Discuție:Pietriceaua, Prahova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

'MONOGRAFIA SATULUI PIETRICEAUA, JUDEȚUL PRAHOVA, Florin Șinca, RCR Print, 2004. CAPITOLUL 1 - PLAIURILE NOASTRE

1.1 PE AICI HĂLĂDUIESC PIETRICENII

``Pietriceaua e un sat

Pe un munte cocoțat;

Parcă cineva-ntr-o doară

A luat casele în poală

Și le-a aruncat așa

Și pe deal și pe vâlcea…’’

Se povestește că, după ce Dumnezeu și Sf. Petre au împărțit pământul tuturor semințiilor, strămoșii noștri au ajuns ceva mai târziu, așa încât nu mai rămăsese nici un petec neocupat și după ce s-a tot gândit, Dumnezeu a spus: ,,Știi ce aș zice eu, Petre? Hai să le dăm românilor țara aceea pe care o oprisem pentru noi’’.

Dacă deschizi un atlas cu harta Europei, fără să vrei privirea îți este atrasă de felul în care este așezată România, cu coordonatele ei geografice majore: Carpații și Dunărea. ,,Pământul românesc are o configurație pe cât de simetrică pe atât de variată, strânsă într-un tot, cu o neîntrecută armonie’’ – spunea academicianul Ion Simionescu, o personalitate care a cunoscut și satul noastru și care găsea apa-simbol a pietricenilor ,,vâltoare de apă rostogolită din bolovan în bolovan, unindu-se cu apa Doftanei, taie un pinten de deal’’’’ .

Există în lume munți și dealuri, șesuri și vâlcele, văi și pâraie, dar armonizarea tuturor acestora în spațiul nostru este o particularitate care și-a pus pecetea pe personalitatea națională, ca și cea individuală a oamenilor acestor locuri. ,,Influența factorului geografic asupra evoluției comunităților umane a fost evaluată diferit de specialiști, dar toți sunt de acord că ea nu poate fi ignorată’’ – considera la rândul său istoricul Florin Constantiniu .

Zona așezărilor noastre nu putea face excepție. Brebu și Podul Cheii, așezări vechi cu nume neaoș românesc, două paradisuri înconjurate de o coroană de dealuri și având spre miazănoapte pavăza unor munți de o frumusețe magnetică. Penelul lui Ștefan Luchian a făcut celebre în toată lumea aceste meleaguri. Tot aici au creat, pentru perioade mai scurte ori mai îndelungate, Nicolae Grigorescu și Sava Henția. Pietriceaua, sat de munte cu nume frumos ca și frumusețea sufletului celor ce-l stăpânesc din moși-strămoși, cu ciobani bătrâni, adevărați aristocrați ai munților, ce știu bine seama la stâni, cu case răzlețe și abia zărite printre frunziș de arbori, aruncate parcă de o mână nevăzută pe dealuri și munți, cu livezi și grădini aninate pe pante repezi, cu fânețe și pășuni, ce sunt legate de un mănunchi de poteci și drumeaguri de căruțe. Cu toate și-au pus amprenta asupra sufletului acestor munteni: asprii, drepți și harnici.

Din Vârful Nemernicului, până sub Piscul Barbeșului (1012 m) - zona cea mai înaltă a satului Pietriceaua, unde se învecinează cu frumoasa comună Valea Doftanei - iar de aici către est peste Gâlmele Pietricelei - lăsând spre răsărit bătrânele așezări Lutu Roșu și Bertea - și urmărind cu privirea până spre Valea Cărpinoasei, satul Aluniș, Plaiul Goților și tot spânzurând spre Plaiul Meliceștilor, Telega cea renumită prin ocnele de sare, și Brebu – unde, la 1650 își dură Vodă Matei Basarab măreața cetate - se desfășoară ca un vast amfiteatru, întors cu fața către miazăzi, spațiul satului Pietriceaua, așezare care, administrativ vorbind, este inclusă în frumoasa comună Brebu, alături de satele Brebu Megieșesc, Brebu Mânăstirii și Podul Cheii.

Având Lupa aidoma unei coloane vertebrale și fiind situat la o distanță cuprinsă între 6 și 10 km de centrul comunei și la peste 20 km nord-est de municipiul Câmpina, am putea asemăna vatra satului Pietriceaua cu o bogată coroană a unui uriaș arbore, având Plaiul Pietricelei în loc de tulpină, drumurile, ulițele și potecile care îl străbat, ținând loc de crengi și crenguțe, cu rădăcina spre Măluroasa și vârful spre Barbeș. Situată în vecinătatea munților Grohotiș, între comunele Valea Doftanei și Bertea și considerând o axă imaginară de la sud la nord, localitatea Pietriceaua constituie ultimul teritoriu locuit din vecinătatea versanților sudici ai Carpaților Orientali, de aici, prin trecerea culmilor montane, putându-se ajunge în frumoasa Țară a Bârsei.

Dacă ar fi să ajungem la Pietriceaua din centrul Câmpinei, am apuca pe Calea Doftanei și după ce lăsăm pe dreapta Colegiul Național ,,Nicolae Grigorescu’’, pe vremuri Dimitrie Barbu Știrbei, iar pe stânga răscrucea care duce spre Voila, Lunca Mare, Șotrile, Secăria, Teșila, Trăisteni și către barajul de la Paltinul, șerpuim tot coborând spre Telega. Traversăm drumul de fier – astăzi dezafectat - ce leagă Poiana Câmpina de fosta fabrică de cherestea, construit în anii 1950 și trecem Doftana pe un vechi pod șubrezit, din beton-armat, paralel cu cel feroviar, sprijinit pe trainici stâlpi de piatră, ce a rezistat marilor viituri din vara și toamna anului 2005, folosit odinioară pentru transporturile de la salina doftăneană și suntem deja pe drumul pe care va fi venit aici domnitorul Cuza, regele Carol I și atâtea luminate minți. În dreptul fostei gări Doftana – unde ne găsim deja pe pământul frumoasei așezări Telega, trecută mare ocnă a Țării Românești, amintită, la fel ca și Brebu, printre stațiunile climaterice ale României - calea se bifurcă: înainte, se ajunge spre centrul comunei și cunoscutele băi de sare, spre fosta închisoare Doftana și satul Melicești. Peste frumoase văi, tot pe acest vechi drum vei afla Buștenarii, considerat ,,leagănul industriei petroliere românești’’ de la începutul secolului abia apus, în vremea când la Câmpina și Ploiești se stabileau sucursalele marilor trusturi petroliere ale lumii, loc de unde s-a extras țiței cât nu se poate socoti și unde au izbucnit marile erupții, ce zguduiau pământul și vlăguiau zăcămintele în câteva săptămâni.

