Era seleucidă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Era seleucidă sau Anno Graecorum (anul grec, abreviat AG) a fost un sistem de numărare a anilor utilizat în cadrul Imperiulului Seleucid și alte state din lumea elenistică. Calendarul număra anii începând cu 311 î.Hr., când Seleucos I Nicator se întoarce în Babilon după exilul în Egiptul lui Ptolemeu, considerat anul întemeierii Imperiului Seleucid. Introducerea noii ere este menționată într-una din Cronicile Babilionene, Cronica despre Diadohi.[1]

Două stiluri ale calendarului seleucid[modificare | modificare sursă]

Două modificări au fost făcute calendarului seleucid:

  • Curtea macedoneană a adoptat calendarul babilonian (înlocuind numele lunilor macedonene), dar a socotit ca noul an să fie în toamnă (data exactă nu se cunoaște). În acest sistem anul 1 al epocii seleucide corespunde cu perioada de toamnă de la 312 î.Hr. până în vara anului 311 î.Hr. Prin secolul al VII-lea d.Hr. sau secolul al X-lea AG, creștinii occidentali sirieni au stabilit că anul începea pe 1 octombrie și se termina pe 30 septembrie.[3]

Aceste diferențe privind începutul anului înseamnă că datele pot diferi unul de altul. Spre exemplu, restaurarea templului din Ierusalim de către Iuda Macabeul, în aproximativ 15 decembrie 164 î.Hr., a căzut în anul 148 al erei seleucide după evrei (și Babilon), dar în anul 149 pentru instanțe.[4]

Utilizarea erei seleucide[modificare | modificare sursă]

Era seleucidă a fost folosită atât de mult că în secolul al VI-lea d.Hr., de exemplu, în inscripția Zebed din Siria, din data de 24 a Gorpiaios 823 AG (24 septembrie 512 d. Hr.),[5] și în scrierile lui Ioan din Efes.[6] Cronicarii sirieni au continuat să-l folosească până la Mihai Sirianul, în anul 1100 d.Hr./1400 AG.[3] A fost găsită pe pietrele funerare creștine nestoriene din Asia Centrală din secolul al XIV-lea.[7]

Calendarul evreiesc sau babilonian a fost folosit de evreiii, a căror urmași au trăit în Yemen, până în timpurile moderne, și continuă să fie utilizate de către aceștia în scopuri rituale chiar și astăzi.[8]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Babylonian Diadochi Chronicle (BCHP) 3; obverse, line 4.
  2. ^ Emil Schürer (1890). A History of the Jewish People in the Time of Jesus Christ. T&T Clark. pp. 36–44 
  3. ^ a b Andrew Palmer (1993). The Seventh Century. Liverpool University Press. pp. xxxiv, xxxvii, lii-lviii 
  4. ^ Elias J. Bickerman (1943). „Notes on Seleucid and Parthian Chronology”. Berytus 8: 73–84. http://almashriq.hiof.no/ddc/projects/archaeology/berytus-back/berytus08/73.html. 
  5. ^ M. A. Kugener, "Nouvelle Note Sur L'Inscription Trilingue De Zébed", Rivista degli Studi Orientali (1907), pp. 577-586.
  6. ^ Peter Charanis, "On the Question of the Hellenization of Sicily and Southern Italy During the Middle Ages", American Historical Review, 52:1 (1946), p. 82.
  7. ^ Syriac Gravestones from Central Asia
  8. ^ Jewish Encyclopedia

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]