Estetică muzicală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Estetica muzicală este filozofia muzicii.[1]

Ea caută răspunsuri la întrebări fundamentale, cum ar fi, de exemplu, „Ce este muzica?” sau „Care este scopul muzicii?”.

„Ce este muzica?”[modificare | modificare sursă]

Există nenumărate exemple de opinii conform cărora muzica are un substrat emoțional, ceea ce face ca aceasta afirmație sa fie considerată uneori un fapt evident. Cu toate acestea muzica nu are în mod necesar un substrat emoțional. Asta nu este același lucru cu a afirma că muzica poate fi ințeleasă exclusiv logic; intuiția este considerată necesară, dar intuiția nu este o emoție. Argumente în favoarea acestui punct de vedere sunt:

  • comunicarea și experiența unei emoții sunt lucruri diferite. Muzica poate crea o emoție în ascultător; asta nu înseamna că muzica a comunicat o emoție.[2] Muzica duce la experiența unei emoții doar în mod indirect, prin imaginație. De exemplu, muzica are un efect mic asupra acelor oameni care, deși au sentimente și emoții ca toate ființele umane, nu au multă imaginație. [3][4][5]
  • combinarea filozofiei cu poezia produce un sofist. Limbajul poetic, dar nu și cel filozofic, este imprecis.[6] Atunci când se încearca să se stabilească ce fel de emoții sunt transmise și cum, se pot face puține afirmații clare. Muzica nu este intrinsic “emotivă” mai mult decat limbajul uman este intrinsic poetic.
  • analogia muzicii cu limbajul poate fi dusă numai până la un anumit punct, deoarece “cuvintele” și “frazele” muzicale nu au un sens. De exemplu, exact aceeasi compoziție vocală este percepută ca “tristă” sau “veselă” în funcție de text. Dintr-o limbă necunoscută pot fi percepute intonația, ritmul și dinamica, adică precis componente principale ale muzicii. Muzica ar putea fi considerată ca ceea ce rămâne din limbaj atunci când cuvintele sunt necunoscute. Din acest punct de vedere muzica este o componentă esentială, alături de limbaj, a unei civilizații.
  • analogia dintre muzica și limbaj este frecvent întalnită, dar ea nu explică totuși ce este muzica, doar cu ce se aseamănă. În contrast, în spiritul lui Pitagora, muzica ar putea fi văzută ca legătura între armonia universală și cea umană (cele trei ”muzici” au fost numite musica instrumentalis, musica mundana și musica humana de Boethius).

Muzica se adresează imaginației.[7]

În esență muzica este incapabilă sa „exprime” ceva, fie un sentiment, o atitudine, o stare psihică, un fenomen natural, etc. „Exprimarea” nu a fost niciodată o trăsătură intrinsică a muzicii.[8]

„Care este scopul muzicii?”[modificare | modificare sursă]

În general, în civilizațiile inspirate de tradiția Greciei Antice, scopul muzicii este considerat benefic, acesta fiind “binele” (“utilul”) sau “plăcerea”.

Alte întrebări[modificare | modificare sursă]

Filozofii esteticii muzicale abordează uneori alte întrebări, de exemplu “În ce sens precis se poate spune ca o compoziție muzicală există?”

