Discuție Wikipedia:Referendum vot administratori

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
  • Votez da în cazul în care prin utilizator activ se înţelege utilizator care a făcut modificări de cel puţin 2 luni, chiar 3, şi numărul de modificări să depăşească 150 - ro.Danutz (em português) 1 noiembrie 2005 14:29 (UTC)
  • Dănuţ, la 13 iulie 2005 erau doar 19 utilizatori care ar fi îndeplinit condiţiile pe care le propui tu. Am încercat să propun o variantă prin care mai multă lume să aibă drept de vot. Spuneam în lista de discuţii că mi s-ar părea normal ca şi dacă utilizatorul a făcut o singură modificare valoroasă să i se permită dreptul la vot dacă nu este sockpuppet pentru că poate fi unul dintre marii utilizatori ai proiectului de mai târziu. Cred că numărul de modificări se poate conveni doar la faţa locului pentru fiecare candidat în parte. Degeaba are 150 de modificări, este membru de un an dar nici o contribuţie valoroasă sau nici o modificare în ultimele trei sau şase luni. Este greu la un proiect mai mic de genul acestuia să stabileşti nişte reguli clare pe care să încerci să le respecţi iar dacă nu doreşti să le respecţi, de ce le mai pui? -Mihai | D 1 noiembrie 2005 14:52 (UTC)
  • Mihai mă gândeam ca mai întâi să vă puneţi voi administratorii de acord asupra unei formule. Sunt mai multe de discutat. Ar trebui stabilit mai întâi regula utilizatorului activ şi nu cred că va fi cineva împotrivă, după ce stabiliţi cine are dreptul de vot.Elerium | [ Discuţie Elerium] 1 noiembrie 2005 16:06 (UTC).
  • Elerium, aceasta nu e o problemă a administratorilor. Noi nu suntem nişte regi care proclamă o lege. Este o problemă a comunităţii şi fiecare este binevenit să îşi dea cu părerea. Referitor la procesul de vot, acesta merge după principiul referendumului: este o întrebare pusă de la început şi se răspunde prin da sau nu. Dacă cineva are alte păreri decât propunerea votează cu nu iar dacă este de acord cu da. Dănuţ doreşte lămuriri suplimentare aduse în text dar care nu modifică oricum textul propunerii. Astfel de probleme pot fi stabilite prin consens în această parte de comentarii. - Mihai | D 1 noiembrie 2005 16:42 (UTC)
  • Nu ziceam că sunteţi regi, dar o idee cam ce vreţi să faceţi din wikipedia tot trebuie să aveţi :). Mă refeream la faptul că ar trebui stabilite nişte reguli clare de genul :
activ = un utilizator care are peste x editări în spiritul ro.wiki, este înregistrat de x zile, etc.

Spun asta pentru ca apoi să nu dăm de probleme pentru că acest vot este o chestie fundamentală a wikipediei. Iar chestiile fundamentale trebuie gândite foarte bine.

