numeroși alți agenți patogeni care pot cauza acest sindrom.[12] Ocazional, boala poate avea o cauză neinfecțioasă, dar probabilitatea este mai mică în comparație cu etiologia virală sau bacteriană.[1] Riscul de infecție este mai ridicat în cazul copiilor datorită lipsei de imunitate și condițiilor de igienă precare.[1]

Cauze virale[modificare | modificare sursă]

Virusurile responsabile de apariția gastroenteritei sunt rotavirusul, norovirusul, adenovirusul, și astrovirusul.[5][15] Rotavirusul reprezintă cauza cea mai frecventă a gastroenteritei în rândul copiilor,[14] cu o rată de incidență similară în țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare.[8] Virusurile cauzează aproximativ 70% din episoadele de diaree infecțioasă la copii.[16] Rotavirusul afectează adulții într-o proporție mai mică datorită imunității crescute a acestora.[17]

Norovirusul reprezintă principala cauză a gastroenteritei în rândul populației adulte din America, fiind responsabil de peste 90% din cazuri.[5] Cazurile de epidemie localizată apar în mod tipic în situațiile de grup în care oamenii se află în proximitate fizică unii față de alții, de exemplu pe vasele de croazieră,[5] în spitale sau în restaurante.[1] O persoană poate fi contagioasă chiar și după încheierea unui episod diareic.[5] Norovirusul cauzează aproximativ 10% din îmbolnăviri în cazul copiilor.[1]

Cauze bacteriene[modificare | modificare sursă]

Salmonella enterica serovar Typhimurium (ATCC 14028) observat la microscop cu mărire de 1000x, în urma coloraţiei Gram.

În țările dezvoltate, bacteria Campylobacter jejuni este principala cauză a gastroenteritei, jumătate dintre cazuri fiind asociate cu expunerea la carne și produse de pasăre.[7] În cazul copiilor, bacteriile sunt responsabile de 15% din cazurile de gastroenterită, speciile cel mai frecvente fiind Escherichia coli, Salmonella,Shigella și Campylobacter.[16] Dacă alimentele sunt contaminate și păstrate la temperatura camerei mai multe ore, bacteriile se multiplică, iar riscul de infecție în cazul persoanelor care consumă alimentele respective crește.[12] Alimentele asociate în mod obișnuit cu infecția includ carnea crudă sau insuficient preparată termic, carnea de pui, fructele de mare și ouăle; germenii cruzi; laptele nepasteurizat și brânzeturile moi; sucurile proaspete de fructe și legume.[18] În țările în curs de dezvoltare, în special în zona Africii Subsahariene și Asia, holera este o cauză frecventă a gastroenteritei. Această infecție se transmite de obicei prin consumul de apă sau alimente contaminate.[19]

Bacteria toxigenă Clostridium difficile este o cauză majoră a diareei îndeosebi în rândul bătrânilor.[12] Nou-născuții pot fi purtători ai bacteriei, fără a dezvolta simptome.[12] Bacteria este o cauză frecventă a diareei în cazul persoanelor spitalizate și este asociată adesea cu consumul de antibiotice.[20] Diareea provocată de infecția cu Staphylococcus aureus poate apărea, de asemenea, în cazul persoanelor cărora li s-au administrat antibiotice.[21] "Diareea călătorului" este un tip de gastroenterită bacteriană. Medicamentele pentru reducerea secreției de acid gastric par să crească riscul de infecție în urma expunerii la o serie de organisme, inclusiv speciile Clostridium difficile, Salmonella și Campylobacter.[22] Riscul este mai mare în cazul administrării de inhibitori de pompă protonică decât de antihistaminice H2.[22]

Paraziți[modificare | modificare sursă]

Mai multe tipuri de protozoare pot cauza gastroenterita – cel mai adesea Giardia lamblia – dar sunt implicate și alte specii, cum sunt Entamoeba histolytica și Cryptosporidium.[16] Ca grup, acești agenți sunt responsabili de aproximativ 10% dintre cazurile de îmbolnăvire la copii.[13] Giardia are o incidență mai mare în țările în curs de dezvoltare, însă acest agent etiologic provoacă acest tip de afecțiune indiferent de zonă, într-o anumită măsură.[23] Rata de incidență este mai mare în cazul persoanelor care călătoresc în zone cu risc crescut, copiilor care frecventează grădinița, bărbaților care întrețin relații homosexuale și în urma dezastrelor.[23]

Transmitere[modificare | modificare sursă]

Transmiterea bolii poate avea loc prin apă infectată sau când oamenii folosesc împreună anumite obiecte de uz personal.[6] În zonele cu anotimpuri alternativ umede și secetoase, calitatea apei scade în general în cursul sezonului ploios, iar acest lucru este corelat cu creșterea cazurilor de boală.[6] În zonele cu climat temperat, infecțiile sunt mai dese iarna.[12] Hrănirea bebelușilor cu biberonul având sticla nedezinfectată este o cauză importantă la nivel global.[6] Ratele de transmitere sunt corelate cu igiena precară, în special cea a copiilor,[5] cu casele aglomerate[24] și cu persoane care dispuneau în prealabil de hrană precară.[12] După ce dezvoltă toleranță, adulții pot purta diferite organisme fără a mai avea simptome ale bolii, în acest fel funcționând drept focare naturale de infecție.[12] În timp ce unii agenți infecțioși (cum ar fi Shigella) apar doar la primate, alții se întâlnesc la o mare varietate de animale (de exemplu Giardia).[12]

