Fiabilitate

Fiabilitatea unui obiect (unei componente, unui proces, unui sistem) sau a unei persoane exprimă siguranța sa în funcționare. Este o funcție de timp F(t), definită drept probabilitatea ca, în condiții înconjurătoare specificate, obiectul (componenta, procesul, sistemul) să funcționeze adecvat, menținându-și parametrii prestabiliți în intervalul de timp [0,t).

Practic fiabilitatea este o probabilitate (de bună funcționare) , cu o valoare cuprinsă între 0 și 1.

La sistemele mai complexe, cunoscând fiabilitatea fiecărei componente în parte, se poate calcula fiabilitatea (siguranța în funcționare) a întregului sistem.

Sisteme fără restabilire automată

Pentru a stabili fiabilitatea unui sistem fără restabilire (reparații) se ia în considerație durata scursă de la punerea sau repunerea în funcțiune până la defectarea sistemului, denumită și "timp de funcționare fără defecțiuni", durată care este o variabilă aleatoare continuă. Pentru concizia reprezentării, de obicei se indică doar valoarea medie a acestei variabile.

În evoluția fiabilității unui obiect în timp (durata de viață) se pot constata trei perioade distincte:

1. perioada de rodaj, în care defecțiunile se datorează unor cauze necunoscute sau doar ascunse, cum ar fi deficiențele fabricației sau ale controlului de calitate, dar eventual și deficiențe în proiectare ș.a.
2. perioada vieții utile, în care frecvența defectărilor se menține aproximativ constantă. Perioada de viață utilă este în general mult mai mare decât celelalte, ceea ce face ca pentru multe astfel de obiecte (sisteme) intensitatea și frecvența defecțiunilor să fie relativ constantă. Alte caracteristici importante de fiabilitate sunt timpul mediu dintre 2 avarii (engleză: Mean Time Between Failures, MTBF), precum și timpul mediu necesar pentru o reparație (engleză: Mean Time To Repair, MTTR). Scopul studiilor de fiabilitate este întotdeauna asigurarea unei disponibilități maxime, cât mai apropiate de 100 % din timpul de funcționare prevăzut.
3. perioada de îmbătrânire (bătrânețe), în care intensitatea și frecvența defectărilor crește datorită unor uzuri inevitabile.

Sisteme cu restabilire automată

În special la sistemele cu "inteligență" proprie din branșa tehnologiei informației (IT), ca de exemplu la cele pentru transmiterea datelor, dar și la alte dispozitive cum ar fi discurile dure, sunt prevăzute sisteme automate de detectare și corectare a erorilor (engleză: Error Check and Correction, ECC). Cauzele erorilor de transmisie sunt în general foarte diverse, de multe ori fiind vorba doar de erori temporare (care nu reapar la o repetare a operației). Detectarea și corecția erorilor se automatizează cât se poate mai mult, pe baza transmiterii, repectiv a prezenței unor informații suplimentare, redundante. Această corecție automată, "în zbor", a datelor (engleză: on the flight) conduce la o mărire considerabilă a fiabilității percepute de om, dar ea poate să și "ascundă" cauzele reale ale problemelor.

Termenii folosiți în mod curent sunt

• Bit Error Rate, BER - se referă la toate erorile reale
• Corrected Bit Error Rate, Corrected BER - se referă doar la erorile necorectabile (rămase după corectare).

Vezi și

• Fiabilitatea securitatii informatice
• S.M.A.R.T. (Self-Monitoring Analysis and Reporting Technology)
• RAID - metodă de conectare a mai multor discuri dure pentru mărirea fiabilității grupului de discuri
• Toleranță la defecte