Noi ne vom continua drumul spre Brebu, apucând la stânga. După ce mergem aproape paralel și în contra cursului Doftanei, trecem podul de peste Lupa. Drumul Telega-Brebu s-a deschis abia pe la 1900, urmând aproximativ trecutul hotar ce despărțea pe foștii moșneni de proprietățile mânăstirii. Știm că, pe la 1906 era încă nefinalizat. Ajungem imediat, la poalele unui deal pe care un sătean și-a întocmit frumoasă livadă de pruni, și unde descoperim monumentul marilor patroni spirituali ai comunei, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, păzind parcă de relele zilelor noastre așezarea brebenilor. Iată și Coasta Brebului, iar spre răsărit un țurțudău, împădurit spre vârf, cu grădini la poalelele ce se coboară până spre firul Lupei, cu pereți de stâncă galbenă – Vârful Rotunda. Bătrânii spun că drumul acesta deopotrivă greu și frumos, ce urcă în serpentine, nu era în vechime, legătura cu Câmpina făcându-se pe drumeagurile existente mai spre apus de aici. O ultimă cotitură și suntem pe ceea ce savantul Nicolae Iorga nume ,,marele sat de munte al Brebului’’

Acum, dacă ar fi să-i dau un sfat călătorului care nu a călcat pe aceste locuri, aș fi de părere că ele trebuiesc descoperite cu pasul, fără reclame zgomotoase, fără pliante și fără indicații. Să știe drumețul străin, că de pe o posibilă hartă a spiritualității românești, Brebu, Pietriceaua și Podul Cheii nu pot lipsi, că va descoperi legende cu Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân și Matei Basarab, că pe aceste locuri a găsit tainic adăpost Doamna Elena, soția lui Vodă Matei , că au trecut mulți voievozi ai țării, și oameni de seamă, amintiți sau neștiuți, precum generalul doctor Carol Davila și soția sa Anica, savantul Nicolae Iorga, scriitorul Alexandru Vlahuță, pictorii Ștefan Luchian, Sava Henția și Nicolae Grigorescu, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon, regele Carol I, academicienii Ion Al. Bassarabescu, Ion Simionescu și Dan Berindei, istoricii Ștefan Andreescu și Constantin Bușe, arhitecții George Mandrea, N. Ghika-Budești și Grigore Ionescu, istoricul și criticul de artă Vasile Drăguț ș.a.

Dar oare, câți nu vor fi fost pe aici, iar trecerea lor nu a fost însemnată în nici o pagină!… De-am fi avut o carte de onoare și tot nu i-ar fi cuprins.

De la Capul Câmpului – cum îi spun localnicii – după ce mai contemplăm o dată Valea Doftanei, o apucăm tot spre miazănoapte. Prin fața ochilor ne trec case mai mari sau mai mici, mare parte făcute cu un bun gust specific țărănesc, casele chiaburilor brebeni. Sunt case bătrâne, acareturi bine întocmite, cu livezi și holde lucrate cu sârg, alături de care, în ultimii ani s-au durat case de vacanță ale unora cu grea pungă, veniți din alte părți. Brebenii i-au primit și pe ei cu dragă inimă, chiar dacă unii au sticat pe ici pe colo buna întocmire a satului. Cu vilele astea s-a câștigat în fală prostească, dar farmecul, specificul și trăinicia străvechiului sat cui sunt date? Vorba părintelui Nicanor Lemne din Siliștea Snagovului:

,,Vai de omul care are

Suflet mic, în casă mare;

Fericit cel ce ridică

Suflet mare-n casă mică!’’


Suflet mic în casă mare întâlnim la tot mai mulți români. Dar să lăsăm acum această amărăciune care ne tot încearcă, pentru că și satele au ajuns sub vremurile de mari rătăciri pe care le trăim. Iată-ne sosiți aproape de inima așezării și vedem de-a binelea mânăstirea cu înaltul turn, pe care de la Piscani abia o zăreai. Și acum, la aproape patru veacuri de la ctitorirea de către Vodă Matei (1650), mai este încă cel mai înalt edificiu brebean .

Ne îndepărtăm de cetatea lui Matei Basarab, iar din centrul Brebului căile principale se despart: spre apus ajungi la Podul Cheii, iar spre miazănoapte, după aproape un ceas de mers voinicește, la Pietriceaua. Pe drumul principal ori pe străduțe, dai de capătul de nord-est al platoului brebean, în zona ce se cheamă Runcu, de unde șoseaua nu mai e asfaltată, ci pietruită.

Noi ne continuăm călătoria tot șerpuind și urcând spre Pietriceaua, pe drumeagul cu grohotiș, străjuit de tufe de gherghini, cătină și măceș, pietruit abia prin 1967. Traseul lui s-a stabilit în primii ani ai trecutului veac, deși grecul C. Dimopol, arendașul moșiilor Eforiei se opunea vehement, fapt ce a atras protestul pietricenilor și a necesitat intervenția eforilor. Știm că în 1906, sătenii din Pietriceaua aveau obligația de a executa un număr de cinci zile de muncă ,,cu brațele’’ sau cu căruțele la acest drum . Calea ce traversează podurile de peste afluenții Lupei ocolește maidane și urcă pieptiș după tufe de alun și cătină, pe dealuri acoperite cu tei, stejari și paltini. Zărim salcâmi izolați, livezi de pruni despuiați în toamnă de urși. Este Valea Lupului. Mai spre amonte sunt fânețele și livezile de pruni ale brebenilor și pietricenilor, Vâlceaua Roșie și Valea Sandului, ambele avându-și obârșia în Vârful lui Găină, ce-și are denumirea de la un bătrân Găină, care negreșit a existat, ori de la găinușele sălbatice văzute de săteni cu mulți ani în urmă. Cine mai știe?

De aici, pe bătrânul Plai al Oilor spre Barbeș, se poate ajunge în Vârful Ghilăului. Drumul de căruțe și numeroasele poteci brăzdează ținutul rășinoaselor, plantație din perioada interbelică ce i-a luat locul fostei păduri seculare de stejar. Încă se mai zăresc ici-colo exemplare din frumosul arbore, în amestec cu alte foioase, mărturie a falnicei păduri defrișate. La răsărit de Valea Sandului e Muchia Cosmineanului, care tăind în curmeziș șoseaua Pietriceaua – Brebu, sfârșește într-un țurțudău stâncos și ascuțit, înalt de vreo câțiva zeci de metri, îmbrăcat doar spre miazănoapte cu tufe de alun și cătină: Râpa lui Vlad.

Privirea trece peste livezile de la Odaia Cosmineanului și a Căprăreștilor, Muchia Ulmilor, iar peste ea, pitoreasca Vale a Sucilor, situată spre miazăzi, la marginea satului Pietriceaua, ce se desparte prin Muchia lui Plăvan, care pornește din Vârful Ghilăului, având un parcurs descendent, până spre firul Lupei. Este tărâmul coniferelor și fagului. De aici, zărești deja cele câteva gospodării de la marginea apuseană a pădurii Măluroasa. Case cocoțate pe maluri, unde omul a găsit o palmă de pământ mai drept. Adevărate cuiburi de șoimi.

Un ultim abrupt urcuș, în locul botezat ,,La Fag’’, pentru că e străjuit de un fag secular, având în dreapta limita de vest a pădurii de conifere Măluroasa și o inscripție te anunță: Pietriceaua. Să amintim că Pietriceaua era unul din locurile de excursie ale Anei (Anichi) Davila, viță boierească din neamul Goleștilor, soția medicului general Carol Davila, care venea pe aici cu elevele orfelinatului ,,Elena Doamna’’ de la Brebu. Referindu-se la o astfel de călătorie făcută în vara anului 1873, fiica sa Elena, căsătorită cu generalul Perticari, avea să vorbească de satul nostru ca fiind ,,un deal cu pajiște frumoasă’’ .

De pe Plaiul Pietricelei, în locul unde drumul se bifurcă spre răsărit – adică pe vechiul Drum al Sării, spre Vărbilău, Slănic, Vălenii de Munte, Teișani, Cheia, Breșov - se zărește așezarea strâmbenarilor, astăzi comuna Aluniș. Aici străjuiesc mai mereu măgurile, și uneori când arunci o privire peste sat îți pare că o mână nevăzută a aprins focuri mocnite pe toată valea, din această pricină localnicii fiind denumiți ,,afumații’’. Pietriceaua e sat plăieșesc, împrăștiat de la poalele Barbeșului, cu oameni puțini dar slobozi din vechime. Îndreptându-te tot spre munte, vei urma bătrânul Plai al Pietricelei, cel mai vechi drum al satului și cale de coborâre nu o să mai întâlnești decât o mică porțiune de abia câțiva pași, cu un pâlc de fagi, pe care sătenii au denumit-o ,,La Spoială’’. Urmează o coastă iute, căreia i s-a zis ,,La Popa’’, aici fiind înfiptă pe o palmă de pământ Casa parohială, pitorească zidire a pietricenilor, apoi clădirea mare a căminului sătesc și a anexelor sale și minunea de biserică, cuprinsă pe trei părți de micuțul cimitir al satului.

