Frédéric Damé
Frédéric Damé (n. 1849, Tonnerre; d. 1907, București) a fost un ziarist, istoric, filolog și traducător francez stabilit în România. Născut la Tonnerre (Yonne), într-o renumita zonă viticolă din Burgundia, a studiat dreptul la Paris. Împreună cu prietenul său român, Bonifaciu Florescu, a înființat un jurnal efemer, „l'Avenir litteraire, philosophique, scientifique" care a apărut în două rânduri, în noiembrie-decembrie 1868 și in decembrie 1869 - ianuarie 1870. Mai apoi a scris rubrica de critică de teatru și muzică a revistei „Revue populaire de Paris” a lui Louise Bader. A mai colaborat, între altele, cu „Le Figaro” și a fost redactor la „Le Corsaire”, unde scria și Baudelaire. Ulterior, împreună cu criticul Alfred Sercos, a condus revista „La Jeunesse”. Prieten din tinerețe al poetului Lautréamont (1846-1870), acesta i-a dedicat lui și lui Sercos, volumul „Poésies”, apărut în 1870.
Sora lui Damé s-a măritat cu avocatul român Polizu, ceea ce a constituit un factor în hotărârea de a veni în România. În anul 1872 Frédéric Damé s-a stabilit definitiv în România, unde s-a căsătorit, fiind colaborator al publicistului Ulysse de Marsillac.[1] În 1873, fondează primul mare jurnal de limbă franceză din București, „La Roumanie”.[1] Devenind un bun cunoscător al limbii române, a fost profesor de franceză la Liceul „Sfântul Sava” și fondatorul, la București, a mai multor publicații în română și franceză, ca de pildă „Națiunea română", care a apărut doar 7 zile sub direcția lui Ion Luca Caragiale între 37 august-1 septembrie 1877, apoi, tot în 1877 împreună cu Émile Galli „L’Independence Roumaine”, după aceea „Cimpoiul”, „l'Étoile roumaine”, „La Roumanie contemoraine” , „La Politique”. Între anii 1879 - 1891 a scris și sub pseudonimul Carillon (inspirat, poate, de carillonul de sub firma sediului ziarului „Indépendance roumaine” pe Calea Victoriei). Mai semna uneori și „Fantasio” sau „Lear”. Frédéric Damé a scris mai multe cărți de istorie culturală și memorialistică, piese de teatru, precum și un prim dicționar bilingv român-francez. Idealist și moralizator, nu a gustat uneori umorul lui Caragiale, și a criticat ca „imorală” comedia acestuia, „O noapte furtunoasă”. A murit la București în 1907.
Cuprins |
Opere[modificare]
- La résistance, les maires, les députés de Paris et le Comité central du 18 au 26 mars, A.Lemerre, 1871
- cu Nicolae Densusianu - L'element latin en Orient.Les Roumains du Sud, Macedoine, Epyre, Thrace, Albanie.
- Bucarest en 1906 (neterminată și apărută postum în 1907)
- (Frédéric Damé Bucureștiul în 1906; ediție îngrijită și prefațată de Adrian Majuru; traducere în românește de Lucian Pricop și Sînziana Barangă, Paralela 45, Pitești, 2007)[1]
- Nouvel dictionnaire roumain-français (1893-1895)
- Histoire de la Roumanie contemporaine depuis l'avènement des princes indigènes jusqu'à nos jours (1822-1900), F.Alcan, Paris, 1900
Vezi și[modificare]
Note[modificare]
- ^ a b c Bucurestiul istoric in trei carti, 23 iunie 2007, Doinel Tronaru, România liberă, accesat la 24 iunie 2012
Legături externe[modificare]
- câteva date biografice
- N.Iorga Histoire des relations entre la France et les Roumains, wikisource
- Ioana Pârvulescu - Acum 100 de ani, în România literară, nr.29, 2007, accesat la 20 iunie 2011
- Bucureștiul în 1906, 9 feb 2007, Frederic Dame, Ziarul financiar
- Un francez de București, 22 iulie 2007, DAN C.MIHAILESCU, Jurnalul Național
Lectură suplimentară[modificare]
- Dicționar al literaturii române de la origini până la 1900
