Experimentele Hershey-Chase

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Experimentele Hershey-Chase au reprezentat o serie de experimente efectuate în 1952 de către Alfred Hershey şi Martha Chase, şi care au confirmat că ADN-ul este material genetic, ceea ce fusese demonstrat de experimentul Avery-MacLeod-McCarty în 1944. Deşi ADN-ul era cunoscut biologilor încă din 1869, multă vreme s-a crezut că proteinele sunt purtătorii informaţiilor ereditare.

Hershey şi Chase şi-au efectuat experimenetele pe bacteriofagul T2, un virus a cărui structură fusese recent relevată cu ajutorul microscoapelor electronice. Bacteriofagul constă doar dintr-un înveliş de proteine ce conţine materialul genetic. Virusul infectează o bacterie atacându-i membrana exterioară şi injectându-şi materialul genetic, determinând mecanismul genetic al bacteriei să producă şi mai multe virusuri, lăsându-şi învelişul golit ataşat de bacterie.

Structura generală a bacteriofagului T2

Într-un prim experiment, s-a etichetat ADN-ul bacteriofagilor cu izotopul radioactiv fosfor-32 (elementul fosfor este prezent în ADN dar absent din oricare din cei 20 de aminoacizi din care sunt formate proteinele). S-a permis apoi bacteriofagilor să infecteze bacterii E. coli, apoi s-au înlăturat învelişurile proteice de pe celulele infectate cu un blender şi o centrifugă. S-a observat că izotopul radioactiv a rămas vizibil doar în celulele bacteriene şi nu şi în învelişul proteic.

Într-un al doilea experiment, s-au etichetat virusurile cu izotopul radioactiv sulf-35 (sulful este prezent în aminoacizii cisteină şi metionină, dar nu şi în ADN) şi s-a efectuat aceeaşi secvenţă de paşi. După separare, materialul radioactiv a fost găsit în învelişurile proteice, dar nu şi în bacteriile infectate, confirmând că materialul genetic care infectează bacteriile este ADN-ul.

Hershey a primit în 1969 o parte din Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru „descoperirile privind mecanismul de replicare şi structura genetică a virusurilor.”^[1]