  • Fă şi tu propuneri. Eu am făcut, Dănuţ la fel. -Mihai | D 1 noiembrie 2005 19:12 (UTC)
  • Mihai, mi se pare că te-ai cam grăbit cu votul ăsta. Există prea multe ambiguităţi în acest moment şi nu mi s-ar părea corect să schimi regulile pe care le propui în mijlocul votului -- e ca şi cum s-ar aplica modificări unei legi după ce jumătate din Parlament a votat. La acest moment, ambiguităţile pe care le văd sunt următoarele:
Ce ar împiedica pe cineva să-şi facă un sock-puppet în condiţiile propuse de tine? Spui "dacă utilizatorul a făcut o singură modificare valoroasă să i se permită dreptul la vot dacă nu este sockpuppet" -- dar ăsta e un argument circular, cum poţi determina dacă cineva este sau nu sock-puppet, în condiţiile în care excluzi principalul criteriu de identificare a unui utilizator autentic (activitatea pe Wikipedia)? O persoană interesată poate face oricâte modificări valoroase, dacă fiecare îi aduce un sock-puppet. Apoi, ce înseamă exact "modificare valoroasă"? Îţi imaginezi cât de jignitor ar fi să spui unui utilizator autentic că nu are voie să voteze fiindcă nu a făcut nici o editare valoroasă? În final, revenind la circularitatea argumentaţiei, dacă ai un alt criteriu pentru a determina dacă un utilizator este sau nu sock-puppet, atunci ar trebui să discutăm asta -- eu unul nu ştiu nici o alternativă comparabil de solidă cu măsura contribuţiilor.
Notă: pentru cine nu ştie, sock-puppet înseamnă aproximativ "marionetă", iar ideea e că ai putea să-ţi faci conturi multiple pe Wikipedia pentru a influenţa voturile într-o direcţie sau alta. --Gutza 1 noiembrie 2005 19:54 (UTC)
  • Într-adevăr nu se poate accepta la vot o persoană cu o modificare. Acest lucru a fost cam aberaţie. Ideea este că nu putem pune nişte reguli clare ci în funcţie de persoane. Cu toţii ştim - cei care suntem activi - cine sunt utilizatorii Wikipediei şi cât lucrează ei. În momentul când un "necunoscut" votează, cerem unui utilizator cu CheckUser să verifice dacă nu este "marionetă" asociind IP-ul respectivului cu conturile de utilizator şi viceversa. Sigur, nu şi în cazul celor cu contribuţii în spate. Dar nici nu putem spune 150 de contribuţii pentru că asta ar însemna ca 14 persoane să voteze din care 10 sunt deja administratori. Ce rost mai are această "libertate" atunci? Acesta este motivul pentru care am propus acest lucru în varianta în care este. Implicându-se fiecare utilizator interesat în procesul de vot aceştia pot observa comportamentele neobişnuite şi le pot semnala. -Mihai | D 1 noiembrie 2005 20:23 (UTC)
Eu nu doresc să modificăm propunerea în nici un fel în timpul votului. Este vot şi la sfârşit vom evalua rezultatele. În funcţie de acestea vom vedea ce se face. Repet, exprimarea mea din propunere este cât se poate de clară pentru o Wikipedie de mărimea noastră. După părerea mea, desigur. - Mihai | D 1 noiembrie 2005 20:26 (UTC)