Cauze neinfecțioase[modificare | modificare sursă]

Există un număr de cauze neinfecțioase de inflamare a tractului gastrointestinal.[1] Cele mai întâlnite dintre ele sunt medicamentele (cum ar fi NSAIDs), anumite alimente ca lactoza (pentru cei care au intoleranță la ea) și glutenul (în cei cu celiachie). Boala Crohn este de asemenea o cauză neinfecțioasă de gastroenterită (adesea severă).[1] Boala poate de asemenea apare ca urmare a toxinelor. Anumite suferințe legate de mâncare pot include: otrăvirea cu ciguatera care e din cauza consumului unor pești de pradă contaminați, scombroidia care e corelată cu consumul de anumite tipuri de pește alterat, otrăvirea cu tetrodotoxină ca urmare a consumului de Tetraodontidae și botulismul, rezultat tipic al mâncării prost conservate.[25]

Patofiziologie[modificare | modificare sursă]

Gastroenterita este definită drept vomă sau diaree ca urmare a infectării intestinului subțire sau a celui gros.[12] Efectele apărute în intestinul subțire sunt de obicei neinflamatoare, în timp ce cele din intestinul gros sunt inflamatoare.[12] Numărul minim de agenți patogeni care pot produce această boală variază de la unul singur (pentru Cryptosporidium) până la o sută de milioane (pentru Vibrio cholerae).[12]

Diagnostic[modificare | modificare sursă]

Gastroenterita este în mod obișnuit diagnosticată clinic, în baza simptomelor suferindului.[5] Determinarea cauzei precise nu este de obicei necesară deoarece nu are impact asupra tratamentului bolii.[6] Totuși, coprocultura trebuie să aibă loc pentru cei care au sângerări în fecale, la cei care au fost expuși la toxine alimentare și la cei care au călătorit recent în lumea în curs de dezvoltare.[16] Testele diagnostice pot de asemenea avea loc pentru supraveghere.[5] Deoarece în 10% din sugari și copii de vârsta fragedă apare hipoglicemia, măsurarea nivelului de glucoză din sânge este recomandată pentru aceștia.[11] Electroliții și creatinina trebuiesc de asemenea controlate atunci când se pune problema deshidratării severe.[16]

Deshidratarea[modificare | modificare sursă]

A stabili dacă pacientul are sau nu deshidratare este o parte importantă a evaluării medicale, iar deshidratarea este împărțită în ușoară (3–5%), moderată (6–9%) și severă (≥10%).[1] La copii, cele mai sigure semne ale deshidratării moderate sau severe sunt o reumplere capilară prelungită, o turgescență scăzută a pielii și respirație anormală.[11][26] Alte simptome de luat în seamă (atunci când apar în combinație) sunt ochii scufundați, activitate scăzută, lipsa lacrimilor și o gură uscată.[1] Un debit urinar normal și ingerarea orală de fluide sunt semne de restabilire.[11] Testele de laborator au un beneficiu clinic destul de mic în a determina gradul de deshidratare.[1]

Diagnostic diferențial[modificare | modificare sursă]

Alte cauze posibile ale unor simptome care le mimează pe cele din gastroenterită și care trebuie excluse pentru a pune acest diagnostic sunt apendicita, obstrucția intestinală, bolile inflamatorii intestinale, infecții ale tractului urinar și diabetul zaharat.[16] Insuficiența pancreatică, sindromul intestinului subțire, boala Whipple, celiachia și abuzul de laxative trebuiesc și ele luate în seamă.[27] Diagnosticul diferențial poate fi dificil dacă pacientul are doar vomă sau doar diaree (în loc de a le avea pe amândouă).[1]

Apendicita poate duce la vomă, dureri abdominale și diaree ușoară în până la 33% din cazuri.[1] Aceasta nu se potrivește cu diareea în cantitate mare tipică pentru gastroenterită.[1] Infecțiile pulmonare sau ale tractului urinar ale copiilor pot produce de asemenea vomă sau diaree.[1] Ketoacidoza clasică diabetică duce la dureri abdominale, greață și vomă dar nu și diaree.[1] Un studiu a aflat că 17% din copiii cu această boală au fost inițial diagnosticați cu gastroenterită.[1]

Prevenție[modificare | modificare sursă]

Procentajul de teste de rotavirus cu rezultate pozitive, după săptămâna de supraveghere, Statele Unite, iulie 2000 – iunie 2009.

