Discuție:Istoria Dobrogei

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Civilizatorilor Dobrogei?urata exprimare, neenciclopedica.Mare parte din articol e destul de partinitor, victimizeaza Dobrogea, e subiectiv. Stiu ca asa e scrisa majoritatea literaturii itorice, dar...nu mi se pare locul cel mai potrivit...--Radufan 9 aprilie 2006 15:25 (EEST)[răspunde]

  • Poate că într-adevăr nu este cea mai corectă formulare însă trebuie să menţionăm fără jenă sau scrupule legate de buna prietenie şi vecinătate cu poporul bulgar că în acei ani de război s-au petrecut fapte nedemne de o naţiune civilizată. Aşa cum România şi-a asumat Holocaustul şi şi-a cerut public scuze pentru acţiunile iresponsabile ale autorităţilor vremii aşa consider că ar trebui să îşi asume şi celelate state fapte de acest gen. Aşa a fost şi nu vorbim de un ev îndepărtat lipsit de prevederi stricte ale artei războiului ci de o epocă a reglementărilor internaţionale. Am scăpat de comunism, care "menaja" istoria conform intereselor lui, iar acum dăm de europenism care încearcă un alt tip de "menajare". Hai totuşi să lăsăm puţin mai pe lături considerente legate de moda politică de moment şi să ne bucurăm de istorie aşa cum este ea, sine ire et studio. --B. B. 10 aprilie 2006 21:40 (EEST)[răspunde]
Ca tot vorbeai de comunism, Ceausescu ar fi fost mandru de acest articol... "impartial". Bravos natiune! Halal sa'ti fie!
N-am pus in dubiu acuratetea faptelor petrecute, dimpotriva, ar trebui descrise in detaliu. E exprimarea care nu e de enciclopedie. Aluzii de acest gen exista in orice colt de istorie. Am putea extinde conceptul la "civilizatorul" rus, "invadatorul" german, etc. Eu nu vad aluzia, depinde de punctul de vedere dobrogean. Dara daca imi expui o serie de acte de brutalitate din partea bulgarilor, trag si singur concluzii despre caracterul moral al bulgarilor de ieri si de azi. --Radufan 10 aprilie 2006 22:18 (EEST)[răspunde]

[in 1877-1878] românii dobrogeni, autohtonii majoritari ai regiunii? Cel ce a scris asta trebuie sa creada ca maghiarii sunt astazi majoritari in transilvania.

Cum am mentionat si intr-un mesaj precedent, atributul "civilizatorul" nu-mi cade deloc bine si cer autorului sa-si revizuiasca exprimarea. Evenimentele respective care au atras acest atribut asupra bulgarilor, referitor la aceea etapa istorica, nu se deosebesc cu nimic de alte actiuni similare petrecute in istorie, cu exemple nenumarate, si care au atras cu sine ura celor suprimati. Astfel de atribute erau des atribuite germanilor, sovieticilor, colonizatorilor, etc. Articolul descrie destul de clar ce s-a intamplat si ramane la latitudinea cititorului sa traga concluzii asupra moralitatii actelor, in context. Sper ca autorul sa inteleaga si sa poata trece peste resentimente inutile, si sa reformuleze la "ocupatia civilizatorului bulgar", respectiv "civilizatorii Dobrogei". Mersi.--Radufan 19 iunie 2006 14:00 (EEST)[răspunde]