  • Mihai, acest referendum va decide o regulă a Wikipediei. Nu poţi impune o regulă care la rândul ei se bazează pe un criteriu de forma "nu putem pune nişte reguli clare ci în funcţie de persoane". Varianta curentă a regulii este clară: nu pot vota decât administratorii -- punct. Poate nu arată ca o variantă democratică (deşi după părerea mea este, atâta timp cât nu a apărut vreo "clică" a adminilor), însă măcar e Dumnezeului o regulă clară, pe care nu o poţi disputa decât în principiu, nu de la caz la caz. Or propunerea ta pică în categoria pseudo-regulilor: oricine se poate tocmi oricât la orice sesiune de vot dacă are drept de vot sau nu.
Pe de altă parte spui "nu doresc să modificăm propunerea", însă îţi dai seama că ai făcut greşeli chiar şi după ce ai făcut propunerea (spui "acest lucru a fost cam aberaţie", referitor la un comentariu de-al tău făcut după propunerea iniţială). Ce să mai vorbim despre propunere în sine, dacă nici ulterior nu-ţi e clar ce vrei?
Îmi pare rău dacă par prea dur, însă ai luat o decizie unilaterală şi nu pare să iasă prea bine, ce să fac? --Gutza 1 noiembrie 2005 22:05 (UTC)
  • Am votat împotriva propunerii lui Mihai fiind de aceeaşi părere cu Gutza. În plus, doresc să readuc aminte că orice utilizator are un cuvând de spus la candidatura unui administrator, în secţiunea de comentarii, şi deci susţinerea utilizatorilor nu este de neglijat, iar un eventual "vot de blam" cu argumente poate fi luat în considerare. Aş mai dori să adaug şi faptul că pe alte wikipedii de ex. engleză, căci ea este cea mai mare şi deci de referinţă, atunci când cineva candidează poate face ceva asemănător cu o campanie, invitând utilizatorii să-l voteze şi să-l susţină... Să nu uităm şi cazul unora care candidează în mod repetat (ok, deocamdată a fost o singură persoană care a candidat de 3 ori fără succes). Ce îl împiedică să facă exact asta, o campanie "electorală" eventual off-wikipedia, şi să devină cu succes administrator, fără a avea habar de ceea ce înseamnă asta?!? În plus, alegerea unui admin cu doar 5 voturi mi se pare destul de puţin! --Vlad|-> 1 noiembrie 2005 23:12 (UTC)
Lăsând toţi utilizatorii să voteze ar creea prea multe probleme relatete cu controlul validităţii votului. Deci, este greu de determinat cine este valid şi cine nu este. În plus, deja sunt destuli administratori, toţi fiind destul de diverşi în opinii şi ideologii, ca să fie posibil un vot corect pentru candidaţi. Utilizatorii care nu sunt administratori pot bineînţeles să îşi exprime opinia, şi cred că dacă într-adevăr nu cred că un candidat ar fi bun pentru administrator, administratorii existenţi îl vor asculta. Ronline. Trăiscă 2005. Trăiască informaţia românilor | d 2 noiembrie 2005 05:08 (UTC)
  • Votul meu este abţinere - dar văd că nu există o asemenea variantă. Sînt de acord în principiu cu lărgirea dreptului de vot şi pentru ne-admini; însă nu voi vota pro decît în cazul în care propunerea include criterii precise despre eligibilitatea pentru vot. Iulian U. 2 noiembrie 2005 11:41 (UTC)
  • Mă bucur să văd că există activitate aici şi mulţi doresc să îşi exprime părerea (din păcate numai administratori). Sper că nu vreţi să faceţi toţi un grup care să dea în mine. Astfel v-aş ruga să atacaţi propunerea, nu persoana. Cred că - acum mi-am dat seama - votul este totuşi invalid. Nu a existat o perioadă de comentarii înainte de deschiderea propriu zisă a votului. Doriţi să oprim votul, să discutăm şi apoi să votăm din nou o propunere rezultată din consensul discuţiilor sau doriţi să lăsăm referendumul să treacă şi apoi deschidem altul cu noi propuneri rezultate din aceste discuţii? -Mihai | D 2 noiembrie 2005 12:49 (UTC)
