Dictatorul (film din 1940)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dictatorul (The Great Dictator)
Poster Dictatorul
Rating AG - 2.png
Regizor Charles Chaplin,
Wheeler Dryden
Scenarist Charles Chaplin
Producător Charles Chaplin
Distribuitor United Artists
Distribuție Charles Chaplin,
Paulette Goddard,
Jack Oakie
Premiera 15 octombrie 1940, SUA
Durata 124 min
Limba originală engleză
Buget 2 milioane USD

Dictatorul (The Great Dictator, Marele Dictator) este un film regizat de către Charles Chaplin, care joacă și rolul principal. Lansat pe marele ecran la data de 15 octombrie 1940, filmul este o satiră a lui Adolf Hitler și a nazismului. Filmul lui Chaplin este excepțional mai ales pentru acea perioadă (1940), când Statele Unite ale Americii nu se aflau încă în război cu Germania nazistă, mai ales datorită faptului că este o satiră curajoasă de condamnare a lui Hitler și a nazismului și de asemenea pentru portretizarea persecuțiilor la adresa evreilor din Europa. El este celebru atât datorită faptului că este primul film "vorbit" al lui Chaplin, cât și datorită succesului său comercial foarte mare.

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Distribuția și paralele cu actualitatea vremii[modificare | modificare sursă]

În rolurile principale din film interpretează:

Adenoid Hynkel jucându-se cu globul pământesc.

Chaplin interpretează în film un dublu rol: cel al bărbierului evreu și cel al dictatorului fascist al Tomaniei, Adenoid Hynkel, personaj modelat după conducătorul Germaniei, Adolf Hitler. Țara în care se petrec aceste evenimente se numește Tomania (și simbolizează Germania nazistă).

Numele aghiotanților lui Adenoid Hynkel sunt similare celor ale aghiotanților lui Hitler. Garbitsch (pronunțat ca și "garbage" -gunoi, o traducere apropiată ar fi Gunoisch), mâna dreaptă a lui Hynkel este foarte apropiat ca nume cu Joseph Goebbels, iar Feld-mareșalul Herring este modelat după comandantul flotei aeriene Luftwaffe, Hermann Göring. Italia fascistă este transformată în "Bacteria", iar ducele Benito Mussolini este denumit ca Benzino Napaloni (o combinație între benzină și napalm).

O mare parte din film este reprezentată de scenele în care Hynkel și Napaloni discută cu privire la invadarea Austriei (în film Austria (Osterreich) este denumită Osterlich).

Filmul conține multe dintre scenele comice savuroase ale lui Chaplin.

  • Discursul lui Hynkel reprezintă o adevărată caricatură a stilului oratoric al lui Adolf Hitler, pe care Chaplin l-a studiat cu mare atenție.
  • Charles Chaplin, în rolul bărbierului evreu, își bărbierește un client pe muzica lui Johannes Brahms în Dansul Maghiar Nr. 5, care se difuza la radio, mișcându-se cu briciul pe ritmul muzicii.
  • Dar cea mai celebră scenă a filmului este reprezentată de dansul dictatorului Adenoid Hynkel cu un balon pe care este desenat globul pământesc în biroul său. Această scenă se desfășoară pe muzica lui Richard Wagner din opera sa Uvertura Lohengrin.
  • O altă scenă comică este cea în care Hynkel și Napaloni stau în scaune de frizerie și se ridică treptat (pentru a da impresia că fiecare este mai important decât celălalt) până ce unul dintre ei dă cu capul de plafon.

Filmul se termină cu scena în care bărbierul, fiind confundat cu dictatorul, se adresează unei mari audiențe și prin radio întregii națiuni, înainte de invadarea statului Osterlich de către Tomania (o aluzie evidentă la Anschluss-ul de către Germania a Austriei la data de 12 martie 1938). Chaplin își axează discursul pe explicarea motivelor care necesită încetarea ostilităților. Discursul controversat al lui Chaplin ar fi putut contribui la încetarea războiului, dacă statele beligerante l-ar fi luat în serios.

Semnele făcute de jandarmi pe vitrinele magazinelor populației evreiești din Ghetou sunt scrise în film în limba Esperanto, o limbă pe care Hitler a condamnat-o ca fiind creată de către evrei.[1]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Hoffmann, Frank W.; William G. Bailey (1992). Mind & Society Fads. Haworth Press. ISBN 1-56024-178-0 , p. 116: "În perioada interbelică, limba esperanto a fost, din păcate, implicată într-o serie de acțiuni politice. Adolf Hitler a scris în Mein Kampf că răspândirea limbii esperanto în întreaga Europă a fost o idee evreiască pentru a dispărea diferențele naționale astfel ca evreii să-și poată asuma poziții de autoritate.... După războiul câștigat de Germania asupra Poloniei (Blitzkrieg), Gestapo-ul din Varșovia a primit ordinul să 'aibă grijă' de familia lui Zamenhof.... Fiul lui Zamenhof a fost împușcat... iar cele două fiice au fost trimise în lagărul morții de la Treblinka."

Legături externe[modificare | modificare sursă]