Dumitru Solomon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dumitru Solomon
Date personale
Născut[2] Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
dramaturg
publicist
redactor[*]​
cadru didactic universitar[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[3][4] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din București (filologie, )[1]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dumitru Solomon (n. 14 decembrie 1932, Galați – d. 10 februarie 2003, București) a fost un dramaturg român, de asemenea eseist, cronicar dramatic, profesor de dramaturgie la Academia de Teatru și Film, de origine evreiască. Prietenii săi îl alintau Dolfi Solomon. A scris eseuri, romane și cronici teatrale.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Dumitru Solomon s-a născut în Galați în 1932. A urmat liceul la secția umanistă în Bârlad. În anul 1955, a obținut licența în filologie română la Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității din București cu o teză despre teatrul lui Camil Petrescu. Între 1955-1962, devine redactor al Gazetei literare, apoi șef de departament la Luceafărul, și ulterior director al revistei Teatrul, devenită după 1989 Teatrul azi, unde rămâne până la desființarea publicației în anul 1998, când Ministerul Culturii și-a retras sprijinul financiar. A devenit apoi director al revistei Scena, publicată între anii 1998-2001 de trustul Media Pro. A deținut o rubrică săptamânală în revista Dilema în care a radiografiat cu ironie și luciditate peisajul mass-mediei românești.

Cariera literară[modificare | modificare sursă]

Dumitru Solomon a debutat în revista Viața Românească, în 1953. Primele sale piese sunt puternic marcate de influența teatrului de idei a lui Camil Petrescu sau a lui Henrik Ibsen. A scris de asemenea schițe și sketchuri umoristice pentru teatrul de televiziune. După 1990 se deschide influențelor teatrului de avangardă, teatrul lui devine mai experimentalist, mai apropiat de teatrul postmodern. Piesele sale sunt traduse în principalele limbi de circulație europeană și se joacă în teatre din România și din întreaga Europă.

Selecție din opera sa literară[modificare | modificare sursă]

Volume

  • Problema intelectualului în opera lui Camil Petrescu, eseu, ESPLA, 1958
  • Dispariția (schiță dramatică), EPL, 1967
  • Socrate, măști contemporane, schițe dramatice, Editura Eminescu, 1970
  • Socrate, Platon, Diogene câinele, trei piese de teatru, Editura Eminescu, 1974
  • Teatrul ca metaforă , eseuri si cronici teatrale, Editura Eminescu, 1976
  • Fata morgana. Scene din viața unui bădăran, teatru, Editura Eminescu, 1978
  • Scurtcircuit la creier, proză, Editura Albatros, 1978
  • In unghi ascuțit, proza și teatru scurt, Editura Albatros, 1983
  • Beția de cucută, teatru, Editura Eminescu, 1984
  • Iluzia optică, teatru, Editura Cartea Românească, 1985
  • Dialog interior, eseuri, Editura Eminescu, 1987
  • Desene rupestre, proză, teatru scurt, Editura Albatros, 1985
  • Transfer de personalitate, Editura Cartea Românească, 1990
  • Oglindă, Editura Expansion, 1995
  • Repetabila scenă a balconului, Editura Unitext, 1996
  • Teatru. Antologie, Editura Unitext, 1997
  • Miriam și nisipurile mișcătoare, Editura Hasefer, 2002
  • Mihail Sebastian - Anii jurnalului. O sinteză scenică, Editura Hasefer, 2007

Piese de teatru

  • Țara lui Abuliu, teatru
  • Noțiunea de fericire, teatru
  • Arma secretă a lui Arhimede, 2003
  • Zăpezile de altădată, 2003

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Producător[modificare | modificare sursă]

Scenarist[modificare | modificare sursă]

Piese în versiune radiofonică[modificare | modificare sursă]

