Elena Ștefănescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți ajuta la rezolvarea lor sau să le discutați pe pagina de discuție.
Ștergeți etichetele numai după rezolvarea problemelor. |
| Elena Ștefănescu | |
 |
|
| Naștere | 10 aprilie 1958 Zimnicea, România |
|---|---|
| Profesie | Scriitoare , Jurnalist |
| Naționalitate | Română |
modifică  |
|
Elena Ștefănescu (n. 10 aprilie 1958, Zimnicea), judetul Teleorman, România. Școala elementară si liceul le face la Zimnicea, iar studiile universitare la București ( Universitatea din Bucuresti, Facultatea de istorie- filozofie). Poetă, eseistă, prozatoare, publicistă. Membră a Uniunii Scriitorilor din România (Asociația Scriitorilor din București). Opere ale sale au fost traduse și în limbile engleză și italiană.
Cuprins |
Poezie [modificare]
Prima carte, Statuile din noi - 1980, apare sub auspiciile Institutului de Istorie și Teorie Literară G. Călinescu, la editura Relief românesc, prefațată fiind de criticul și istoricul literar Marcel Dută
„Versurile Elenei Ștefănescu, pornind de la aspectul ludic al vieții - lecție argheziană asimilată original, sunt dominate de un antropomorfism pur, sui-generis, în care extazul existențial, chiar dacă intermitent și scurt, este cenzurat de conștiința colectivă integratoare și presupune o finalitate morală ...Uneori suntem surprinși - într-o fulgerare de gând, într-o sclipire sugestivă - de un dramatism interior oscilând între superioritatea calmă a încreatului și tristețea realizării - cale fertilă a stării de poezie pe care tânăra poetă ar trebui s-o urmeze”
„Încă un nume care îmbogățește lista creatorilor de frumos porniți din lumea moromeților. Elena Ștefănescu e născută la Zimnicea, în flora de luncă a plopilor și sălciilor, luând în suflet răcoarea apelor Dunării, mirosul bobului de grâu și al macilor, conștiința unor oameni mândri de statornicia lor în Cetate, pentru ca, în volumul cu care se prezintă cititorilor, să le transforme în materie estetică. Traducându-i metafora (crezul poetic), statuile din noi sunt niște coloane ale aceluiași timp; o istorie a gândurilor, a trăirilor, a aspirațiilor, a durerilor și bucuriilor. Mama, Tata, Bunica (simboluri) sunt niște temple în timp sau niște izvoare de simțiri transmise, care curg neîntrerupt pe scara existenței, geneza rămânând mereu plină de vitalitate...Elena Ștefănescu are forță interioară, decantează faptele de viață, transformându-le în emoție, dând versurilor (de o incontestabilă limpezime relevată cu o sinceritate molipsitoare) un dramatism specific...Nici pe departe nu se vrea o clipă în acest infinit – cum fugitiv se spune în prefață - , ci purtătoarea unui destin etern. Sentimentul liric transmis este cel al permanenței. A existat în ceea ce a fost, va exista în ceea ce va veni: Povestea bunicii/cu Feți frumoși/și Cosânzene harnice/era istorie/...Victoriile vitejilor/din poveste/pregăteau drumul nostru/...Și, spre a se confesa deplin, mărturisește: Înălțăm piramide/pe socluri străbune/...Un sentiment nostalgic, că nu poate cuprinde și mai ales pătrunde totul, o permanentă căldură a inimii, o nepotolită sete de adevăr, o perenă legătură cu oamenii pământului, cu frumusețea naturii, care-i dau forță și puritate, o imensă bucurie”
Mai publicase în antologii: Interferențe – București 1978 și Interferențe - București 1979 ;Ivirea astrelor – București 1979, în revista Luceafărul, revista Tribuna, revista Cronica, revistele Flacăra, Săptămâna, SLAST, alte ziare și reviste, având dese apariții și în Revista Literară Radio, la Radio România Cultural. Revine exploziv după 1989. Criticul literar Constantin Sorescu îi editează, în 1994, la Fiat Lux, doua cărți de poezie, Casa din subconștient și Doi de treflă. Constantin Sorescu, în interventiile la Radio Uniplus, Radio Cultural, Radio Tineret, Radio Total, Antena Bucureștilor, Radio Delta spunea:
„Eu am citit și recitit cărțile Elenei Ștefănescu. Pe măsură ce le-am recitit și, iată, acum, ascultându-le, înteleg, încă odată, cât de profunde sunt apele limpezi. Pentru că aceasta este poezia Elenei Ștefănescu o apă limpede și, datorită limpezimii sale, atât de profundă”
„Poetă și jurnalistă, Elena Ștefănescu publică, la Fiat Lux, Casa din subconștient. O poezie interogativă, care se întreabă care este rolul lumii, care este rostul ființei, care e șansa ei de a trăi în conformitate cu legile naturii și iubind natura. Nu se poate spune că ne aflăm în fața unei poezii de factură filozofică, ci a unor meditații nu o dată triste asupra condiției umane. Deși feminină, poezia Elenei Ștefănescu nu este dulce, roză sau fragilă, cum poate fi caracterizată, uneori, lirica scrisă de femei. În acest sens, interesante din punct de vedere literar sunt exercițiile lingvistice care alcătuiesc multe poezii, de exemplu cele scrise fie numai cu litera inițială d sau c și care arată capacitatea ludică a autoarei”
„Casa din subconștient a Elenei Ștefănescu este o prezență salutară în constelația poeziei, cu versuri pătrunse de parfumul feminității, care ne trimit în visare, într-o lume a tainei și intimității unei romantice incorigibile ”
„Poezia Elenei Ștefănescu este o poezie surâzătoare, așa cu este și autoarea. Este o meteahnă mai veche a mea de a găsi o asemănare între felul de a fi al autorului și opera sa. Nu prea m-am înșelat. Spuneam că e o poezie surâzătoare, atinsă însă de tristeți, multe dintre ele trecătoare, o poezie cuprinsă de nostalgii, o poezie bântuită de himere. Unele dintre aceste himere au nume mitologice și trebuie să ai oarecare cultură pentru a pătrunde, a înțelege, poezia Elenei Ștefănescu. Este o poezie a trăirilor pline, rotunde, asumate cu toată ființa. Elena Ștefănescu este o poetă care știe să plângă cu tot sufletul, care știe să se bucure, dar să se și revolte cu toată ființa. Este o poezie de meditație, o poezie care, meditând, ajunge la înseninare. În această poezie există întotdeauna un liman. Pentru puțini poeți Paradisul există cu adevărat. Elena Ștefănescu este unul dintre ei, chiar dacă, firește, și ea trece prin Infern, dar întotdeauna sfârșește prin a reveni în Paradis. Pentru Elena Ștefănescu Paradisul este posibil. Poezia ei este, în ciuda versului alb, o poezie încantatorie, o poezie cu o frazare fluentă, alunecătoare, o poezie cu cadență secretă, dacă știi s-o citești sau s-o recitești. .. Vă veți convinge că am dreptate, numai când veți citi Casa din subconștient. Cartea arată splendid, până și desenul de pe copertă, al lui Nica Petre, se potrivește cu spiritul poeziei Elenei Ștefănescu ”
„Se pare că primăvara e anotimpul împlinirilor pentru Elena Ștefănescu. La editura Fiat lux, condusă de criticul literar Constantin Sorescu, în condiții grafice atrăgătoare, noul său buchet de poezie reflectă lirismul și aplecarea spre o filozofie profundă, care, cu perseverență, se impune în rândul creatorilor de frumos, în această perioadă în care goana după profit a trecut poezia pe un loc nemeritat...Doi de treflă, volum de poezie lansat la Crama Domnească, în prezența unui public ales, a fost o reușită manifestare de suflet.”
