Franciză
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau secţiune reprezintă în principal viziunea românească asupra acestui subiect şi nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Vă rugăm îmbunătăţiţi acest articol sau discutaţi acest aspect pe pagina de discuţie. |
 |
Acest articol este scris parţial sau în întregime fără diacritice. Puteţi da chiar dumneavoastră o mână de ajutor. |
Franciza este operaţiunea care îmbracă forma unui contract prin care o persoană numită francizor (în engleză franchiser) îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat (în engleză franchisee), dreptul de exploatare a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de producţie sau de comercializare a anumitor tipuri de produse şi/sau de servicii. Obţinera unei francize implică plata unei taxe de intrare în sistem precum şi a unor redevenţe anuale, de regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri.
Cuprins |
[modifică] Avantaje şi dezavantaje
 |
Acest articol sau această secţiune pare să conţină cercetare originală. Dacă articolul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci trebuie şters. |
[modifică] Avantaje
Beneficiarul unei francize are avantajul de a exploata o marcă de prestigiu, şi de a intra pe o piaţă concurenţială folosind tehnici de producţie, comercializare şi marketing perfecţionate în timp, şi cu un grad înalt de rentabilitate.
Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achiziţionarea sau utilizarea unui produs sau serviciu consacrat.
De obicei, în faza de demarare a afacerii, resursele de capital ale unui întreprinzător sunt destul de limitate. Capacităţile de împrumut de fonduri ale întreprinzatorului sunt, de obicei, foarte reduse. Formarea unei relaţii cu o afacere în franciză îi permite francizatului aspirant să îşi îmbunătăţească abilitatea de a obţine asistenţă financiară.
[modifică] Dezavantaje
Principalul dezavantaj este dat de costurile francizei. Pe lângă taxa de acordare a francizei şi redevenţele anuale, care diminuează profitul beneficiarului, acesta trebuie să menţină permanent un anumit standard de calitate.
[modifică] Contractul de franciză
Franciza este una dintre operaţiunele folosite pe scară largă în comerţul internaţional. În contractul de franciză participă două persoane: pe de o parte, francizorul sau concedentul şi, pe de altă parte, beneficiarul sau concesionarul. Obiectul contractului este format din concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, împreună cu asistenţa tehnică şi toate cunoştinţele necesare pentru exploatarea acesteia. Cunoştinţele transmise pot avea atât natură industrială cât şi comercială întrucât în desfăşurarea activităţii sale, beneficiarul francizei poate fi atât producător cât şi distribuitor.
Pentru desfăşurea contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului său elemente de engineering şi know-how privind amenajarea şi organizarea întreprinderii, elemente de marketing cuprinzând metodele, mijloacele şi tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului, şi mijloacele pentru pregătirea profesională a personalului. Francizorul este ţinut să acorde asistenţă tehnică pe toată durata de desfăşurare a contractului de franciză.
[modifică] Cadrul juridic
Prin Ordonanţa nr.52 din 28 august 1997, privind regimul juridic al francizei în România, se definesc următorii termeni:
„Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”Francizorul este un comerciant care:
- este titularul drepturilor asupra unei mărci inregistrate, cu condiţia ca drepturile să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;
- conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
- asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
- utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului.
Beneficiar este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea definită de către francizor.
În limbajul uzual, beneficiarul unei francize se mai numeşte şi francizat sau francizer.
Contractul de franciza trebuie sa reflecte interesele membrilor retelei de franciza, protejand drepturile de proprietate industriala sau intelectuala ale francizorului, prin mentinerea identitatii comune si a reputatiei retelei de franciza
Etimologic, termenul "contract" provine din latinescul contrahere (a trage impreuna). Juridic, contractul reprezinta, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si obligatii. In dreptul roman, termenul de contract este echivalent cu cel de conventie, concluzie care rezulta indubitabil din expresia folositã de legiuitor: titlul III din Codul civil fiind denumit "Despre contracte sau conventii".In dreptul francez, termenul de contract a fost folosit initial pentru a desemna acordul de vointa creator de obligatii numai in cazurile expres aratate de legiuitor intr-una din urmatoarele forme: verbala, scrisa sau remiterea obiectului contractului. Dreptul englez trateaza contractul drept o afacere si rareori ca acord de vointa care sa se bazeze pe incredere. In dreptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de schimburi economice, distingandu-se doua varietati: - contractul clasic, care presupune negocieri prealabile, efectele sale fiind instantanee (de exemplu, cumpararea unui produs de consum); - contractul relational, care are o mare importanta economica si sociala, incheierea sa fiind precedata de lungi tratative si negocieri vizand un numar considerabil de persoane, fiind renegociabil.