Se face astfel distincția între “ton” care este o valoare internă, umană, necuantificabilă și “vibrație”, o valoare externă, cuantificabilă ca o variație de presiune, un sunet. Este posibil ca tonul să transcendă vibrația care este la originea lui, conținând valori umane (farmec, etc.) sau derivate din natură (armonie, echilibru, etc.).[9] “Tonul” include astfel ce înseamnă un sunet pentru om, deși în ce constă aceasta nu este precis înțeles. Se generalizează uneori de aici la concluzia[10] că muzica este inextricabil legată de ascultător, devenind astfel o noțiune subiectivă.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Termenul de „estetică” (din greacă aίσθησιs, senzație) a fost introdus în 1750 de filozoful A. G. Baumgarten.
  2. ^ Unul din cele mai frecvente indicate exemple de “substrat emoțional” în muzica este tempo-ul. Dar, tempo-ul este doar legătura dintre ritmul muzical și cel uman. De exemplu, melodia unui marș funebru poate fi muzica de dans (cu aceleași ritm, melodie, armonie) la un tempo ridicat.
  3. ^ Situația inversă este simplu de înțeles. De exemplu, în orice interpretare vocală melodia nu este produsă într-un mod conștient controlat (voi cânta nota Do astfel, nota La altfel, etc.), ea fiind mai întâi imaginată urmând un exemplu de interpretare precedent.
  4. ^ Auzul “intern”, care reproduce mental o armonie sau melodie în notație muzicală (fără un exemplu de interpretare precedent) poate fi dezvoltat printr-o pregătire specială. Un exemplu este L. van Beethoven, care a continuat să compună după ce și-a pierdut complet auzul „normal”.
  5. ^ Cea mai mare parte a audiției muzicale în prezent este de material preînregistrat. Modul tradițional de a asculta muzică este în prezența muzicienilor („live”) sau producția proprie, individualizată.
  6. ^ Aceasta a fost remarcat din cele mai vechi timpuri, de exemplu de Socrates în Protagoras, care considera ca poeții creează intuitiv, fără o cunoaștere ratională a procesului de creație.
  7. ^ E. Hanslick, The Beautiful in Music (New York, 1957), prima ediție a apărut în Germania in 1854.
  8. ^ I. Stravinski, Chroniques de ma vie (Paris, 1935).
  9. ^ Se include aici o varietate practic completă de emoții de cei care considera “substratul emoțional” al muzicii.
  10. ^ Necesară pentru adepții "substratului emoțional".