Stil de viață[modificare | modificare sursă]

O rezervă ușor accesibilă de apă necontaminată și bunele practici de eliminare a excrementelor sunt importante pentru a reduce ratele infecțiilor și a gastroenteritelor cu consecințe clinice.[12] Măsuri de igienă personală (cum ar fi spălatul mâinilor) sunt corelate cu scăderea incidenței și prevalenței gastroenteritei cu 30%, atât în lumea în curs de dezvoltare cât și în lumea dezvoltată.[11] Gelurile bazate pe alcool pot și ele fi eficace.[11] Alăptarea la sân poate fi și ea importantă, în special în locuri cu igienă precară, la fel ca îmbunătățirea generală a igienei.[6] Laptele de la sân reduce atât frecvența cât și durata infecțiilor.[1] Evitarea mâncării și băuturii contaminate trebuie și ea să fie eficace.[28]

Vaccinarea[modificare | modificare sursă]

Datorită eficacității și siguranței, în 2009 Organizația Mondială a Sănătății a recomandat ca vaccinul de rotavirus să fie oferit copiilor pe întreg globul.[14][29] Există două vaccine comerciale pentru rotavirus și câteva în plus sunt în curs de elaborare.[29] În Africa și Asia aceste vaccinuri au redus bolile severe ale sugarilor[29] iar țările care au adoptat programe naționale de imunizare au constatat un declin al numărului de infecții și al severității bolii.[30][31] Acest vaccin poate preveni bolile copiilor nevaccinați prin a reduce numărul de infecții în general.[32] Din anul 2000, implementarea unui program de vaccinare contra rotavirus în SUA a redus substanțial numărul de cazuri de diaree, ajungând la o reducere de 80%.[33][34][35] Prima doză a vaccinului trebuie dată sugarilor între 6 și 15 săptămâni.[14] Vaccinul oral al holerei a avut o eficacitate de 50–60% de-a lungul a doi ani.[36]

Tratament[modificare | modificare sursă]

Gastroenterita este de obicei o boală acută și care se vindecă de la sine, neavând nevoie de medicamente.[10] Tratamentul preferat pentru cei care au deshidratare ușoară sau moderată este terapia de rehidratare orală (ORT).[13] Metoclopramida și/sau ondansetronul pot fi totuși folositoare pentru unii copii,[37] iar butilscopolamina este folositoare în tratamentul durerilor abdominale.[38]

Rehidratare[modificare | modificare sursă]

Tratamentul primar al gastroenteritei atât la copii cât și la adulți este rehidratarea. Este de preferat terapia de rehidratare orală, deși administrarea intravenoasă poate fi necesară dacă e vorba de un nivel scăzut de conștiență sau dacă deshidratarea este severă.[39][40] Produsele înlocuitoare orale făcute cu carbohidrați complecși (adică cele făcute din grâu sau orez) pot fi superioare celor bazate pe zaharuri simple.[41] Băuturile bogate în zaharuri simple, cum ar fi răcoritoarele și sucurile de fructe nu sunt recomandate copiilor sub 5 ani, deoarece ele pot spori diareea.[10] Apa chioară poate fi folosită dacă preparate mai specifice și mai efective de hidratare orală nu sunt disponibile sau produc greață.[10] Un tub nasogastric poate fi folosit la copiii mici pentru a administra fluide, dacă este nevoie.[16]

Alimentația[modificare | modificare sursă]

Imediat după terapia de rehidratare orală (TRO) se recomandă continuarea alimentației normale a nou-născuților prin alăptare la sân sau cu lapte artificial.[42] Nu se impune de obicei folosirea laptelui artificial fără conținut de lactoză sau cu conținut de lactoză redus.[42] La copii se mențin obiceiurile alimentare obișnuite în timpul episoadelor de diaree evitându-se doar alimentele cu conținut înalt de zaharuri simple.[42] Dieta BRAT (banane, orez, sos de mere, pâine prăjită și ceai) nu mai este recomandată din cauza conținutului insuficient de nutrimente și pentru că nu aduce nici un beneficiu în plus față de alimentația normală.[42] S-a demonstrat că anumite probiotice au un efect benefic reducând atât durata bolii cât și frecvența scaunelor.[43] Acestea pot ajuta și la prevenirea și tratarea diareii asociate tratamentului cu antibiotice.[44] Produsele din lapte fermentat (ca iaurtul) sunt la fel de benefice.[45] Suplementele cu Zinc par a fi eficiente atât în tratarea cât și în prevenirea diareii la copii în țările în curs de dezvoltare.[46]

Antiemeticele[modificare | modificare sursă]

Antiemeticele pot ajuta la tratamentul vomismentelor la copii. Ondansetronul își are utilitatea sa administrarea unei singure doze fiind asociată cu nevoia scăzută de administrare intravenoasa a lichidelor, mai puține internări în spital și o rată mai mică de vomismente.[47][48][49] Metoclopramida , de asemenea, poate ajuta.[49] Totuși, folosirea ondansetronului poate fi asociată cu rata sporită a spitalizării copiilor.[50] Soluția intravenoasă de ondansetron se poate administra oral atunci când acest lucru este justificat din punct de vedere clinic.[51] Dimenhidrinatul, în ciuda reducerii vomismentele, nu pare să aibă beneficii clinice semnificative.[1]

Antibioticele[modificare | modificare sursă]