Tot la Fiat Lux, în 1995, apare cartea de poezie Poeme drăcești – Dialogue with Dracula – carte ce va avea un amplu circuit național și internațional, lansată fiind la Congresul mondial Dracula Primul tiraj se termină în ziua lansării, se vinde pe valută, apar foarte multe cronici, de-a dreptul de răsfăț, iar un savant american își elaborează lucrarea științifică, prezentată la Congresul mondial al oamenilor de știință, inspirându-se din versurile Elenei Ștefănescu din Dialogue with Dracula :
„ De ce/brazii/își schimbă/nuanța de verde/ în luna mai ?”
, păstrând numele poetei din România alături de numele său. Se impunea o a doua ediție a acestei cărți. Ea va fi prefațată de Laurențiu Ulici, președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor din România și va fi lansată la Târgul Internațional de carte, București, 1995.
„Predominant maieutic, mizând așadar pe forța de sugestie a interogației, discursul liric al Elenei Ștefănescu din aceste “poeme drăcești” este rezultatul unei priviri, tăioase ca un bisturiu, aruncate în realitatea istorică imediată [vreme de tranziție, deh…] și, totodată, al tratării acestei priviri în regim mitologizant, referentul mitologic fiind mitul lui Dracula, originar din curba Carpaților, dar frecventat cu asiduitate în occidentul european și nord-american.Poeta semnalizează recurența răului și încearcă poeticește – prin figurile metaforei – un fel de exorcizare simili sarcastică, fără a-și face însă iluzii neoromantice dimpotrivă, cu o doză de scepticism, care, finalmente, printr-un transfer pe care numai poezia îl poate izbuti, dă discursului, laconic și aparent dezafectat, un sens liric”
„Criticul Constantin Sorescu consideră – în prefață - cartea Elenei Ștefănescu...cartea unei lupte sui generis cu demonul. O carte de exorcizare a răului și de reînnoire a încrederii în valorile clasice ale umanității... Cartea ei de poezie sugerează, pe de o parte, atmosfera tenebroasă în care a fost plasat Dracula, iar pe de alta, construiește o contrareplică satirică la mitul țesut în jurul lui.
Parcă ne-am afla în fața unei oglinzi care, dincolo de prim plan, aglomerează într-un îndepărtat fundal fel de fel de siluete cu profil incert, aluziv, plurivalent. Planurile temporale, trecut/ prezent/ viitor, glisează și alternează permanent, ca într-o sarabandă năucitoare.”„În timpul Festivalului internațional Dracula din luna mai, de mare succes s-a bucurat cartea Poeme drăcești a Elenei Ștefănescu , în formulă bilingvă, căutată, mai ales, sub cealaltă variantă de titlu Dialoque with Dracula, de americani, englezi, japonezi, portughezi, spanioli, amatori de vampirism și contrariați de subteranele, misterioasele raporturi ale unei grațioase doamne cu Prințul Tenebrelor. .. Dracula nu e o simplă referință demonologică sau doar un pre-text literar, ci o dominantă a interiorității de conștiință, un reflex al părții întunecate a ființei confesive...Dracula e un partener ideal de dialog, dar el nu vorbește niciodată. Discursul poetic e îmbibat de sentențiozitate, de formule și maxime ca o emanație pură a celebrității. Când nu e reflexul înțelepciunii, monologul devine violent și plin de febrilitate...care se poate traduce printr-o remarcabilă cursivitate textuală...Deși este un sens tradițional, o colecție de poeme diferite, prin referința unitemetică, volumul se articulează ca un unic text: Draculiada și se poate asocia la tema majoră dezgropată a titanismului romantic și a condiției omului de geniu, și chiar ca Luceafărul eminescian, ca o unică adresare a fetei de împărat către un Hiperion ambiguizat”
„Cum constată în prefață criticul literar Constantin Sorescu, propunându-și să recitească din perspectiva modernă mitul demonic, ilustrat cu pregnanță de Dracula, perceput aiurea ca un personaj cu biografie reală, care ar fi trăit pe undeva prin Carpați, Elena Ștefănescu își propune să polemizeze liric cu acest spirit remanent al legendei lui Dracula. Mitul este, astfel, eliberat cu uneltele unei lirici concentrate, de falsele înfățișări și dimensiuni, autoarea sugerând în poeme descărcate de podoabe metaforice că forța de sugestie nu trebuie izolată de autosugestiile celor predispuși să țese legenda în jurul unei ficțiuni; probabil în căutarea admirativă a demonului lăuntric. De aici, nota satirică a multora din poeme, toate laolaltă împlinind, într-adevăr, dar cu discreție, o vizibilă parabolă, vizând mai degrabă stările subconștiente ale unor personaje ale prezentului, decât aura legendară a unui personaj al trecutului, prin ale cărui imaginare acte de vampirism s-a hrănit nevoia de senzații tari a unor veacuri apuse.”
„Cu această carte bilingvă Poeme drăcești – Dialogue with Dracula ( editura Fiat Lux, 1995), Elena Ștefănescu este la al cincilea volum de poezii, scoase într-un răstimp destul de scurt. Autoarea se află într-un permanent și dramatic dialog cu lumea, cu miturile ei mai cu seamă, cărora, când nu le cunoaște configurația specifică, nu ezită să le proiecteze în mișcări, în ciocniri nebănuite. Acesta și este, într-un fel, specificul volumului; reproiectează un mit în dimensiuni și cu o substanță mult mai apropiată sensibilității noastre, la care Evul Mediu răzbate îndeosebi ca un preludiu al lumii moderne, pusă integral sub semnul îndoielii, și mai puțin ca o epocă purtând pecetea unor crime cărora cu toată documentația incontestabilă, cu greu le percepem autenticitatea. Cartea nu ni se pare a fi, cum s-a spus, o luptă cu un demon, ci un dialog cu spiritul nelimpezit și încă nefiltrat în puterea unui mit, un dialog dus cu acel alter ego din ceasurile noastre de restriște și de cruntă, satanică îndoială și tulburare.”
„Poeme drăcești – Dialogue with Dracula de Elena Ștefănescu (editura Fiat Lux) alcătuiesc o inteligentă autoscopie lirică actuală, polemică subtilă nu cu neștiutorii occidentali, ci cu noi înșine; pentru că acest etern Dracula nu este cel cu existența istorică, ci cel prezent printre noi, sau chiar în noi, noi cei nefericiți, neiubiți, ne-oameni! Acest drac liricizat își face deseori simțită prezența – în ne-prietenie, în complicitate, în alte religii, în ne-eroi, în comploturi și revoluții: Dar, unde nu ești/Cu a ta coadă/ În acest prezent/ Atât de tăvălit prin infern? Și poeta îl descoperă și desconspiră la tot pasul în această epocă de tranziție, punându-i o negație dură în față; ne-dreptate, ne-onestitate, ne-libertate, ne-adevăr, ne-patriotism, ne-generozitate, ne-bun...Dar într-un sens mai adânc acest Dracula interior are și o semnificație pozitivă pentru poetă, căci el este izvorul a tot ceea ce este ne-liniște!.. Evocarea epică a personajului istoric se prelungește în meditația lirică asupra unei legende vii, convertite ambele în polemică foarte actuală - nu atât cu cei care nu cunosc bine istoria, cât cu cei care nu-și descoperă propria istorie interioară.”
