F/A-18E/F Super Hornet

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
F/A-18 Hornet
FA-18 Hornet VFA-41.jpg

Un avion de vânătoare F/A-18F Super Hornet din cadrul Escadriliei 41 de Atac la Sol (VFA-41) „Black Aces“ (Așii Negri) în timpul unei misiuni deasupra apelor Golfului Persic.

Tip Avion de luptă multirol
Țară de origine SUA USA
Constructor McDonnell Douglas/Boeing
Zbor inaugural 29 Noiembrie 1995
Produs 1995–prezent
Introdus 1999
Stare serviciu activ
Beneficiar principal United States Navy
Alți beneficiari United States Marine Corps
Cost program 3.95 bilioane $ SUA în 2011
Cost unitar 55 milioane $ SUA în 2011
Dezvoltat din McDonnell Douglas F/A-18 Hornet
Variante Boeing EA-18G Growler

Boeing F/A-18 Super Hornet este fără îndoială, cel mai sofisticat și capabil avion de vânătoare și atac la sol multirol aflat astăzi în Serviciul Statelor Unite.

Boeing F/A-18 Super Hornet a fost controversat încă de la început, noul „copil teribil“ al Marinei Americane (US Navy).

Mai mult decât un simplu F/A-18C/D mărit, Super Hornet este un avion nou caracterizat de o îmbunătățire considerabilă a capacității sale tactice. Apărut în urma anulării proiectului Grumman A-12 și respingerea modelelor Intruders și Tomcat modernizate, Super Hornet a generat atât critici cât și laude.

Istorie[modificare | modificare sursă]

La începutul anilor '90, Forțele Navale ale Statelor Unite (US Navy) au trecut printr-o perioadă de reconfigurare; nu numai pentru că s-a renunțat la programul dezastruos Grumman A-12 Avenger II, dar și pentru că în timpul Războiului din Golf, din 1991, împotriva Irakului s-au făcut remarcat mai multe neajunsuri caracteristice modelului McDonnell Douglas F/A-18 Hornet. În 1992, US Navy a luat singura decizie posibilă:a trecut la modernizarea avionului de vânătoare Hornet.

După primul zbor realizat în 1995, aeronava Super Hornet nu a fost ocolită de critici acerbe. Comandamentul Marinei Americane a rămas ferm pe poziție, iar rezultatul a fost peste așteptări, calificativele lui F/A-18E/F fiind excelente. Suprafața portantă, anvergura aripilor și stabilizatoarele sunt cu 25% mai mari decât ale modelului Hornet anterior. În plus, gurile de aspirație a aerului au căpătat dimensiuni sporite pentru a alimenta noile turbojeturi, model General Electric F414-GE-400, motoare ce au fost concepute pentru a reduce secțiunea transversală radar. În realitate, reducerea secțiunii transversale radar a reprezentat o mare realizare în reproiectarea aeronavei, astfel că Super Hornet este prevăzut cu un înveliș absorbant al undelor radar și cu panouri și fante atent proiectate, ce mențin la minimum nivelul de detectare radar.

Totuși, unele dintre cele mai importante îmbunătățiri aduse vechiului Hornet sunt ținute în cel mai mare secret.Din prima jumătate a anului 2008, acest avion se află în dotarea a 20 de escadrile operaționale ale Forțelor Navale SUA; este considerat un adevărat cal de bătaie în Războiul împotriva Terorii.

Specificații tehnice[modificare | modificare sursă]

Boeing F/A-18E/F Super Hornet[modificare | modificare sursă]

Dimensiuni[modificare | modificare sursă]

Lungime:18,38 m
Anvergura aripii:13,62 m
Anvergura aripii (pliată):9,33 m
Suprafața portantă:46,45 mp
Înălțime:4,88 m
Ecartament:5,42 m
Distanța între axe:3,11 m


Operatori[modificare | modificare sursă]

Operatorii lui F/A-18E/F Super Hornet în 2010
Australia Australia
Statele Unite United States

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • Lumea aviației, editura DeAgostini, anul 2011