Ekbert al II-lea de Meissen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Egbert al II-lea (Ekbert) (n. cca. 1060 – d. 3 iulie 1090) a fost conte de Braunschweig și markgraf de Meissen.

Egbert era fiul mai vârstnic al markgrafului Ekbert I de Meissen din familia Brunonen.

Fiind încă minor, eș a succedat tatălui său imediat după moartea acestuia din 11 ianuarie 1068 în Brunswick și Meissen. El s-a căsătorit cu Oda, fiică a contelui de Meissen-Orlamünde, ale cărui pământuri le-a moștenit, inclusiv castelul de Wanderslebener Gleichen.

În 1073, conduși de ducele Magnus de Saxonia și de Otto de Nordheim, saxonii s-au răsculat împotriva regelui Henric al IV-lea. Răscoala a fost zdrobită de către ducele Vratislau al II-lea al Boemiei în cadrul bătăliei de la Langensalza din 9 iunie 1075. Dacă Egbert a participat direct la răscoala saxonă rămâne neclar, însă el a fost considerat ca adversar al regelui, drept pentru care a fost deposedat de stăpânirea asupra Meissenului, care a fost oferit lui Vratislau. Cu toate acestea, Egbert l-a alungat pe Vratislau din Meissen în anul următor, drept pentru care a fost condamnat de către regele Henric, iar un comitat din Frizia, aflat pe atunci în proprietatea sa, a fost confiscat și acordat episcopului de Utrecht.

Egbert a sprijinit inițial pe anti-regele Rudolf de Rheinfelden, însă în cele din urmă, alături de mulți alți nobili saxoni, și-a retras sprijinul și a rămas neutru.

După moartea lui Otto of Nordheim din 1083, Egbert a devenit cel mai important, însă neconsecvent, adversar saxon al lui Henric al IV-lea. În 1085, cei doi s-au reconciliat pentru scurtă vreme, iar Egbert l-a primit pe Henric în Saxonia în luna iulie. În septembrie, conflictul a fost reluat, însă în 1087, Egbert și Henric au încheiat pace.

Unele surse istorice consemnează faptul că, după moartea anti-regelui Herman de Salm, episcopii Hartwig de Magdeburg și Burchard de Halberstadt l-au convins pe Egbert să ia poziție împotriva regelui Henric și el însuși să aspire la coroana Germaniei. Oricare ar fi fost situația, Egbert a rupt curând legătura cu noii săi aliați, probabil din cauza neținerii promisiunilor. Astfel, supunerea episcopului Hartwig față de rege l-a izolat complet pe Egbert.

În 1088, Egbert a fost asediat în castelul de la Gleichen vreme de patru luni de către Henric, însă în ziua de Crăciun a acelui an a reușit să evadeze, împreună cu o parte a armatei. El a fost declarat în afara legii și deposedat din nou de posesiunea asupra Meissenului și a stăpânirilor din Frizia prin decizia unei întruniri a principilor de la Quedlinburg, iar apoi din nou la Ratisbona. Neînfrânt dar izolat, fugarul Egbert, a căzut în luptă în 1090.

Restul posesiunilor sale au revenit surorii sale Gertruda și soțului acesteia, Henric "cel Gras", markgraf de Frizia, a căror fiică, Richenza s-a căsătorit cu Lothar de Supplinburg, viitor duce și împărat.