Discuție:Layla și Majnun

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Rezumat - text transferat din articol[modificare sursă]

Text transferat din articol pentru ameliorare ulterioara (prea lung si stufos) (Contributie a lui Emin escu).Pocor (discuție) 23 aprilie 2011 12:01 (EEST)[răspunde]

Rezumat[modificare sursă]

În Aravia trăia un șef de trib, pe care îl chema Amir. Era foarte amabil și generos. Era ”glorios ca un khalif”, dar semăna cu ”o lumânare fără lumină”, deoarece nu avea un urmaș. Allah a auzit rugăciunile lui și i-a dăruit un fiu. Băiatul a fost numit Gheis (care în arabă înseamnă ”măsura talentului”). Gheis era foarte bun la învățătură. La școală erau și câteva fete. Una dintre ele era foarte deșteaptă, cu sufletul curat și de o frumusețe neasemuită, cu bucle ca noapte... Se numea Leili (care înseamnă ”noapte”).

Gheis i-a furat inima și astfel și-a nenorocit sufletul. Dragostea copiilor era reciprocă. Pe când colegii studiau aritmetică, îndrăgostiții plăsmuiau dicționarul iubirii. Iubirea nu poate să fie ascunsă. Astfel, el se consumă din cauza iubirii. Familia lui Leili a ascuns-o de Gheis, temându-se pentru reputația fetei. Gheis, plângând, hoinărea pe străzi și prin bazaruri, astfel încât oamenii l-au numit Medjnun (se traduce ca ”nebun”). Cânta piesele făcute de el însuși, iar oamenii din spatele lui țipau: ”Nebunul! Nebunul!”

Dimineața Medjnun se ducea în deșert, iar noaptea pe ascuns venea la casa iubitei să-i sărute ușa. Odată, cu ajutorul câtorva prieteni, a reușit să se întâlnească cu Leili. Privindu-i chipul, se plângea de destinul crud.

Tatăl lui Medjnun împreună cu înțelepții tribului au decis ”să cumpere podoaba altui trib cu o sută de podoabe”. El se duce la tribul lui Leili cu caravana s-o pețească pentru Medjnun, dar tatăl lui Leili l-a refuzat, căci Medjnun are un neam bun și cunoscut, însă este nebun, și căsătoria cu un nebun nu prevestește nimic bun.

Familia și prietenii lui Medjnun îl consolează, îi recomandă sute de logodnice frumoase și bogate în locul lui Leili. Dar Medjnun abandonează casa și strigând ”Leili! Leili!” se duce pe străzi, hoinărește pe munți și în nisipurile deșertului. Străduindu-se să-și salveze fiul, tatăl lui îl duce la khadj (un pelerinaj la Mecca), însă Medjnun se roagă doar pentru fericirea lui Leili. Boala lui nu poate fi vindecată.

Tribul lui Leili este indignat de bârfeli. Conducătorul tribului a scos sabia... Moartea amenință viața lui Medjnun. Tribul lui Medjnun îl găsește în deșert și îl duce acasă să-i salveze viața. Dar Medjnun fuge și se duce spre Nedjd, locul de baștină al lui Leili, compunând gazeluri noi.

Leili este foarte îngrijorată, se urcă pe ascuns pe acoperișul casei și stă acolo toată ziua, așteptându-l pe Medjnun, compunând poezii pentru el. Într-o zi prietena ei a povestit mamei lui Leili despre suferința ei. Vrând să-și salveze fiica, părinții lui Leili l-au acceptat ca pețitor pe tânărul bogat Ibn-Salam.

Despre suferința lui Medjnun a aflat conducătorul puternic Năufal. El l-a chemat pe Medjnun și i-a oferit ajutorul. Medjnun i-a promis că o să fie răbdător, a devenit vesel, bea vin cu prietenul lui nou și se pare cel mai înțelept la adunările înțelepților. Vremea trece, răbdarea lui Medjnun se termină și el îi spune lui Năufal că, dacă nu se va vedea cu Leili, o să se omoare. Năufal se duce cu armata lui s-o ia pe Leili de la tribul ei, dar nu câștigă. Medjnun s-a întristat foarte tare, și Năufal, neputând să-l vadă în acest fel, pleacă din nou cu armata lui și câștigă. Totuși, tatăl lui Leili preferă moartea și pentru el însuși, și pentru fiica lui, în loc de căsătoria cu un nebun. Năufal își ia armata și vine înapoi, iar Medjnun și-a pierdut speranța și a dispărut.