  • Prima variantă, adică oprirea votului cu stabilirea unor reguli clare.Elerium | [ Discuţie Elerium] 2 noiembrie 2005 13:08 (UTC).
  • Mihai, eu unul am criticat decizia ta de a face un referendum cu link mare şi roşu pe recent changes înainte de a discuta în orice fel propunerea, sau de a lămuri măcar tu pentru tine însuţi ce vrei de fapt să propui. Dacă te lezează critica mea îmi pare rău, însă n-am să-mi cer scuze fiindcă nu văd cu ce greşesc. Iar altcineva nu văd să fi "dat în tine", aşa că presupun că la mine te refereai. Şi eu sunt de acord evident cu prima variantă. --Gutza 2 noiembrie 2005 14:14 (UTC)
  • Eu nu sunt de acord cu propunerea, decât dacă condiţiile de participare la vot sunt sporite. Mie mi-ar plăcea să fie ceva de genu ca la votul pentru consiliul de administraţie al Wikimedia. Dar cum înţeleg că nu se poate, pentru că ar fi prea puţini utilizatori, atunci, sunt de acord şi ca utilizatorul să fi fost activ în ultimele 2 luni, şi să aibă în total, ok hai să zic 100 de modificări de la începuturile pe Wikipedia (care binenţeles să nu fie spamuri, sau cum se numesc, dar nici legături interwiki), din care să există câteva realizate şi în utlimele 2 luni (deci utilizatorul să fi contribuit în ultimele 2 luni). --ro.Danutz (em português) 3 noiembrie 2005 14:57 (UTC)
  • Bun, acum să trecem la propuneri concrete. Pînă acum doar Dănuţ a fost cel care a venit cu o idee clară: 2 luni de participare activă şi minim 100 de contribuţii. Astfel ar fi vreo 50 de utilizatori din care vreo 20-25 activi ceea ce e deja bine. Sprijin propunerea lui Dănuţ singura problemă este că la utilizatorii "necunoscuţi" va fi de lucru căutând prin rapoarte. Aş vrea însă o precizare suplimentară: spuneai că acele contribuţii trebuie să fie importante, poţi să explici mai pe larg? -Mihai | D 3 noiembrie 2005 19:51 (UTC)
  • Un alt exemplu: francezii au o minim o săptămână (deşi votul durează 15 zile) şi 50 de contribuţii semnificative. - vezi: Cine poate vota? -Mihai | D 6 noiembrie 2005 20:28 (UTC)
  • Sunt de acord cu noua propunere, dar utilizatorul sa aiba un numar mare de contributii, stabilit de comun acord. O suta cred ca e prea putin, 1000 prea mult. Ramane sa decideti. Sunt de acord ca utilizatorilor trebuie sa li se dea dreptul la vot, pentru a mentine aceasta enciclopedie libera, nu una inchisa, intre cateva persoane, ale caror intentii pot fi puse la indoiala. D.evil 8 ianuarie 2006 18:38 (EET)[răspunde]
  • Tu de exemplu cât propui? Problema e că la noi majoritatea utilizatorilor nu au foarte multe contribuţii. Chiar tu spuneai că nu trebuie făcute discriminări pe considerentul numărul de contribuţii. Dacă la enciclopedii mari de genul frwiki, eswiki merge cu 50 de contribuţii nu văd la noi de ce nu ar merge. În plus, acum există checkuser care ne poate ajuta cu acele voturi suspecte. A fost folsit deja în acest scop! --Mihai 8 ianuarie 2006 23:04 (EET)[răspunde]