Este locul unde-și doarme somnul de veci unul dintre cei mai apreciați dascăli ai satului, Constantin I. Oprescu (1875-1943, cunoscut și sub numele de ,,Domn’ Costică’’, de care băbuțele și moșnegii satului își amintesc cu siguranță) și soția sa, Maria (1880-1950).

Au trecut anii… Și cu ei s-au petrecut și oamenii de onoare ai satului, cei care s-au ridicat deasupra codașilor și trufașilor, lașilor și necinstiților, a vitregiilor vremurilor de demult. Personalitatea lor ne copleșește și acum iar dâra de lumină lăsată de ei ne va fi călăuză de-a pururi. Cine poate sta neplecat când gândește la Ion Tăbăraș, cel ce s-a luptat pentru drepturile obștii, iar nu ale sale ? Cine poate rămâne rece la amintirea generațiilor luptătoare în cele două războaie mondiale, pentru ca țara așezată ,,în calea tuturor răotăților’’, ce trebuia cu tot dinadinsul sfâșiată de mai-marii lumii, să dăinuie? Așa cum vom vedea, și din acest sat multe vieți s-au jertfit pe altarul patriei. Facem câțiva pași printre mormintele frumos rânduite și împodobite cu straturi de flori. Pe stâlpii așezați la căpătâi abia mai deslușim: Toma Mușat, ,,mort în războiul din 1919’’, Ion Gr. Stroe, mort în 1916-1917 pe front, Vasile Băltăceanu, născut în 1898, mort în 1916, (la abia 18 ani!), Ioan Covrig, ,,mort în lupta din 1944’’, Spiridon Mușat, născut în 1912 și mort pe front în 1941, Nicolae Băltăceanu (1895-1916), Mihai Stroe, căzut în 1916, Gheorghe Dumitru Șinca și Stoica Șinca, morți pe front, Ion Dedu, mort pe front, Toma C. Gheorghe, căzut pentru patrie în 1943 … Dragostea pentru pământul moștenit, respectul și mila pentru cei jertfiți nimeni nu ni le va putea șterge. Niciodată ! Pentru toți un creștinește ,,Să le fie țărâna ușoară!’’

1.2 TOPONIMIE

În general, afirma Iorgu Iordan, ,,toponimia poate fi socotită drept istoria nescrisă a unui popor, o adevărată arhivă, unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări și fapte mai mult sau mai puțin vechi sau importante, care s-au petrecut de-a lungul timpurilor și au impresionat sufletul popular’’ .

Conform cercetărilor întreprinse, Pietriceaua, această comunitate de oameni simpli și harnici, veche și totuși mereu tânără, își trage denumirea de la muntele și Plaiul Pietricelei, dar ar putea avea ca proveniență și substantivul ,,piatră’’, de la care, prin diminutivare a devenit Pietricea-Pietriceaua. Forma diminutivală a unui cuvânt servește ca mijloc de diferențiere, pentru a se înlătura eventualele confuzii, iar ,,piatră’’ a dat Pietriceaua .

În lucrarea sa, ,,Toponimie românească’’, după ce face mențiunea satului nostru, lingvistul mai sus citat aprecia că tema denumirilor Pietriceaua, Petrani, Petreni, Petreanul, nu poate fi ,,Petru’’, existând ,,toponimice care evocă natura terenului aparținând localității respective sau aflat în apropierea ei’’ . Este părerea pe care o susținem și noi. Denumirea satului Pietriceaua nu poate proveni de la un strămoș, Petre, ci de la substantivul ,,piatră’’. Dealtfel, în zonă nordică a satului se găsesc numeroase grohotișuri, care au dat și denumirea grupei de munți dinspre miazănoapte – Grohotiș .

O hartă care ne oferă informații despre satul nostru este cea rusă din 1835 . Pe baza acestei hărți, descriind hotarul dintre județele Prahova și Săcuieni, reputatul istoric Constantin C. Giurescu constata: De la Bucov hotarul urmează o linie sinuoasă în direcția generală nord-nord-est ,,până la fruntaria țării, în munți, la sud-vest de mănăstirea Cheia, lăsând în Săcuieni satele Vâlcănești, Trestioara, Cozmina de Jos, Cozmina de Sus, Pietroasa (Barbiș), Bertea și schitul Izvoranu, iar în Prahova satele Buștenari (Pădureți), Milăcești, Teșila și Treisteni’’ .

Harta ne arată o mare densitate de sate și o populație mai densă în zona dealurilor și a depresiunilor intra și subcarpatice. Județul Prahova avea 212 așezări, din care 148 reprezentau sate și cătune. ,,Pierdute în mijlocul codrilor care le înconjoară din toate părțile’’, satele din depresiunile intracarpatice și de pe cursul superior al apelor sunt catalogate în trei categorii: cu peste 20 de curți sau familii, cu 5 până la 20 de curți, sau cu una până la 5 curți. Avem în județul Prahova: Brebu (213), Buștenari sau Pădureți (59), Cornu de sus (105), Cornu de Jos (75), Bănești (71), Lunca Mare (31), Peatra (5-20), Secăriea (48), Telega (555), Teșilă (76), Tristeni (24), Strâmbeni (23) etc. În județul Săcuieni existau: Bertea (155), Alunișu (44),Strămbeni Boerești (143), Strămbeni Megiași (65), Petriceli (5-20), Petricica (5-20), Pietroasa (Barbiș) ș.a.

O sursă documentară este și harta ridicată în 1861 de ,,Corpul de Geniu Geografic Austriac’’, unde, cu toate erorile cuprinse, ,,Harta Țerri Romănesci’’ include Pietriceaua în județul Prahova. Granița cu Ardealul este prezentată urmând o linie șerpuitoare de la cursul Prahovei, Schitul Predeal, vârful Mușița, vârful Grohotișul, masivul Ciucaș ș.a.m.d. Pentru zona satului nostru, harta menționează și denumiri cum ar fi:

  • sate: Pitricioia (Pietriceaua), Brebu, Padutia (Podul Cheii), Teșila, Traisteni, Secaria, Bertea, Milăcesci, Buscenari, Telega, Sotrile, Strîmbeni, Chimpina, Ocna (lângă Telega);
  • vârfuri: Barbas, Petru, Nemednecu, Paltinetu, Radila, Negrasului, Moasa, Greica Mare;
  • cursuri de apă: Doftana, Prahova, Vărbilea;

De asemenea, sunt prezentate toponime ca: La Stîlp, Odaia de Bertea, Odaia de la Teșila; ,,drumuri între sate’’: Chimpina-Brebu-Padutia; ,,poteci’’: Milăcesci – Pitricioia (pe la nord de Măluroasa – care nu este menționată – și până în vârful Barbas); Milăcesci – Bertea; Padutia – vârful Barbas.

Un alt izvor documentar este ,,Carta Militară a Românii’’, întocmită la Depositul de Resbel, în 1875 (ministru de război generalul Ioan Emanoil Florescu). În cuprinsul ei sunt menționate comunele: Brebu (incluzând și satul Pietriceaua), Teșila, Șotrile, Strâmbeni, Telega etc. Câmpina figurează ca ,,reședință de sub-prefectură’’, iar la Predeal, Bratocea, Filipești și Ploiești sunt specificate cantonarea unor companii de dorobanți.

În Marele dicționar geografic al României, autorii amintesc în zona satului nostru ca toponime muntele Nemernicul, vârfurile Rotunda, Plopișul și Găina, râpe – Gâlma Râsii și Râpa Corbului, văile Purcarului, Grecilor, Bordeiului, Rea, Turca și Căprarilor.