El hoinărea și a ajuns la o bătrână, care i-a pus căpăstru și îl purta așa peste tot și cerea de pomană. Total nebun, Medjnun a fost condus de bătrână la locul de baștină al lui Leili, unde rudele l-au găsit și au fost disperate, pentru că din memoria lui a fost șters totul, cu excepția numelui lui Leili.

Cu o răscumpărare uriașă, cu daruri rare și bogate din Imperiul Bizantin, China și Taif, a venit la tatăl lui Leili un sol al lui Ibn-Salam. Au făcut nunta și Ibn-Salam a dus-o pe Leili acasă. Însă noaptea, încercând s-o atingă, Ibn-Salam a primit o palmă. Leili era hotărâtă să-l omoare pe soțul neiubit și să moară și ea. Ibn-Salam, fiind îndrăgostit, s-a resemnat să se mulțumească doar cu a se uita la ea.

Medjnun a aflat despre căsătoria lui Leili de la un vestitor, care i-a povestit și despre tristețea și castitatea ei. Medjnun este confuz... Tatăl lui Medjnun dorește să-i găsească un leac, așa că a venit la Medjnun, dar Medjnun nu l-a recunoscut. Cine s-a uitat pe sine, nu poate să-i recunoască pe alții. Tatăl lui îi spune cine este, plânge alături de Medjnun, îl imploră să fie bărbat, însă Medjnun nu-l ascultă.

Deznădăjduit, tatăl și-a luat rămas bun de la Medjnun. În curând Medjnun a aflat despre moartea tatălui său și și-a adus aminte de apropiații săi. Zi și noapte Medjnun plânge la mormântul tatălui, cerându-și scuze de la ”steaua care i-a dat lumină”.

De atunci animalele sălbatice din deșert au devenit cei mai buni prieteni ai lui Medjnun. Ca un cioban cu turma lui, Medjnun se plimbă înconjurat de fiare sălbatice și împarte cu acestea tot ce îi dăruiesc oamenii. El se roagă mereu. Și odată primește o scrisoare de la Leili. Ea a dat-o unui pribeag cu o frază: ”Sunt mai nebună decât o mie de Medjnuni”. Leili scrie despre milă fața de un prieten de joacă din copilărie, îl încredințează de fidelitate și de castitate, îl deplânge pe tatăl lui Medjnun ca pe al ei, îl imploră pe Medjnun să aibă răbdare, scrie: ”Nu te supăra că nu ai prieteni. Sunt prietena ta, nu-i așa?”. Medjnun a scris un răspuns imediat. Leili a citit și a plâns... În acea scrisoare s-au amestecat cuvintele de dragoste și de nerăbdare, reproșurile și invidia față de Ibn-Salam, care cel puțin poate s-o vadă pe Leili. Medjnun scrie: ”Balsamul nu poate să trateze rănile mele, dar, dacă tu ești sănătoasă, nu mai sunt trist”.

Medjnun a fost vizitat de unchiul său, Selim Amirit, care a venit cu mâncare și haine, dar n-a reușit să se apropie de Medjnun din cauza animalelor sălbatice. Acestea au mâncat tot ce a adus el. Medjnun nu mânca decât plante. Selim i-a povestit o istorioară, în care se elogiază un astfel de sihastru ca și Medjnun. Lui Medjnun i-a plăcut că unchiul lui îl înțelege și i-a cerut unchiului să-i povestească despre prieteni și despre mama: ”Cum trăiește acea pasăre cu aripile rupte? Aș dori s-o văd”. Selim, crezând că Medjnun își iubește mama, a dus-o la el. Mama i-a pansat rănile, l-a spălat pe cap, dar lacrimile sunt fără puteri. Medjnun îi zice: ”Lasă-mă cu tristețea mea!”, cade și sărută praful de lângă picioarele ei. Mama, plângând, s-a dus înapoi acasă și a încetat din viață. Zdrobit, Selim vine la Medjnun cu această veste. Medjnun, bocind, s-a prăbușit pe pământ. El plânge la mormintele părinților. Rudele lui încearcă să-l consoleze și să-l oprească acasă, dar Medjnun fuge în munți. Viața, chiar dacă ar dura 1000 de ani, îi pare o clipă, deoarece ”esența ei este o moarte”.