În 1996 apare la Fiat Lux Rugă pentru Vatican-A prayer to Vatican - Preghiera al Vaticano.
„Cunoscuta poetă Elena Ștefănescu, răsfățată de cititori și de critica literară, vine cu Rugă pentru Vatican în întâmpinarea unuia dintre cele mai frumoase deziderate ale acestui sfârșit de secol, dezideratul ecumenic. În poemele sale, care au limpezime, geometrie și tărie de cristal, răzbate dorința de a evidenția ceea ce au comun și peren marile forme ale creștinismului, ortodoxia și catolicismul. Spirit acid polemic sub aparențe surâzătoare, poeta își evocă propria pătimire în numele credinței, ia atitudine față de tot ceea ce și față de toți cei care pângăresc valorile morale ale creștinismului și îndeamnă la credință curată în Dumnezeu, la faptă roditoare și la comuniune întemeiată pe iubirea de aproapele nostru ... Și în Rugă pentru Vatican poezia Elenei Ștefănescu rămâne o poezie a trăirii rotunde, plenitudinare, deopotrivă în registrul comic și în registrul tragic. Cea care scrie are puterea de a râde și de a plânge cu tot sufletul, de a se bucura, dar de a se și revolta cu toată ființa ... E fără îndoială că versurile în italiană și engleză (caz rar chiar în peisajul poetic occidental ) vor asigura cărții Rugă pentru Vatican o meritată carieră internațională”
Succesul a venit, așa încât, după ,, Fiat Lux “ , în 1998, editura ,, Globus “ publică ediția a doua, cu o postfață de Aureliu Goci, cuprinzând și o parte din referințele critice.
„Cu versuri de o limpiditate clasică și un mesaj de mare directitudine, ce comportă un fel de ambiguitate a transparenței, ne obișnuise Elena Ștefănescu și în cărțile sale anterioare, autoarea devenind unul din cele mai performante nume literare după Revoluție. Creația Elenei Ștefănescu are puține tangențe cu specificul feminin reputat al tradiției. Discursul liric evoluează logic, condus rațional, dintr-un punct de vedere cerebral, într-un sens supravegheat ca să fie convergent cu toate ideile principale, conștientizate anterior într-un program ... Noua societate de consum – care, din păcate, nu este și de consum textual, ci de un consumism numai în zona senzaționalului sau derizoriului – nu înscrie, în prima sa o mie de priorități, programe sau proiecte, și poezia. Nu o înscrie deloc. Și totuși frumoșii nebuni ai versului scriu în continuare ... mai cred în utopia parapsihologică, în nebunia că într-o zi lumea se va alinia cuminte și va înflori ca un copac semperviviscent la auzul unei strofe divine. Elena Ștefănescu este un asemenea posedat de poezie. Cele 35.000 de exemplare din Blesteme esențiale , un roman de factură lirică, au îmbogățit o editură, Poemele drăcești sau Dialogurile cu Dracula s-au vândut pe valută. Rugă pentru Vatican s-a epuizat în scurt timp. O reeditare se impunea.”
„Rugă pentru Vatican este o carte pe care am citit-o ieri după-masă, aseară, azi-dimineată, dar pe care trebuie s-o recitesc, pentru că este o carte ce îndeamnă la meditație, o carte ce îndeamnă la retragere în forul lăuntric, la o cugetare asupra noastră, asupra lumii. Poeta, d-na Elena Ștefănescu, ne îndeamnă să ne gândim mai mult la noi, cei pe care nu ne descoperim decât rareori și nu întotdeauna cu bucurie. Poezia Elenei Ștefănescu este verb în înțelesul primordial al cuvântului, în înțelesul îndemnului spre descoperirea marilor taine ale lumii. Titu Maiorescu spunea cândva și ca de obicei, e plin de o dureroasă actualitate "să nu înecăm un pustiu de idei într-un potop de cuvinte" . Or, ceea ce izbutește cartea Elenei Ștefănescu este să dea pustiului din noi și din afara noastră consistența fertilă a ideii și să lase cuvântului numai acest drept de a isca muzică din freamătul acesta al lucrurilor pline de viață și de înțeles.”
„De la afirmația candidă din O nuanță de mov, M-am născut/într-o eprubetă/în care se făceau/experiențe politice, până la interpretarea tăcerii ca semn al Divinității, poeta atinge în vers o zonă sensibilă, poate cea mai sensibilă a spiritualității noastre, credința, cu filonul ei uman – iubirea : Eu cred/că Dumnezeu/ne ocrotește/și pentru iluziile/din interiorul fiecăruia.”
„Cultivând o poezie a întrebărilor, dar și a meditației, a comunicării prin metafore simple și lesne de respectat, Elena Ștefănescu se mai evidențiază și printr-o racordare la valorile existențiale ale prezentului, ceea ce îi dă o notă personală și o face interesantă, individualizând-o totodată în contexul liricii colegilor ei de generație.”
„La editura Fiat Lux a apărut o nouă carte de poezie- Rugă pentru Vatican, în ediție trilingvă – română, engleză și italiană, semnată de Elena Ștefănescu...De la primul poem O nuanță de mov, până la cel din urmă, intitulat Tăcerea aceasta, Elena Ștefănescu ne invită într-un spațiu inedit, ca și în cărțile sale anterioare”
La 4 martie 1997, lansează la Teatrul Casino Victoria cartea Ruleta tranziției apărută la editura Levant în 1996. Transformă o lansare de carte, ca de fiecare dată de altfel, într-o sărbătoare cultural-mondenă, cu actori, cu aplauze la scenă deschisă , critici literari, televiziuni, posturi de radio, cu transmisiuni în direct, mulți, foarte mulți ziariști și public ales.