Antibioticele nu sunt indicate de obicei în tratarea gastroenteritei, deși sunt recomandate în cazul în care simptomele sunt deosebit de grave [52] sau dacă se izolează sau se suspectă o cauză bacteriană.[53] Dacă se recurge la antibiotice, macrolidele (ca azitromicina) sunt preferate fluoroquinolonelor din cauza ratei sporite de rezistență a celei de-a doua categorii.[7] Colita pseudomembranoasă, cauzată de obicei de administrarea de antibiotice, se ține sub control prin întreruperea agentului cauză și tratament cu metronidazol sau vancomicină.[54] Bacteriile și protozoanele ce se supun tratamentului includ speciileShigella[55] Salmonella typhi,[56] și Giardia.[23] Celor cu specii de Giardia sau cu Entamoeba histolytica li se recomandă tratamentul cu tinidazol și superior metronidazolului.[23][57] Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă antibioticele pentru copiii cu diaree cu sânge și febră.[1]

Agenți antimotilitate[modificare | modificare sursă]

Medicamentele antimotilitate presupun un risc teoretic de apariție a complicațiilor și deși în cadrul aplicării practice acest risc este puțin probabil,[27] nu se recomandă administrarea acestor medicamente persoanelor cu diaree cu sânge sau cu febră.[58] Loperamidul, un opioid analog, este folosit de obicei în tratamentul simptomatic al diareii.[59] Loperamidul nu este indicat copiilor întrucât acesta poate traversa bariera imatură sânge-creier cauzând toxicitate. Subsalicilatul de bismut, un complex insolubil de bismut trivalent și salicilat poate fi folosit în cazurile de îmbolnăvire moderată,[27] dar, teoretic, poate apărea intoxicarea cu salicilat.[1]

Epidemiologia[modificare | modificare sursă]

Ani de viaţă ajustaţi la incapacitate de diaree la 100.000 locuitori în 2004.

     no data

     ≤less 500

     500–1000

     1000–1500

     1500–2000

     2000–2500

     2500–3000

     3000–3500

     3500–4000

     4000–4500

     4500–5000

     5000–6000

     ≥6000

Estimările arată că anual apar între trei și cinci miliarde de cazuri de gastroenterită în lume,[13] afectând în principal copiii și populația din țările în curs de dezvoltare.[6] În 2008 rezultatul a constat în circa 1,3 milioane cazuri mortale în rândul copiilor sub cinci ani,[60] majoritatea înregistrându-se în cele mai sărace țări ale lumii.[12] Peste 450 000 dintre aceste fatalități sunt cauzate de rotavirus la copiii de până la 5 ani.[61][62]Holera cauzează între circa trei și cinci milioane de cazuri de îmbolnăvire și decesul a aproximativ 100 000 oameni anual.[19] În țările în curs de dezvoltare copiii de până la doi ani au în mod frecvent șase sau mai multe infecții pe an îmbolnăvindu-se, ca rezultat, de gastroenterită severă din punct de vedere clinic.[12] La adulți cazurile nu sunt atât de frecvente, parțial datorită dobândirii imunității imunității.[5]

În 1980 gastroenterita a fost cauza a 4,6 milioane de decese în rândul copiilor, cele mai multe înregistrându-se în țările în curs de dezvoltare.[54] Rata mortalității a scăzut semnificativ (la aproximativ 1,5 milioane de morți anual) până în anul 2000, în mare parte din cauza introducerii și folosirii răspândite a terapiei de rehidratare orală.[63] În SUA, infecțiile ce cauzează gastroenterita sunt pe locul doi între cele mai comune infecții (după răceala comună), rezultând între circa 200 și 375 milioane de cazuri de diaree acută[5][12] și aproximativ zece mii de morți anual,[12] din care între 150 și 300 în rândul copiilor sub cinci ani.[1]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cuvântul "gastroenterită" a fost menționat pentru prima dată în 1825.[64] Înainte de această perioadă aceasta a fost cunoscută ca febra tifoidă sau "holera morbus", printre altele, sau sub denumirea mai puțin specifică "durere de stomac", "îmbuibare ", "flux", "colic", "dureri de intestin", sau orice altă denumire arhaică pentru diaree acută.[65]

Societate și cultură[modificare | modificare sursă]

Gastroenterita este asociată multor nume colocviale, ca de exemplu "răzbunarea lui Montezuma", "burta Delhi", "diareea călătorului" printre multe altele[12] jucând un rol important în multe campanii militare; de aici se crede că derivă termenul "no guts no glory " (aprox. n-ai stomac, n-ai parte de glorie).[12]

Gastroenterita este principala cauză a 3,7 milioane de vizite medicale anuale în Statele Unite [1] și 3 milioane de asemenea vizite în Franța.[66] În Statele Unite costurile derivate ale gastroenteritei în ansamblu ajung la 23 miliarde USD pe an[67] și doar rotavirusul rezultă în costuri estimate la 1 miliard USD pe an.[1]

Cercetări[modificare | modificare sursă]

O serie de vaccinuri contra gastroenteritei sunt în curs de dezvoltare, de exemplu, vaccinurl contra Shigella și vaccinul enterotoxigenic Escherichia coli (ETEC), două dintre principalele cauze bacteriene a gastroenteritei răspândite în întreaga lume.[68][69]

La alte animale[modificare | modificare sursă]