Publicată în al XXXVIII-lea an de la urcarea pe tron a lui Carol I (1904), Harta topografică a județului Prahova cuprinde datele reieșite din ridicările topografice executate în intervalul 1895-1899. În cuprinsul ei găsim toponime precum: Petriceaua (921 m), Brebul cu satul Podiacul, Podul Cheei, Plaiul Barbeșu (894 m), Plaiul Oilor, Valea Rea, Valea Grecilor, Valea Râsei, munții Nemernicul și Păltinetul (1321 m), pârâul Lupa etc. Din punct de vedere al delimitării administrative, plaiul Prahovei urma cursul râului omonim, începând din dreptul Predealului și până la Bănești, apoi spre răsărit includea Urleta, Telega, Buștenari și Măluroasa. De aici urma o direcție nordică, pe hotarul dintre Pietriceaua și Bertea, fără a include Păltinetul, apoi pe traseul vârfurilor Moașa, Grohotișul, Bobu Mare, urmând linia munților, până la Predeal.

Aferentă monografiei sale, harta lui Stoica Teodorescu din 1926 menționează și localitățile Lunca Mare (618 m), Podul Cheii, ,,Brebul’’ și Pietriceaua, acest ultim sat fiind menționat la 738 m altitudine, în mod eronat. Pe o hartă a județului Prahova din 1931 sunt de asemenea marcate ca aparținând de Plasa Câmpina, ,,comuna rurală’’ Brebu și satele Podu Cheii, Pietriceaua și Strâmbenii.

Facem în continuare prezentarea câtorva toponime:

  • ,,Baltac’’ (Băltac) – conform tradiției locale, denumirea nu provine de la baltac – baltag, topor de luptă cu unul sau două tăișuri și coadă lungă, ci de la lacurile, de la bălțile care existau aici (unele dintre ele apar temporar, în funcție de regimul pluviometric) și în care țărăncile puneau cânepa și inul la topit (muiat) ;
  • ,,Barbeș’’ – vârf în nordul satului Pietriceaua (1012 m); cel mai probabil denumirea vine de la un vechi locuitor al locului – ,,Barbeș’’; cuvântul își poate avea obârșia și în porecla ,,bărboși’’, nume dat locuitorilor din vechime, care purtau barbă, dar tot la fel de bine poate fi un derivat de la Babeș – Babă, cuvânt dacic;
  • ,,Bugheanu’’ – punct în zona înaltă a satului Pietriceaua (,,Odaia lui Bugheanu’’); se pare că-și trage numele de la un anume Bugheanul, un băjenar din localitatea prahoveană Bughea;
  • ,,Casa Pădurii’’ – loc în vestul satului Pietriceaua – astăzi pe islazul ,,Cota’’ - unde pe vremuri se găseau mai multe odăi, printre care și cea a ,,Babii Bâțoaica’’;
  • ,,Culmea Plăieșilor’’ – toponim situat la limita dintre Pietriceaua și Brebu; își are obârșia în Barbeș și ajunge până în Vf. Găina;
  • ,,Feriga’’ – parte a satului cuprinzând zona de sud-vest a Pietricelei; toponim provenit de la feriga (lat.Pteris aquilina), plantă care este des întâlnită în pădurile seculare de stejar, care dăinuiau în vremuri de demult. Treptat, stejarii se împuținează, rămân doar ca semne de hotar prin sec. al XIX-lea, pentru ca la începutul sec. al XX-lea să dispară cu totul. Unii săteni mai pronunță ,,Feliga’’ și de aceea toponimul mai poate avea obârșie transilvăneană, de la ștergar, felegă, feligă, însemnând țesătură de uz casnic, țesătură ornamentală de interior, piesă de îmbrăcăminte;
  • ,,Găina’’ – coincidență sau nu cu denumirea muntelui din Apuseni, Găina, la noi aceasta reprezintă o zonă cu fânețe, situată în partea vestică mai înaltă între satele Brebu și Pietriceaua, nume dat cel mai probabil de un anume Găină; după altă opinie, ar veni de la găinile sălbatice ce-și aveau cuiburile pe aici;
  • ,,Ghilău’’ sau ,,Gilău’’ – zonă de fânețe și pășuni, cu denumire de obârșie ardeleană (jud. Cluj), situată în nord-vestul satului Pietriceaua, cuprinzând și Vf. Ghilăului;
  • ,,Gâlmele’’ – gâlmele din Pietriceaua sunt situate în regiunea din nord-est a satului și ele au dat de fapt denumirea acestei părți a satului; cel mai bine se pot observa din Vârf și de pe Dumbrăvia; În partea gâlmelor întâlnim și toponimele ,,La înțărcătoare’’ și ,,La Văcărie’’; ,,gâlmeie’’- pământ lucios, argilos; ,,dâlme’’- ridicătură de pământ; alte ,,gâlme’’ mai sunt: Gâlma Crăiței, Gâlma Secăriei, Gâlma Râsii;
  • ,,Gâlma Râsii’’ sau ,,Râpa Râsii’’ – situată în nordul Brebului ,,se dice că și-a luat numele de la animalele râși, ce se găseau’’ ;
  • ,,Înțărcătoarea’’ – loc situat în partea de nord-est a satului Pietriceaua (La Pisoi), și unde, pe vremuri, înainte de urcarea oilor la munte, se înțărcau mieii;
  • ,,Lupa’’ – denumirea afluentului râului Doftana; reprezintă femininul substantivului ,,lup’’, provine din lat. ,,lupa’’; Dealtfel cel care constituia stindardul de luptă al geto-dacilor, lupul, se regăsește ca un leitmotiv: Valea Lupului, râul Lupa, familiile Lupu. Se poate ca denumirea pârâului să provină și de la o lupoaică ce, pe vremuri, s-a înecat încercând să traverseze apa, în timp ce alți săteni spun că Valea Lupului provine de la luptele care s-au dat în vechime pe aici, între trupe răzlețe ale domnitorilor Matei Basarab și Vasile Lupu;
  • ,,Măluroasa’’ – regiune împădurită, situată la hotarul dintre Brebu, Pietriceaua, Melicești și Telega;
  • ,,Nemernicul’’ – munte (962 m), situat între fostul Pod al Șoimilor (astăzi barajul Paltinul), izvorul Văii Grecilor – unde atinge cea mai mare înălțime – poalele muntelui Păltinetul (spre est) și Barbeșul (spre sud);

· ,,Pisc’’ – vârf de munte; Piscul Câinelui; Piscul Pietricelei; Piscul Lacului. Zonă de fânețe și pășuni, situată în treimea superioară a satului Pietriceaua, în partea de nord-vest; · ,,Piscul Leurzii’’ – zonă de păduri și fânețe, culme de la Nemernicu, între Valea Grecilor și Valea Rea; · ,,Porumbiște’’ – loc în Piscul Lacului, mai jos de Ariton (Tonică) Lungu; înainte-vreme i se mai spunea ,,Pe luncă’’; · ,,Prislopul’’ – munte în masivul Grohotiș; toponim și în Țara Făgărașului; există și ca localitate, în jud. Argeș, Caraș-Severin, Maramureș și Sibiu; · ,,Radila’’ și ,,Secara’’ – este denumirea unor munți situați la nord de așezările noastre. Radila este un antroponim, iar Secăria provine de la secară; · ,,La Stâlpuleț’’ – loc pe islazul Cota, unde se spune că, pe vremuri, aici a fost înmormântat un copil, căruia i s-a așezat un ,,stâlp’’ (cruce) la cap, nemaifiind dus la cimitirul satului, din pricina apariției unor invadatori; · ,,La Mormânt’’, punct situat undeva pe drumul montan care leagă Teșila de Pietriceaua și în continuare, de Bertea; Se afirmă de săteni că aceasta ar fi în legătură cu zona ,,Crăițele’’ (Vf. Crăiței – 1258 m și Poiana Crăiței) care fac parte din comuna vecină, Valea Doftanei, unde, pe vremuri cu lupte crâncene, un mare voievod și-ar fi adus aici pentru a fi adăpostite domnița și fiicele, crăiesele, crăițele. În acest loc și-a dat sfârșitul o crăiasă domnească, în vremuri când violența ori epidemiile de tifos, ciumă și holeră făceau numeroase victime, indiferent de situația socială.

