Electronica București
Electronica București este o companie producătoare de electronice din România. A fost privatizată la 11 februarie 2004, când a fost încheiat contractul de vânzare a acțiunilor reprezentând 50,3011% din capitalul social al companiei[1]. Valoarea totală a tranzacției a fost de 1,86 milioane euro, reprezentând prețul pachetului de acțiuni, investiții asumate, respectiv tehnologice și de mediu și capital de lucru[1].
De la cele peste 434.000 de televizoare alb-negru și 75.000 de televizoare color cât producea în 1989, Electronica a ajuns să producă în 2003 doar 137 de televizoare color, fapt ce a condus la o cifră de afaceri de doar 14 milioane de lei[2]. O creștere sensibilă, până la 27.000 de unități, a avut loc în 2005[2].
În anul 2006 compania asambla televizoare color și DVD-playere ale unor diverși producători precum Hyundai, Toshiba sau Vortex[2]. Pentru 2006 era estimată asamblarea unui număr de 40.000 de televizoare color și 20.000 de DVD-playere[2].
Din 5.514 de persoane câte lucrau în 1989, numărul de angajați a ajuns la 60 în anul 2006[2].
Cuprins |
Amplificatorul stereo 3220[modificare]
Amplificatorul stereo 3220 reprezintă una din cele trei componente ale sistemului stereo tip miniturn. Construcția a fost realizată de fabrica Electronica București.
Date tehnice[modificare]
- sursa de alimentare: 220V ± 10% la 50 Hz
- impedanța de sarcină: 8 Ω
- puterea nominală: minim 2 x 20 W / 8 Ω ( pe spate aparatului este marcat 2 x 35 W )
- distorsiuni armonice: tip 0,5 % în banda 40 - 16000 Hz
- caracteristica de frecvență: 20-20000 Hz cu o neuniformitate de ± 1,5 %
- raport semnal/zgomot:
- tip 75 dB pentru intrările PU-ceramic, tuner, casetofon, auxiliar
- tip 65 dB pentru intrarea PU-magnetic
- sensibilitatea:
- tip 250 mV pentru intrările PU-ceramic, tuner, casetofon, auxiliar
- tip 2,5 mV pentru intrarea PU-magnetic
- semiconductoare :
- tranzistoare 41 buc.
- diode 21 buc.
- punte redresoare 1 buc.
- amplificatorul are prevăzute:
- reglaj de volum simultan pe ambele canale cu și fără corecție fiziologică
- reglaj balans
- filtru sub sonic
- filtru pentru frecvențe înalte
- reglaj ton separat pe frecvențe înalte și joase
- mufă cască stereo auto deconectabilă
- 5 intrări stereo
- dimensiuni fizice: 280 x 65 x 250 mm
- masa aproximativa: 4,5 Kg
Note[modificare]
- ^ a b AVAS: Procesul de monitorizare postprivatizare la Tubinox si Electronica Bucuresti s-a incheiat, 12.08.2009, zf.ro, accesat la 1 martie 2010
- ^ a b c d e De la televizorul cu lampi la DVD-playere sofisticate, 1 Aprilie 2006, wall-stret.ro, accesat la 14 ianuarie 2010
Legături externe[modificare]
- Produsele moderne ale Întreprinderii "Electronica" București, 18 septembrie 2009, Jurnalul Național - Marta Cuibuș - Scînteia, nr. 14.644