Eduard Fischer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Eduard Fischer ca general (1918).

Eduard Fischer (n. 18 ianuarie 1862, Carapciu, Bucovina - d. 21 iunie 1935, Viena) a fost un general (Generalmajor) de poliție austriac, care a comandat jandarmeria austriacă din Bucovina și Galiția, decorat cu Ordinul Maria Terezia în grad de cavaler. De asemenea, el s-a remarcat și ca scriitor.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fischer, fiul unui mic arendaș de origine evreiască din Carapciu, a fost interesat încă din copilărie de viața militară. După ce a terminat clasa a șasea de liceu, s-a alăturat, în anul 1879, ca voluntar în Regimentul Bucovinean nr. 41 și a fost trimis la școala militară din Lozow (în apropiere de Cracovia), pe care a absolvit-o în 1885 cu rezultate deosebit de bune. În anul 1888 a fost avansat locotenent, fiind transferat în 1891 la jandarmeria imperială. În 1898 a fost înaintat la gradul de locotenent-major și numit comandant suplimentar pentru Cernăuți, iar, în 1901, a fost avansat la gradul de căpitan și numit comandant al diviziei de jandarmerie nr. 1 din același oraș, precum și comandant adjunct al jandarmeriei din Bucovina. În 1906, a fost numit de către Ministerul Apărării în funcția de șef al unei comisii pentru studii ale structurilor de jandarmerie din Ungaria, Germania, Belgia și Elveția. Ca urmare a activității sale excelente, a fost decorat în 1907 cu Ordinul Franz Joseph în grad de cavaler. Ulterior, la 1 mai 1912, a fost numit maior și comandant al jandarmeriei din Ducatul Bucovinei nr. 13, acordându-i-se Crucea de Merit Militar clasa a III-a.[1][2]

La 1 august 1914, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, ofițerul a fost avansat la gradul de locotenent-colonel. La sfârșitul lunii august al aceluiași an, Bucovina a fost asediată de armatele rusești. Nordul Bucovinei și capitala Cernăuți au căzut într-o lună în mâinile rușilor. În numai câteva zile, Fischer a format și a condus mai apoi o revoltă populară bucovineană armată. Armata sa cuprindea nu numai trupele de jandarmerie din Bucovina, ci și numeroși voluntari de diferite etnii și meserii. Punctele cheie ale rezistenței au fost Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc. Trupele lui Fischer nu numai că au respins forțele inamice, ci au recâștigat și controlul asupra capitalei, dar numai pentru o scurtă perioadă. Rușii conduși de generalul Andrei Selivanov au ocupat din nou Cernăuțiul la 20 noiembrie 1914.[3] El a reușit cu mai puțin de 10.000 de soldați insuficient înarmați să țină la distanță timp de câteva luni trupele de elită ale generalilor Brusilov, Ruski, Ivanov și Evreinov. Mai la sud de râul Siret rezistența a continuat până în iunie 1915. Marele Duce Nikolai Nikolaevici a oferit o recompensă de 100.000 de ruble pentru prinderea lui.[4][5][6]

De aceea, Eduard Fischer a fost decorat în luna septembrie 1914 cu Ordinul imperial Coroana de Fier clasa a 3-a cu decorație de război și avansat în octombrie același an la gradul de colonel. Într-o audiență privată din martie 1915 la Carol I al Austriei, a fost lăudat de către împărat și onorat cu Ordinul imperial Leopold clasa a 3-a cu decorație de război (KD.). El a primit, de asemenea, o sabie de onoare din partea locuitorilor orașului Cernăuți.[1]

Aceste acțiuni l-au făcut celebru printre prieteni și dușmani. Marele geograf și explorator Sven Hedin, care l-a vizitat în Bucovina încă în timpul războiului, l-a numit „Andreas Hofer al Orientului” (Andreas Hofer des Ostens”).[4]

La 1 februarie 1918, ofițerul a fost avansat la gradul de general (Generalmajor), fiind numit comandant general al jandarmeriei pentru Galiția și Bucovina. În lunile martie-noiembrie 1918 s-a ocupat de organizarea transportului și furnizarea de bunuri de consum pentru alimentarea Vienei.[2] A fost pensionat după sfârșitul războiului pe 1 ianuarie 1919.[7]