La pisici și câini gastroenterita este cauzată de mulți dintre agenții ce cauzează această boală la oameni. Cele mai des întâlnite organisme sunt: Campylobacter, Clostridium difficile, Clostridium perfringens, și Salmonella.[70] Un număr mare de plante toxice pot cauza aceste simptome.[71] Anumiți agenți sunt caracteristici unor specii anume. Coronavirusul transmisibil al gastroenteritei (TGEV) se întâlnește la porcine rezultând în vomismente, diaree și deshidratare.[72] Se crede că păsările sălbatice sunt sursa și nu există un tratament anume.[73] Nu este transmisibil la oameni.[74]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z Singh, Amandeep (1 iulie 2010). „Pediatric Emergency Medicine Practice Acute Gastroenteritis — An Update”. Emergency Medicine Practice 7 (7). http://www.ebmedicine.net/topics.php?paction=showTopic&topic_id=229. 
  2. ^ Tate JE, Burton AH, Boschi-Pinto C, Steele AD, Duque J, Parashar UD (1 februarie 2012). „2008 estimate of worldwide rotavirus-associated mortality in children younger than 5 years before the introduction of universal rotavirus vaccination programmes: a systematic review and meta-analysis”. The Lancet Infectious Diseases 12 (2): 136–41. doi:10.1016/S1473-3099(11)70253-5. PMID 22030330. 
  3. ^ Marshall JA, Bruggink LD (1 aprilie 2011). „The dynamics of norovirus outbreak epidemics: recent insights”. International Journal of Environmental Research and Public Health 8 (4): 1141–9. doi:10.3390/ijerph8041141. PMID 21695033. 
  4. ^ Man SM (1 decembrie 2011). „The clinical importance of emerging Campylobacter species”. Nature Reviews. Gastroenterology & Hepatology 8 (12): 669–85. doi:10.1038/nrgastro.2011.191. PMID 22025030. 
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m Eckardt AJ, Baumgart DC (1 ianuarie 2011). „Viral gastroenteritis in adults”. Recent Patents on Anti-infective Drug Discovery 6 (1): 54–63. doi:10.2174/157489111794407877. PMID 21210762. 
  6. ^ a b c d e f g h i Webber, Roger (2009). Communicable disease epidemiology and control : a global perspective (ed. 3rd). Wallingford, Oxfordshire: Cabi. p. 79. ISBN 978-1-84593-504-7. http://books.google.ca/books?id=pZ9fpHtvOGYC&pg=PA79 
  7. ^ a b c d e Galanis, E (2007 Sep 11). „Campylobacter and bacterial gastroenteritis”. CMAJ : Canadian Medical Association 177 (6): 570–1. doi:10.1503/cmaj.070660. PMID 17846438. 
  8. ^ a b Meloni, A (1 octombrie 2011). „Epidemiology and prevention of rotavirus infection: an underestimated issue?”. The journal of maternal-fetal & neonatal medicine : the official journal of the European Association of Perinatal Medicine, the Federation of Asia and Oceania Perinatal Societies, the International Society of Perinatal Obstetricians 24 Suppl 2: 48–51. doi:10.3109/14767058.2011.601920. PMID 21749188. 
  9. ^ Toolkit”. DefeatDD. http://www.defeatdd.org/understanding-crisis/advocacy-outreach/toolkits. Accesat la 3 mai 2012. 
  10. ^ a b c d Management of acute diarrhoea and vomiting due to gastoenteritis in children under 5”. National Institute of Clinical Excellence. 1 aprilie 2009. http://guidance.nice.org.uk/CG84. 
  11. ^ a b c d e f Tintinalli, Judith E. (2010). Emergency Medicine: A Comprehensive Study Guide (Emergency Medicine (Tintinalli)). New York: McGraw-Hill Companies. pp. 830–839. ISBN 0-07-148480-9 
  12. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t Mandell 2010 Chp. 93
  13. ^ a b c d Elliott, EJ (2007 Jan 6). „Acute gastroenteritis in children”. BMJ (Clinical research ed.) 334 (7583): 35–40. doi:10.1136/bmj.39036.406169.80. PMID 17204802. 
  14. ^ a b c d Szajewska, H (1 ianuarie 2010). „Gastrointestinal infections in the pediatric population”. Current opinion in gastroenterology 26 (1): 36–44. doi:10.1097/MOG.0b013e328333d799. PMID 19887936. 
  15. ^ Dennehy PH (1 ianuarie 2011). „Viral gastroenteritis in children”. The Pediatric Infectious Disease Journal 30 (1): 63–4. doi:10.1097/INF.0b013e3182059102. PMID 21173676. 
  16. ^ a b c d e f g Webb, A (1 aprilie 2005). „Acute gastroenteritis in children”. Australian family physician 34 (4): 227–31. PMID 15861741. 
  17. ^ Desselberger U, Huppertz HI (1 ianuarie 2011). „Immune responses to rotavirus infection and vaccination and associated correlates of protection”. The Journal of Infectious Diseases 203 (2): 188–95. doi:10.1093/infdis/jiq031. PMID 21288818. 
