Enuma Eliș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Enuma Elish)
Mesopotamia Antică
EufratTigru
Asiriologie
Orașe / Imperii
Sumer: UrukUrEridu
KișLagașNippur
Imperiul Akkadian: Akkad
BabilonIsinSusa
Asiria: AssurNinive
Dur-ȘarrukinNimrud
Imperiul BabilonianCaldeea
ElamAmoriți
HurieniMitanni
KasițiUrartu
Cronologie
Regi ai Sumerului
Regi ai Asiriei
Regi ai Babilonului
Limbă
Scriere cuneiformă
SumerianăAkkadiană
ElamităHurriană
Mitologie
Enûma Eliș
GhilgameșMardukAnunnaki
Artă
Stindardul Urului
Lirele de Ur
Berbecii dintr-un tufiș
Statuia lui Ebih-Il
Ziguratul Urului

Enuma Eliș (Enûma Eliš) este poemul epic al creației în mitologia sumeriano-babiloniană. El a fost descoperit, sub formă fragmentară, în ruinele bibliotecii lui Assurbanipal la Ninive.

Geneza sumeriana[modificare | modificare sursă]

Edit - Copy icon Această pagină sau secțiuni din ea candidează pentru copiere la Wikisursă folosind procesul Transwiki.

Tăblița I: Cînd sus, cerul nu fusese încă numit/Iar jos, pământul încă nu purta un nume/ Când nu exista decât Apsu primordialul, născătorul lor/ Mummu și Tiamat, cea care le-a dat naștere la toți;/ Ci numai apele lor amestecându-se ca un singur corp,/ Niciun loc de pășune nu fusese format și nici măcar un mărăciniș nu apăruse,/ Când niciunul dintre zei nu fusese adus întru ființă,/ Când ei încă nu fuseseră pe numele lor chemați și destinele lor încă nu fuseseră fixate,/ In acest timp au fost creați zeii înlăuntrul lor./ Lahmu și Lahamu au fost formați, au căpătat nume./ Chiar mai înainte ca ei să fi crescut și să devină mari;/ Anshar și Kishar au fost creați, depășind pe alții,/ Ei au trăit zile multe, au adăugat la ani;/ Anu a fost succesorul lor, rivalul părinților săi;/ Da, primul născut al lui Anshar, Anu, fu egalul lui./ Și Anu l-a născut pe Nudimmud după chipul său./ Nudimmud, stăpânul părinților săi, era el,/ De o vastă înțelepciune, înțelegere, putere și tărie,/ Mult mai puternic decât bunicul său Anshar;/ N-avea niciun rival printre zei, frații lui./ Cereștii frați s-au adunat împreună./ Ei au întărâtat pe Tiamat și asaltat pe păzitorul lor./ Da, ei au tulburat buna dispoziție a lui Tiamat,/ Prin râsul lor în locuința cerului./ Apsu n-a putut să domolească zgomotul lor/ Și Tiamat a rămas mută la purtarea lor;/ Faptele lor erau necuviincioase față de [...]./ Purtarea lor nu era bună, ei au fost obraznici./ Atunci Apsu, născătorul marilor zei,/ A chemat pe Mummu, vizirul său și i-a zis:/ <<Mummu, vizirul meu, care bucură inima mea,/ Haidem să mergem la Tiamat.>>/ Ei au mers și au stat jos în fața lui Tiamat;/ S-au sfătuit privitor la zei, primii lor născuți./ Apsu și-a deschis gura/ Și a zis către Tiamat cu voce tare:/ <<Purtarea lor a devenit jignitoare pentru mine,/ Ziua eu n-am liniște, noaptea nu pot să dorm;/ Vreau să-i distrug, să termin cu purtările lor,/ Ca liniștea să fie refăcută, să putem dormi.>>/ Îndată ce Tiamat a auzit aceasta,/ A devenit furioasă și a strigat către soțul ei;/ Ea țipa și răcnea furioasă de una singură./ Ea plămădi răul în inima sa și zise:/ <<Ce? Să distrugem ceea ce noi înșine am creat?