Începând din 1916, generalul Fischer a fost considerat ca inamic de război al României. Astfel, la începutul anului 1919, autoritățile române l-au internat, împreună cu soția sa, într-un lagăr din apropiere de Iași. Amândoi s-au infectat acolo cu un virus, iar soția sa a murit în urma acelei infecții. Generalul Fischer a fost eliberat în 1920 și trimis în Austria.[4][6]

Generalul Fischer a fost numit, cu înregistrarea în a 193-a promovare de la 25 octombrie 1927, Cavaler al Ordinului Maria Terezia. Această înalta decorație a căpătat-o pentru organizarea și conducerea răscoalei din Bucovina, atunci încă la rang de locotenent-colonel (1914).[8] Cu scurt timp înainte, el a fost paralizat parțial de un accident vascular cerebral.

Prin lucrările sale istorico-geografice Eduard Fischer și-a făcut un nume răsunător în lumea savanților. Scrierile privind Bucovina și Moldova au stârnit un interes considerabil, mai ales în România. Pentru meritele sale a fost onorat cu titlul de doctor honoris causa de către Universitatea din Cernăuți. Ultima sa publicație a fost cartea de memorii „Krieg ohne Heer, meine Verteidigung der Bukowina gegen die Russen” („Război fără armată, apărarea Bucovinei de către mine împotriva rușilor”).

Cândva în timpul vieții sale s-a convertit la catolicism, data fiind necunoscută. A fost înmormântat într-un mormânt de onoare din cimitirul Hietzing.[9]

Opere[modificare | modificare sursă]

  • Schriften zur Geschichte der Bukowina und Moldau (Scrieri privind istoria Bucovinei și Moldovei), Cernăuți 1899[6]
  • Zur Münzkunde des Fürstentums Moldau" (De numismatica a Principatului Moldovei), Editura H. Pardini, Cernăuți 1901
  • Bătălia din Codrii Cosminului: Războiul dintre Ștefan cel Mare și Regele polon Ioan Albert în anul 1497 (trad.: Ion Strișcă), Editura Institutul de Arte Grafice "Eminescu", București 1904 +hărți, 67 p.
  • Die Wehrmacht der Moldau unter Stefan dem Großen (Forțele Armate ale Moldovei sub Ștefan cel Mare), Jahrbuch des Bukowiner Landesmuseums 1905-1906, Cernăuți 1906
  • Harta Bucovinei 1:150000 in trei limbi (germană, română, ruteană) [10]
  • Krieg ohne Heer, meine Verteidigung der Bukowina gegen die Russen (Război fără armată, apărarea Bucovinei de către mine împotriva rușilor), Editura Schubert & Lenobel, Viena 1935, 214 p.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Pester Lloyd, Budapesta, duminică, 3 martie 1918, p. 3
  2. ^ a b Presse- und Informationsdienst: "Rathaus-Korrespondenz", 18 iunie 1960, 17 ianuarie 1962, Viena
  3. ^ Dr. Sophie A. Welisch (martie 2002 accessdate=13 decembrie 2008). „The History of Bukovina (PART II: THE AUSTRIAN PERIOD 1775-1918)”. Bukovina Society of the Americas. http://www.bukovinasociety.org/Welisch-2002-1.html#PART%20II:%20THE%20AUSTRIAN%20PERIOD%201775-1918. 
  4. ^ a b c Neue Freie Presse nr. 24188, Viena, sâmbătă, 20 ianuarie 1932, p. 7
  5. ^ Neue Freie Presse nr. 25423, Viena, sâmbătă, 22 iunie 1935, p. 5
  6. ^ a b c ÖBL - Fischer
  7. ^ Antonio Schmidt-Brentano: Die k. k. bzw. k. u. k. Generalität 1816–1918, Österreichisches Staatsarchiv, Viena 2007, p. 46
  8. ^ Din arhiva MTO
  9. ^ Mormântul la cimitirul Hietzing
  10. ^ Kurt Scharr: „Die Landschaft Bukowina - Das Werden einer Region an der Peripherie 1774-1918“, Editura Böhlau GmbH, Viena, München 2010, p. 113

Bibliografie[modificare | modificare sursă]