  18. ^ Nyachuba, DG (1 mai 2010). „Foodborne illness: is it on the rise?”. Nutrition Reviews 68 (5): 257–69. doi:10.1111/j.1753-4887.2010.00286.x. PMID 20500787. 
  19. ^ a b Charles, RC (1 octombrie 2011). „Cholera in the 21st century”. Current opinion in infectious diseases 24 (5): 472–7. doi:10.1097/QCO.0b013e32834a88af. PMID 21799407. 
  20. ^ Moudgal, V (1 februarie 2012). „Clostridium difficile colitis: a review”. Hospital practice (1995) 40 (1): 139–48. doi:10.3810/hp.2012.02.954. PMID 22406889. 
  21. ^ Lin, Z (1 mai 2010). „Staphylococcal enterocolitis: forgotten but not gone?”. Digestive diseases and sciences 55 (5): 1200–7. doi:10.1007/s10620-009-0886-1. PMID 19609675. 
  22. ^ a b Leonard, J (1 septembrie 2007). „Systematic review of the risk of enteric infection in patients taking acid suppression”. The American journal of gastroenterology 102 (9): 2047–56; quiz 2057. doi:10.1111/j.1572-0241.2007.01275.x. PMID 17509031. 
  23. ^ a b c d Escobedo, AA (1 octombrie 2010). „Giardiasis: the ever-present threat of a neglected disease”. Infectious disorders drug targets 10 (5): 329–48. PMID 20701575. 
  24. ^ Grimwood, K (1 decembrie 2009). „Acute and persistent diarrhea”. Pediatric clinics of North America 56 (6): 1343–61. doi:10.1016/j.pcl.2009.09.004. PMID 19962025. 
  25. ^ Lawrence, DT (1 mai 2007). „Food poisoning”. Emergency medicine clinics of North America 25 (2): 357–73; abstract ix. doi:10.1016/j.emc.2007.02.014. PMID 17482025. 
  26. ^ Steiner, MJ (2004 Jun 9). „Is this child dehydrated?”. JAMA : the Journal of the American Medical Association 291 (22): 2746–54. doi:10.1001/jama.291.22.2746. PMID 15187057. 
  27. ^ a b c Warrell D.A., Cox T.M., Firth J.D., Benz E.J., ed (2003). The Oxford Textbook of Medicine (ed. 4th). Oxford University Press. ISBN 0-19-262922-0. http://otm.oxfordmedicine.com/ 
  28. ^ Viral Gastroenteritis”. Center for Disease Control and Prevention. 1 februarie 2011. http://www.cdc.gov/ncidod/dvrd/revb/gastro/faq.htm. Accesat la 16 aprilie 2012. 
  29. ^ a b c World Health Organization (1 decembrie 2009). „Rotavirus vaccines: an update”. Weekly epidemiological record 51–52 (84): 533–540. http://www.who.int/wer/2009/wer8451_52.pdf. Accesat la 10 mai 2012. 
  30. ^ Giaquinto, C (1 iulie 2011). „Summary of effectiveness and impact of rotavirus vaccination with the oral pentavalent rotavirus vaccine: a systematic review of the experience in industrialized countries”. Human Vaccines. 7 7 (7): 734–748. doi:10.4161/hv.7.7.15511. PMID 21734466. http://www.landesbioscience.com/journals/vaccines/article/15511/?nocache=1111012137. Accesat la 10 mai 2012. 
  31. ^ Jiang, V (1 iulie 2010). „Performance of rotavirus vaccines in developed and developing countries”. Human Vaccines 6 (7): 532–542. doi:10.4161/hv.6.7.11278. PMID 20622508. PMC 3322519. http://www.landesbioscience.com/journals/vaccines/article/11278/?nocache=531156378. Accesat la 10 mai 2012. 
  32. ^ Patel, MM (1 ianuarie 2011). „Real-world impact of rotavirus vaccination”. The Pediatric Infectious Disease Journal 30 (1 Suppl): S1–5. doi:10.1097/INF.0b013e3181fefa1f. PMID 21183833. 
  33. ^ US Center for Disease Control and Prevention (2008). „Delayed onset and diminished magnitude of rotavirus activity—United States, November 2007 – May 2008”. Morbidity and Mortality Weekly Report 57 (25): 697–700. PMID 18583958. http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/mm5725a6.htm. Accesat la 3 mai 2012. 
  34. ^ Centers for Disease Control and Prevention (CDC) (1 octombrie 2009). „Reduction in rotavirus after vaccine introduction—United States, 2000–2009”. MMWR Morb. Mortal. Wkly. Rep. 58 (41): 1146–9. PMID 19847149. http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/mm5841a2.htm. 
  35. ^ Tate, JE (1 ianuarie 2011). „Uptake, impact, and effectiveness of rotavirus vaccination in the United States: review of the first 3 years of postlicensure data”. The Pediatric Infectious Disease Journal 30 (1 Suppl): S56–60. doi:10.1097/INF.0b013e3181fefdc0. PMID 21183842. 
  36. ^ Sinclair, D (2011 Mar 16). Sinclair, David. ed. „Oral vaccines for preventing cholera”. Cochrane database of systematic reviews (Online) (3): CD008603. doi:10.1002/14651858.CD008603.pub2. PMID 21412922. 