Soțul lui Leili o păzește și se plânge de destinul său. Încearcă s-o mângâie, dar Leili este rece și de neînduplecat. A venit un bătrân și a povestit despre destinul unuia, care strigă, chemând-o pe iubită, și hoinărește prin oaze. Leili i-a dat bătrânului niște cercei perlați și l-a trimis la Medjnun.

Pribeagul e la poalele muntelui încercuit de animale. Medjnun fuge la el. El este chemat la o întâlnire cu Leili la dumbrava de palmieri. ”Cum poate însetatul fugi de la Eufrat? Cum poate vântul să se lupte cu ambra?”. Medjnun o așteaptă pe Leili dedesubtul palmierului. Vine Leili, condusă de bătrân, dar se oprește la 10 pași de Medjnun. Ea nu-și iubește soțul, însă nu poate să-l înșele. I-a cerut lui Medjnun să citească o poezie. Medjnun a început să cânte... Cânta că Leili i se pare lui Medjnun ca un miraj, ca un izvor, care doar apare în visul unui pribeag însetat. Nu mai are încredere în fericire pe pământ... Medjnun se duce din nou în deșert, iar Leili, tristă, se întoarce acasă.

Tânărul nobil Salam Baghdadien, care a avut acest sentiment sublim, a auzit despre dragostea nefericită a lui Medjnun. Salam l-a găsit pe Medjnun și i-a oferit o slujbă, spunându-i că ar vrea să-i audă cântecele și îi cere să-l considere ca pe unul dintre acele animale domesticite. Salutându-l pe Salam foarte călduros, Medjnun încearcă să-l convingă pe el, spune că cine s-a plictisit de sine, nu poate trăi cu altcineva decât cu animalele. Salam îl conjură pe Medjnun să nu-i refuze ajutorul. Medjnun nu poate rezista implorării și se simte rău. Salam îl consolează pe Medjnun și îi spune că și el însuși a avut acest sentiment, dar a trecut, spune: ”Când tinerețea trece, soba încinsă se răcește”. Medjnun răspunde că este un rege al regilor iubirii. Iubirea este sensul vieții lui Medjnun. Salam tace rușinat. Câteva zile cei doi noi prieteni hoinăresc împreună, dar Salam nu poate trăi fără somn și pâine, așa că își ia rămas bun de la Medjnun și se întoarce la Baghdad.

Leili seamănă cu o comoară, pe care o păzește un șarpe. Ea se preface veselă cu Ibn-Salam, dar, în singurătate, plânge. Ibn-Salam s-a îmbolnăvit și a fost vindecat de un medic, însă apoi n-a urmat sfaturile acestuia. Pe corpul ”epuizat de prima boală, a doua l-a doborât”. Sufletul lui Ibn-Salam ”a scăpat de calvarul pământesc”. Leili își deplânge soțul, în ciuda faptului că s-a eliberat. Dar în suflet își amintește de Medjnun. După datină, ea trebuie să stea acasă 2 ani să n-o vadă nimeni. Acum ea poate plânge fără musafiri care o deranjau. Ea plânge și se roagă: ”Doamne, unește-mă cu făclia mea, din cauza focului căruia eu ard”.

A venit toamna, Leili s-a îmbolnavit și acum ea este gata să își ia rămas bun de la viață. Leili a fost sigură că Medjnun o să vină la mormântul ei, așa că și-a luat rămas bun de la mama ei și l-a lăsat pe Medjnun în grijă mamei sale.

Lacrimile lui Medjnun pe mormântul lui Leili sunt inepuizabile, el compune poezii despre despărțirea eternă. Doar 2-3 zile a trăit Medjnun pentru că ”moartea e mai bună decât o astfel de viață”. El moare, îmbrățișând mormântul iubitei. Rămășițele lui erau protejate de lupii fideli. Tribul lui Medjnun a aflat despre moartea lui. El a fost îngropat lângă Leili, iar în jurul mormintelor lor au făcut o grădină, unde veneau îndrăgostiții și unde se vindecau oamenii suferinzi.

Layla și Majnun sau Majnun și Layla?--Mycomp (discuție) 30 aprilie 2011 17:14 (EEST)[răspunde]