Ieri anonimul 86.127.1.196 a modificat articolul şi a comutat afirmaţiile care erau în favoarea României în defavoarea acesteia. Am pus eticheta PDVN pe articol în speranţa că autorii vor găsi o cale de mijloc. În general ar fi bine să ne abţinem în articole de la judecarea unei părţi sau a alteia. Dacă astfel de comentarii sînt necesare ele pot fi introduse prin citarea unor istorici sau a altor personalităţi. — AdiJapan  29 iunie 2006 08:56 (EEST)[răspunde]
Este foarte vadit din exprimare si din momentul istoric ales pt.a porni artiolul ca este o scriere cu caracter partinitor. Istoria Doborgei începe din Antichitate şi nicidecum în secolul 19. Articolul de pe Wikipedia englezeasca poate fi in acest caz un bun punct de plecare pentru rescrierea articolului.--Radufan 16 august 2006 11:34 (EEST)[răspunde]
Ar fi indicat sa introducem si ceva despre Cadrilater? Teoretic el face parte tot din Dobrogea. Cu acest prilej am putea aminti si de pierderea sa, de tratatul de la Craiova, care a stabilit definitiv granita intre Romania si Bulgaria prin schimbul de populatie... --Alex:D 16 august 2006 14:14 (EEST)[răspunde]

Am reetichetat articolul {{PDVN}}... Fraţilor, cartea de istorie de clasa a IV-a din anii '70 era mai obiectivă! Dmaftei 14 septembrie 2006 00:55 (EEST)[răspunde]

Bun, incepem rescrierea articolului, cf istoriei stabilite de academia romana, dar si cu mentionarea pretentiilor bulgaresti. Intrebare: redenumim acest articol "Istoria Dobrogei moderne"? si sa dezvoltam separat "Istoria Dobrogei Antice", "Istoria Dobrogei in Evul mediu", si mai apoi le reunim intr-un articol principal?--Alex:D|Mesaje 2 octombrie 2006 13:11 (EEST)[răspunde]

  1. Nu ştiu la ce te referi cînd spui "istoria stabilită de Academia Română", dar PDVN cere să fie incluse toate punctele de vedere susţinute de specialişti, nu numai de o parte.
  2. La lungimea pe care o are acum articolul nu se justifică să avem mai multe articole, ci putem avea secţiuni care tratează subiectul pe diferite perioade. Cînd va creşte îl putem diviza. — AdiJapan  3 octombrie 2006 06:21 (EEST)[răspunde]
Cand spun "istoria stabilita de Academia Romana" ma refer la firul rosu al articolului, coloana vertebrala, pe langa care mai bagam si celelalte pareri/versiuni. Mie mi se pare destul de mare articolul, mai ales ca e vorba doar despre perioada sec XIX-1914. Mai e destul de vorbit de Dobrogea antica, medievala (cu domnitorii ei, apoi Mircea, apoi turcii) fara sa vorbim de perioada 1918-astazi.--Alex:D|Mesaje 3 octombrie 2006 13:29 (EEST)[răspunde]

În orice caz, chiar dacă vom avea mai multe subarticole despre diverse perioade, tot trebuie să avem un articol numit "Istoria Dobrogei" care să cuprindă elementele esenţiale, în fapt rezumate ale articolelor detaliate. Felicitări pentru iniţiativă şi spor la lucru! — AdiJapan  3 octombrie 2006 14:00 (EEST)[răspunde]

Nici nu se pune problema, va exista un articol principal. Ma voi ocupa de Istoria Dobrogei dupa ce termin curatenia la Horthy.--Alex:D|Mesaje 3 octombrie 2006 14:17 (EEST)[răspunde]

Dece nu se spune nimic de Cadrilater[modificare sursă]

Cadrilaterul format din cele două judeţe din sudul Dobrogei face sau făcea parte din Dobrogea. O istorie a Dobrogei nu poate fi completă fără o prezentare a problemei cadrilaterului, când a fost câştigat de România, când a fost pierdut. Evident trebuie păstrat caracterul neutru, nici Românii nici Bulgarii nu şi-au furat cadrilaterul. Dar totuşi sunt nişte fapte care lipsesc, tratatul de la Bucureşti, cel de la Craiova etc. Sunt întrebări care necesită o prezentare. S-a făcut un schimb de populaţie sau nu.

