Fotodisc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Un fotodisc este un suport audio de tipul discului de gramofon, ce constă dintr-o foaie subțire și flexibilă de „vinil” având gravată pe una dintre fețe o scurtă înregistrare sonoră. Orice pick-up permite redarea unui fotodisc. Acesta poate fi decupat în orice formă și ilustrat pe una dintre fețe sau pe ambele. Dezavantajele sale sunt joasa fidelitate a imprimării și riscul de a deteriora aparatul de redare, de vreme ce acul acestuia se poate agăța de vinilul lipsit de greutate.

În cercurile ilegaliste din Uniunea Sovietică au circulat röntgenizdaturi (sg. „röntgenizdat”), numite și „oase”. Ele reprezentau fotodiscuri improvizate pe film radiologic ce conțineau muzică interzisă politic (mai întâi jazz, apoi punk rock ș.a.). Numele lor este un cuvânt telescopat format din „[raze] Röntgen” (altă denumire pentru razele X, utilizate în radiologie) și „samizdat” (formă de rezistență prin cultură în Blocul sovietic).

În Statele Unite ale Americii, fabricantul Eva-tone a creat „Soundsheets” din 1960 până în 2000. Înainte de apariția discului compact, fotodiscurile au reprezentat singura modalitate de a include o înregistrare sonoră într-o revistă.

În România, casa de discuri națională Electrecord a fabricat fotodiscuri la sfârșitul anilor 1950 și în deceniul următor. Fotodiscurile Electrecord erau concepute ca ilustratele – o față era ocupată de fotografia color a unui obiectiv turistic din țară, iar pe cealaltă față se regăseau înregistrarea și câteva cuvinte explicative. Pe această față se putea scrie, cu grijă, o dedicație. Fotodiscurile au reprezentat seria „F” a catalogului Electrecord (numerele de catalog conțineau prefixul ECF, EDF sau EPF).

Galerie foto[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Fotodisc