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Adorno, Theodor W. Essays on Music. Richard Leppert (ed.) Berkeley: University of California Press, 2002.
  • Adorno, Theodor W. Philosophy of Modern Music. Anne G. Mitchell and Wesley V. Blomster (trans.) New York: Seabury Press, 1973.
  • Appen, Ralf von (2007). "On the aesthetics of popular music." Music Therapy Today Vol. VIII (1), 5-25. Online: Music Therapy Today Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Appen, Ralf von (2007). Der Wert der Musik. Zur Ästhetik des Populären. Bielefeld: Transcript. ISBN 3-89942-734-3
  • Bucknell, Brad (2002). Literary Modernism and Musical Aesthetics. Cambridge, UK, Cambridge University Press. ISBN 0-521-66028-9.
  • Davies, Stephen. Musical Meaning and Expression. Ithaca & London: Cornell University Press, 1994.
  • Davies, Stephen. Musical Works and Performances: A Philosophical Exploration. Oxford: Clarendon Press, 2001.
  • Frith, Simon. "What is Bad Music" in Washburne, Christopher J. and Derno, Maiken (eds.) (2004). Bad Music: The Music We Love to Hate. New York: Routledge. ISBN 0-415-94366-3.
  • Gendron, Bernard. Between Montmartre and the Mudd Club: Popular Music and the Avant-Garde. Chicago: University of Chicago Press, 2002.
  • Gracyk, Theodore. Listening to Popular Music: Or How I Learned to Stop Worrying and Love Led Zeppelin. Ann Arbor: University of Michigan Press, 2007.
  • Gracyk, Theodore. Rhythm and Noise: An Aesthetics of Rock. Durham, NC: Duke University Press, 1996.
  • Kant, Immanuel. Kritik der Urteilskraft, Kants gesammelte Schriften, Volume 5, Berlin: Walter de Gruyter, 1902–. Translated as Critique of the Power of Judgment. Paul Guyer (ed.), Paul Guyer and Eric Matthews (trans.), Cambridge: Cambridge University Press, 2000.
  • Kivy, Peter. Authenticities: Philosophical Reflections on Musical Performance. Ithaca: Cornell University Press, 1995. ISBN 0-8014-3046-1.
  • Kivy, Peter. Sound Sentiment: An Essay on the Musical Emotions Including the Complete Text of the Corded Shell. Philadelphia: Temple University Press, 1989.
  • Levinson, Jerrold. Music, Art, and Metaphysics. Ithaca: Cornell UP, 1990; 2nd edition, Oxford: Oxford UP, 2011.
  • Plato, The Republic. Translated by Benjamin Jowett. Oxford University Press: 1894. [1] Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Scruton, Roger. The Aesthetics of Music. Oxford University Press, 1997.
  • Schopenhauer, Arthur. The World as Will and Representation. Dover. Volume I, ISBN 0-486-21761-2. Volume II, ISBN 0-486-21762-0
  • Sorce Keller, Marcello. ”Originality, Authenticity and Copyright”, Sonus, VII (2007), no. 2, pp. 77–85.
  • Sorce Keller, Marcello. “Why is Music so Ideological, Why Do Totalitarian States Take It So Seriously: A Personal View from History, and the Social Sciences”, Journal of Musicological Research, XXVI (2007), no. 2-3, pp. 91–122
  • Stravinsky, Igor, with Robert Craft, Expositions and Developments. New York: Doubleday, 1962.
  • Alperson, Philip (ed.), What is Music?. New York, NY: Haven, 1987.
  • Bertinetto, Alessandro. "Il pensiero dei suoni. Temi di filosofia della musica". MIlano: Bruno Mondadori, 2012.
  • Bowman, Wayne D. Philosophical Perspectives on Music. New York and Oxford: Oxford University Press, 1998.
  • Budd, Malcolm. Music and the Emotions: The Philosophical Theories. London: Routledge & Kegan Paul. 1985.
  • Davies, Stephen. Musical Meaning and Expression, Ithaca, NY: Cornell University Press, 1994.
  • Davies, Stephen. Musical Works and Performances: A Philosophical Exploration. Oxford: Oxford University Press, 2001.
  • Goehr, Lydia. 'The Imaginary Museum of Musical Works. An Essay in the Philosophy of Music' Oxford, 1992/2007.
  • Gracyk, Theodore. "The Aesthetics of Popular Music," The Internet Encyclopedia of Philosophy, June, 2008, http://www.iep.utm.edu/m/music-po.htm.
  • Gracyk, Theodore. "Adorno, Jazz, and the Aesthetics of Popular Music," The Musical Quarterly 76 no. 4 (Winter 1992): 526-42.
  • Gracyk, Theodore. On Music. Thinking In Action Series. New York: Routledge, 2013.
  • Hanslick, Eduard (1885/1957). Vom Musikalisch-Schönen. Tr. The Beautiful In Music. Bobbs-Merrill Co (June 1957). ISBN 0-672-60211-3. (Classic statement of an aesthetics of music based on the notion of 'form'.)
  • Hausegger, Friedrich von. Die Musik als Ausdruck [1887], ed. Elisabeth Kappel and Andreas Dorschel. Vienna - London - New York: Universal Edition, 2010 (Studien zur Wertungsforschung 50). ISBN 978-3-7024-6860-6. (Contra Hanslick, Hausegger makes expression the central issue of an aesthetics of music.)
  • Higgins, Kathleen M. The Music of Our Lives. Philadelphia, PA: Temple University Press, 1991.
  • Kertz-Welzel, Alexandra. "The Magic of Music: Archaic Dreams in Romantic Aesthetics and an Education in Aesthetics." Philosophy of Music Education Review 13 no. 1 (Spring 2005): 77-94.
  • Kertz-Welzel, Alexandra. "In Search of the Sense and the Senses: Aesthetic Education in Germany and the United States." Journal of Aesthetic Education 39 no. 3 (Fall 2005): 104-116.
  • Kivy, Peter. The Corded Shell: Reflections on Musical Expression. Ithica: Cornell University Press, 1980.
  • Kivy, Peter. New Essays on Musical Understanding. Oxford: Oxford University Press, 2001. ISBN 978-0-19-825083-8.
  • Lippman, Edward. A History of Western Musical Aesthetics. University of Nebraska Press, 1992.
  • Scruton, Roger. The Aesthetics of Music. Oxford: Oxford University Press, 1997. ISBN 978-0-19-816727-3.
  • Sorgner, S. L./Fuerbeth, O. (ed.) "Music in German Philosophy: An Introduction". Chicago, University of Chicago Press, 2010. ISBN 0-226-76837-6
  • Sorce Keller, Marcello. What Makes Music European. Looking Beyond Sound. Latham, NJ: Scarecrow Press, 2011.
  • Thakar, Markand. Looking for the 'Harp' Quartet: An Investigation into Musical Beauty. University of Rochester Press, 2011.
  • Zangwill, Nick. "Against Emotion: Hanslick Was Right About Music," British. Journal of Aesthetics, 44 (Jan. 2004), 29–43.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Estetică_muzicală&oldid=15679596