FC Dinamo II București

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Dinamo II București)
FC Dinamo II București
Informații generale
Nume completFotbal Club Dinamo II București
PoreclăCâinii roșii mici
Data fondării2003; acum 21 de ani (2003)[1]
Data desființării2022; acum 2 ani (2022)
Culori 
ProprietarBenel International SA (65%)
Asociația PCH (27%)[2]
Alții (8%)
Echipament
Acasă
Deplasare
Alternativ

FC Dinamo II București a fost echipa secundă de fotbal a clubului FC Dinamo București. Echipa a evoluat ultima oară în sezonul 2021-2022 al Ligii a III-a.

Înființată în 2003, echipa a debutat în Divizia C, dar a obținut promovarea în Divizia B în chiar primul sezon. În stagiunea 2004-05 a Diviziei B, Dinamo II a jucat în Seria a II-a și a încheiat pe locul opt. În sezonul imediat următor, Dinamo II a ocupat poziția a 15-a, retrogradând în Divizia C, competiție ulterior redenumită Liga a III-a.

După un singur sezon în Liga a III-a, Dinamo II a redevenit în eșalonul secund al fotbalului românesc, reușind să câștige Seria II din Liga a III-a 2006-2007.

Au urmat clasări pe locul 10, 9, 15, 12, 13 și din nou 13 în următoarele șase sezoane ale Ligii II. În sezonul 2012-13, acel loc 13 a însemnat o nouă retrogradare în Liga a III-a. Au urmat patru sezoane în eșalonul al treilea, cu clasări la jumătatea ierarhiei. În vara anului 2017, echipa a fost desființată de către Ionuț Negoiță din cauza nerentabilității economice.

La data de 17 august 2020, compania spaniolă Benel International SA care a cumpărat clubul de la Negoiță a decis să reînființeze echipa a doua, sub denumirea Dinamo B și a cerut Federației Române de Fotbal să înscrie echipa în Liga a III-a.[3] Federația a acceptat și i-a atribuit echipei un loc în seria 4.[4]

Jucători importanți[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ fcdinamo.ro. „FC DINAMO II BUCUREȘTI”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Fotbal:Benel International SA, noul acționar majoritar al clubului Dinamo”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Noul patron al FC Dinamo a reînființat echipa a doua a clubului”. Agerpres. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ frf.ro. „Programul seriilor Ligii 3, sezonul 2020-2021”. Accesat în .