             Afirmația își are acoperire, în zona nordică a satului Pietriceaua existând cunoscutul Plai al lui Șerban Vodă, care leagă Teșila de Bertea, unde în trecut, pe muntele Bichetul a existat un pichet grăniceresc. După cum știm, în ianuarie 1611, un atac prin surprindere al principelui transilvănean Gabriel Báthory, cu ajutor turcesc, în urma căruia Târgoviștea este ocupată, îl determină pe ,,ultimul cruciat’’, domnitorul Radu Șerban, să părăsească cetatea de scaun, refugiindu-se în Moldova. ,,Și făcu pe Radu să fugă fără măcar a-și putea lua, odată cu doamna și cu cele două fete și pe maică-sa’’ . După o altă opinie, domnitorul muntean, după ce ar fi încărcat bogățiile în căruțe, și-a luat soția (Elena) și o fiică (Ancuța), iar rădvanul care o ducea pe mama sa, Maria, ar fi rămas în urmă, fiind ajuns de gonaci. Mama domnitorului este luată prizonieră  și dusă la Târgoviște, unde sfârșește curând . Este ocupat și restul Munteniei și Bucureștiul, locuitorii nereușind să fugă în păduri, după străvechiul obicei . La 6 iulie 1611, domnitorul se afla la Schiulești, sat situat la nord de Slănic. El trimite în avangardă un detașament, după care urcă pe acest plai, pe cărări ,,pe unde nu s-a pomenit să fi trecut vreodată grosul unei oștiri, dar nu s-ar fi închipuit să treacă nici o ceată’’, cum scria un căpitan din oastea lui Báthory. Oștile muntene afluiesc pe Valea Târlungului și de aici la Brașov, în bătălia de la 10 iulie 1611 muntenii ieșind triumfători .

· Țepeș – zonă de izlaz și pădure, situată în partea nordică a Pietricelei; bătrânii satului spun că locul își trage obârșia de la domnitorul Vlad Țepeș, care ar fi participat aici la o judecată .

1.3 SPAȚIUL. RELIEFUL

  D

in punct de vedere administrativ, satul Pietriceaua face parte din comuna Brebu, în componența căreia mai intră satele Brebu Mânăstirii, Brebu Megieșesc și Podul Cheii.

          Cele două sate Brebu se situează în nord-vestul județului Prahova, într-o depresiune de eroziune, pe un platou așezat la 525 de m altitudine, de forma aproximativă a unui triunghi, mărginit de râurile Doftana și Lupa, care se unesc în partea de sud și formând limita naturală între Brebu și comuna vecină, Telega. Urmând aproximativ cursul Doftanei în dreptul Brebului trece meridianul de 25º45’ (paralela 45º trece prin dreptul localității prahovene Filipești de Pădure).
             Așezarea este cu totul deosebită. Înconjurat dealuri împădurite și oferind o deschidere către Depresiunea Câmpina, platoul brebean constituie o zonă de un pitoresc aparte, situată undeva pe centura dealurilor și a munților arcuiți, de-a lungul zonei unde Carpații Orientali se întâlnesc cu cei Meridionali. Spre nord și nord-vest, acest tăpșan brebean, pe care-l putem asemui cu o ,,peninsulă’’ (8 km lungime și 1,5 – 2 km lățime), se continuă cu dealuri și mai sus, cu munți: Carabana, Barbeșul, Piscul Leurzii, Culmea Plăieșilor, Găina, Teișul, Culmea Pietricelei, Culmea Grohotișului, Păltinetul, Nemernicul.
              În trecut, Brebu Mânăstirii a mai fost denumit Malul Lupului, probabil datorită învecinării sale, la est, cu Lupa, iar Brebu Megieșesc – Siliștea – din cauză că, partea de miazăzi a sa era nelocuită până prin sec. al XIX-lea, întrucât, ca și Pietriceaua, Brebu s-a extins de la munte spre șes, deci de la miazănoapte către miazăzi.               Teritorial vorbind, vatra satelor Brebu Mânăstirii și Brebu Megieșesc formează un tot unitar, un platou la care se remarcă o anumită și cuvenită înclinare spre sud. În cazul unui război clasic, prin poziția sa, practic Brebul este  dificil de cucerit, decizia domnitorului Matei Basarab de a construi aici cetatea nefiind deloc întâmplătoare.              Satul Podul Cheii este situat la aprox. 1 km vest de Brebu Megieșesc, de care-l desparte Valea Rea.
             Mare unitate subcarpatică de relief, parte componentă a Subcarpaților de Curbură, Subcarpații Prahovei sunt situați între râurile Teleajen (la est) și Dâmbovița (la vest), fiind alcătuiți dintr-un ansamblu de masive și culmi deluroase, de dimensiuni și orientări diferite, cu înălțimi cuprinse între 300 și 850 m, care alternează succesiv cu o serie de depresiuni subcarpatice. Alături de Pietriceaua, mai putem menționa dealurile: Bughei, Bucovelului, Trestioarei, Măceșu, Doftănețului, Câmpiniței, Proviței, Filipești, Teiș, Talei, Bezdead, Miercani, Ocniței, Vulcanei, Bărbulețului ș.a.  Din punct de vedere geologic, regiunea de munte a județului Prahova ocupă partea nordică a județului, fiind constituită predominant din formațiuni cretacice, iar spre est și din formațiuni paleogene. Ea este delimitată spre sud de o denivelare, care trece pe la nord de localitățile Talea, Posada, Pietriceaua, Bertea, Schiulești, Măneciu Ungureni, Cerașu, Bătrâni, Starchiojd și domină regiunea dealurilor. 
             Neasemuiți întru frumusețe și valoare economică, izvor de sănătate și cumpănă a apelor interioare ale țării, Carpații au reprezentat ,,coloana vertebrală’’ a țării, ,,neclintită cetate a neamului nostru’’, cum îi numea Geo Bogza. Să nu omitem faptul că, primele documente în care este pomenit numele  de ,,român’’ se referă tocmai la ținuturile carpatice, iar primele voievodate tot la poalele ori în inima munților s-au urzit. Cred că tocmai aici în Carpați, printre sătenii luminați și credincioși, înzestrați cu un înalt simț al proprietății moșiei străbune, s-a păstrat conștiința apartenenței la o civilizație superioară. Aici a fost nucleul rezistenței îndărătnice a poporului român la permanentele agresiuni ale străinilor.
             Munții Grohotiș se situează în vestul Carpaților de Curbură, în grupa Carpaților Orientali (la S-SV de aceștia), masivul fiind așezat între Munții Ciucaș (la est), Munții Baiului (la vest, fiind denumiți și Gârbova de la coamele arcuite, asemănătoare cu o babă ,,gârbovită’’ de ani), Munții Întorsurii și Munții Bârsei (la nord), suprafața lor însumând circa 300 km². Versanții văilor care fragmentează culmile montane sunt abrupți și afectați de intense procese de eroziune și procese gravitaționale, care determină acumularea la poalele pantelor a unor îngrămădiri de fragmente de roci, fenomen care explică atribuirea numelui de Grohotiș. De la poalele munților, între Prahova și Teleajen se desfășoară depresiunile Brebu (pe Doftana, unită spre sud cu depresiunea Câmpina), Aluniș (în zona confluenței Bertei cu Vărbilăul) și Slănic. Acestea comunică între ele prin ,,șei’’ sau curmături săpate în dealurile pe care le despart.
             Sunt munți de încrețire, formați din felurite roci: calcare, conglomerate, gresii, microconglomerate, fliș-șistos grezos etc. Masivul prezintă o culme principală, cu direcția NNE – SSV, numele provenind de la cel mai înalt vârf al său – Grohotiș – a cărei altitudine maximă este de 1768 m. Pe ansamblu, culmile acestor munți au altitudini de 1300 – 1700 m, fapt pentru care îi putem include în categoria munților mijlocii ca înălțime. Culmile se prezintă rotunjite pe alocuri, cum ar fi Bobu Mare (1757 m) și Șețu, de fapt Șesu (1450-1500 m), ca niște poduri netede. Printre culmi mai importante putem menționa Culmea Nebunului (între Teleajen și Crasna), Culmea Șerban Vodă (între râurile Vărbilău și Crasna), Culmea Clăbucet – Păltinetu (între Vărbilău și Doftana), iar printre munții mai reprezentativi amintim: Barbeș (1012 m), Babeș (1493 m), Bobul Mare (1782 m), Bobul Mic (1648 m), Cailor (1433 m), Căciula (1246 m), Clăbucetul (1394 m), Cioara (1412 m), Crăița (1258 m),  Drăgan (1776 m), Gherghelău (1209 m), Gâlma Mare (1206 m), Gâlma Mică (1058 m), Grohotiș (1768 m), Măciuca (901 m), Moașa (1432 m), Negrașu (1297 m), Nemernicul (Netrebnicul – 962 m), Nebunu Mare (1472 m), Păltinetul (1317 m), Prislopul Mare (1445 m), Prisciu (1556 m), Radila Mare (1490 m), Radila Mică (1406 m), Secara (1257 m), Secăria (1149 m), Urlățelul (1423 m), Vaida (1528 m), Zănoaga Moritului (1471 m),                    Vf. Tigăi (1699m). 
             În privința trecătorilor (pasurilor) mai apropiate, menționăm în nord Bratocea (1263 m, pe cursul Teleajenului, fost punct vamal), Tabla Buții (pe cursul Telejenelului, asigură legătura cu Buzăul) și Predeluș sau Predeluț (1298 m), în vest de Valea Doftanei, locuri ce asigură trecerea relativ ușoară dintr-o parte în alta a masivului, spre munții denumiți generic Clăbucetele Predealului și Clăbucetele Târlungului.
             Cât despre grupa munților vecini, cunoscuți sub denumirea generică de Baiul sau Gârbova, precizăm că ei se desfășoară, în mare, între râurile Prahova și Doftana. Munții Gârbova prezintă la rândul lor trei subgrupe: Baiul Mare, Neamțul și Pătru – Orjogoaia. Pentru exemplificare, în cele ce urmează iată câteva dintre toponimele atât de cunoscute și de dragi ciobanilor din satul nostru . 

