Ferigă

Pteridophyta
Clasificare științifică după Anca Sârbu, 1999
Regn: Plantae Subregn: Cormobionta Încrengătură: Pteridophyta
Subdiviziuni
Principalele subdiviziuni ale Încrengăturii Pteridophyta după Anca Sârbu 1999, sunt: Gen Psilophytatae Gen Lycopodiatae Clasa Equisetatae Clasa Filicatae

Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare apărute pe uscat, care au corpul vegetativ reprezentat de generația sporofitică, care devine dominantă. Se cunosc peste 20000 specii de ferigi, clasificate în aproximativ 300 genuri. Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde este răcoare și lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiții sunt întâlnite în pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea râurilor.

Caractere generale

• Plante vasculare;
• Acestea au organe vegetative (frunză, tulpină și rădăcină) adevărate;
• Înmulțirea se face prin spori;
• Corpul este denumit corm.

Organizarea structurală

Rădăcina

Ferigile sunt cormofite. Aceasta înseamnă că au organe vegetative adevărate (rădăcină, tulpină, frunze). Feriga comună trăiește în locuri umede pe marginea apelor de munte, în păduri, etc. În pământ are un rizom, de care sunt prinse rădăcinuțe adventive și firoase care alcătuiesc în fiecare an buchețele de frunze. Frunza este formată din teacă, pețiol și limb (organe vegetative adevărate) întrucât acestea au vase conducătoare. Pe dosul frunzelor la ferigi se găsesc sori cu sporangi, iar sporangii la rândul lor conțin spori. La maturitate sporii cad pe pământ. Dacă găsesc locuri umede, ei vor da naștere unei plăntuțe numită protal. Aceasta are organe sexuate bărbătești și femeiești. Prin fecundație, ele dau naștere celulei-ou. La rândul ei, aceasta dă naștere unei noi plăntuțe și atunci protalul va muri. Ciclul de dezvoltare este diferit prin generația sexuată (protalul) și asexuată (celula-ou) față de mușchi, deoarece generațiile sunt independente.

Importanța ferigilor:

• din rizomul de ferigi se face medicament împotriva viermilor intestinali (vermifug);
• din coada-calului se face ceai împotriva bolilor de rinichi;
• ferigile mai pot fi și plante decorative, iar din ferigile arborescente străvechi se pot forma cărbunii;

Alte ferigi mai pot fi: coada-calului, struțișorul, pedicuță.

Frunza

Anual se dezvoltă frunze noi, care la unele specii pot atinge 30m în lungime. La început ele sunt răsucite în formă de melc, deoarece partea inferioară crește mai repede decât cea superioară. Pe măsura creșterii, frunzele se desfac, aparând un pețiol și o lumină dublă penat-sectată. Frunzele îndeplinesc, de regulă, doua funcții: de fotosinteză și de sporificație.

Se întâlnesc și ferigi cu frunzulițe mici (Salvinia natans) sau în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvolta cianobacterii fixatoare de azot. La unele specii de ferigi tropicale epifite, majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului, iar cele de la bază prezintă un ,,butonaș” cu resturi vegetale în putrefacție. Unele specii tropicale și subtropicale sunt arborii. Tulpina lor nu crește în grosime, pastrând forma cilindrică. În vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. Spre deosebire de mușchi, ferigile dispun de țesut conductor, reprezentat de traheide și tuburi perforate fără celule anexe.

Alte particularități ale anatomiei ferigilor

Reproducerea

Ferigile se inmultesc Vegetativ (prin fragmente de rizomi),asexuat (prin spori) sau sexuat (gameti - spermatozoizi si oosfere). Pentru realizarea inmultirii sexuate este necesara prezenta apei, prin care spermatozoizii se deplaseaza cu ajutorul flagelului spre oosfera. Ferigile sunt mai evoluate comparativ cu muschii prin prezenta tesuturilor si a organelor adevarate (frunze,tulpina si radacina) care formeaza cormul.

Arealul de răspândire

În locurile umede și umbroase.

Clasificarea

Încrengătura cuprinde doar patru clase:

1. Psilofitate
2. Licopodiate
3. Equisetate
4. Filicate/Polipodiate