/ Purtarea lor, desigur, este supărătoare, dar să-i luam cu binele!>>/ Mummu luă cuvântul și sfătui pe Apsu;/ [...] și răuvoitor fu sfatul lui Mummu:/ <<Da, tata, distruge purtarea lor jignitoare;/ Atunci tu vei avea liniște ziua și vei dormi noaptea!>>/ Când Apsu auzi, fața lui s-a luminat,/ Fiindcă el plănuia cele rele contra zeilor, fiii lui./ Mummu i-a cuprins gâtul,/ A îngenuncheat în fața lui și-l sărută./ Tot ceea ce ei plănuiau în adunarea lor/ Era vestit zeilor, primilor lor întâi născuți,/ Când zeii au auzit aceasta s-au pus în mișcare;/ Ei au păstrat tăcerea, ei au stat liniștiți./ Cel preaînțelept, desăvârșitul, atotștiutorul/ Ea, cel priceput în toate, a înțeles planul lor./ El a întocmit cu măiestrie un cerc magic contra lui./ El a alcătuit cu iscusință o sfântă și puternică descântare./ El a rostit-o și a făcut-o să stea peste ape./ El a turnat un somn peste el așa că el a adormit adânc./ Când Apsu, pe care el l-a așezat să se culce, a adormit,/ Mummu, sfetnicul lui, n-a mai avut putere să se miște./ El i-a slăbit cingătoarea și i-a scos tiara,/ El i-a luat splendoarea și a pus-o peste dânsul./ După ce l-a ferecat astfel pe Apsu, el l-a omorât./ Pe Mummu l-a legat și a zăvorât ușa în fața lui,/ Deasupra lui Apsu și-a așezat locuința lui;/ Ea l-a înșfăcat pe Mummu, târându-l pe el de frâu./ După ce Ea a înfrânt și supus pe dușmanii lui,/ A obținut victoria peste dușmanii lui,/ Și s-a odihnit liniștit în locuința sa./ El a numit-o pe ea <<Apsu>> și a destinat-o sanctuarului,/ În acest loc să fie așezat al său altar./ Acolo Ea și Damkina, șotia lui, locuiesc în splendoare./ În camera soartei, în locuința destinelor,/ A fost născut cel mai înțelept și mai capabil dintre zei./ În inima lui Apsu a fost Marduk creat,/ În inima lui Apsu s-a născut Marduk;/ Cel care l-a născut pe el a fost Ea, tatăl lui;/ Cea care l-a născut pe el a fost Damkina, mama sa./ Pieptul mamei sale l-a supt el,/ Doica care l-a hrănit, l-a umplut de o înaltă strălucire./ Ademenitoare era figura sa, atractivă privirea ochilor săi,/ Falnică era ținuta lui, un conducător chiar de la început./ Când Ea, tatăl care l-a născut, l-a văzut pe el,/ S-a bucurat, a radiat, inima i s-a umplut de bucurie./ L-a dăruit cu perfecțiune și i-a dăruit o dublă divinitate,/ Cu mult era deasupra lor, cu mult îi depășea;/ Desăvârșite erau membrele sale, mai presus de orice închipuire,/ Deasupra înțelegerii umane, greu de priceput./ Patru erau ochii săi, patru urechile sale;/ Când își mișcă buzele, foc scânteiază,/ Largi erau toate cele patru organe de auzit/ Și ochii, în același număr, vedeau orice lucru./ Semeț era între zei, depășitoare statura lui;/ Membrele sale erau uriașe, înalt peste măsură./ Mariyutu, Mariyutu,/ Fiul zeului-Soare, zeul-Soare al zeilor/ Înconjurat cu nimbul a zece zei, era puternic peste măsură;/ Fiindcă ale lor impunătoare străluciri fuseseră îngrămădite peste el./ Anu a creat și a născut împătritul vânt,/ Încredințând puterii sale pe