Divorţ
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Divorţul reprezintă actul de desfacere a căsătoriei în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând una din două căi: divorţul din motive temeinice sau divorţul prin acordul ambilor soţi.
Divorţul, prin procedura obişnuită, se poate realiza dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soţi şi căsătoria nu mai poate continua. Reglementarea divorţului are la bază mai mult ideea divorţului ca remediu, decât a divorţului ca sancţiune, aşa cum acesta era văzut în trecut, divorţul pronunţându-se, în prezent, din vina ambilor soţi sau numai a unuia dintre ei.
În privinţa divorţului prin acordul ambilor soţi, voinţa acestora trebuie luată în considerare (atunci când şi condiţiile legale sunt îndeplinite pentru realizarea divorţului prin acord, anume: nu există copii minori din căsătorie şi cei doi soţi s-au căsătorit de cel puţin un an), aşa cum s-a ţinut cont de această voinţă şi la realizarea căsătoriei.
Prezenţă fizică a celor doi soţi în procesul de divorţ în România este necesară, cerută de articolul nr. 614 din Codul de procedură civilă: "În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar."
Divorţul se judecă la Judecătoria în raza căreia se află ultimul domiciliu comun al părţilor, dacă cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte acolo. Dosarul care se depune la Judecătorie trebuie să conţină obligatoriu: cererea de divorţ, certificatul de căsătorie în orginal, dovada plăţii taxei de timbru (39 lei) şi timbru judiciar. În funcţie de fiecare caz, dosarul se completează şi cu alte acte.
