Efectul Dunning-Kruger

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Psihologie
Human brain NIH.jpg
Portal
Istorie
Psiholog
Domenii
Aplicată
Comportamentală
Biologică
Clinică
Cognitivă
Dezvoltare
Educație
Evoluție
Gestalt
Umanistică
Lingvistică
Personalitate
Senzorial
Social
Liste
Psihologiști
Publicații
Subiecte

Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Aceast comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.[1]

Un nivel de cunoștințe ridicat poate submina încrederea în sine, astfel că oamenii competenți pot crede în mod fals că și ceilalți cunosc lucrurile la fel ca ei. David Dunning și Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greșită a incompetenței proprii, precum și aprecierea greșită a înaltei competențe a altora”.[2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Fenomenul a fost testat pentru prima oară într-o serie de experimente, ale căror rezultate au fost publicate în 1999 de David Dunning și Justin Kruger de la Departmentul de Psihologie al , Universității Cornell.[2][3] Aceștia s-au bazat și pe studii mai vechi care arătau că aprecierea greșită a competenței se datorează ignorării standardelor de competență. Acest tipar a fost observat în studii foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de înțelegere a unui text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, de exemplu șah sau tenis.

Dunning și Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenți:

  1. vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;
  2. nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate;
  3. nu-și vor da seama de propria lor incompetență;
  4. vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.

Dunning a făcut o comparație („anozognozia de toate zilele”)[1][4] cu situația în care o persoană care suferă de o dizabilitate fizică din cauza unei leziuni cerebrale pare a nu fi conștientă de acea dizabilitate, sau o neagă, chiar dacă efectele sunt serioase, ca orbirea sau paralizia.

Studii asupra efectului[modificare | modificare sursă]

Dunning și Kruger au testat aceste ipoteze pe studenții de la cursurile de psihologie de la Universitatea Cornell. Într-o serie de studii, ei au notat aprecierile subiecților despre ei înșiși asupra abilităților de raționament logic, cunoștințelor gramaticale și umorului. După ce li s-au arătat rezultatele testelor proprii subiecților li s-a cerut să estimeze poziția lor în lot: cei competenți și-au estimat poziția corect, în timp ce cei incompetenți și-au supraestimat poziția. După Dunning and Kruger, de-a lungul a patru studii autorii au observat că subiecții clasați în ultimul sfert la testele privind umorul, gramatica și logica și-au supraestimat cu mult posibilitățile. Deși testele îi situau la nivelul de 12 % (în al patrulea sfert) ei s-au estimat la nivelul de 62 % (în sfertul al doilea).

În același timp, cei cu adevărat pricepuți au avut tendința să-și subestimeze competența lor. În mare, subiecții care au considerat testele ușoare au estimat greșit că aceste teste sunt ușoare și pentru ceilalți.

Un studiu ulterior, însă publicat în aceleași articole, sugerează că subiecții foarte incompetenți au reușit să estimeze mai bine nivelul lor după un mic instructaj într-un domeniu în care nu se pricepeau, în timp ce estimările în domeniile în care n-au fost instruiți au rămas aceleași cu cele dinainte.

În 2003 Dunning și Joyce Ehrlinger, și el de la Universitatea Cornell, au publicat un studiu care a arătat schimbările în aprecierile asupra propriei persoane când există repere externe. Participanților la studii, studenți de la Universitatea Cornell, le-au fost date teste de geografie, unora teste care să le mărească încrederea în forțele proprii, altora teste care să le-o micșoreze. Apoi li s-a cerut să estimeze performanța proprie. Cei care au efectuat testele care le măreau încrederea au estimat rezultate superioare, iar ceilalți rezultate inferioare celor reale.[5]

Daniel Ames și Lara Kammrath au extins cercetările luând în considerare sensibilitatea subiecților la părerile altora precum și cât de sensibili se consideră.[6] Alte cercetări afirmă că efectul nu este așa de evident și se poate datora perturbațiilor și neînțelegerilor. Într-o serie de 12 teste efectuate în trei studii, cercetătorii au observat că la teste cu dificultate moderată acuratețea estimărilor celor mai bune și celor mai proaste rezultate este similară, iar la teste mai dificile, estimarea performanțelor bune este chiar mai imprecisă decât a celor slabe. Acest sugerează că estimările ar avea grade de eroare similare, indiferent de competență.[7]

Ehrlinger ș.a. (2008) au încercat să dea și alte explicații, dar calitativ au ajuns la aceleași concluzii cu cercetările originale. Concluzia lucrării este că principala cauză este faptul că, în contrast cu cei buni, „cei slabi nu rețin sugestiile că ar fi nevoie să se instruiască”.[8]

Studiile asupra efectului Dunning-Kruger s-au concentrat asupra subiecților americani. Un studiu asupra unor subiecți din Asia de Est sugerează că asupra acestora acționează un efect contrar efectului Dunning-Kruger. Cei din Asia de Est tind să-și subestimeze nivelul și consideră acest lucru ca o motivație să ajungă în rând cu ceilalți.[9]