„Aș putea afirma că Elena Ștefănescu este un adevărat fenomen al literaturii post-revoluționare, cu 7 cărți în 7 ani, câți au trecut, cred că a atins apogeul de performanță. Se vede că a avut acumulări și latențe îndelungate, iar această explozie din ultimii ani ar putea-o defini ca una din cele mai performante poete ale zilei Elena Ștefănescu scrie o poezie de concepție, o lirică intelectuală, o poezie structurată tematic. De fapt, fiecare din volumele Elenei Ștefănescu este construit extrem de riguros, vertebrat pe o idee, pe care o duce până la capăt. Această poezie este poezia tuturor vremurilor și tuturor spațiilor.Ce conexiuni se pot stabili între poezie, tranziție, ruletă ? Cred că ideea este aceea de șoc. De aceea am fost aduși aici, la cabaret, pentru că un show politico-poetic nu a existat. Elena Ștefănescu își trasează un drum propriu în poezia românească, a unei lirici de mare directitudine și simplitate. Dincolo de formula sa de a construi sistematic, de a construi coerent, extrem de structurat, poezia, Elena Ștefănescu lucrează în zone care, de obicei, sunt non poetice. Aici este marea artă a domniei sale, de a transforma în poezie lucruri din zona derizoriului și a cotidianului”
„E o superbă întâlnire cu poezia, chiar dacă traversăm cu toții vremuri nepoetice...Paradoxal, eu aș fi tentat să văd în această carte un strigăt împotriva singurătății. Iată, așadar, câteva premise pentru a așeza discuția noastră pe acest teren, fiindcă Elena Ștefănescu trăiește, la rându-i, în așteptare, "ține timpul de vorbă", cum ne avertizează, se vrea, poate, chiar o Penelopă, care țese pânza așteptării și constată, oarecum resemnată, că, iată, "în jurul nostru se mai trăiește" . Este un vers emblematic, pe care aș dori să-l comentez, este undeva risipit în volum, poeta avertizându-ne că intenționează "să-și orânduiască singurătatea" ,oferindu-ne "băi reci într-o mare de vorbe goale" . Poezia Elenei Ștefănescu este o poezie cu mesaj limpede, câteodată aforistică . În fond, poeta propune o navetă între întrebările esențiale, care vizează rostul omului în lume, încorporat, firește, de o nebuloasă și o intrare oarecum agresivă într-un timp concret, așezând banalul sub lupă, studiind derizoriul , acele "destine paralele" în care e determinant un "zbor numit speranță". "Jocul iubirii" e un "joc infinit", poezia e chiar eternitatea în versurile Elenei Ștefănescu, iar iubirea se promite, undeva, "dincolo de linia orizontului". Suflet asaltat de îndoieli, de mari neliniști și mai ales de interogații, nu degeaba s-a spus despre poetă că este o ființă interogativă, ea ne propune, în pagină, un suflet pătat de doruri, "se rotește după astru" și știe să fie, când e nevoie, și sarcastică.Iubirea, în credința Elenei Ștefănescu, este "ocrotită de religii". Dacă Elena Ștefănescu debuta în 1980, a urmat un deceniu de liniște, de pauză editorială, care, firește, bănuiți, este un deceniu de acumulări. Probabil un frison al recuperărilor a încercat-o în anii din urmă, în consecință, anul trecut, a fost prezentă, pe piața noastră literară, cu trei titluri. Este o zi fericită astăzi, se apropie și primăvara, poeta ne-a avertizat că a semnat "pactul cu albastrul" și am credința că la întâlnirea noastră "sufletele cu adevărat înfloresc" .”
„Lectura versurilor unor scriitori din epoci diferite lasă impresia că, mai ales poeții, și-au rezervat un anumit spațiu de recul față de actualitate. Ei rămân contemporani cu timpul lor prin sensibilitatea specifică și rețelele tematice, ca și prin viziunea personală asupra lumii.Există însă epoci istorice traumatizante, cum este și aceea în care trăim, când agresiunea unor evenimente asupra conștiinței este mult mai mare decât în vremurile obișnuite. În asemenea împrejurări, poeții intră în actualitate cu antenele deschise, transformându-se în conștiințe-pozitive, în raport cu situații limită, aglomerate într-un timp relativ scurt.Așa s-a întâmplat cu Alecsandri, Coșbuc și Goga, la vremea lor, așa se întâmplă și astăzi, când poetul nu este o simplă conștiință-oglindă, ci o conștiință critică. Împulsionat de reveriile și idealurile sale, frustrat adeseori de anumite speranțe fundamentale, poetul intră sau iese din timpul concret, se apropie sau se distanțează de spațiul real de referință, așa cum se poate retrage în sinele său cel mai profund sau se poate dezmărgini ca o adevărată conștiință planetară.Este timpul să mărturisesc că aceste reflecții succinte mi-au fost prilejuite de lectura versurilor Elenei Ștefănescu. Autoarea se lasă ispitită atât de unele întrebări esențiale privitoare la rosturile omului printre oameni, cât și de unele adevăruri fundamentale, care scapă atenției fiindcă au devenit niște locuri comune ale existenței noastre cotidiene. Lirica prefențială cultivată de Elena Ștefănescu este reflexivă, aforistică, uneori apodictică. Și dacă Lucian Blaga afirma în Discobolul că adeseori filozofii răspund la întrebări pe care le-au pus copiii, versurile autoarei unor volume apărute pe parcursul timpului, cum sunt Casa din subconștient (1994) sau Doi de treflă (1994), confirmă aceeași ipoteză posibilă a poetului.Lectura unor volume ca Poeme drăcești (1995) și Rugă pentru Vatican (1996) demonstrează, pe de o parte, faptul că Elena Ștefănescu este o autoare extrem de prolifică, pe de altă parte ne permite s-o asemănăm cu o trestie gânditoare, în sensul pascalian, întelegând prin aceasta atât măreția ființei umane, cât și stările sale de aporie.Fiecare structură verbală din lirica Elenei Ștefănescu funcționează ca un silogism simplu sau dezvoltat. În această perioadă, când mulți poeți din generațiile tinere închid mesajul textual prin diferite trucuri de sorginte deconstructivă, autoarea Casei din subconștient cultivă o poezie transparentă, lipsită de mari ambiguități. Fluxurile verbale ale stărilor de conștiință ajung la cititor fără nici o tentativă de distorsionare voluntară. Nu pot descifra în spatele acestui gen de discurs literar un program, elaborat după vreun model literar. Elena Ștefănescu are un instinct poetic, o intuiție care-i dirijează scriitura prin discrete pulsiuni afective.Pentru această autoare discretă, fără stridențe, admirația pentru poezie se aude mai tare, fiindcă pare a fi un superlativ al existenței sale :"Mă înclin/În fața poeziei/Ca în fața eternității/Ciclic exist/Cu superba-mi încredere/În metafora Elegiilor"(Îngenuncherea salciei)Trăind într-un ,,câmp magnetic”, băutoare de ,,apă magnetică”, Elena Ștefănescu nu a eliminat erosul din acest spațiu literar al atracției universale.Anesteziată față de melodrama lirică sentimentală, autoarea introduce în puținele sale poezii de dragoste un aer de puritate virginală, un joc al sugestiilor energizante, o savoare tandră a întâlnirii cu elanul vital.El este un vârtej, el este un drum spre împlinire și adevăr. Din nou, versurile devin aforistice, ca un mod de enunțare a unei legi universale :"Jocul iubirii E jocul infinitului/E jocul nostru" (Jocul iubirii)O dată cu Ruleta tranziției, Elena Ștefănescu coboară în mod temerar în cotidian, în marea junglă a vieții noastre actuale.Elena Ștefănescu a trecut prin filtrul gazetăriei și al prozei, fapt ce o creditează pentru abordarea unor astfel de teme. Discursul literar se prozaizează în mod firesc, colții pamfletului și ai satirei ies în evidență. Austeră, poezia se transformă într-un apel la starea de veghe a conștiințelor adormite : "Să jucăm/pe așii/ieșiți din/rădăcinile noastre/în putrefacție/Mirosul norocului/ se-ntinde/ ca o seară/cu vicii ascunse/ și gustul picant/al ruletei/ ne ajută/să uităm străzile/și nestatornicia vântului." (Seri în tranziție)Cuvintele se îngroașe sub ochii noștri, versurile ascund / arată fața actorilor ce populează societatea românească, transformată în junglă. Negația se transformă în afirmație:"Numai scepticii/ nu cred/ că reptilele/ pot folosi/ Ruleta tranziției" (Ziua reptilelor).În pofida rolului acordat de poetă hazardului pe scena istoriei, unde oameni joacă diferite roluri, ea se declară o adeptă a spiritului rațional :"Rămân tributară/Unei singure ființe / Nici Socrate/ N-a aflat prea multe / Despre gramatică și limbaj" (Nici Socrate) . Oricum, întreaga creație lirică a Elenei Ștefănescu lasă să se observe că autoarea pune un accent mai mare pe gramatica gândirii, pe "silogismele amărăciunii", cum a spus Emil Cioranu, decât pe misterele limbajului.”