1.4 VÂLCELE ȘI PÂRAIE

  A

șezată pe unul dintre vechile drumuri muntenești care urcau pe firul unor ape ca Prahova, Teleajen, Doftana, comuna Brebu are o rețea hidrografică destul de bine reprezentată. Cu toate acestea, datorită unor precipitații foarte reduse, inclusiv căderi mici de zăpadă la munte, în ultimii ani și cu deosebire în 2000-2001, sătenii din Pietriceaua au avut mult de suferit din pricina secetei prelungite.

             Izvorând din zona pasului Predeluș, în partea de S-V a comunei Brebu curge râul Doftana, al doilea afluent ca importanță al Prahovei, după Teleajen, având o lungime de 50 de km, un bazin de aprox. 418 km², plasat între Munții Gârbovei și ai Grohotișului, o adâncime de cca. 0,75 m și un debit mediu anual de 4,54 m³/sec . Situat la nord-vest de Pietriceaua, lacul Paltinul (al cărui baraj a fost finalizat în 1970) are o suprafață de 157 de ha, un volum de 53,5 mil. m³ de apă, o lungime a luciului de aprox. 4 km., fiind cel mai mare lac din județul Prahova. Amplasat într-o zonă îngustă a văii, barajul are o înălțime de 108 m și o lungime a coronamentului de 465 m. 
             Unul dintre afluenții Doftanei este și pârâul Lupa. Acesta își are vărsarea undeva la hotarul dintre Brebu și Telega, debitul său variind în funcție de regimul precipitațiilor, în anii secetoși ajungând chiar să sece. Își are izvorul în partea de N-V a satului Pietriceaua, sub Barbeș, mai jos de casa lui Gheorghe Secăreanu (locul mai este denumit de localnici La Văcărie). În drumul său de la nord la sud, printre bolovani și maluri de argilă, Lupa culege pe dreapta apele Văii Sucilor, ale Văii lui Vlad, Vâlcelei Roșii, Văilor Tinchii și Purcarului, iar pe stânga pâraiele Zglâmboaca și Măluroasa, și numeroase alte firicele de apă firave și trecătoare, obârșia denumirii venind de la Valea Lupului, pe care dealtfel o străbate. Tot așa, este posibil ca denumirea să vină de la o lupoaică, care, după cum spune legenda, s-ar fi înecat încercând să treacă apa învolburată. Pe cursul trasat, Lupa lasă pe dreapta frumoasa Vale a Sucilor, livezile de pe Valea Lupului, de la marginea sud-vestică a Pietricelei și până în Teiș, Muchia Ulmilor, precum și islazul Runcu aparținând Brebenilor. Pe stânga, Lupa trece pe lângă pădurea Măluroasa, Lacoviștea cu ale sale ierburi și livezile Orățicii .
                  

1.5 CLIMA

  C

u deosebire în zona înaltă din Pietriceaua, în timpul iernii predomină circulația aerului foarte rece dinspre E sau N-E, a Crivățului, pe care pietricenii l-au botezat ,,Ciunhan’’, (după porecla unui sătean care avea gospodăria așezată în partea de N-E a satului).

             Temperatura medie anuală este cuprinsă între 6 și 10°C, verile fiind răcoroase, în special la Pietriceaua (temperatura medie a lunii iulie este de 17ºC), iar iernile foarte geroase (temp. medie a lunii ianuarie este de aprox. – 3ºC; temperatura medie a iernii este de –7° C) și uneori cu zăpezi foarte abundente, vestitele ierni când zăpada era ,,cât gardul’’. În mod obișnuit, primele brume se formează la începutul lui octombrie, iar ultimele la 1 martie și prima jumătate a lunii aprilie. Perioada primului îngheț este cuprinsă între jumătatea lui octombrie și a lui noiembrie, iar cea a ultimului, între martie – și chiar până spre prima jumătate a lunii aprilie.
             Cu privire la regimul precipitațiilor, acesta este în general moderat, fiind situat la aprox. 800 mm anual, după altă părere, 500 mm , dar au fost și ani cu precipitații abundente ori cu secetă. De aceea, au secat parte din fântânile satului, pânza freatică fiind la relativ de mică adâncime. 

1.6 SOLURILE

          Din punct de vedere geologic, pe teritoriul comunei Brebu avem soluri din Paleogen, Miocen și Cretacic inferior . Predominante sunt solurile de pădure, argiluvisoluri (brun-roșcate și brun-roșcate podzolite), care prezintă o bună fertilitate, precum și de cambisoluri (soluri brune și brune-acide).
             De o fertilitate mai scăzută sunt solurile din Pietriceaua, care, datorită defrișărilor (curăturilor), a alunecărilor de teren (,,rupturi’’, în termeni locali) și reliefului accidentat, sunt supuse frecvent fenomenului de eroziune și de sărăcire. Există și zone în care putem vorbi de soluri cu o fertilitate deosebit de redusă, îndeosebi pe anumiți versanți, unde se produc frecvente alunecări de teren și unde se impune plantarea de arbori și arbuști care să fixeze solul.      
             Alunecări de teren de mai mare amploare pot fi menționate pe șoseaua Brebu – Pietriceaua (zona celor două poduri, în prezent stabilizată), la nord de Podul Cheii, pe Carabana, pe malurile Văii Rele, pe Valea Lupului, în zona Petre Lixandru, pe islazul Cotă, pe alocuri în Măluroasa și în zona Căminului sătesc Pietriceaua. Foarte multe rupturi s-au ,,reactivat’’ în urma marilor ploi din vara și toamna anului 2005.              