[modifică] Franciza în România
La începutul anului 2002, în România erau aproximativ 30 de lanţuri de franciză. Acum,[Când?] potrivit statisticilor oficiale,[necesită citare] există 170 de branduri francizate, respectiv 1.300 de francizaţi. Împreună, ei totalizează afaceri de 900 de milioane de Euro.[necesită citare] Cea mai nouă intrare pe piaţa românească este magazinul Mr. Bricolage, pentru care investiţia se ridică la 6,2 milioane de Euro.[necesită citare] Franciza aparţine companiei Brico Expert.
Pe piaţa românească ar fi loc pentru francize, mai ales ca o asemenea afacere are, din start, 80% şanse de reuşită. În România, principala piedică în dezvoltarea acestui sistem este costul mare al finanţârii. Aşa că astfel de afaceri au, deocamdată, o pondere de numai 7% din totalul comerţului. Majoritatea bancilor percep dobânzi şi comisioane foarte mari şi, în plus, sunt foarte reticente în a împrumuta o firmă care „împrumută“, la rândul ei, o afacere. Există chiar companii care îşi vând brandurile numai celor care îşi deschid o firma nouă, considerând că în acest fel se reduce riscul de compromitere a mărcii pe piaţă.
Categorii de franciză Corespunzător domeniilor de activitate economică şi manierei în care se realizează, se disting acorduri de franciză în domeniul producţiei de bunuri, a distribuţiei de mărfuri şi a prestărilor de servicii, precum şi o formă specială de franciză denumită şi întâlnită frecvent sub denumirea de "master franchise" sau franciza principală.
Acorduri de franciza industriala
Acordurile de franciza industriala vizeaza productia de bunuri. Francizatul este autorizat, prin mijlocirea unei licente, sa fabrice, sub marca francizorului si cu asistenta sa tehnica, produsele acestuia. Francizorul are astfel posibilitatea de a-si face cunoscute produsele sale in strainatate sub propria sa marca, fara a fi nevoit sa faca investitii importante. Francizorul acorda consultanta manageriala, pregateste personalul, ofera asistenta tehnica si comerciala, know-how-ul, dreptul de a folosi marca sa, precum si alte drepturi de proprietate industriala si inte¬lectuala, se ocupa de publicitate. Foarte cunoscute acorduri de franciza industriala sunt cele care au ca obiect pro¬dusele CAMPARI, SCHWEPPES, COCA-COLA si PEPSI-COLA.
Acorduri de franciza de distributie
In aceste acorduri, francizorul este fie un producator care desface produsele sale prin intermediul unui francizat, fie un angrosist care revinde produsele sub marca sa unor francizati. In aceste acorduri, francizorul acorda consultanta, pregateste personalul, ofera francizatului dreptul de a folosi marca sa pentru produsele ce fac obiec¬tii francizei etc. Francize de distributie foarte cunoscute sunt: SANTAL, VERITAS, UNIC, YVES ROCHER, CHRIS-TIANSENS.
Acorduri de franciza de servicii
Sunt acorduri prin care francizorul, care a pus la punct o metoda sau o tehnica specifica de prestare de servicii, autorizeaza pe francizat sa utilizeze aceste metode si tehnici in prestarea aceluiasi gen de servicii. Aceste tipuri de acorduri de franciza sunt cele mai raspandite , intre ele numarandu-se: FAST-FOODS, MC DONALD’S, PIZZA HUT, HERTZ, AVIS, RENT A CAR, SHERATON, HILTON, HOLIDAY INN etc. Acordurile de franciza nu se limiteaza la cele enuntate. Legea noastra vorbeste despre franciza in domeniul exploatarii si dezvoltarii unor afaceri, produse, tehnologii sau servicii.
În prezent (iunie 2008), în România operează aproximativ 420 de branduri francizate[1] şi 2.633 unităţi erau active în franciză la finalul lui 2007[2] si [3].