„Pare cu totul surprinzător un asemenea titlu pentru un volum de versuri, dar la o analiză mai atentă, observăm că nu ieșim din domeniul inefabil al poeziei. Ruleta e un obiect al hazardului și chiar un simbol al spiritului ludic, virtualitate aleatorie, iar tranziția poate să însemne spațiu (sau timp) de trecere, sentiment al incertitudinii, indeterminare - algoritmi, cu totul poetici. Versurile în expansiune verticală, dar și în arborescența silogistică a enunțurilor, sunt în continuitatea formulei lirice de acum consacrate, mai ales în ultimele patru volume : Casa din subconștient, Doi de treflă, Poeme drăcești, Rugă pentru Vatican. Lucrul cu totul nou adus de această carte este plonjeul în cotidian, ființarea la temperatura timpului…Poeta își percepe ființa într-o contemporaneitate traumatizantă și frustrantă. Blaga se visa contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu, un poet al zilelor noastre spune cu amărăciune îmi sunt contemporan și mi-e deajuns. De această blestemată contemporanită se contaminează și actantul liric din textele volulului…Efectiv, cartea este un spectacol bine regizat prin participarea unor texte si ilustrații de bun gust și la cel mai înalt nivel…Există o evidentă progresiune în scrisul Elenei Ștefănescu și, de la carte la carte - chiar și în acest ritm foarte rapid - vocea sa poetică se face din ce în ce mai distinctă”
„A scrie poezie la sfârșitul mileniului, în plină tranziție, a devenit un act de curaj. A publica volume de poezie e deja o performanță, pe care o reușește, din nou, Elena Ștefănescu (Ruleta tranziției, editura Levant). ...De remarcat împletirea dintre lirism și ancorarea în realitatea imediată (de pildă, poezia Ziua reptilelor e inspirată din... devalorizarea leului!). Ruleta tranziției învârte azi și ruleta poeziei”
„Recent, peisajul literar contemporan s-a îmbogățit cu o nouă apariție editorală. Ruleta tranziției, cea de-a opta carte a scriitoarei Elena Ștefănescu apărută la editura Levant, reușește să capteze atenția iubitorilor de poezie, prin frumusețea și puritatea versurilor inspirate din existența cotidiană. Deși ilustrează cu metafore bine cântărite greutățile perioadei actuale, poeta reușește să-și elibereze versurile de banalul de zi cu zi. Prefața semnată de Romul Munteanu, personalitate marcantă a culturii române, surprinde esența demersului poetic al Elenei Ștefănescu: contopirea într-un aliaj prețios a elementelor contradictorii din realitatea cotidiană... Considerăm că opera Elenei Ștefănescu a evoluat potrivit unui program poetic propriu, chiar dacă fiecare dintre etapele sale s-a născut din precedenta... Este vorba de un demers poetic ce urmează un program. Și chiar dacă acest program nu imită un model literar, el reproduce traseul creației marilor poeți”
Tot în 1997 apare cartea Una sută una poeme – Colier de lacrimi, la editura Curierul Dunării , a criticului literar Aureliu Goci
„Poemele, fiecare în parte, inspiră ideea de lacrimi pentru idei profunde, ca și pentru bucurii plenare, iar toate, laolaltă, alcătuiesc acel colier pe care autoarea îl dăruiește cu aleasă generozitate tuturor celor care încă mai cred în poezie. Elena Ștefănescu , așa cum mărturisește în prefața cărții, s-a străduit să aștearnă cărămidă lângă cărămidă, construind o casă mare cât universul ființei umane, în care fiecare să umble desculț și dezbrăcat de prejudecăți, în care fiecare om să joace, să muncească, să iubească, să cânte și să audă ecouri din și în toate urechile lumii. Frumos, teribil de frumos ! ”
„Poeta isi doreste să atingă adevărurile pământesti, e o sintagmă care-i place, pe care o reia, ea nu acceptă rolul de vânzător de iluzii si nu ezită să recunoască mizeria lumii în care plutim. În 1997, ea tipărea un volum intitulat Colier de lacrimi, o antologie de fapt...Poeta ne invită într-o lume tristă, din păcate, o lume plină de neliniști, de crispări, de incertitudini în care asistăm la un transfer de anxietate. Ea scrie o poezie simplă, neornată cu podoabe, dar care palpează esențele, întrebându-se și întrebându-ne în ce măsură criteriile care au ordonat lumea oferă justețe, curățenie morală. Un lirism care invită la o filosofare de calitate, fiindcă ne face intrarea în universul ființei si încearcă să afle în ce măsură ne putem izbăvi prin iubire. Cum spuneam, o poezie de curățenie morală în ultimă instanță, cu priviri care aspiră prin toți porii eternitatea și care ar încerca să o ferească și să ne ferească de răutatea lumii, răutate care , trebuie să recunoaștem, nu obosește. Un lirism care încearcă să ajungă la sensul primordial, adică la râvnita împăcare cu Sinele”
În 1998 – la editura Curierul Dunării apare o altă carte din ciclul Dracula, în ediție bilingvă, Prințesa valahă – servitoare de lux la balul Dracula – Wallachian princess high-life maid at the Dracula ball, lansată și la Castelul Dracula din Pasul Bârgăului pentru cititori de pe toate meridianele.