  37. ^ Alhashimi D, Al-Hashimi H, Fedorowicz Z (2009). Alhashimi, Dunia. ed. „Antiemetics for reducing vomiting related to acute gastroenteritis in children and adolescents”. Cochrane Database Syst Rev (2): CD005506. doi:10.1002/14651858.CD005506.pub4. PMID 19370620. 
  38. ^ Tytgat GN (2007). „Hyoscine butylbromide: a review of its use in the treatment of abdominal cramping and pain”. Drugs 67 (9): 1343–57. doi:10.2165/00003495-200767090-00007. PMID 17547475. 
  39. ^ BestBets: Fluid Treatment of Gastroenteritis in Adults. http://www.bestbets.org/bets/bet.php?id=1039. 
  40. ^ Canavan A, Arant BS (1 octombrie 2009). „Diagnosis and management of dehydration in children”. Am Fam Physician 80 (7): 692–6. PMID 19817339. 
  41. ^ Gregorio GV, Gonzales ML, Dans LF, Martinez EG (2009). Gregorio, Germana V. ed. „Polymer-based oral rehydration solution for treating acute watery diarrhoea”. Cochrane Database Syst Rev (2): CD006519. doi:10.1002/14651858.CD006519.pub2. PMID 19370638. 
  42. ^ a b c d King CK, Glass R, Bresee JS, Duggan C (1 noiembrie 2003). „Managing acute gastroenteritis among children: oral rehydration, maintenance, and nutritional therapy”. MMWR Recomm Rep 52 (RR–16): 1–16. PMID 14627948. http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/rr5216a1.htm. 
  43. ^ Allen SJ, Martinez EG, Gregorio GV, Dans LF (2010). Allen, Stephen J. ed. „Probiotics for treating acute infectious diarrhoea”. Cochrane Database Syst Rev 11 (11): CD003048. doi:10.1002/14651858.CD003048.pub3. PMID 21069673. 
  44. ^ Hempel, S (2012 May 9). „Probiotics for the prevention and treatment of antibiotic-associated diarrhea: a systematic review and meta-analysis”. JAMA : the journal of the American Medical Association 307 (18): 1959–69. doi:10.1001/jama.2012.3507. PMID 22570464. 
  45. ^ Mackway-Jones, Kevin (1 iunie 2007). „Does yogurt decrease acute diarrhoeal symptoms in children with acute gastroenteritis?”. BestBets. http://www.bestbets.org/bets/bet.php?id=1000. 
  46. ^ Telmesani, AM (1 mai 2010). „Oral rehydration salts, zinc supplement and rota virus vaccine in the management of childhood acute diarrhea”. Journal of family and community medicine 17 (2): 79–82. doi:10.4103/1319-1683.71988. PMID 21359029. 
  47. ^ DeCamp LR, Byerley JS, Doshi N, Steiner MJ (1 septembrie 2008). „Use of antiemetic agents in acute gastroenteritis: a systematic review and meta-analysis”. Arch Pediatr Adolesc Med 162 (9): 858–65. doi:10.1001/archpedi.162.9.858. PMID 18762604. 
  48. ^ Mehta S, Goldman RD (2006). „Ondansetron for acute gastroenteritis in children”. Can Fam Physician 52 (11): 1397–8. PMID 17279195. PMC 1783696. http://www.cfp.ca/cgi/pmidlookup?view=long&pmid=17279195. 
  49. ^ a b Fedorowicz, Z (2011 Sep 7). Fedorowicz, Zbys. ed. „Antiemetics for reducing vomiting related to acute gastroenteritis in children and adolescents”. Cochrane database of systematic reviews (Online) 9 (9): CD005506. doi:10.1002/14651858.CD005506.pub5. PMID 21901699. 
  50. ^ Sturm JJ, Hirsh DA, Schweickert A, Massey R, Simon HK (1 mai 2010). „Ondansetron use in the pediatric emergency department and effects on hospitalization and return rates: are we masking alternative diagnoses?”. Ann Emerg Med 55 (5): 415–22. doi:10.1016/j.annemergmed.2009.11.011. PMID 20031265. 
  51. ^ Ondansetron”. Lexi-Comp. 1 mai 2011. http://www.merckmanuals.com/professional/print/lexicomp/ondansetron.html. 
  52. ^ Traa BS, Walker CL, Munos M, Black RE (1 aprilie 2010). „Antibiotics for the treatment of dysentery in children”. Int J Epidemiol 39 (Suppl 1): i70–4. doi:10.1093/ije/dyq024. PMID 20348130. 
  53. ^ Grimwood K, Forbes DA (1 decembrie 2009). „Acute and persistent diarrhea”. Pediatr. Clin. North Am. 56 (6): 1343–61. doi:10.1016/j.pcl.2009.09.004. PMID 19962025. 
  54. ^ a b Mandell, Gerald L.; Bennett, John E.; Dolin, Raphael (2004). Mandell's Principles and Practices of Infection Diseases (ed. 6th). Churchill Livingstone. ISBN 0-443-06643-4. http://www.ppidonline.com/ 
  55. ^ Christopher, PR (2010 Aug 4). Christopher, Prince RH. ed. „Antibiotic therapy for Shigella dysentery”. Cochrane database of systematic reviews (Online) (8): CD006784. doi:10.1002/14651858.CD006784.pub4. PMID 20687081. 