  • Avem acum un test la votul pentru checkuser. Putem urmări cum se desfăşoară şi acesta. O altă propunere este să adăugăm: "până la începerea votului" imediat după menţionarea minimului de activitate la Wikipedia. -Mihai 15 ianuarie 2006 19:51 (EET)[răspunde]
  • După zece zile, personal am observat că nu sunt probleme cu votul atât de deschis în afară de faptul că lipsesc numărul de votanţi. Să sperăm că se va ajunge la numărul minim, altfel nu vom avea utilizatori cu permisiuni checkuser (cel puţin atât timp cât politica actuală rămâne în vigoare). Sigur că persoanele care s-au înscris acum în cursă nu sunt nou-veniţi sau necunoscuţi care ar face orice pentru drepturi (inclusiv mai multe conturi), dar există nişte reguli: contribuţii minime (sunt mulţi utilizatori noi cu acestea), cel puţin o lună (aici e mai greu cu cei noi) şi să nu uităm că putem folosi checkuser pentru verificarea suspecţilor de sockpuppeting. --Mihai | D 25 ianuarie 2006 20:36 (EET)[răspunde]
  • Poate pentru început trebuie să lăsăm perioade mai lungi de vot. Încă nu suntem la en.wiki unde pif paf vin şi votează cu zecile într-o săptămână (să nu uităm ca acolo au peste 800.000 de utilizatori :) Deci chiar şi pentru acest referendum cred că perioada de vot ar trebui să fie mai mare de o săptămână. --Vlad|-> 27 ianuarie 2006 00:37 (EET)[răspunde]
  • Ideea mea este că spre deosebire de en.wiki unde este un pool mare de useri serioşi, aici ne este frică de unii utilizatori datorită numărului lor mic, astfel că până mai creşte activitatea aici, tre sa definim nişte reguli deoarece nu e democratic actualul sistem de vot (Chiar dacă Wikipedia nu e o democraţie, dar nici monarhe absolutistă nu este). Acum regulile tre să fie stricte, ca să nu poată fi comentabile şi propunerea mea este astfel: Toată lumea are voie să voteze iar votul să dureze 10 zile (parcă 2 săptămâni e prea mult), co condiţia să: 1) aibă cont de mai mult de o lună, 2) să aibă mai mult de X edituri. Acum pentru X ar fi utile nişte statistici de genul: câţi useri au peste Y edituri unde Y este între 5 si 100 (din 10 în 10) şi alegem X astfel încât să avem undeva între 30 şi 100 useri posibili. Altă chestie e că mai putem adăuga alte condiţii de genul userul care votează să nu fi fost blocat în ultima lună, sau altă condiţie să fi avut activitate (minim 5 edit-uri) în ultimele 2 luni. Orioane 27 ianuarie 2006 00:52 (EET)[răspunde]
Cele două condiţii suplimentare mi se par corecte. Pentru alegerea lui X putem verifica [1] deşi ştiu că nu sunt actualizate. --Mihai | D 27 ianuarie 2006 13:05 (EET)[răspunde]
Conform legăturii oferite, sunt 68 de utilizatori cu peste 100 de contribuţii. Acesta este motivul pentru care personal aş opta pentru 100 de contribuţii. --Mihai | D 27 ianuarie 2006 13:06 (EET)[răspunde]
Referitor la perioada de vot în cadrul referendumului, e ok din partea mea să ţină mai mult. Poate două săptămâni? Pentru votul administratorilor am observat că nu se mai votează după un anumit număr de zile (din observaţiile mele cam şapte). A se vedea şi actualul checkuser unde se votează dacă avertizezi în pagina de utilizator. --Mihai | D 27 ianuarie 2006 13:11 (EET)[răspunde]