„Construită pe un oximoron filozofic, ce traduce o sincopă existențială, cartea aceasta de versuri atrage multe alte conotații și chiar un nivel ezoteric ... Prințesa valahă nu poate ființa decât în universul Dracula, care este și timp și spațiu, cronologie și localizare... Ciudatul bal la care participă are un sens ritualic : cineva trebuie să moară pentru ca universul acesta să rămână intact. ...Prințul valah - o legendară absență între paginile cărții – și-a pierdut partenera pe-o singură carte. A câștigat Contele Dracula. Dar ea, care i-a citit pe Freud, Young și Nietzsche, e un trofeu dificil. Pe când invitații la misteriosul bal dețin puteri, bogății nelimitate și chiar extensiuni supranaturale, Prințesa nu are decât un singur lucru de partea sa, timpul – nu timp, ci TIMPUL .Se pot imagina multe scenarii narative pe sugestiile primite din câmpul poetic de semnificație, dar nici unul – și nici toate la un loc – nu pot epuiza întreaga bogăție de sensuri ale textelor. Într-un fel, acceasta poate fi poezia sec. XXI.Sensul superior al poeziei Elenei Ștefănescu stă în capacitatea de a se proiecta în universuri sau ființe imaginare, de a percepe lumea prin perspective și filozofii care, să spunem, nu-i aparțin. Ea reușește să intre pe deplin în identitatea prințesei valahe, să construiască un discurs în care anihilează răul ce se numește Dracula. Interesant este că autoarea creează în jurul acestor identificări și proiecții ale sale, un fel de jocuri intelectuale – aici intervine și un incognito - de înscenări dramatice în care îl implică și pe cititorul neștiut, pe fratele viclean care poate fi Dracula însuși.Scenariile lirice devin credibile tocmai pentru că nu sunt rupte din viață, ci abstrase din imaginarul colectiv torsionat de imaginația poetică, sub o nouă realitate, tangentă și în contemporaneitate.Draculiada Elenei Ștefănescu este deja un teritoriu individualizat, în care autoarea și-a exprimat o certă identitate, o voce lirică inconfundabilă într-un spațiu literar prin definiție poetic. Ființa lilială și hipersensibilă care este Elena Ștefănescu scrie o poezie rece, dură, de oțel – moștenire, peste timp, de la strămoșul Dracula .În fond, mișcarea sufletească, de individualitate și distincție, orbitează în jurul propriei identități, marcată de spațiul românesc”
„Într-un cadru specific draculist , la 1116 m înălțime, în Pasul Bârgăului, vineri 7 mai 1998, la lăsarea serii... în prezența numeroșilor invitați din țară și de peste hotare, a avut loc un eveniment mai aparte, cu totul inedit pentru lumea... draculistă, s-a lansat Prințesa valahă- servitoare de lux la balul Dracula – de Elena Ștefănescu , o poetesă spirituală, cu doi ochii negri de diavoliță, care a cucerit inimile celor prezenți la lansarea volumului.Bine ai venit Elena Ștefănescu în grădina poeziei draculiste, cu buchetul tău de flori... care te reprezintă așa cum ești : o poetă plină de vervă, de har și de ... draci ... “
”În anul 2000, la editura Deliana, apare cartea Între Steaua Polară și Crucea Sudului.
„Într-o carieră poetică și publicistică performantă, Elena Ștefănescu a esențializat un drum textual extrem de complex, ascendent, polivalent și meandratic .Din multe puncte de vedere volumul Între Steaua polară și Crucea sudului este cea mai bună dintre cărțile sale – deși o rezoluție foarte clară a personalității ar fi mai relevantă, poate, într-o antologie la vârf a întregii creații.Organicitatea, coerența, fluiditatea anulează improvizația. Este platoul cel mai înalt al creației sale sau poate – știu eu ? – o rampă de lansare spre imprevizibile deveniri ! ”
2001 – cartea Taifas târziu în spațiul Dracula – Late chat in Dracula’s land (editura Agerpress typo ) – completează Draculiada , de fapt încheie ciclul Dracula. 2001 – Am văzut Coloana ta, Infinitule ! ( editura Agerpress typo )
„Cartea Elenei Ștefănescu Am văzut Coloana ta, Infinitule! este o carte dedicată complexului Brâncuși. Sunt poezii care se referă la Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Masa tăcerii, Aleea Scaunelor etc... Elena Ștefănescu este o autoare patetică, puternică. Fără a practica o retorică searbădă sau zgomotoasă, mizând mai mult pe efectul versului și poeziei scurte, gen haiku, Elena Ștefănescu câștigă mult în mesaj: Închide ochii/Vezi cu milenii în urmă?/Doi atomi/ Ținându-se de mână/ Și zâmbind fericiți?(Sărutul).Unele poezii par a fi fotografii făcute la fața locului, însă developate mai târziu, într-un laborator în care există condiții excelente pentru o astfel de operațiune... Poeziile în care sunt prinse sub blitz-ul scriitoarei operele brâncușiene sunt valabile din punct de vedere artistic, nu au nimic de-a face cu o idolatrizare de doi bani, ci respectă cu sfințenie mesajul brâncușian, uneori chiar îmbogățindu-i interpretarea. Elena Ștefănescu este o scriitoare de talent, o sărbătoare pentru cititorul de bună credință”
În anul 2003, la editura Andorsis, apare cartea de poeme Îngerii roșii.
„Norocul nu se lipește de mine/chiar dacă sunt o femeie a Soarelui/o poartă de energie spre lumini nevăzute.” „Cum să-mi apăr/buzunarele de tâlhari?/De care?/De cei ce-mi zâmbesc din limuzine?/De cei zdrențăroși, care-mi cer bani/ pentru o pâine?/De cei ce se răsfață pe ecranele televizoarelor?De care?/Cum să-mi apăr buzunarele de tâlhari?”
În anul 2004, tot la editura Andorsis apare cartea de poeme Sex cu politicieni.
„Deși au trecut atâția ani de la Revoluție și autoarea a publicat carte după carte devenind un nume important în literatura de azi, peste poezia Elenei Ștefănescu nu a bătut vântul schimbării. Poezia a rămas aceeași – o poezie cerebrală și concepțională, o poezie dinamică, vie, angajată în confruntările și dominantele realității, mărtuire participativă la istoria clipei, o poezie cu multe accente polemice și conotații frecvent pamfletare.Autoarea oficiază cu detașarea și calmul marilor inchizitori din poezia română, Mihai Eminescu sau Tudor Arghezi.Vechile sale distincții : lipsa de prejudecăți ori nonșalanța în selectivitatea limbajului poetic, discursivitatea transparentă, directitudine în profilaxia morală a societății revin ca un șuvoi de îndemânare și complexitate...Sex cu politicieni este o diatribă sarcastică îndreptată asupra spectacolului Țiganiadei politice ”
.
