Emiliania huxleyi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Emiliania huxleyiAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Emiliania huxleyi coccolithophore (PLoS).png
O singură celulă de Emiliania huxleyi
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Chromalveolata
Încrengătură: Haptophyta
Clasă: Prymnesiophyceae
Ordin: Isochrysidales
Familie: Noelaerhabdaceae
Nume binomial
''Emiliania huxleyi''
(Lohm.) Hay and Mohler

Emiliania huxleyi, adesea abreviat "EHUX", este o specie de cocolitofore cu o distribuție întinsă între tropice și ape subarctice. Este studiată în special datorită explozilor algale pe care le formează în ape lipsite de nutrienți după refacerea termoclinei de vară. Precum alte cocolitofore, E. huxleyi este un organism fitoplancton unicelular acoperit cu discuri de calcit cu o decorație unică, cocolite. Cocolite unice sunt abundente în sedimentele marine, dar sfere complete sunt mai rare. În cazul lui E. huxleyi, nu doar cochilia, dar și o parte din părțile moi se pot păstra în sedimente. Produce un grup de compuși chimici foarte rezistenți la decompunere, numite alkenone, folosite ca indicator al temperaturilor historice a suprafeței oceanului.

Imagine Landsat din 24 iulie 1999 cu o explozie algală de Emiliania huxleyi

Numită după Thomas Huxley și Cesare Emiliani, este una dintre cele mai abundente și răspândite specii de cocolitofore. Deși sunt transparente, calcitul cochiliei reflectă lumina foarte eficient în coloana de apă; astfel concentrații mari de E. huxleyi vizibile din spațiu. Imagini din satelit arată explozii care acoperă zone întinse, mai mari de 100000 de km pătrați.

Această specie a servit ca inspirație pentru Teoria Gaia a lui James Lovelock care susține ca organisme vii pot să reguleze condițiile și chimia mediului înconjurător pentru a susține viața.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Araie, H. (2003). „Metabolism of selenium in a coccolithophorid, Emiliania Huxleyi”. J Plant Res 116: 119. 
  • Boisson, F. (1996). „Ultrastructural observations on the marine coccolithophorid Cricosphaera elongata cultured in the presence of selenium or cadmium”. Bulletin de l'Institut océanographique(Monaco): 239–247. 
  • Dambara, A. (1999). „Requirement of selenium for the growth and selection of adequate culture media in a marine coccolithophorid, Emiliania huxleyi.”. Bulletin of the Society of Sea Water Science, Japan 53 (6): 476–484. 
  • Danbara, A. (2007). „The requirement of selenium for the growth of marine coccolithophorids, Emiliania huxleyi, Gephyrocapsa oceanica and Helladosphaera sp. (Prymnesiophyceae)”. Plant and Cell Physiology 40 (7): 762–766. 
  • Doblin, M. A. (1999). „Growth and biomass stimulation of the toxic dinoflagellate Gymnodinium catenatum (Graham) by dissolved organic substances”. Journal of Experimental Marine Biology and Ecology 236 (1): 33–47. doi:10.1016/S0022-0981(98)00193-2. 
  • Fabry, V. J. (2003). „Calcium carbonate production by coccolithophorid algae in long-term carbon dioxide sequestration”. California State University San Marcos (US). 
  • Obata, T. (2005). „A novel eukaryotic selenoprotein in the haptophyte alga Emiliania huxleyi”. Journal of Biological Chemistry 280 (18): 18462–8. doi:10.1074/jbc.M501517200. PMID 15743763. 
  • Obata, T. (2003). „Kinetic studies on bioconcentration mechanism of selenium by a coccolithophorid, Emiliania huxleyi”. Plant Cell Physiology 44: S43. 
  • Shiraiwa, Y. (2003). „Physiological regulation of carbon fixation in the photosynthesis and calcification of coccolithophorids”. Comparative Biochemistry and Physiology, Part B 136 (4): 775–783. doi:10.1016/S1096-4959(03)00221-5. 
  • Sorrosa, J. M. (2005). „Low temperature stimulates cell enlargement and intracellular calcification of coccolithophorids”. Marine Biotechnology 7 (2): 128–133. doi:10.1007/s10126-004-0478-1. PMID 15782289. 
  • Volkman, J. K. (1995). „Alkenones in gephyrocapsa oceanica: implications for studies of paleoclimate”. Geochimica et Cosmochimica Acta 59 (3): 513–520. doi:10.1016/0016-7037(95)00325-T.