Mai mulţi administratori[modificare sursă]

Probabil că ştiţi din istoria Wikipediei că la început toţi utilizatorii aveau permisiunile pe care le au azi administratorii. Mi se pare semnificativ. Numai după ce unii au început să facă prostii s-a trecut la limitarea drepturilor. Ce vreau să spun: Propun să păstrăm regula actuală a votului numai de către administratori, dar să creştem numărul lor.

Separarea între utilizatorii "normali" şi administratori nu este decît o separare între începători şi răuvoitori pe de o parte, şi pe de altă parte cei care au dovedit că ştiu şi respectă regulile Wikipediei şi că vor să le impună. Atît. Dacă după numirea unui administrator constatăm că ne-am înşelat şi că persoana respectivă avea intenţii ascunse, altele decît dezvoltarea proiectului, există posibilitatea de desysop.

În concluzie, dacă avem încredere într-un utilizator că ştie pe cine să voteze propun să mai aşteptăm un pic, să urmărim dacă are o activitate constantă, coerentă, benefică, şi să-l facem administrator. De ce să umblăm cu jumătăţi de măsură? — AdiJapan  27 ianuarie 2006 06:48 (EET)[răspunde]

Nu poţi spune că utilizatorii care nu sunt administratori sunt răuvoitori. Să ştii că sunt mulţi care nu doresc mai multă bătaie de cap. Există exemple concludente la en: şi Orioane ne poate confirma. --Mihai | D 27 ianuarie 2006 13:05 (EET)[răspunde]
Dacă era Lewis Carroll pe-aici cred că găsea o eroare de deducţie în concluzia ta Mihai. Nu stau s-o caut, în orice caz că n-am zis că toţi ne-administratorii sînt răuvoitori. Pot să fie încă începători, pot să fi rămas neremarcaţi, sau cum spui tu pot să fi refuzat statutul de administrator. Iar cu bătaia de cap sînt pe jumătate de acord. Da, e bătaie de cap dacă vrei să faci curăţenie prin articole, să rezolvi dispute, etc. Dar pe nici un administrator nu-l obligă nimeni să facă lucrurile astea, e liber să stea deoparte şi să-şi vadă de scris articole. Bine-a zis cine-a zis că numele de "administrator" a fost prost ales. Administrator nu înseamnă decît nişte permisiuni suplimentare izvorîte din încrederea acordată de comunitate. Fără obligaţii suplimentare. Sigur că noi toţi de-aici vrem să facem Wikipedia românească mai frumoasă şi mai sănătoasă, deci cei care au permisiunile suplimentare în general le şi folosesc, dar asta nu pentru că îi obligă cineva. Ceea ce îmi aduce aminte că tocmai mi-am administrat testul de wikiholic şi mi-a ieşit rău de tot. Ar trebui să iau o pauză... :-) — AdiJapan  27 ianuarie 2006 14:05 (EET)[răspunde]
Şi eu sunt cam de aceeaşi părere cu Adi, mai ales când observ ce greu se desfăşoară actualul proces de alegeri pentru checkuser. Pe de altă parte, dacă menţinem această regulă cu doar administratorii votează pentru alegerea administratorilor, pot să existe proteste, pentru că am creat un precedent cu aceste alegeri unde am lărgit masa votanţilor. Pe de altă parte, uite câţi administratori nu au venit încă, din diverse motive, să-şi exprime votul! Şi majoritatea celor ce sunt administratori azi au fost aleşi cu câteva voturi! --Vlad|-> 27 ianuarie 2006 15:22 (EET)[răspunde]

Exact! Ai subliniat un punct foarte important! Câţi dintre administratorii existenţi nu şi-au exprimat votul în acest sondaj. Referitor la checkuser nu avem pur şi simplu altă variantă pentru a strânge minim 25 de voturi. S-ar putea să fie nevoie să reducem din caracteristicile electorilor pentru a avea numărul necesar de voturi. -Mihai | D 27 ianuarie 2006 16:33 (EET)[răspunde]

  • De câţi utilizatori este vorba? Câţi vor putea să voteze dacă se schimbă metoda de vot? Părerea mea este că ar trebui să fie cel puţin 100 de persoane, ca să evităm pericolele. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Strainu (discuție • contribuții).
Salut! La ce pericol te referi exact? --Vlad|-> 3 februarie 2006 00:05 (EET)[răspunde]
În prezent votează maxim 12. Dacă permitem şi utilizatorilor s-ar putea să ne apropiem statistic de o sută de utilizatori, dar practic nu avem atâţia activi. -Mihai | D 3 februarie 2006 00:05 (EET)[răspunde]
  • Drepturile de administrator derivă dintr-o necesitate autentică a comunităţii şi nu sunt un premiu onorific pentru activitatea vreunui utilizator. Tocmai de aceea consider că putem lărgi dreptul la vot doar în măsura în care stabilim clar numărul de locuri disponibile.
De ce? Pentru că, pe ro:wiki comunitatea activă este încă foarte mică şi nu cred că avem nevoie de "25 de păstori pentru 250 de oi":) căci această măsură aparent democratică ar duce doar la polarizarea comunităţii în diferite grupuleţe antagonice.
Decizia asupra numărului de locuri disponibile ar trebui să fie luată de administratorii actuali...din punctul meu de vedere suficiente ar fi două sau maxim trei locuri. Iar, pe lângă această măsura cred că ar trebui să "demitizăm" statulul administratorului pentru că, după cum am mai spus, nu este o funcţie onorifică (şi nici măcar dezirabilă, aş putea adăuga) prin crearea unei poziţii intermediare între admninistrator şi utilizator; funcţie ce ar putea să includă şi anumite drepturi suplimentare (cum ar fi cel de revert)...
În definitiv, propunerile mele ar fi:

1)Acordarea drepturilor existinse de vot doar dacă stabilim iniţial un număr maxim de candidaturi.
2) Stabilirea unui barem minim pentru activitatea administratorului (150-200 de contribuţii lunare) şi pierederea acestui statul în cazul în care această condiţie nu e îndeplinită.
3) Crearea unei funcţii onorifice (ce poate eventual să conţină şi drepturi suplimentare) pentru foştii administratori şi alţi utilizatori cu merite deosebite ...un fel de utilizator senior sau un membru permanent al unui for precum "Sfatul bătrânilor".
4) Motivarea comunităţii active prin crearea unei varietăţi mai mari de barnstar-uri şi premii acordate aceloara care aduc contribuţii semnficative.
Evospherediscuţie 4 februarie 2006 16:02 (EET)[răspunde]

Evosphere, îţi scriu răspunsul meu mai jos. — AdiJapan  4 februarie 2006 19:03 (EET)[răspunde]

Am modificat propunerile pentru acest referendum în conformitate cu propunerile pe care le-am găsit în această pagină. Dacă toată lumea este de acord, mă gândesc să pornim acest referendum la 1 februarie 2006. --Mihai | D 29 ianuarie 2006 20:23 (EET)[răspunde]

Procedură[modificare sursă]

Am nişte nelămuriri în privinţa procedurii:

  • La ce procent de voturi "pentru" se schimbă politica de alegere a administratorilor?
  • Cum se hotărăşte închiderea referendumului? Număr total de voturi exprimate? Perioadă?
  • Este o diferenţă între cei care nu votează şi cei care ar vrea să-şi exprime abţinerea. De ce nu există şi opţiunea "mă abţin"?

AdiJapan  2 februarie 2006 18:26 (EET)[răspunde]

Adi, nu ştiu sigur răspunsul la prima întrebare, dar la a doua mi se pare că perioada rămăsese stabilită la 10 zile. Deci pe 10 februarie la 23.59 EEST se încheie votul. Pusesem la un moment dat opţiunea "Mă abţin" dar comentariul de scoatere a ei a lui Mihai a fost că la un referendum răspunzi cu DA / NU. --Vlad|-> 2 februarie 2006 18:42 (EET)[răspunde]
Dacă tot am mers după regula referendumului, să fie majoritate pentru a se schimba. Dar e clar că dacă votează multă lume împotrvă sunt de tras nişte semnale de alarmă. Să sperăm că şi motivează la discuţie de ce o fac (dacă va fi cazul), până acum s-a motivat. -Mihai | D 3 februarie 2006 00:07 (EET)[răspunde]

Propunerile lui Evosphere[modificare sursă]

Ai dreptate în multe privinţe. Adminstratorii răspund unei necesităţi. Ei impun respectarea regulilor şi stilului, intervin şi rezolvă disputele, şi astfel ajută la creşterea calităţii articolelor. Nu este o poziţie onorifică şi te asigur din proprie experienţă că nu este nicidecum dezirabilă, deci ai zis bine ce-ai zis.

Referitor concret la propunerile tale am cîteva comentarii:

1. Număr maxim de candidaturi. Ai căzut în capcana mitului pe care chiar tu l-ai criticat. Nu e nevoie să limităm numărul de administratori. Toţi utilizatorii care au dovedit prin fapte că au intenţii bune cu privire la proiect şi că se pricep să-şi pună intenţiile în practică pot fi administratori. Am mai spus-o şi cu alte ocazii: la începutul Wikipediei toată lumea avea drepturile pe care le au azi administratorii. Numai după ce unii au început să-şi facă de cap s-a trecut la limitarea permisiunilor. Deci nu există "păstori" şi "oi", există oameni în care comunitatea are încredere şi cei pe care încă nu-i cunoaştem plus cei în care n-avem încredere.

2. Barem de activitate pentru administratori. La ce bun? Ai încredere într-un administrator că ajută Wikipedia aşa cum trebuie? Atunci îl laşi să investească în proiect atîta timp cît îşi permite, că doar toţi lucrăm aici voluntar. Dacă se ajunge la concluzia că acţiunile unui administrator vin împotriva proiectului există procedura de desysop prin care i se retrag permisiunile.