Afil 23 octombrie 2006 04:53 (EEST)[răspunde]

E adevarat ca articolul nu este chiar foarte bine scris sau obiectiv, insa vandalismele repetate ale acelui user necunoscut sunt cele mai puternice intalnite de mine pe wikipedia, si credeti-ma am citit foarte multe articole si in romana si in engleza... Voi v-ati ,intrebat cine este acest individ, care vrea cu tot dinadinsul sa modifice exact pe invers afirmatiile din articol ? Si de cate ori nu a facut acest lucru ! ca m-am plictisit si eu.... voi nu ? Probabil ca este ori vreun roman frustrat rau de ceva, ori vreun bulgar sovin de la noi, ca stie bine romaneste... si e insistent rau.... :)) Nu puteti face nimic sa-l opriti ? Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Madalinfocsa (discuție • contribuții).

Articolul poate fi protejat, insa asa ceva sa intempla doar rareori, cand vandalismul este deosebit de intensiv. In acest caz nu cred ca situatia este asa de rea incat sa justifica o protejare, insa am de gand sa fac revert daca acest anonim din nou incearca sa impune punctul sau de vedere. --Anclation 10 noiembrie 2006 19:42 (EET)[răspunde]

eo nu strica, dar repare vandalism de natsionalisht romania. chitesht Istorija na Dobruzha se vede adeveru ca romania grabna bulgarski zemya

Articolul nu are nevoie de protecţie. Toate actele de vandalism de aici, cel puţin de o lună încoace, vin de la un domeniu îngust de adrese IP, evident de la o singură persoană, deci soluţia constă în a bloca intervalul respectiv de IP-uri. Din păcate toţi utilizatorii care au dat revert (Alex:D, Rebel, Emily, Laur2ro) au omis să avertizeze acest anonim! Ca atare nu poate fi blocat decît dacă vandalizează din nou... E uşor să ne plîngem şi să cerem protecţia articolului -- astfel împiedicînd contribuţii legitime -- dar e greu să punem Format:Test1 la pagina anonimului... — AdiJapan  12 noiembrie 2006 06:17 (EET)[răspunde]

vie kazvate "Este strict interzisă blocarea unui utilizator în scopul obţinerii unui avantaj într-o dispută", taka ne mozhete da me spirate

Aici nu e o dispută, ci vandalism curat. Anonimul care tot readuce pagina la o versiune anterioară (şi care mai recent introduce obscenităţi) nu şi-a justificat nicicum actele. — AdiJapan  13 noiembrie 2006 16:23 (EET)[răspunde]

is too much romania jingoist in articl[modificare sursă]

you put your nationalist shovinizt istory about bulgarian land. you must not do this. i make NPOV but you reverte. why?

Because your theories do not corespond with the truth, foud in many serious books of history. We are not interested to promote bulgarian shovinism, among others. You have plenty of space for your theories on the bulgarian Wikipedia.--Alex:D|Mesaje 7 decembrie 2006 00:28 (EET)[răspunde]

only romanian shovinist books say. search na google books... no serious book say like in article version of you. you must have NPOV, not romanian natsionalism not bulgarian natsionalism. this is wikipedia, is no one of natsionalist enciclopedia of you

Ce păcat....[modificare sursă]

...că peste tot diletanții se dau deștepți, și scriu articole și cărți de istorie parcă ar scrie jurnale și epopei. Istoriografia e știință, aici nu are loc patetismul cu „jertfele” și „iubirea gliei strămoșești”. Astea lăsați-le poeților și actorilor, sau ideologilor ceaușiști.--Mazarin07 (discuție) 28 mai 2011 01:44 (EEST)[răspunde]

Descoperiri arheologice[modificare sursă]

Arheologi francezi și români au descoperit în Delta Dunării locuințe din mileniul V î.Hr., ceea ce schimbă total istoria Nordului Dobrogei, așa cum era ea cunoscută până acum

Alți istorici care au scris despre Dobrogea[modificare sursă]

Alexandru Suceveanu