1.7 FLORA ȘI FAUNA

  M

ărturisesc că, printre cele mai fericite ceasuri ale vieții mele se numără și acelea petrecute în pădure. Am văzut-o sub toate înfățișările și în toate anotimpurile: primăvara timpuriu, cu ghioceii abia ieșiți de sub crusta zăpezii, cu călțunei și viorele, și mai târziu, cu fagul de un verde crud și pomii înfloriți. Am străbătut-o în verile cu frunzișul bogat, cu răcoare, cu ciripitul păsărilor, cu fragi, zmeură și mure. Am cercetat-o toamna, cu simfonia culorilor frunzișului pe ducă, cu cerbii boncăluind, ori iarna, vuind sub crivățul nemilos, încremenită sub platoșa zăpezii pe care se aștern urmele haitelor de lupi, ale căprioarelor și iepurilor.

             Dragostea sătenilor de pe aceste meleaguri pentru pădure are un substrat istoric, economic, etno-religios și estetic. ,,Codrul frate cu românul’’ – un vers al poetului național – are deplină acoperire, de-a lungul veacurilor, în numeroasele momente de cumpănă, pădurea fiind cea care l-a ocrotit pe român de năvălirile dușmane și tot ea a fost aliatul vajnicilor luptători pentru dreptate, în vremuri de haiducie ori în restriștea cumplitului regim comunist.      
             Pădurea a constituit leagăn de viață, de istorie și de civilizație. De-a lungul timpului, vitejii noștri înaintași au avut ca prieteni de nădejde râul și ramul codrului, pe care le-au cântat în balade, doine și cântece populare. La moartea ciobanului din ,,Miorița’’, nuntașii sunt ,,brazi și păltinași’’, iar preoți – ,,munții mari’’. Măria sa, codrul a fost cel însângerat de atâtea bătălii. Într-un fel, stejarii și fagii, brazii și paltinii au fost și vor fi și ei un fel de moșneni ai satului nostru și de aceea e musai să-i ocrotim. 
             Tot de pădure este legată haiducia, formă de luptă împotriva împilării interne și a cotropirii străine. Unde în alt loc, dacă nu în brădeturi, făgeturi, goruneturi, alunișuri ori mestecănișuri se adunau în jurul focului haiducii lui Grozea din Brebu?  La sătenii din această zonă este prezent sentimentul trainic de înfrățire cu natura, la fel ca și conștiința ecologică, rolul climatic, hidrologic, sanogen și protector al pădurii. 
             Pe aceste plaiuri de un pitoresc aparte, se poate afirma, fără teama de a greși, că suntem în prezența unei variate și bogate reprezentări faunistice și floricole. Din nefericire, în trecut, cantități enorme de lemn brut au fost exploatate – multe luând calea străinătății, umplând punga unora – fenomen de a cărui eradicare, în lipsa unor măsuri ferme, nu putem vorbi nici în zilele noastre. Așa cum reiese din documentele cartografice vechi și conform spuselor bătrânilor, în trecut, pe teritoriul satului Pietriceaua, predomina stejarul și gorunul, chiar și astăzi mai putându-se observa rare exemplare falnice de stejari. 
             La rândul lor, pajiștile naturale alcătuiesc stratul erbaceu  peren și se întâlnesc în zonele premontane, montane, precum și în păduri, constituindu-se în pășuni și fânețe, unde întâlnim și o mare varietate de plante medicinale : sunătoarea, izma, pirul, cicoarea, pătlagina, osul iepurelui (dârmotinul), ghințura, cimbrișorul, tătăneasa, sovârvul, ciuboțica cucului, coada calului, traista ciobanului, pelinul, coada șoricelului, rostopasca, brusturul, fragul, mătrăguna, mușețelul, țintaurul, urzica și urzica moartă etc. Când zăpada încă nu s-a topit, în zona împădurită, înaltă a Pietricelei răsar frumoșii ghiocei și viorelele, triumf al primăverii asupra grelei ierni, iar mai apoi, toporașii (călțuneii) și podbalul.
              Ierburile: lucerna, ghizdeiul, trifoiul, păpădia, brebenelul, iarba vântului, rugina, anemonele, trei-frați-pătați, sânzâienele, piciorul cocoșului, garofița, gențiana, brândușa, busuiocul, ceapa ciorii cu flori albastre, chimenul, laba gâștii, piciorul cocoșului, macul, ochiul boului, măcrișul, limba boului, feriga, mohorul, nalba, ștevia, țipirigul, trestia și papura (în zonele mai umede), iar prezența lichenilor constituie un semn al lipsei poluării.
             În zona montană întâlnim: susaiul, leurda, de unde și toponimul Piscul Leurzii, țăporișca, părușca, păiușul sau păiușca, iarba stâncilor, coarna, gușa porumbelului pitică, clopoțeii alpini, smirdarul, jneapănul, tufișuri de ienupăr pitic, afinul, pieptănărița, târsa, horști, mălaiul cucului, cimbrișor de munte, piciorul cocoșului de munte, brebenelul de munte, mierea ursului, spânzul, măcrișul iepurelui, rodul pământului, feriga, brândușa, spinarea lupului, barba ursului, rogozul, lăcrămița, garofița de munte, dalacul, stânjenelul de munte, spanacul ciobanilor, floarea cucului, gălbenele de munte, crucea voinicului, anemonele alpine, coada racului, sulfina, argințica, cucuta, rare exemplare de narcise, getăruți, vegetație specifică stâncăriilor și văilor împădurite, umede, mai multe specii de licheni, mușchi de pământ și de piatră etc. În jurul stânelor, datorită târlirii, se dezvoltă foarte bine ștevia, urzica, hirușorul, rocoghina, trifoiul etc.
             Ciupercile: comestibile sau necomestibile – buretele de prun, buretele lăptos, ghebele, pâinea pădurii, hribul (mânătarca), hribul țărănesc etc.
             Arborii  - principalele esențe: fagul (Fagus silvatica), întâlnit în mai toate pădurile, în special Nemernicul, Fundătura, Valea Grecilor, Piscul Leurzii și Măluroasa; molidul (picea excelsa) și bradul (Abies alba), în Măluroasa, Vârful lui Găină, Nemernicul ș.a. Urmează apoi mesteacănul (Betula pubescens), întâlnit în Carabana, plopul – alb, negru și tremurător (populus tremula), salcia (Salix), aninul negru (Alnus glutinosa), jugastrul sau arțarul (Acer camestre; Acer platanoides), frasinul (Fraxinus excelsior), stejarul (Querqus robur), stejarul brumăriu (Querqus pedunculiflora), gorunul (Querqus petraea), carpenul (Carpenus betulus), toate speciile de stejar fiind întâlnite la poalele Carabanei, pe Valea Lupului și sporadic în mai toate locurile, ulmul (Ulmus foliaceea; montana), paltinul (Acer pseudoplatanus), salcâmul (Robinia pseudocacia), teiul (întâlnit în special pe Teiș și Dumbrăvia), mărul pădureț (Malus silvestris) și părul pădureț (Pirus pyraster). A mai fost plantat un număr mic de varietăți de pin (pinus silvestris; pinus cembra), castani (Carabana), larice sau zadă (larix decidua, în zona ,,La fag’’), etc.
             Arbuștii: cornul (Cornus mas), alunul (Corylus avellana), păducelul (numit și gherghin - Cratagaeus menogygma), sângerul (Cornus sanguinea), lemnul câinesc (Lingustrum vulgare), tisa (taxus baccata), jneapănul (pinus montana), ienupărul (juniperus communis), zmeurul (rubus idaeus), curpenul de pădure (clematis vitalba), cătina (hyppophae rhamnoides), măceșul (Rosa canina), murul (Rubus plicatus), socul (Sambucus nigra), călinul (viburnum opulus) ș.a.
             Animalele:
             În prezent, braconajul, traficul de trofee, inacțiunea autorităților locale și excesele noii nomenclaturi instalate după 1989 au condus la grave dezechilibre și la o situație fără precedent. Demnitari fără Dumnezeu și ,,îmbogățiți ai tranziției’’ ce nu au plantat în viața lor un singur copac, dar care declară credulilor cât de tare iubesc ei natura, se dedau la adevărate masacre, pe lângă care violența din vremurile apuse e o nimica-toată. Este intolerabil și este jenant să ai un premier cu apucături de Ev Mediu! Am absolvit un liceu silvic și nimeni nu mă va convinge de ,,rolul benefic al vânătorii’’. Datorită vânătorii fără noimă, se remarcă o reducere a numărului urșilor, râsul aproape că a dispărut din zona premontană, lupul și-a redus arealul, iar din lipsa cervidelor a ajuns să prade în gospodăriile sătenilor din Pietriceaua, nesfiindu-se să atace câinii ce-i stau împotrivă.
             Zona aceasta a atras ca un magnet notabilitățile vremii. Datorită varietății faunistice, până în 1989, zona pădurii Nemernicul era preferată pentru vânătoare de către majoritatea foștilor demnitari comuniști, precum și de cei străini (membrii ai Corpului Diplomatic) și demnitari care ne-au vizitat țara. Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu au poposit în repetate rânduri aici, la cabana de vânătoare, unde veneau cu autoturisme de teren, iar în ultima vreme, cu elicopterul. Există relatări potrivit cărora, primul-ministru din perioada 1961-1974, cunoscutul Ion Gheorghe Maurer, în vara anului 1969, după ce a fost la o vânătoare la Nemernicul, a coborât sprijinindu-se în cunoscutu-i baston, până la nunta lui Nicu Stroe. Aici a discutat cu pietricenii nuntași și a servit cu plăcere o gustare țărănească și un pahar de țuică veche de prună, ale cărei calități le-a apreciat .
             În privința faunei, sunt bine reprezentate: ursul (Ursus aretos) și lupul (Cani lupus), care nu se sfiesc să intre în gospodării sau la stânele din munți, cerbul și căprioara (Cervus elaphus), mistrețul (Sus scrofa) – păgubitor pentru culturile agricole depărtate de locuințe, din acest motiv sătenii fiind nevoiți să construiască îngrădituri foarte solide și să pună câine pentru pază; viezurele sau bursucul (Meles meles) și vulpea (Vulpes vulpes), care trăiesc în vizuini săpate în pământ, iepurele (Lepus europaeus), veverița (Sciurus vulgaris), cârtița, care mai este cunoscută sub denumirea de mițorlan,  (Talpa europaea), dihorul (Mustela putorius), râsul (Linx linx), pisica sălbatică, jderul, nevăstuica,  vidra – foarte rar; reptile – șarpele de casă (Natrix natrix), șarpele de pădure sau de alun (Coronella austriaca), vipera (Vipera berrus), șopârla de munte (Lacerta viridis), gușterul etc. În Lacul Brebu a trăit și o specie de castor, numită breb, care astăzi a dispărut, fapt care ar explica denumirea localității.
             Păsările (avifauna): speciile variate existente, prin coloritul penajului și cântecul lor sporesc frumusețea naturală a peisajului și conferă dealurilor, văilor, pădurilor, luncilor și pajiștilor o notă de farmec, vioiciune, vitalitate și sălbăticie. Se pot menționa: vrabia, uliul găinilor, vulturul, mierla, cinteza, stăncuța, pițigoiul, ciocănitoarea, bufnița, cucuveaua (prevestitoare a răului, a morții, denumită și ciovică), cârsteii, privighetoarea, gaița, vestitorii primăverii – rândunica, cucul și pupăza - huhurezul, graurul, sticletele etc. În zona împădurită mai înaltă au fost observate frumoase exemplare de cocoși de pădure și cu totul rare de șoim.
             Ihtiofauna (peștii): Este destul de slab reprezentată, putându-se vorbi păstrăvul din apele reci și limpezi de munte, precum și de zglâvoacă, mreană, lipan și clean. Dintre batraciene amintesc broasca de lac, brotăcelul.
             Insectele: musca de casă și cea a calului, păianjenul, rădașca, tăunul, viespea, cărăbușul (dăunător stejarului), cariul (dăunător construcțiilor din lemn), căpușa (parazit întâlnit în pielea vitelor și a oilor), coropișnița, lăcusta, libelula, urechelnița, o varietate de furnici și de fluturi, licuriciul etc.