Premii[modificare | modificare sursă]

Dunning și Kruger au primit în 2000, satiric, Premiul Ig Nobel în Psihologie pentru lucrarea Unskilled and Unaware of It: How Difficulties in Recognizing One's Own Incompetence Lead to Inflated Self-Assessments (română Nepricepuți și ignoranți că sunt: cum dificultatea cuiva de a-și recunoaște propria neștiință duce la supraestimarea de sine).[10]

Aspecte istorice[modificare | modificare sursă]

Deși efectul Dunning-Kruger a fost pus în evidență în 1999, Dunning și Kruger au notat observații făcute în cursul istoriei de filozofi și oameni de știință cum ar fi Confucius („Adevărata cunoaștere este a-ți ști dimensiunea ignoranței”),[3] Bertrand Russell („Unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este că cei care au certitudini sunt proști, iar cei cu imaginație și competență sunt plini de dubii și indecizie”),[8] și Charles Darwin („ignoranța generează mai des încredere în sine decât cunoștințele”).[2] Geraint Fuller, într-un comentariu notează că Shakespeare și-a exprimat aceeași impresie în Cum vă place („Nătărăii se cred deștepți, dar înțeleptul știe că e prost” (V.i)).[11]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b en Kruger,Morris, Errol (20 iunie 2010). „The Anosognosic's Dilemma: Something's Wrong but You'll Never Know What It Is (Part 1)”. New York Times. http://opinionator.blogs.nytimes.com/2010/06/20/the-anosognosics-dilemma-1/. Accesat la 7 martie 2011. 
  2. ^ a b c en Kruger, Justin (1999). „Unskilled and Unaware of It: How Difficulties in Recognizing One's Own Incompetence Lead to Inflated Self-Assessments”. Journal of Personality and Social Psychology 77 (6): 1121-34. doi:10.1037/0022-3514.77.6.1121. citeseerx: 10.1.1.64.2655. PMID 10626367.  }}
  3. ^ a b en Dunning, David (2003). Kerri Johnson, Joyce Ehrlinger și Justin Kruger. „Why people fail to recognize their own incompetence” (PDF). Current Directions in Psychological Science 12 (3): 83-87. doi:10.1111/1467-8721.01235. http://psy.mq.edu.au/vision/~peterw/corella/237/incompetence.pdf. Accesat la 29 decembrie 2012. 
  4. ^ en Dunning, David, „Self-Insight: Roadblocks and Detours on the Path to Knowing Thyself (Essays in Social Psychology)”, Psychology Press: 2005, pp. 14-15. ISBN 1-84169-074-0
  5. ^ en Joyce Ehrlinger (ianuarie 2003). „How Chronic Self-Views Influence (and Potentially Mislead) Estimates of Performance”. Journal of Personality and Social Psychology (American Psychological Association) 84 (1): 5-17. doi:10.1037/0022-3514.84.1.5. PMID 12518967. 
  6. ^ en Daniel R. Ames (septembrie 2004). „Mind-Reading and Metacognition: Narcissism, not Actual Competence, Predicts Self-Estimated Ability” (PDF). Journal of Nonverbal Behavior 28 (3): 187-209. doi:10.1023/B:JONB.0000039649.20015.0e. http://www.columbia.edu/~da358/publications/ames_kammrath_mindreading.pdf. Accesat la 21 iulie 2013. 
  7. ^ en Burson, K. (2006). R. Larrick, J. Klayman. „Skilled or unskilled, but still unaware of it: how perceptions of difficulty drive miscalibration in relative comparisons”. Journal of Personality and Social Psychology 90 (1): 60-77. doi:10.1037/0022-3514.90.1.60. hdl: 2027.42/39168. PMID 16448310. 
  8. ^ a b en Ehrlinger, Joyce (2008). Kerri Johnson, Matthew Banner, David Dunning, Justin Kruger. „Why the unskilled are unaware: Further explorations of (absent) self-insight among the incompetent” (PDF). Organizational Behavior and Human Decision Processes 105 (105): 98-121. doi:10.1016/j.obhdp.2007.05.002. PMID 19568317. 
  9. ^ en DeAngelis, Tori (februarie 2003). „Why we overestimate our competence”. Monitor on Psychology (American Psychological Association) 34 (2): 60. http://www.apa.org/monitor/feb03/overestimate.aspx. Accesat la 7 martie 2011. 
  10. ^ en Ig Nobel Past Winners. http://improbable.com/ig/ig-pastwinners.html#ig2000. Accesat la 7 martie 2011. 
  11. ^ en Fuller, Geraint (2011). „Ignorant of ignorance?”. Practical Neurology 11 (6): 365. doi:10.1136/practneurol-2011-000117. PMID 22100949. http://pn.bmj.com/content/11/6/365.short.