Dumitru Almaș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Dumitru Ailincăi)
Dumitru Almaș
Date personale
Născut19 octombrie 1908
Negrești, România
Decedat12 martie 1995
Cetățenie România Modificați la Wikidata
OcupațieJurnalist, Scriitor
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Dumitru Almaș (pseudonim pentru Dumitru Ailincăi; n. 19 octombrie 1908, Negrești, județul Neamț – d. 12 martie 1995, București) a fost un prozator, istoric, scriitor, publicist și profesor universitar român, autor de romane istorice și de biografii romanțate. A inițiat în 1967 și a condus, ca redactor șef, revista „Magazin istoric”, până în anul 1971.[1]

A fost consultant istoric la filmele Pintea (1976), Iancu Jianu zapciul (1981) și Iancu Jianu haiducul (1981).[2]

Viața și activitatea[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 19 octombrie 1908 la Negrești, comuna Dobreni din județul Neamț, într-o familie de oameni săraci. A fost fiul Mariei și al lui Ion Ailincăi, care au avut 10 copii, Dumitru fiind cel mai mare dintre aceștia.[3]

Școala primară a făcut-o în satul natal. A făcut studiile secundare la Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț și a urmat Facultatea de Litere și Filosofie, din cadrul Universității din București, pe specializarea istorie-geografie (1929-1933). A făcut un stagiu de redactor la ziarele „Lumea românească” și „Zorile”. A fost doctor în istorie, profesor secundar (1933-1949), conferențiar (1949-1973), profesor la catedra de istorie universală a Facultății de istorie din București (din 1973), la care rămâne profesor consultant și după pensionare. Totodată, a fost și membru în comitetul de conducere al Societății de științe istorice.[4]

Ca ziarist, a condus revista “Santinela”, publicație a Armatei Române în cel de-al doilea Război Mondial și a colaborat la numeroase publicații din țară și de peste hotare. După 1944, a devenit membru marcant al Partidului Național Popular și a fost ales deputat în Parlamentul țării. A fost prorector al Universității Populare din București (1985-1993) și profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Spiru Haret” din același oraș (1990-1995). A colaborat la reviste istorice și literare și a alcătuit manuale de istorie pentru diferite trepte de învățământ.[3]

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

  • Miron Costin, cronicarul, București, Editura Meridiane, 1973
  • Meșterul Manole
  • Acolo, în Filioara
  • Ne cheamă pământul
  • Neculai Milescu-Spătarul
  • Alei, codrule fârtate, București, Editura Tineretului, 1956
  • Făclia s-a aprins
  • Freamătul luminii
  • Cetatea de pe stânca verde, București, Editura Tineretului, 1959
  • Căderea Bastiliei: Revoluția burgheză din Franța 1789 - 1794, cuvânt înainte de Mihai Ralea, București, Editura Tineretului, 1959
  • Fluierașul și alămâia, povestire istorică pentru copii, București, Editura Tineretului, 1962
  • Bălcescu, democrat-revoluționar, București, Editura Științifică, 1962
  • Trandafirul roșu, București, Editura Tineretului, 1963
  • Vestea cea mare
  • Un om în furtună
  • Nord contra Sud. Războiul civil din Statele Unite ale Americii (1861 - 1865), București, Editura Științifică, 1965
  • Fata de la Cozia
  • Vânătoarea lui Dragoș
  • Mihai Vodă Viteazul, București, Editura Științifică, 1966
  • Viața-i frumoasă, băieți!
  • Arcașul Măriei Sale
  • Istoria României - manual pentru clasa a XI-a, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1969 (coautor: George Buzău și Aron Petric)
  • Diamantul negru, București, Editura Militară, 1971
  • Decebal, eroul strămoșilor, strămoșul eroilor, București, Editura Meridiane, 1972
  • Curtea veche din București, București, Editura pentru Turism, 1974
  • Drum de luptă și de glorie: pagini închinate independenței, București, Editura Politică, 1978
  • Inorogul cel înțelept, evocare istorică în douăsprezece episoade a vieții lui Dimitrie Cantemir, București, Editura Militară, 1981
  • Povestiri istorice
  • Popasuri la vetrele istoriei românești
  • Vetre de istorie românească, București, Editura Sport Turism, 1988
  • Comoara Brâncovenilor: roman istoric, București, Editura Militară, 1977
  • Cheia inimii, București, Editura Cartea Românească, 1977
  • Eroi au fost, eroi sunt încă, București, Editura Politică, 1975

În alte limbi[modificare | modificare sursă]

  • Bălcescu, a forradalmár (Bălcescu, revoluționarul), traducere în limba maghiară, Bukarest, 1960.[5]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dumitru Almaș - didactic.ro, accesat pe 5 aprilie 2015
  2. ^ Dumitru Almas, IMDb 
  3. ^ a b „Dumitru Almaș- cel mai prolific scriitor din Neamț”. Accesat în . 
  4. ^ Ștefănescu, Ștefan (coord.) (). Enciclopedia istoriografiei românești. Editura științifică și enciclopedică. p. 33. 
  5. ^ Domokos Sámuel, A román irodalom magyar bibliográfiája / Bibliografia maghiară a literaturii române, Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1966, pag. 212.

Legături externe[modificare | modificare sursă]