3. Crearea unei funcţii onorifice. Şi cu diploma de onoare ce-o să facă? Nu cred că pentru asta vine lumea să contribuie. Iar pagina noastră numită Wikipedia:Sfatul Bătrânilor are alt rol: acolo se iau decizii în probleme care privesc Wikipedia în general sau un număr relativ mare de articole.

4. Premii şi insigne. Orice utilizator care vrea să felicite un alt utilizator pentru contribuţii semnificative o poate face pe cont propriu. Eşti liber să creezi premii, insigne, diplome şi să le oferi cui crezi că le merită. Există apoi şi statutul de "articol fructuos". Atenţie, acesta nu e un premiu pentru un om, ci pentru un articol, se încurajează deci şi munca în echipă. — AdiJapan  4 februarie 2006 19:03 (EET)[răspunde]

Răspuns: în mare măsura ai dreptate dar totuşi cred că grupul administratorilor trebuie să fie un grup dinamic căci nu degeaba au o funcţie executivă...iar, în privinţa unora dintre administratori care nu şi-au mai arăta "faţa" pe wikipedia de ceva timp cred că ar trebui făcut ceva...nu un desysop ci un fel de "retirement". Oricum lărgirea dreptului de vot trebuie tratată cu multă precauţie căci s-ar putea să aducă oameni nepregătiţi în poziţii de putere, (din punctul meu de vedere, la momentul actual, singurul utilizator pregătit pentru acest statut este Orioane) căci, până la urma nu e vorba doar de intenţii bune ci şi de resposabilitate şi imparţialitate.
Evospherediscuţie 4 februarie 2006 19:49 (EET)[răspunde]

Cînd spun intenţii bune şi priceperea de a le realiza exact la asta mă refer, dorinţa şi capacitatea de a face ceva bun pentru Wikipedia (şi de a nu face ceva rău), iar aici intră bineînţeles responsabilitatea şi imparţialitatea de care vorbeşti.

Nu înţeleg ce ar însemna un retirement. Oricum, propunerea mea era să mărim numărul de administratori, aşa încît dacă o parte dintre ei sînt absenţi proiectul să nu sufere. Bineînţeles, asta atunci cînd utilizatorii activi vor fi remarcaţi şi propuşi ca administratori. Un număr sporit de administratori mai are şi avantajul că la alegerile unde se admite numai participarea lor voturile nu vor fi prea puţine.

În legătură cu Orioane mi-ai luat, ca să zic aşa, vorba din gură. Aveam de gînd să-l propun pentru statutul de administrator de îndată ce se termină referendumul, ca să ştim după ce regulă votăm. — AdiJapan  4 februarie 2006 20:30 (EET)[răspunde]

Hmmm... cred că va fi o bătălie cu cine să îl propună pe Orioane pentru administratoriat după ce se încheie referendumul :-) --Mihai | D 4 februarie 2006 22:04 (EET)[răspunde]

Comentarii voturi[modificare sursă]

Gutza 2 februarie 2006 16:19 (EET) -- sper din toată inima să se dovedească în timp că greşesc -- sincer![răspunde]

-  --Vasile 5 februarie 2006 02:56 (EET) -- nu sunt convins ca ro:wikipedia a crescut destul si ar fi suficient de matura.[răspunde]

Abţinere[modificare sursă]

  1. Violetta 7 februarie 2006, 9:30 (GMT)

Motivul: Cu putine exceptii: Laurap, AnaZ (ladies first!), Wars, AdiJapan (uneori insa prea le stie pe toate), Romihaitza, MobyDick (ar putea sa mai iasa din turnul de fildes), Vlad (uneori isi pierde cumpatul si deraiaza), Arado si inca vreo doi-trei, in rest predomina diletantismul, amorul propriu nejustificat, lipsa de buna crestere, agresivitatea pana la paranoia violenta (Waelsch), fara a mai vorbi de vulgaritatea proprie vandalilor. Peste toate troneaza, nemuritor si rece, Marele Mogul (ghici, ghicitoarea mea!). Pentru ceea ce va urma, din motive de protectie, ma duc sa-mi cumpar o casca de motociclist. Ciao!