Émilie du Châtelet
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gabrielle Émilie Le Tonnelier de Breteuil, marchiză du Châtelet (n. 17 decembrie 1706, Paris - d. 10 septembrie 1749, Lunéville), cunoscută sub numele de Émilie du Châtelet, a fost o matematiciană şi fiziciană franceză în perioada iluminismului. Este una dintre primele femei care aveau cunoştinţe profunde de matematică şi fizică şi care a întreţinut relaţii cu personalităţi de seamă ca Voltaire, Bernoulli, Leonhard Euler, Réaumur. Cea mai importantă contribuţie personală este traducerea în limba franceză a lucrării lui Isaac Newton, Principia mathematica.
Cuprins |
[modifică] Biografie
[modifică] Tinereţea
Émilie du Châtelet s-a născut la Paris, fiică a lui Louis Nicolas Le Tonnelier, baron de Breteuil, şi a lui Gabrielle-Anne de Froulay. Tatăl său făcea parte din curtea din Versailles a regelui Ludovic al XIV-lea, având însărcinarea de a prezenta regelui ambasadorii altor monarhi europeni. În casa părinţilor săi din Paris, Émilie a avut posibilitatea să vină în contact cu personalităţi importante ale epocii, ca Bernard Le Bovier de Fontenelle, unul din precursorii iluminismului, sau cu poetul Jean-Baptiste Rousseau. Din partea tatălui a primit o educaţie clasică, puţin obişnuită pentru tinerele fete din acel timp. În afara limbii latine, a învăţat şi limba greacă veche, precum şi limba germană. Dotată cu aptitudini muzicale, a învăţat să cânte la clavecin şi să interpreteze arii din opere. Prezentată la Versailles la vârsta de şaisprezece ani, se lasă cucerită de plăcerile şi extravaganţele vieţii de la curtea regală. Cu marchizul de Guébriant şi cu mareşalul de Richelieu are primele aventuri amoroase. Pe 12 iunie 1725 este căsătorită cu Florent Claude, marchiz du Châtelet (sau du Chastellet, în ortografia epocii), guvernator regal al localităţii Semur-en-Auxois. Aici îl întâlneşte pe matematicianul de Mézières, care îi trezeşte pasiunea pentru matematică. În anul 1730 se întoarce la Paris. Marchizul du Châtelet, prins în ocupaţiile carierei militare, îi acordă multă libertate, de alfel obişnuită în căsniciile familiilor nobiliare din timpul "Regenţei" (1715-1723, în timpul minorităţii lui Ludovic al XV-lea), caracterizat prin libertinaj al moravurilor. Émilie are câteva aventuri de scurtă durată, printre altele cu matematicianul Alexis-Claude Clairaut şi cu astronomul Pierre-Louis de Maupertuis.
[modifică] Amiciţia cu Voltaire
În 1733, Émilie îl cunoaşte pe Voltaire, care îi devine amant. Voltaire era în dizgraţie, Émilie îl adăposteşte în castelul din Cirey-sur-Blaise din Champagne: el era în vârstă de 39 de ani, ea împlinise 27 de ani. Legătura lor avea să dureze cincisprezece ani. Dintre toţi amanţii săi, Voltaire a avut cea mai mare influenţă asupra ei, încurajând-o să-şi aprofundeze cunoştinţele de fizică şi matematică, pentru care îi recunoştea aptitudini deosebite, considerând-o superioară lui însuşi în aceste domenii. Voltaire a fost acela care a îndemnat-o să traducă operele lui Newton şi a făcut-o să devină conştientă de libertatea de a gândi prin ea însăşi. În castelul din Cirey au construit un laborator, unde au făcut diverse experienţe în domeniul opticei şi asupra vidului. Într-una din mansarde au improvizat un teatru, în care se jucau unele din piesele lui Voltaire. Cirey devine un loc de întâlnire al literaţilor, al oamenilor de ştiinţă şi matematicienilor.
[modifică] Ultimii ani
Între anii 1744 şi 1748, petrece cel mai mult timp la Versailles, împreună cu Voltaire, care era din nou primit la curtea regală. În anii 1748-1749 sunt invitaţi de mai multe ori de către Stanislas Leszczyński, fost rege al Poloniei, aflat în exil la castelul Lunéville din Lorena. Aici are o legătură cu unul din curteni, poetul Jean François de Saint-Lambert. Émilie rămâne însărcinată, continuă însă să lucreze cu asiduitate la traducerea "Principiilor..." lui Newton, asistată de matematicianul Alexis Clairaut. La începutul lunii septembrie 1749 dă naştere unei fetiţe, se îmbolnăveşte însă de febră puerperală şi încetează din viaţă pe 10 septembrie 1749. Este înmormântată în biserica parohială Saint-Jacques din Lunéville.
[modifică] Opera
Noţiunea de "om de ştiinţă" nu exista în acel timp, dar tocmai acest calificativ o caracteriza pe Émilie de Châtelet. În 1737 redactează o lucrare întitulată "Dissertation sur la nature et la propagation du feu", care va fi publicată de Academia Franceză în anul 1744, lucrare bazată pe cercetările ei asupra naturii focului, în care anticipează ceea ce numim astăzi radiaţie infra-roşie. În cartea sa "Institutions de Physique" (1740), prezentată ca o revistă a ideilor noi în fizică şi filosofie, încorporează şi caută să reconcilieze ideile complexe ale principalilor gânditori din epoca respectivă. În această lucrare, ea combină teoriile lui Leibniz şi observaţiile practice ale lui Willem's Gravesande pentru a arăta că energia unui obiect în mişcare nu este proporţională cu produsul masei cu viteza obiectului în mişcare, aşa cum bănuiseră până atunci Newton şi alţi fizicieni, ci cu pătratul vitezei: E ∞ mv². Deşi principiile de mecanică clasică expuse de Émilie du Châtelet nu pot fi comparate cu conceptul lui Albert Einstein asupra masei şi vitezei, care derivă din faimoasa sa ecuaţie: E = mc² (în care c reprezintă viteza luminii), mulţi biografi şi istorici moderni văd totuşi o corespondenţă între cele două ecuaţii. Trebuie totuşi precizat că, din punctul de vedere al fizicei moderne, principiul expus de Émilie du Châtelet este corect în ceea ce priveşte energia kinetică (Ek) în mecanica clasică (în formularea modernă: Ek = (1/2)mv²), dar nu poate fi corelat cu echivalenţa masă-energie din concepţia lui Einstein.