„Elena Ștefănescu, autoare a optsprezece cărți publicate din 1980 până în 2003, se ia la trântă cu clasa politică a Mapamondului, dar mai ales cu cea de proveniență dâmbovițeană și lansează o carte de poezie lirică surprinzătoare și explozivă pe care o numește Sex cu politicieni. Sintagma sex cu politicieni, aruncată pe frontispiciul unei lucrări lirice, este un strigăt , un semnal de alarmă către întreaga galaxie a omului comun a cărui putere electorală într-o țară a democrației adevărate sau de carton dă puteri legislative și executive unor semeni care, îmbătați de putere, devin ființe demonice și uită de unde au plecat și cine le-a conferit coloana marilor decizii: Diavolul/s-a ascuns/în trupul tău…Te răscolește/ până ce devii/politician/și apoi joci/cum vrea el.(Diavolul din tine).Parcurgând poem cu poem , receptorul de poezie își întărește propriile convingeri și se simte tot mai solidar cu Elena Ștefănescu în confruntarea cu jungla politică, prin folosirea poeziei angajate. Plecând de la marele crez social al lui George Coșbuc: Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Și-i cânt bucuria și-amarul, poeta joacă liric pe terenul artei cu tendință, fără a repudia arta pentru artă. Ironic și satiric dezvăluie menirea politicianului: Trebuie să joace/ în fiecare zi/ altă piesă…/ Muncă istovitoare/ când intervenția sufleorului/ e hotărâtoare. (Menirea politicianului). În Civilizație de fațadă, alegătorii se complac în a fi doar spectatorii meciurilor mari, toacă semințe, beau bere și stau cu picioarele în băltoacă, în timp ce aleșii întru îmbuibare înjură dintr-o zonă îngrădită și catifelată. În Alarmă falsă , creatoarea se transformă într-o adevărată amazoană și se vrea Artemis pentru a preface vânătorii în cerbi, prostituatele în capre negre și politicienii în cuburi de gheață. Poemul Până la aplatizare este cel al clarificării noțiunii folosite în titlul volumului, cea de sex, de sex moral, de viol sufletesc exercitat barbar de politicieni din toată lumea : vă urăsc de mor./ M-ați violat/ m-ați ciopârțit/ mi-ați furat sufletul,/ mi-ați furat conștiința./Nu-mi mai știu numele,/ limba,/ apartenența/ la spațiu și timp. Și tot aici, în poemul citat, cheie a conotației, vine cu soluția finală, hiperbolizând-o la dimensiuni cosmice printr-o îndrăzneață metaforă: mi-ați rotunjit / formele de relief /până la aplatizare,/ oferindu-mi o gaură neagră/ pentru energii negative. Considerându-se o clonă a lui Shakespeare, din Europa de Est, poeta își recunoaște deschis poziția de contestatară a societății cu acces în saloanele de înfrumusețare și în casele de modă. În poemul În clipa aceasta, animalele politice : fac sex cu poporul/ antrenându-se/ pentru acel/ sex planetar/ ca preludiu/ la ultimul sex mondial. În Vidul de lângă noi, porcii au început să se răzbune: Trântesc femei,/ le violează,/le mănâncă urechile,/ nasul și organele genitale. Chiar ziarele scriu că politica are semnul egal cu sexualitatea represivă. Dar nu scriu : Nimic despre mintea/ oamenilor politici/ nimic despre bolile/ mileniului trei. (Sexualitate represivă). Poemul Un posibil interviu aduce o adiere de feminitate și este construit din enunțuri interogative și din răspunsuri lirice subiective: Ce este fericirea?/ O neliniște plăcută…Ce este poezia?/ O rugăciune continuă./…Ce este iubirea?/ Un sentiment furat./ Interogația retorică este des folosită, semn al problematicii vaste ce răvășește ființa creatoare: De ce Doamne?…/…/Ai trimis genii/ să mănânce/ resturile rămase/ la masa bogaților/decăzuții speciei umane. Mănunchiul nevoilor simple ale omenirii duce la filozofie fără finalizare, iar conversația intimă cu Dumnezeu este abandonată pentru cea: Cu trimișii Tăi/ întru ordonarea/ Lumii și Vieții/ pe Pământ. (Pe cine desemnezi?). Azi mă hrănesc/ doar cu basme./ De la președinte, de la primul- ministru,/ de la senatori,/ de la deputați,/ de la apărătorii dreptății,/ de la cei ce se ocupă/ de sănătatea publică. Numai basme… este concluzia asupra demersului luptei inegale.(Doar basme).
Sex cu politicieni se încheie cu Stânca focilor, un adevărat crez poetic fundamentat pe o comparație plastică: Sunt un fel/ de stâncă a focilor/ de mine se sparg/uriașele valuri/ ale oceanelor/ când aflu/ că lumea/ se poate ucide/ pe ea însăși/de șaptezeci de ori/ într-o singură zi””În 2012 apare, la editura Artemis, ediția a doua a cărții Sex cu politicieni, Bells of hell upon you, politicians!, tradusă în limba engleză de Emilia Muraru.
Proză [modificare]
În 1990, la editura Cuvântul românesc, publică Blesteme esențiale, proză (cu un tiraj foarte mare ), apoi, în fiecare an o carte sau două, fiind
„cel mai performant nume literar de după Revoluție”
— A. Goci
„ Incitantă prin însuși titlul său, această carte de dragoste- și nu numai!- îl duce pe cititor în lumea imprevizibilă a sufletului feminin cu cele mai felurite ipostaze ale sale, începând de la trăirile specifice singurătății absolute, trecând prin apogeul demențial, împlinit în actul iubirii pure, pentru ca apoi să se producă, nu căderea, ci suișul în sfera mult mai comodă a binecuvântărilor și blestemelor esențiale aduse de cutremurătoarea liniște, vecină cu nebunia. Totul se consumă în circumstanțele incendiarei afecțiuni dintre Dana Laurențiu și Doru Alexe- eroii principali ai romanului- pasiunea lor nefiind , însă, îngăduită de convențiile sociale și de lumea banalelor realități (venise vremea să-mi cumpăr cota de zahăr și ulei) care nu scapă spiritului critic al autoarei și care conferă romanului său inclusiv caracter de document de epocă, privind perioada ultimelor două decenii de dinaintea revoluției romăne.Are romanul Elenei Ștefănescu și scăderi? Este discutabil. Bunăoară, autoarei i se poate reproșa narcisismul de-a dreptul frapant, însă- la o mai atentă analiză- ușoară doză de umor și autoironie va face să se estompeze această aparentă lacună. Excesul de erudiție? Da, romanciera, cu incontestabil talent, face numeroase trimiteri, prin meditațiile sale, la Biblie și la mitologia greacă, la Platon și la Decartes, la Eminescu și la Camus, la titanul Brâncuși și la inegalabilul Picasso. Însă, întrucât nimic nu este forțat, ci totul slujește fluxului de idei pe care prozatoarea simte nevoia să ni le expună, chiar și această așa-zisă încriminare este îndreptățită a fi trecută cu vederea.Conform îndemnului Elenei Ștefănescu :hai să cădem în adolescență trei secunde! Un îndemn,cred, mai mult decât filozofic sau aforistic”
Eseu [modificare]
În 2006, la editura Agerpress,apare cartea de eseuri Noaptea licuricilor cu o postfață de Elvira Ivașcu.