  56. ^ Effa, EE (2011 Oct 5). Bhutta, Zulfiqar A. ed. „Fluoroquinolones for treating typhoid and paratyphoid fever (enteric fever)”. Cochrane database of systematic reviews (Online) (10): CD004530. doi:10.1002/14651858.CD004530.pub4. PMID 21975746. 
  57. ^ Gonzales, ML (2009 Apr 15). Gonzales, Maria Liza M. ed. „Antiamoebic drugs for treating amoebic colitis”. Cochrane database of systematic reviews (Online) (2): CD006085. doi:10.1002/14651858.CD006085.pub2. PMID 19370624. 
  58. ^ Harrison's Principles of Internal Medicine (ed. 16th). McGraw-Hill. ISBN 0-07-140235-7. http://books.mcgraw-hill.com/medical/harrisons/ 
  59. ^ Feldman, Mark; Friedman, Lawrence S.; Sleisenger, Marvin H. (2002). Sleisenger & Fordtran's Gastrointestinal and Liver Disease (ed. 7th). Saunders. ISBN 0-7216-8973-6. http://www.elsevier-international.com/catalogue/title.cfm?ISBN=0721689736 
  60. ^ Black, RE (2010 Jun 5). „Global, regional, and national causes of child mortality in 2008: a systematic analysis”. Lancet 375 (9730): 1969–87. doi:10.1016/S0140-6736(10)60549-1. PMID 20466419. 
  61. ^ Tate, JE (1 februarie 2012). „2008 estimate of worldwide rotavirus-associated mortality in children younger than 5 years before the introduction of universal rotavirus vaccination programmes: a systematic review and meta-analysis”. The Lancet infectious diseases 12 (2): 136–41. doi:10.1016/S1473-3099(11)70253-5. PMID 22030330. 
  62. ^ World Health Organization (1 noiembrie 2008). „Global networks for surveillance of rotavirus gastroenteritis, 2001–2008”. Weekly Epidemiological Record 47 (83): 421–428. http://www.who.int/wer/2008/wer8347.pdf. Accesat la 10 mai 2012. 
  63. ^ Victora CG, Bryce J, Fontaine O, Monasch R (2000). „Reducing deaths from diarrhoea through oral rehydration therapy”. Bull. World Health Organ. 78 (10): 1246–55. PMID 11100619. 
  64. ^ Gastroenteritis”. Oxford English Dictionary 2011. http://www.oed.com/. Accesat la 15 ianuarie 2012. 
  65. ^ Rudy's List of Archaic Medical Terms
  66. ^ Flahault, A (1 noiembrie 2010). „[Epidemiology of viral gastroenteritis in France and Europe]”. Bulletin de l'Academie nationale de medecine 194 (8): 1415–24; discussion 1424–5. PMID 22046706. 
  67. ^ Albert, edited by Neil S. Skolnik ; associate editor, Ross H. (2008). Essential infectious disease topics for primary care. Totowa, NJ: Humana Press. pp. 66. ISBN 978-1-58829-520-0. http://books.google.ca/books?id=iGUKPeO9-ygC&pg=PA66 
  68. ^ World Health Organization. „Enterotoxigenic Escherichia coli (ETEC)”. Diarrhoeal Diseases. http://www.who.int/vaccine_research/diseases/diarrhoeal/en/index4.html. Accesat la 3 mai 2012. 
  69. ^ World Health Organization. „Shigellosis”. Diarrhoeal Diseases. http://www.who.int/vaccine_research/diseases/diarrhoeal/en/index6.html. Accesat la 3 mai 2012. 
  70. ^ Weese, JS (1 martie 2011). „Bacterial enteritis in dogs and cats: diagnosis, therapy, and zoonotic potential”. The Veterinary clinics of North America. Small animal practice 41 (2): 287–309. doi:10.1016/j.cvsm.2010.12.005. PMID 21486637. 
  71. ^ Rousseaux, Wanda Haschek, Matthew Wallig, Colin (2009). Fundamentals of toxicologic pathology (ed. 2nd). London: Academic. pp. 182. ISBN 9780123704696. http://books.google.ca/books?id=vkox3JS83k8C&pg=PA182 
  72. ^ MacLachlan, edited by N. James; Dubovi, Edward J. (2009). Fenner's veterinary virology (ed. 4th). Amsterdam: Elsevier Academic Press. p. 399. ISBN 9780123751584. http://books.google.ca/books?id=TYFqlYO9eE4C&pg=PA399 
  73. ^ al.], edited by James G. Fox ... [et (2002). Laboratory animal medicine (ed. 2nd). Amsterdam: Academic Press. pp. 649. ISBN 9780122639517. http://books.google.ca/books?id=m2ftfPMJnMMC&pg=PA649 
  74. ^ al.], edited by Jeffrey J. Zimmerman ... [et (15 mai 2012). Diseases of swine (ed. 10th). Chichester, West Sussex: Wiley-Blackwell. pp. 504. ISBN 9780813822679. http://books.google.ca/books?id=jVaemau17J4C&pg=PA504 
Note
  • Dolin, [edited by] Gerald L. Mandell, John E. Bennett, Raphael (2010). Mandell, Douglas, and Bennett's principles and practice of infectious diseases (ed. 7th). Philadelphia, PA: Churchill Livingstone/Elsevier. ISBN 0-443-06839-9 

Legături externe[modificare | modificare sursă]