conducătorul armatei,/ El a produs ... și așezat vântul-vârtej,/ El a întocmit torente și a tulburat pe Tiamat./ Tulburată e Tiamat, ziua și noaptea ea se frământa./ Zeii n-aveau odihnă suferind ca la furtună;/ Inima lor clocise în ea cele rele./ Lui Tiamat, mama lor, ei îi zic:/ <<Când ei au ucis pe Apsu, al tău soț,/ Tu nu l-ai ajutat, ci ai stat liniștită./ Când el a creat împătritul vânt uscat,/ Forța ta a slăbit și noi nu putem să fim liniștiți./ Să-l ai mereu în minte pe Apsu, șotul tău./ Si pe Mummu, care a fost învins; tu stai singură,/ Tu nu ești o mamă, tu nu ne iubești./ [...] tu nu ne iubești,/ [...] Ochii noștri sunt grei./ [...] fără tihnă. Să ne odihnim./ [...] la bătălie. Să te răzbuni pe ei/ [...] și prefă-i în vânt>>./ Când Tiamat a auzit cuvântul, s-a bucurat/ Și ea a zis: <<Să facem monștrii/ [...] și pe zei în mijlocul [...]./ [...] să facem război contra zeilor [...]>>./ Ei s-au strâns și au mers de partea lui Tiamat./ Furioși întocmesc planuri ziua și noaptea,/ Ei se aliniază pentru luptă, spumegând, răcnind;/ Se adună în sfat și se pregătesc de luptă./ Maica Hubur (Tiamat), cea care creează totul,/ A adăugat arme groaznice, a produs șerpi-monștri,/ Cu dinții ca briciul, ei nu-și cruță colții,/ Cu venin în loc de sânge a umplut ea corpul lor./ Dragoni fioroși a înarmat ea cu mânie,/ Ea, făcându-i asemenea zeilor, le-a dat aureole/ Așa ca cel care i-ar privi să moară de frică,/ Așa ca cel prins de corpurile lor să nu se poată întoarce./ Ea a creat vipera, dragonul și lahamu (sfinx),/ Leul cel mare, câinele turbat, omul-scorpion,/ Puternici demoni cu chip de leu, dragoni zburători, centaurul,/ Ce poartă arme necruțătoare, neînfricați în lupte./ Strașnice erau poruncile ei, de necălcat erau ele./ În total unsprezece de acest soi a adus în linie./ Dintre zei, primii ei născuți, ce formau ceata ei,/ Ea l-a ridicat pe Kingu, în mijlocul lor l-a făcut șef./ Să meargă în fruntea armatei, să conducă oștile,/ Să ridice armele pentru luptă, să dezlănțuie atacul,/ În bătălie să fie comandant suprem./ Acestea ea le-a încredințat mâinii sale, când ea le-a adus la sfat:/ <<Eu te-am consacrat, te-am făcut mare în sfatul zeilor,/ Ți-am dat toată puterea să sfătuiești pe zei./ Cu adevărat tu ești suprem, singurul meu soț ești tu!/ Cuvintele tale vor fi mai presus de toți Anunnaki>>./ Ea i-a înmânat tablele cu soarta, le-a fixat pe pieptul lui:/ <<Porunca ta să fie necontestată, cuvântul tău să fie de neînlocuit>>./ Îndată ce Kingu a fost înălțat, s-a făcut stăpân pe rangul lui Anu,/ Ei au hotărât soarta pentru zei, fiii ei:/ <<Cuvântul vostru va face focul să se stingă,/ Va smeri pe <<Arma cea puternica>> așa de tare în înconjurul său>>./


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Constantin Daniel: Civilizația asiro-babiloniană, Editura Științifică
  • Gândirea asiro-babiloniană în texte, Studiu introductiv: Constantin Daniel; Traducere, notițe introductive și note: Athanase Negoiță, Editura Știintifică, București, 1975

Legături externe[modificare | modificare sursă]