Discuție:Impozit

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dezvoltarea ulterioară a articolului[modificare sursă]

O privire sui-generis a noţiunii de impozit ar deosebi, din punct de vedere istoric, o poziţie reprezentată de economia liberală clasică, descrisă de Adam Smith şi aplicată cel mai bine de Hong-Kong, înainte de 1997, şi economia de tip comunist, în care statul, fiind proprietar exclusiv al avuţiei naţionale, nu avea nevoie de impozite pentru a-şi asigura sursele de venit. (În mod intenţionat nu am luat în considerare economia feudală, pentru că ea nu se mai aplică practic nicăieri în lume.)

Pe cale de consecinţă, nivelul de impozitare este situat între aceşti doi poli--economia liberală şi economia comunistă, cu succesele şi viabilitatea fiecăreia. O soluţie de mijloc ar fi social-democraţia, cu aspectele ei pro şi contra. Articolul de faţă exprimă, în forma lui actuală, ambele tendinţe--social-democrată în secţiunea Justificarea existenţei impozitului şi liberală în secţiunea Evaluarea sistemului fiscal român. Ideal ar fi ca evoluţia ulterioară a articolului să păstreze acest echilibru. Mulţumesc, Nerissa-Marie (discuţie) 9 mai 2010 19:41 (EEST)[răspunde]


Observând faptul că

(i) articolul „Taxă" conţinea câteva consideraţii pertinente legat de fiscalitatea română;
(ii) cuvântul „taxă” nu are ca definiţie, în limba română, o sumă de bani pe care un individ sau o entitate juridică o plăteşte către stat, ci doar o sumă de bani pe care un individ sau o entitate juridică o plăteşte către stat LA VAMĂ;
(iii) articolul „Impozit” conţinea o menţiune legată de caracterul strict românesc ar informaţiilor, care nu reflectă felul cum sunt gândite (i.e., calculate, prelevate etc) impozitele în alte ţări,

am operat următoarele modificări:

(i) am anulat pagina „Taxă", iar conţinutul ei l-am introdus la pagina „Impozit”;
(ii) cu informaţiile juridice şi fiscale privind impozitarea în România, de la articolul „Impozit”, am creat o nouă pagină, „Sistemul fiscal român”.

Sper ca modificările mele să întrunească toate viziunile legate de subiect--în principiu cele două articole descriu, acum, unul conceptul de impozit în general, iar altul, conceptul de impozit în România--şi în consecinţă să fie acceptat de comunitatea utilizatorilor. Nerissa-Marie (discuţie) 8 mai 2010 22:17 (EEST)[răspunde]