  • Două schițe radiofonice: Consacrarea și Liftul. Regia artistică: Grigore Gonța. Înregistrare din anul 1967
  • Șoseaua. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1967
  • Fantezie de vară. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1975
  • Arma secretă a lui Arhimede. Regia artistică: Silviu Jicman. Înregistrare din anul 1985
  • Cele două privighetori. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. Înregistrare din anul 1990
  • Mihail Sebastian și jurnalul său (dramatizare radiofonică în patru părți disponibile aici: Partea 1, Partea a 2a, Partea a 3a, Partea a 4a). Regia artistică: Mihai Lungeanu. Înregistrare din anul 1999.
  • Socrate (serial radiofonic; 6 episoade). Regia artistică: Mihai Lungeanu. Înregistrare din anul 2001
  • Cine ajunge sus la fix. Regia artistică: Cristian Munteanu. Spectacol realizat în fluxul Dramaturgi români contemporani. Înregistrare din anul 2003
  • Elogiul nebuniei. Regia artistică: Mihai Lungeanu. Spectacol realizat în fluxul Dramaturgi români contemporani. Înregistrare din anul 2007

Afilieri și premii[modificare | modificare sursă]

A fost laureat al Premiului Academiei Române în 1978, al premiului Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Scriitorilor din București în 1973, a primit premiul Uniter pentru cea mai bună piesă românească, Repetabila scenă a balconului (1995), și un premiu al Ministerului Culturii.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

  • "Situate în descendența a ceea ce Camil Petrescu teoretiza ca dramă de conștiință sau „dramă absolută”, piesele se revendică și de la teatrul tandru-ironic al lui Mihail Sebastian. Relevantă pentru această rețea de subtile afinități și influențe este o piesă atipică, „o sinteză scenică” apărută postum, intitulată Anii „jurnalului” (2007), în care personaje-cheie sunt Sebastian însuși, alături de Camil Petrescu și de Eugen Ionescu. Dincolo de diversitatea registrelor tematice, a tipologiilor și a intrigii, diferența specifică a teatrului lui Dumitru Solomon poate fi identificată în asocierea paradoxală între „abstracțiunea ideilor” și un „spațiu dens de umanitate, înduioșător de concret” (Lucian Raicu). [...] Atât dimensiunea etică și aceea filosofică, cât și modalitatea estetizantă de a transfigura cotidianul mizer sunt, în parabolele dramatice ale lui Dumitru Solomon, modalități de eludare a contextului ideologico-propagandistic al epocii de dinainte de 1989, iar, pe de altă parte, forme de raportare critică la derivele tranziției din anii ’90." (Laura Pavel în „Dicționarul general al literaturii române”, Ediția a IIa, 2021)
  • „... Cu o augustă seninătate își așteaptă sfârșitul Socrate, fermecând pe cei ce-l asistă, și vrăjiți și îndurerați, cu viziuni ale preumblării sufletului pe celălalt tărâm, acolo unde, curățat de tină, va să-și aștepte reîntruparea („Socrate”).[...] Un filozof devine primejdios pentru regimurile abuzive. Socrate, care iscodește mințile întru aflarea adevărului, care trezește deci conștiințele din „somn”, e incomod și trebuie să dispară. El este primul gânditor osândit la moarte. Un început al unor tragice istorii care de-a lungul vremii s-au perpetuat.Altfel decât în legenda binecunoscută, Socrate, în piesă, nu trece pragul morții ca un înțelept. Acest basm frumos al sfârșitului său nu l-a sedus pe dramaturg. Dimpotrivă, în urma unui agitat colocviu lăuntric el descoperă în ultima clipă, cu un cutremur, că „moartea asta nu duce niciunde”. Se înspăimântă, se revoltă... Și înțelege că, în rostirile lui, s-a amăgit. Spaima de neant n-o poate alunga nicio filosofie.” (Florin Faifer în „Incursiuni în istoria literaturii dramatice românești – Regăsiri”, 2008/„Dramaturgi români”, 2009)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ (PDF) http://www.bibliotecadeva.eu/periodice/romlit/1982/05/romania_literara_1982_05_21.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Library of Congress Authorities, accesat în  
  3. ^ IdRef, accesat în  
  4. ^ Czech National Authority Database, accesat în  

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dumitru_Solomon&oldid=15743534