Discuție:Olga Bancic

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În DER nu se suflă un cuvinţel despre Olga Bancic, asta după ce până în 1960 era până şi în manualele (româneşti, bien sur) de la şcoala elementară. Ce mi ţi-i fărbuirea... --Turbojet 5 decembrie 2007 00:02 (EET)[răspunde]

Legăturile la un articol se dau către articolul original. Dacă portalul România-Israel a preluat de la altermedia un articol despre Olga Bancic, e firesc să facem legătura la articolul original, nu la portalul România-Israel.--MariusM 19 decembrie 2007 23:43 (EET)[răspunde]

La începutul anului 1990, pe la mijlocul lunii ianuarie, grupuri mari de bucureșteni anticomuniști înarmați cu topoare și răngi au intrat într-o noapte pe Strada Olga Bancic din București (situată între Strada Polonă și Strada C. Botez).
Oamenii erau puși pe fapte mari și voiau neapărat schimbare, dar voiau și niscai certificate de revoluționari (pe care probabil le-au și primit).
Întrucât nu mai aveau cu cine să se lupte, privirile le-au căzut pe plăcuța cu numele străzii. Au început să strige lozinci pline de elan anticomunist precum “Huooo! Huooo! Jos comunista Olga Bancic!…Jos amanta lui Nicolae Ceaușescu! Jos turnătoarea la Securitate Olga Bancic!” etc. Cuprinși de un sfânt elan revoluționar, ei au cerut schimbarea numelui străzii din ”Strada Olga Bancic” în ”Strada Alexandru Phillippide” și deși le-au trebuit câțiva ani buni de demersuri prin tribunale și pe la Primăria Bucureștiului ca s-o obțină, au reușit acest lucru.
Autoritățile bucureștene le-au îndeplinit cererea, dovedindu-se în această afacere la fel de analfabete ca pretinșii anticomuniști.
Mulți dintre ”protestatari” credeau că Olga Bancic avusese grad de colonel în Securitatea Română și fusese amanta lui Ceaușescu. Alții jurau că ea fusese colaboratoarea apropiată a Elenei Ceaușescu și că ”lucraseră amândouă la fabrica de polimeri”. Unii au vrut s-o caute și s-o aresteze, dar nu știa nimeni unde locuia.
Această întâmplare ne arată la ce culmi ale abisului ajunsese în 1989 o Românie ceaușistă în care, după zece ani de studiu al istoriei, absolvenții a zece clase de învățământ obligatoriu (dar și funcționari superiori din administrație și Justiție) erau incapabili să stăpânească până și cele mai elementare cunoștințe de istorie.[1]

Ultima scrisoare[modificare sursă]

Cu câteva zile înainte de execuție, Olga i-a trimis fiicei sale o ultimă scrisoare: [2]

Micuța mea dragoste!

Mama ta îți scrie ultima scrisoare, mica mea iubită! Mâine la ora 6, pe 10 mai, nu voi mai fi, odorul meu neprețuit! Dragostea mea, să nu plângi, fiindcă mama ta nu plânge nici ea. Mor cu conștiința împăcată și cu toată convingerea ca mâine vei avea o viață și un viitor mai bune decât mama ta. N-o să mai trebuie să suferi. Fii mândră de mama ta, mica mea dragoste. Am întotdeauna în fața ochilor imaginea ta. Cred că-ți vei vedea tatăl, am speranța că el va avea o soartă diferită. Spune-i că m-am gândit mereu la el ca și la tine. Vă iubesc din tot sufletul. Amândoi îmi sunteți dragi. Dragul meu copil, tatăl tău este, pentru tine, ca și o mamă. Te iubește mult. Nu vei simți lipsa mamei tale.

Dragul meu copil, termin scrisoarea cu speranța că vei fi fericită toată viața cu tatăl tău, cu toată lumea. Vă sărut din tot sufletul, mult, mult, mult.

Mica mea fiică iubită

Adio, dragostea mea,

Mama ta Olga

Începând cu anii ’50, familia Jar (inclusiv Dolores Bancic - Dolores Iacob, numele sub care Olga i-a trimis ultima sa scrisoare) a locuit într-o vilă de pe strada Aviator Mircea Zorileanu nr. 48. Undeva în anii ’70-’80, Dolores (n. mai 1939, Paris) a emigrat în Israel, acolo unde locuiește și astăzi.[3]

Referințe și note[modificare sursă]

A existat o stradă cu numele acestei doamne în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej, între hotelul Trotuș și Casa de cultură a sindicatelor. În prezent această stradă nu mai există, fiind desființată pe la sfârșitul anilor 1980.--Kunok Kipcsak (discuție) 27 mai 2019 22:20 (EEST)[răspunde]