Discuţie:Avraam
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biblia este o colecţie de parabole care vorbesc despre trecutul, prezentul si viitorul omenirii.Chiar şi faptele reale descrise in carţile Bibliei au fost astfel „regizate” încât sa aibă o semnificaţie bine precizată. O punere în temă despre carţile Vechiului sau Noului Testament, ori despre Tora şi celelalte cărţi evreieşti este interesantă dar are o valoare mult inferioară celei a originalului şi este la fel de eficientă precum un antibiotic ce nu respectă doza prescrisă. Studiul Bibliei durează nu căţiva ani ci toată viaţa, iar rezultatele apar chiar din prima zi dar s-ar putea să fie vizibile după zeci de ani.
Am început să citesc Biblia crezând câ sunt ateu, dar mi-am schimbat părerea când mi-am dat seama că povestea despre întocmirea Evei (Eva înseamnă de fapt viaţă) poate de fapt să vorbească despre recombinarea genetică, de vreme ce întradevar femeia se poate obţine dintr-o singură „coastă” a lui Adam ( = bărbat ) şi anume „coasta” cu cromozomul sexual X, pe câtă vreme dintr-o „coastă” a Evei nu se poate obţine un bărbat. Plecând de la aceasta, la străvechea întrebare„cine a fost mai întâi, oul sau găina ?” eu voi răspunde fără ezitare : cocoşul. O dovadă a faptului că nu am înţeles greşit este şi aparenta „bâlbâială” din „Cartea Facerii” când se vorbeşte de două ori despre facerea omului : prima oară spune că l-a făcut bărbat şi femeie (adică bărbatul, care din punct de vedere genetic este androgin, având ambii cromozomi sexuali } şi abia apoi a făcut-o şi pe Eva care într-adevăr pare a fi luată din bărbat şi sortită a fi de la început jumătatea lui.
Ceva mai recent am citit o carte a unui autor român în care acesta încerca să demonstreze că Biblia nu este o carte inspirată de Dumnezeu (şi, în consecinţă, că acesta nu există) folosindu-se de nişte neconcordanţe REALE din cărtile ei, cum ar fi două genealogii diferite ale lui Hristos din două evanghelii diferite, şi multe altele. Avea dreptate, dar privea dintr-un unghi ce nu-i oferea prea multă vizibilitate ! Printre altele, se mira cum de a putut Dumnezeu să creeze lumina înainte de a crea soarele. Numai că, cele mai recente teorii ştiinţifice nu fac decât să adeverească faptul că totul a început cu o explozie orbitoare de lumină, acel bine cunoscut de acum Big Bang,şi planetele sunt stele ce s-au răcit, deci au apărut înaintea celor care acum încă mai sunt fierbinţi (deci Facerea nu greşeşte afirmând că Pământul a fost creat înaintea Soarelui).Iată deci că acel pasaj din Biblie care zice „Şi Dumnezeu a spus să fie lumină şi a fost lumină”, este mai actual ca oricând. Doar dacă nu cumva ader la o teorie a conspiraţiei la nivel planetar, care caută cu tot dinadinsul să ne convingă de autenticitatea acestei cărţi şi care durează de câteva mii de ani, de vreme ce vorbim de pasaje din Vechiul Testament !
Acestea sunt numai două dintre adevărurile descoperite şi care m-au făcut să studiez făra oprire Biblia iar, mai curând, tot ce înseamnă religie şi comportament religios, de mai bine de douăzeci de ani. Simt însă că se apropie un moment de răscruce atât pentru mine cât şi pentru întreaga omenire. Poate are legătură cu faptul că steagul Uniunii Europene cu cele douăsprezece stele se înalţă tot mai mândru în tot mai multe ţări iar „Apocalipsa” vorbeşte despre „o femeie cu o cunună de douăsprezece stele pe cap ce va naşte un copil de parte bărbătească ce va stăpâni toate neamurile cu un toiag de fier”, sau poate că întradevăr cuvântul biblic este o sămânţă mică ce creşte neîncetat până devine un copac ce nu se mai poate ascunde la umbra ierbii din jurul lui ! Oricum, mă învârt în cercuri prea puţin interesate de astfel de subiecte, şi cu atât mai puţin apte de a le înţelege. Sunt doar bieţi copii ce vor numai jucării şi suportă numai hrană moale. Dacă există cineva interesat să înghită ce îi dau eu să ronţăie şi care le poate citi sau asculta fără să-l ia somnul, mă poate contacta la adresa de mail www.mariantudorellazar@yahoo.com sau la numărul de telefon 0723323590.

