Discuție:Richard J. Terrile

Articolul Richard J. Terrile trebuie să respecte îndrumările referitoare la biografiile personalităților în viață. Afirmațiile problematice și cele negative, în special cele calomnioase, introduse fără bibliografie sau cu o bibliografie insuficientă trebuie înlăturate pe loc. Regula celor trei reveniri nu se aplică în astfel de înlăturări de text. Inserarea repetată a unor astfel de afirmații se va raporta la pagina de reclamații.

Ipoteza simulării

Richard J. Terrile: Un experiment din 1928 în care un fascicul de electroni este difuzat printr-o bucată de grafit. Electronii par a trece prin grafit și formează o pată difuză. Dacă focalizăm fasciculul pe grafit sesizăm o structură interesantă. Experimentul constă într-un tun ce bombardează cu electroni atomii de grafit și un ecran colector care înregistrează cum ricoșează din aceștia. În lumea subatomică, ricoșeurile electronilor nu sunt întâmplătoare. Structura de pe ecran reflectă un șablon de atomi. Fiecare electron se pare că sesizează unde se află fiecare atom din bucata de grafit, chiar dacă ținta este mult mai mare. Este ca și cum electronii nu ar fi puncte, ci împrăștiați. Electronii știu cumva unde sunt toți atomii și formează structura de difracție. Experimentul arată ceva extraordinar, că este această materie, care, chiar dacă se comportă, când o privești, când o măsori, ca particule individuale, când nu o măsori, metria este difuză. Se împrăștie. Nu are o formă finită în univers. Aceste reguli de bază ale mecanicii cuantice se aplică tuturor particulelor subatomice. Când le privim, sunt doar puncte. Când ne uităm în altă parte, își pierd forma fizică.

O abordare diferită ar fi, cât de paralelă este conduita aceasta cu ceea ce văd în Playstation 3 când mă joc Într-un Playstation 3, un exemplu este Simcity. Este un oraș enorm. Pot naviga prin fiecare părticică a sa deoarece Playstationul, jocul video, îmi oferă cadrul de care am nevoie când mă uit acolo. Când mă uit în altă parte, creez acel cadru. În mod ciudat, în același fel se comportă și universul nostru în realitate. Universul îți dă ceea ce privești atunci când privești acel lucru. Când nu îl privești, nu este obligatoriu acolo. Lumea noastră este pixelată și își asumă formă definită numai când o privești, în același fel în care se comportă simulările pe calculator.

Note

--Dogaru Florin (discuție) 22 august 2010 17:32 (EEST)