1.8 AGROTURISMUL

 T

eritoriul satului Pietriceaua poate oferi un excelent ambient pentru amenajarea de pensiuni agroturistice, în perspectiva modernizării drumului principal de acces, care va face legătura între Câmpina și Vălenii de Munte (,,Drumul Fructelor’’ - DJ 214). Alături de ambientul natural deosebit, teritoriul comunei noastre adăpostește obiective turistice de un deosebit interes: Complexul medieval de la Brebu (1650), incluzând Casa Domnească a lui Matei Basarab, astăzi muzeu, Casa Sava Henția, Cheile Brebului, cele trei biserici, Lacul Brebu ș.a. La localnici se pot servi o serie de preparate tradiționale: bulzul ciobănesc cu brânză de burduf, care este prăjit pe jar, friptura ciobănească cu mămăligă, laptele cu mămăligă, ciorba de potroace, pastrama de oaie, ciorba de burtă, pasăre, perișoare, miel, dovlecei, fasole, ,,baba’’ și ,,unchiașul’’, drobul și friptura de miel, de vițel și de porc, sarmalele în foi de varză, urda, ,,cașcaveaua’’ (o varietate delicioasă a cașcavalului), telemeaua de oaie, untul din putinei, smântâna, caltaboșii, cârnații țărănești și diverse alte afumături. Sătenii de pe aici sunt foarte primitori. De la numeroșii ciobani din zonă se poate achiziționa brânză, urdă, cașcavea, telemea de oaie sau de vacă, caș dulce etc. Există numeroase cazane pentru fabricarea țuicii, cunoscuta țuică de prună de Pietriceaua fiind o băutură foarte apreciată de vizitatori. În ceea ce privește vinul, acesta se obține doar în unele gospodării, iar în cantități mari se procură din alte localități, prin schimb cu alte produse.

                          Căi de acces cu mijloace de transport în zona Brebu-Podu Cheii-Pietriceaua:

· dinspre București – D.N. 1 (E 60) – Ploiești (pe Valea Prahovei) – Câmpina (D.J. 102) – Brebu (drum asfaltat) – Pietriceaua (drum pietruit, parțial modernizat), D.J.214; · dinspre Brașov, pe D.N. 1A, spre Săcele – Cheia – Măneciu Ungureni – Vălenii de Munte – Slănic Prahova – Vărbilău – Aluniș – Pietriceaua – Brebu - Câmpina; · dinspre București – D.N. 1A – Ploiești (pe Valea Teleajenului) – Vălenii de Munte – Slănic Prahova – Vărbilău – Aluniș – Pietriceaua – Brebu - Câmpina; · dinspre Ploiești – Slănic Prahova – Bertea – Pietriceaua – Brebu - Câmpina.