Direcția nouă în poezia și proza română

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Studiul publicat in 1872 este structurat, așa cum anticipă și titlul, în două parti: poezie și proză. Prima parte pornește de la câteva întrebări referitoare la viitorul României, la cultura țării și la posibilitățile de continuare a ceea ce fusese început de câțiva scriitori. Răspunsul acestor întrebări, după cum afirmă Maiorescu "atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi", iar manifestarea acestei direcții este literatura " în sensul cel mai larg al cuvântului".Este prezentat apoi si contextul politic al vremii, unul tulbure, confuz si întunecat prin "tendințele lipsite de princip". In acest cadru nesanatos iși face timid loc și literatura, incă nerecunoscută si "jună", dar cu un spirit "sigur și solid". Aceasta dă astfel o speranță pentru viitor, dar realitate poate deveni doar cu conditia de a fi inteleasă si primită de public, punându-se accent mai ales pe tineri. Prin cateva referiri la condiția anterioară a literaturii românești se trece la noua direcție ce e caracterizată de "simțământ natural", adevar, înțelegerea ideilor, valorificarea elementului național.

În continuare se dorește atragerea atenției publice si o scurta analiză a reprezentanților care "merită o atenție binevoitoare".