În scrierile ei, Émilie du Châtelet s-a dovedit reprezentantă a gândirii iluministe. Un exemplu îl oferă "Discours sur le bonheur", în care afirmă că omul este capabil să-şi dozeze pasiunile şi, în felul acesta, să-şi determine propria fericire sau nefericire. La fel ca Voltaire, susţine primatul raţiunii şi refuză acceptarea religiilor bazate pe revelaţie.
[modifică] "Emilia Newtonmania"
În castelul din Cirey, Voltaire elaborează în anii 1736-1737 lucrarea "Les éléments de la philosophie de Newton", în care se prezintă publicului francez, încă dominat de fizica lui Descartes, principalele elemente ale fizicii newtoniene, până atunci abia cunoscute în Franţa, deşi Principia mathematica apăruseră în Anglia deja în anul 1687. Voltaire figurează singur ca autor, el a recunoscut însă totdeauna strânsa colaborare cu doamna Du Châtelet. În 1745 începe ea însăşi - care îi plăcea să se autodenumească "Emilia Newtonmania" - să lucreze la traducerea Principiilor..., la care va lucra până la sfârşitul vieţii. În afara muncii de traducere din limba latină în franceză, ea transcrie argumentaţia lui Newton în notaţia calculului infinitezimal dezvoltată de Leibniz, care se răspândise în cercurile ştiinţifice europene, însoţind textul original cu un mare număr de comentarii.
[modifică] Femeie savantă într-o lume dominată de bărbaţi
Deşi s-a exprimat în mod critic cu privire la situaţia deosebită a femeii în societatea timpului său, Émilie du Châtelet a trăit totuşi în concordanţă cu convenţiile dominante ale vremii, ar fi deci exagerat să fie caracterizată drept precursoare a feminismului modern. Bărbaţilor le sunt deschise toate drumurile pentru a-şi satisface aspiraţiile, de exemplu în cariera militară sau în diplomaţie, scrie ea în "Discours sur le bonheur", în compensaţie, femeia se poate dedica studiului. "Dacă aşi fi rege, aşi înlătura toate abuzurile, prin care jumătate din omenire este ţinută în stare de înapoiere. Aşi da posibilitate femeilor să se bucure de toate drepturile, în special de cele spirituale" (Émilie du Châtelet, în introducerea la traducerea lucrării "The Fable of the Bees" a filosofului englez Bernard Mandeville). În cercul restrâns al fizicienilor şi matematicienilor contemporani ei, Émilie du Châtelet a avut totuşi contact cu bărbaţi care erau dispuşi să colaboreze cu ea în discutarea şi rezolvarea celor mai dificile probleme ştiinţifice, apreciindu-i-se inteligenţa şi vastele cunoştinţe. Kant scria despre ea: "Primatul raţiunii şi al ştiinţei o situează mai presus de toate reprezentantele sexului său şi mai presus de cea mai mare parte a celor de sex opus". În anul 1746 este aleasă ca membră a Academiei de Ştiinţe din Bologna. În Academia Franceză, femeile nu erau acceptate.
[modifică] Publicaţii
- Institutions de Physique, Paris, 1740
- Analyse de la philosophie de Leibnitz, 1740
- Réponse à la lettre de Mairan sur la question des forces vives, Bruxelles, 1741
- Dissertation sur la nature et la propagation du feu, Paris, 1744
- Les Principes de Newton, traducere din limba latină, cu o prefaţă elogiosă de Voltaire. Publicată de Alexis Claude Clairaut, Paris, 1756
- Doutes sur les religions révélées, scrisoare adresată lui Voltaire, Paris, 1792
- Discours sur le bonheur, 1779
- Opuscules philosophiques et littéraires, 1796
- De l'Existence de Dieu şi un număr de scrisori inedite adresate contelui d'Argental, Paris, 1782
[modifică] Filmografie
- Divine Émilie (2007) telefilm francez în regia lui Arnaud Sélignac după un scenariu de Elisabeth Badinter şi Chantal de Rudder, cu Léa Drucker în rolul titular şi Thierry Frémont în rolul lui Voltaire.
[modifică] Bibliografie
- Élisabeth Badinter: Émilie ou l'ambition féminine au XVIIIe siècle. Flammarion, Paris, 1983
- Samuel Edwards: Die göttliche Geliebte Voltairs. Das Leben der Émilie du Châtelet. Engelhorn Verlag, Stuttgart, 1989
- Florence Mauro: Émilie du Châtelet. Plon, Paris, 2006
- Judith P. Zinsser: Dame d'Esprit. A Biograühy of the Marquise du Châtelet. Viking, New York, 2006
- David Bodanis: Émilie und Voltaire. Eine Liebe in Zeiten der Aufklärung. Rowohlt Verlag, Reinbeck, 2007