„În confreria noastră din sec.xx și început de mil.3, n-am întâlnit o poetă mai profundă și mai rafinată , ca frumoasa la trup și intelect Elena Ștefănescu. Stilul ei absolut original și tot pe atât de variat, observat în numeroasele sale apariții editoriale, mă determină să rămân în același ton al binemeritatelor elogii.Opera Elenei Ștefănescu este impresionantă și se cuvine a fi luată în atenția cititorilor și deopotrivă a celor ce vor fi exegeții ei. Noaptea licuricilor, noua sa carte, face parte din nestematele metafore ale Elenei Ștefănescu, pe care o asemuiesc, în arhitectura scrisului ei, cu acele durări ale uriașului Apolodor din Damasc. Un lucru este cert: Elena Ștefănescu este un "fenomen" prețuit și răsfățat în peisajul nostru literar. Mulțumesc Proniei că există, ca un giuvaer în visteria spiritualității românești”
Publicistică [modificare]
În anul 1999 apar, la editura Augusta din Timișoara, două cărți – interviu: Mai aproape de Dumnezeu cu Dumitru Dorin Prunariu și Tudor Gheorghe la curțile dorului. În 1995 apăruse Aproape totul despre Antonie Iorgovan , foarte mediatizată și bine primită de publicul dornic de biografii romanțate. În Performanțele interviului, Gabriela Banu scrie:
„O recontemporanizare cu o nouă generație de români, maturizată după revoluție, a intrat în vederile doamnei Elena Ștefănescu, cel mai reputat reporter specialist în interviuri, un adevărat dialogolog , astăzi ; și, pentru confirmare, se pot analiza cărțile sale de "Dialoguri neconvenționale" cu "părintele Constituției" Antonie Iorgovan', cu rapsodul mitic Tudor Gheorghe sau cu astronautul Dumitru Dorin Prunariu, oameni ultraperformanți, veniți din zone atât de contrastante (politică, artă, știință).Autoarea știe când să se impună și intuiește când să se retragă în fața partenerilor de dialog, catalizând disponibilitățile de mărturisire și eforturile de obiectivare ale interlocutorilor.Elena Ștefănescu a învățat să nu vorbească prea mult și să argumenteze logica tăcerilor. De fapt, descoperirea poziției în dialog e marea artă a interviului. Prin rezoluția evidenței că este o poetă de 14 carate, că știe să cântărească valoarea cuvântului, cât valorează un adevăr spus frumos sau o mărturisire "încolțită", cred că dna. Elena Ștefănescu e cel mai important ziarist de interviuri. Aceste cărți nu oferă doar niște lecturi agreabile, ci sunt mărturii de credință și documente de conștiință ale interlocutorilor săi atât de performanți. Performanța ziaristului constă în faptul că nu e niciodată mai prejos decât ei”
„O foarte vie carte de "dialoguri neconvenționale" cu menestrelul Tudor Gheorghe scrie poeta și ziarista Elena Ștefănescu, autoare recunoscută prin incisivitatea și anticonvenționalismul convorbirilor sale (vezi cărțile anterioare Mai aproape de Dumnezeu cu Dumitru Dorin Prunariu și Aproape totul despre Antonie Iorgovan), traducând o experiență căpătată la școala radiofonică a gazetăriei. ( Este și singura care l-a înregistrat pe bandă magnetică, într-un excepțional interviu, pe I.D. Sârbu ”
„Aș aminti că ,în urmă cu niste decenii, Petre Pandrea făcea constatarea : noi suntem olteni, peste acest destin nu putem trece. Iată că o carte despre Tudor Gheorghe, scrisă de o cunoscută poetă- Elena Ștefănescu- pune între paranteze acest destin oltenesc sau cum au spus unii imperiul oltenesc dus până într-acolo încât capitala noastră a devenit Oltenia. Tudor Gheorghe ar putea duce raționamentul până la ultimele consecințe și am putea constata , de pildă, că orașul Craiova este o localitate lângă Podari, domnia sa de acolo provine, e vorba de o localitate aflată la 6 km de Craiova... Asupra destinului lui Tudor Gheorghe nu este cazul să insist, Nietzsche spunea că nu contează atât de mult ce valori dă un neam, ci, mai ales, tratamentul pe care-l aplică acestor valori...Rămân la îndemnul Tudore deschide cartea! ca să-l parafrazez pe Zaharia Stancu. Acesta ar fi și îndemnul meu în legătură cu superba apariție editorială –Tudor Gheorghe la curtile dorului- semnată de Elena Ștefănescu, poetă si jurnalistă, care scoate cu forcepsul răspunsuri după metoda socratică, așa cum singură mărturisește: a scrie despre Tudor Gheorghe pare un act de curaj...Aș vrea să vă reamintesc că recent a apărut un Fals jurnal al lui George Călinescu, carte îngrijită de Eugen Simion, acolo, într-o epistolă către academicianul Rosetti, divinul critic scria: să nu fim prieteni, să fim convorbitori. Ceea ce reușește Elena Ștefănescu în această superbă carte, un dialog care, în mod sigur ,vă va fascina , este tocmai ipostaza de convorbitor, având alături un artist de talia, de calibrul lui Tudor Gheorghe. Spun din capul locului că avem de-a face cu o poetă, nu știu în ce măsură stiti activitatea Elenei Ștefănescu din presă, dar explozia editorială din ultimii ani a domniei sale este extraordinară. Elena Ștefănescu emite pe piața literară cu o hărnicie de invidiat și în discuție nu e doar ritmicitatea, ci și altitudinea acestor apariții, cu o multime de titluri, toate stârnind vâlvă, unele, cel puțin în variantă bilingvă, având circulație internațională”
Operă [modificare]
- Statuile din noi, București, 1980
- Blesteme esențiale, București, 1990
- Casa din subconștient, București, 1994
- Doi de treflă, București, 1994
- Poeme drăcești – Dialogue with Dracula, București, 1995
- Rugă pentru Vatican – Prayer for Vatican – Preghiera al Vaticano, București, 1996
- Ruleta tranziției, București, 1996
- Una sută una poeme – Colier de lacrimi, București, 1997
- Poeme drăcești – Dialogue with Dracula, București, 1997
- Aproape totul despre Antonie Iorgovan, București, 1995
- Rugă pentru Vatican – A prayer to Vatican – Preghiera al Vaticano, București, 1998
- Prințesa valahă – servitoare de lux la balul Dracula – Wallachian princess high-life maid at the Dracula ball, București, 1998
- Mai aproape de Dumnezeu cu Dumitru Dorin Prunariu, Timișoara, 1999
- Între Steaua Polară și Crucea Sudului, București, 2000 ; Taifas târziu în spațiul Dracula – Late chat in Dracula’s land, București, 2001
- Am văzut Coloana ta, Infinitule!, București, 2001
- Îngerii roșii, 2003
- Sex cu politicieni, București, 2004
- Noaptea licuricilor, București,2005
- Sex cu politicieni Bells of hell upon you, politicians!, București, 2012
Bibliografie [modificare]
- Goci, Aureliu (2001). Geneza si structura poeziei românesti în secolul xx. București: Gramar. ISBN 973-591-295-3
- Duță, Marcel (1980). Statuile din noi, prefață, pag.3-5. București: Relief românesc
- Sorescu, Constantin (1995). Poeme drăcesti,prefata,Lupta cu demonul,pg 2-5. Fiat Lux. ISBN 973-96998-9-8
- Ulici, Laurențiu (1997). Poeme drăcești,prefața,Predominant maieutic. Fiat Lux. ISBN 973-9250-23-8
- Sorescu, Constantin (1996). Rugă pentru Vatican,prefață,pag.5-7, Poezia dezideratului. Fiat Lux. ISBN 973-97232-7-6
- Munteanu, Romul (1996). Ruleta tranziției,prefață, pag.5-13. Levant. ISBN 973-97404-6-4
- Goci, Aureliu. Prințesa valahă-servitoare de lux la balul Dracula,prefață, pag.5-13, Spiritul lui Dracula și poezia de conceptie. Curierul Dunării. ISBN 973-981117-3-6
- Goci, Aureliu (2000). Între Steaua polară și Crucea sudului,postfață, pag.84-87, Busola ființei în teritoriul imaginarului. Deliana. ISBN 973-99595-1-2
- Ivașcu, Elvira (2006). Noaptea licuricilor, postfață, pag.87-90, Elena Ștefănescu-giuvaer în visteria spiritualității românești. Agerpress. ISBN 973-87572-7-4
- Goci, Aureliu. Sex cu politicieni, postfață,pag.81-85,Elena Ștefănescu, poezia și disoluția angajamentului politic. Andorsis. ISBN 973-86558-4-6
- Duță, Marcel (1995). Paideia, pag.83. Charme- Scott. ISSN 1221-4924,nr.2(6)
