Forţă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la mărimea fizică. Pentru alte sensuri vedeţi Forţă (dezambiguizare).

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Forţa, într-o formulare cât mai pe înţelesul tuturor, este o mărime fizică vectorială ce măsoara interacţiunea între două corpuri (între un corp şi un câmp), ea fiind responsabilă de modificarea stării de echilibru sau de mişcare rectilinie uniformă a unui corp sau câmp.

Forţa (F) este o mărime vectorială care măsoară interacţiunea dintre corpuri, cauză a modificării stării de mişcare sau de rapaus a acestora sau a deformării lor. Interacţiunea înseamnă (implică) întâlnirea (interferenţa) a doua mişcări (a doua particule sau a doua sisteme de particule) care se deosebesc între ele ca direcţie, intensitate şi mai ales ca sens. Esenţa filozofică a forţei este deosebirea de mişcare. Spinozza a facut observaţia că un corp care se mişca a primit mişcarea de la alt corp care se mişca, corp care la rândul său a primit mişcarea de la alt corp care se mişca, şi aşa mai departe. Deci el a constatat foarte just că mişcarea se transferă de la un corp (sistem) la altul. Mai trebuia observat că în procesul transferării mişcării apare forţa, sau că transferarea mişcării (de la un sistem la altul) se face prin intermediul forţei. Astfel putem spune că forţa este calea şi efectul transferări mişcării de la un sistem la altul. Forţa ca toate mărimile fizice este o măsură a mişcării. Forţa apare şi acţionează la nivelul particulelor elementare. (Potrivit principiului că ceea ce se constată la nivel macroscopic este rezultanta a ceea ce se petrece la nivel microscopic). Prin intermediul legăturilor dintre particulele unui sistem de particule interacţiunea (forţa) se transmite întregului sistem de particule. Toate particulele elementare generează în jurul lor câmp electromagnetic prin intermediul căruia interacţionează cu alte câmpuri (generate de alte particule sau sisteme de particule). Unele particule generează câmp pulsatoriu (cu unde de aceeaşi polaritate, fie pozitivă, fie negativă) -sarcinile electrice-, altele generează câmp alternativ (cu semiundă negativă şi semiundă pozitivă). Încazul sistemelor de particule, din însumarea contribuţiilor de câmp ale tuturor particulelor componente rezultă un câmp cu distribuţie sferică radiară. Fiecare particulă prezintă la periferie suprafaţa generatoare a propriului câmp. O parte din aceasta suprafaţa generatoare se află în interacţiune (interferează) cu câmpul exterior radiat de un sistem de particule. Cealalta parte este indiferentă, nu interacţionează cu câmpul exterior. Pe suprafaţa care interacţionează cu câmpul exterior apare o depresiune. Diferenţa de presiune între o parte şi cealaltă (între o faţa şi cealaltă faţă) este presiunea care se exercită asupra particulei. Esenta fizica a fortei este presiunea. Presiunea apare din interferfnta campurilor la suprafata particulei (campul propriu al particulei si campul extern). Presiunea aceasta înmulţită cu aria secţiunii mediane a particulei dă forţa care acţionează asupra particulei determinând accelerarea particulei pe traiectoria dată de locul geometric al punctelor de minimă presiune rezultate din interferenţa câmpului particulei cu câmpul exterior. Orice forţa este dată de produsul presiunii cu aria suprafeţei pe care se exercită acea presiune. Presiunea care acţioneaza asupra particulei este dată de produsul intensităţilor celor două câmpuri ce interferă la suprafaţa particulei:- intensitatea câmpului propriu al particulei la suprafaţa ei şi;-intensitatea câmpului exterior. Accelerarea particulei durează până se restabileşte echilibrul dinamic al presiunilor pe cele doua feţe (arii) ale particulei. Din acel moment particula se află în translaţie (mişcare) uniformă şi rectilinie iar forţa dispare. In cazul particulelor legate de sisteme, dacă nu se ajunge la accelerare sistemului, interacţiunea cu câmpul exterior duce la tensionarea mecanică a sistemului determinand deformarea lui.

<F> = N

Forţa aplicată unui corp este dată de variaţia impulsului acelui corp în unitatea de timp.

F = dp / dt

[modifică] Forţa de frecare

Forţa de frecare este componenta tangenţială la suprafaţa de contact dintre două corpuri, a forţei de sprijin pe care unul din corpuri o exercită asupra celui de-al doilea.^[1] În timpul deplasării forţa de frecare are sens opus mişcării adică încetineşte mişcarea. Ea depinde de natura şi de masa corpului şi apare la alunecare şi rostogolire. Totdeauna forţa de frecare la alunecare este mai mare decât forţa de frecare la rostogolire.

În caz că singurele forţe dintre corpuri provin din acceleraţia gravitaţională, relaţia de calcul a forţei de frecare este: coeficientul de frecare înmulţit cu greutatea corpului ( $\mu\, G$ )