Ferigă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pteridophyta
Clasificare ştiinţifică după Anca Sârbu, 1999
Regn: Plantae Subregn: Cormobionta Încrengătură: Pteridophyta
Subdiviziuni
Principalele subdiviziuni ale Încrengăturii Pteridophyta după Anca Sârbu 1999, sunt: Gen Psilophytatae Gen Lycopodiatae Clasa Equisetatae Clasa Filicatae

Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare apărute pe uscat, care au corpul vegetativ reprezentat de generaţia sporofitică, care devine dominantă. Se cunosc peste 20000 specii de ferigi, clasificate în aproximativ 300 genuri. Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde este răcoare şi lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiţii sunt întâlnite în pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea râurilor.

Cuprins 1 Caractere generale 2 Organizarea structurală 2.1 Rădăcina 2.2 Frunza 3 Alte particularităţi ale anatomiei ferigilor 3.1 Reproducerea 4 Evoluţia 5 Arealul de răspândire 6 Clasificarea 7 Vezi şi

[modifică] Caractere generale

• Plante vasculare;
• Acestea au organe vegetative (frunză, tulpină şi rădăcină) adevărate;
• Înmulţirea se face prin spori;
• Corpul este denumit corm.

[modifică] Organizarea structurală

[modifică] Rădăcina

Ferigile sunt cormofite. Aceasta înseamnă că au organe vegetative adevărate (rădăcină, tulpină, frunze). Feriga comună trăieşte în locuri umede pe marginea apelor de munte, în păduri, etc. În pământ are un rizom, de care sunt prinse rădăcinuţe adventive şi firoase care alcătuiesc în fiecare an bucheţele de frunze. Frunza este formată din teacă, peţiol şi limb (organe vegetative adevărate) întrucât acestea au vase conducătoare. Pe dosul frunzelor la ferigi se găsesc sori cu sporangi, iar sporangii la rândul lor conţin spori. La maturitate sporii cad pe pământ. Dacă găsesc locuri umede, ei vor da naştere unei plăntuţe numită protal. Aceasta are organe sexuate bărbăteşti şi femeieşti. Prin fecundaţie, ele dau naştere celulei-ou. La rândul ei, aceasta dă naştere unei noi plăntuţe şi atunci protalul va muri. Ciclul de dezvoltare este diferit prin generaţia sexuată (protalul) şi asexuată (celula-ou) faţă de muşchi, deoarece generaţiile sunt independente.

Importanţa ferigilor:

• din rizomul de ferigi se face medicament împotriva viermilor intestinali (vermifug);
• din coada-calului se face ceai împotriva bolilor de rinichi;
• ferigile mai pot fi şi plante decorative, iar din ferigile arborescente străvechi se pot forma cărbunii;

Alte ferigi mai pot fi: coada-calului, struţişorul, pedicuţă.

[modifică] Frunza

Frunzele tinere sunt dispuse în spirală şi frunzele mature au limbul adânc divizat.

[modifică] Alte particularităţi ale anatomiei ferigilor

[modifică] Reproducerea

Pe dosul frunzelor se găsesc nişte pete maronii denumite sori, care conţin sporangi cu spori. Sporii ajunşi la maturitate sunt eliberaţi şi germinează, dând naştere unui protal care are formă de inimă şi poartă la capătul ascuţit anteridii (ele produc anterozoizi) şi la capătul opus arhegoane (produc o singură oosferă). În urma fecundaţiei rezultă celula-ou, din care se dezvoltă un embrion, ce va da naştere unei ferigi şi ciclul se reia. Există două generaţii: cea gametofitică (de la stadiul de spori, la cel de celulă-ou) şi cea sporofitică (de la stadiul de celulă-ou, la cel de spori).

[modifică] Evoluţia

Ferigile au apărut acum 400 milioane ani.

[modifică] Arealul de răspândire

În locurile umede şi umbroase.

[modifică] Clasificarea

Îngrengătura cuprinde 4 clase:

1. Psilofitate
2. Licopodiate
3. Equisetate
4. Filicate/Polipodiate

[modifică] Vezi şi