Discuție:Sistem parlamentar
Parlamentarii "independenţi"[modificare sursă]
Mă frământă de mult problema parlamentarilor aşa-zişi "independenţi".
Conform legii electorale, un independent se poate prezenta la alegeri numai dacă în prealabil a strâns un anumit număr de semnături. În rest, la alegeri se prezintă partide, fiecare cu un anumit program, prezentat şi dezbătut în cursul campaniei electorale.
Electoratul poate astfel cunoaşte şi compara programele (ofertele) tuturor partidelor şi în ziua votului poate opta pentru acel program care îi satisface cel mai bine interesele. În final, se aleg programe, nu persoane. Deci, parlamentarii de pe listă sunt numiţi (de cei care i-au trecut pe listă) şi nu aleşi. Singurii aleşi sunt independenţii (adevăraţi).
În funcţie de numărul celor care votează un anumit program (şi, prin urmare, partidul care l-a prezentat) acel partid va avea mai mulţi parlamentari care să voteze în favoarea acelor legi care duc la punerea în practică a programului. Practic, parlamentarii sunt braţele partidului (care devine astfel un fel de caracatiţă cu multe braţe) care votează ceea ce le cere partidul. Fiecare parlamentar în parte, practic, nu există ca entitate. Partidul are un număr de reprezentanţi în parlament. Aceştia nu vin (sau nu ar trebui să vină) cu ideile lor de acasă, ci aplică programul partidului.
Teoretic, până la viitoarele alegeri, numărul de parlamentari ai fiecărui partid trebuie să rămână neschimbat, deoarece numai electoratul este îndreptăţit să-l modifice, prin intermediul votului său. Dacă moare un parlamentar, partidul îl înlocuieşte cu un alt membru de partid (aşa cum un şofer montează o roată de rezervă în locul celei care a făcut pană). La fel, dacă parlamentarul pleacă definitiv din ţară. Dacă îşi dă demisia din partid (sau este exclus din acesta), respectivul este ca şi "mort" pentru partid.
Aici apare ciudăţenia (a se citi ilegalitatea) încetăţenită la noi: "morţii" (demisionarii din partid), în loc să-şi predea biroul de parlamentar şi să plece acasă la ei, renunţând la politică, sau să se înscrie în alt partid (care, eventual i-ar putea trece pe listele electorale pentru viitoarele alegeri), se declară "independenţi" şi continuă să rămâmă parlamentari. Cu ce drept ? Nici un vot popular nu a schimbat numărul de reprezentanţi în parlament ai partidului respectiv. "Independenţii" nu pot prezenta, spre justificare, vreo listă cu numărul legal de semnături ale persoanelor care i-ar fi dorit ca reprezentanţi ai lor în parlament. În mod normal, demisia sau excluderea din partid ar trebui să însemne, automat, părăsirea parlamentului. Rămânerea în parlament reprezintă un furt de locuri legal atribuite de electorat acelui partid.
Admitem că partidul şi-a dat în petec, şi-a schimbat din mers orientarea, a abandonat programul electoral, a intrat în alianţă cu un alt partid al cărui program este incompatibil cu linia politică iniţială a partidului etc. Demnitatea, onoarea, convingerile îl îndeamnă pe câte un parlamentar să demisioneze din partid. Aceeaşi demnitate şi onoare ar trebui să-i interzică să păstreze (fure) un loc la care nu mai este îndreptăţit. Este ca şi cum ai fi fost găzduit de un prieten în casa lui, iar după ce te-ai certat cu el, şi ai plecat trântind uşa, i-ai fi luat şi plapuma de pe pat, pentru că te simţeai bine sub ea.
În multe ţări, parlamentarii nu sunt retribuiţi de către parlament. Cred că ar fi normal să se aplice şi la noi această regulă. Atâta timp cât parlamentarii lucrează pentru un anumit partid, pentru a-i pune în practică programul, ar fi firesc ca acesta să i recompenseze pentru munca prestată, din fondurile sale.
Mai normal ar fi ca parlamentarii să trăiască din veniturile aduse de propriile afaceri, iar activitatea parlamentară să fie desfăşurată doar din devotament pentru o cauză sau o idee (binele Ţării, emanciparea unei categorii sau clase sociale, ecologizarea naturii şi a relaţiior interumane, ridicarea nivelului de trai etc). Faptul că sunt capabili să-şi gestioneze cu succes propriile afaceri ar putea fi şi un indiciu că ar putea avea acelaşi succes şi cu problemele ţării.
Cum este posibil, pe de altă parte, ca parlamentarii să voteze legi care se referă la ei înşişi (retribuţii, sporuri, indemnizaţii de şedinţă, ...)? Un judecător nu poate judeca persoane cu care se află într-un anumit grad de rudenie, pentru că, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, se consideră că nu ar putea, fie şi fără să vrea, să judece complet imparţial. Este obligat să se autorecuze, dacă are cunoştinţă de un astfel de grad de rudenie, chiar dacă până în acel moment nu a cunoscut respectiva persoană. La parlamentari nu se pune niciodată problema conflictului de interese?
De atâtea ori s-a văzut la televizor cum unii parlamentari votează pentru alţii, absenţi din sală. Automat Ministerul Public ar fi trebuit să se sesizeze şi să-i trimită în judecată pentru fraudă, substituire de persoană etc. Iar legile votate astfel ar trebui anulate. Revotarea legilor, datorată lipsei de cvorum, costă o mulţime de bani (îndemnizaţie de şedinţă, hotel, transport auto, lumină în sală etc.) Toate sumele acestea ar trebui imputate celor care au lipsit de la şedinţă, făcând să nu se poată realiza cvorumul. Ce reprezintă de fapt lipsa de cvorum? O incapacitate a partidului de a-şi struni oamenii trimişi în Parlament să îl reprezinte. Absenţii sunt năpârca încălzită la sân care muşcă binefăcătorul. Partidului ar trebui să i se dea, prin legea electorală, dreptul de a-i exclude pe recalcitranţii din Parlament şi de a-i înlocui cu oameni serioşi, puşi pe treabă. Pentru trei absenţe nemotivate, Codul Muncii permite concedierea puturosului. Parlamentarii afirmă că lor nu li se poate aplica Codul Muncii, deoarece nu au contract de muncă. Ei sunt „aleşi”. Mai clar, prostimea (numită cu un termen eufemitsic „electoratul partidului”) are doar dereptul de vot, spre a nominaliza „aleşii”, dar nu are nici un drept de a verifica (şi sancţiona) [in]activitatea „aleşilor”. În schimb, când este vorba de pensii, vor să fie consideraţi salariaţi, cu condiţii speciale de pensionare.
S-a pus în ultima vreme problema să se legifeze folosirea cartelei unui parlamentar de către altul, pentru a vota. Împingând la extremă situaţia, s-ar putea ca un singur parlamentar să fie prezent, cu cartelele tuturor colegilor săi. Atunci, de ce să mai fie plătiţi atâţia parlamentari? După alegeri se ştie câte locuri are fiecare partid, se emit atâtea cartele, care se dau unui cetăţean ales democratic de partid, acesta va fi plătit cu salariu de parlamentar şi va vota cu toate cartelele pe care le are în primire. Pare o aiureală, dar din păcate mulţi tind cu seriozitate spre aşa ceva.