Diana, Prinţesă de Wales

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Diana
Prinţesă de Wales
Diana, Prinţesă de Wales
Nume complet	Diana Frances Spencer[N 1]
Alte titulaturi	ASR Prinţesa de Wales Lady Diana Spencer Dist. Diana Spencer (detalii)
Născută	1 iulie 1961(1961-07-01)
	Park House, Sandringham, Norfolk
Decedată	31 august 1997 (36 ani)
	Pitié-Salpêtrière Hospital, Paris, France
Căsătorită cu	Charles, Prinţ de Wales (1981–1996)
Urmaşi	Prinţul William de Wales Prinţul Henry de Wales
Casa Regală	Casa de Windsor
Tată	John Spencer, 8th Earl Spencer
Mamă	Frances Burke Roche
Înmormântată	Althorp, Northamptonshire

Diana, Prinţesă de Wales (Diana Frances^{[N 1]}, născută Spencer) (1 iulie 1961–31 august 1997) a fost prima soţie a lui Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit. Fiii lor, William, Prinţ de Wales şi Prinţul Henry (Harry), sunt al doilea şi al treilea în linia de succesiune la tronul britanic şi a celor cincisprezece state supuse Angliei. De la căsătoria din 1981 până la divorţul din 1996 a fost numită Her Royal Highness The Princess of Wales (Alteţa Sa Regală Prinţesa de Wales), iar după divorţ, Diana, Princess of Wales (Diana, Prinţesă de Wales).

Figură publică de la anunţul logodnei sale cu Prinţul Charles, Diana a rămas centrul atenţiei aproape constante a privirii cercetătoare a massmediei din Marea Britanie şi din întreaga lume atât în timpul căsniciei sale, cât şi după divoţ. Moartea ei subită într-un accident de maşină a fost urmată de o dovadă spontană şi prelungită de jale publică. Replicile contemporanilor privind viaţa şi moştenirea lăsată de Diana au fost diverse, însă ceea ce a rămas este o fascinaţie crescândă a oamenilor pentru prinţesă. Mult aşteptata anchetă a medicului legist a ajuns la concluzia, în aprilie 2008, că Diana a fost ucisă în mod ilegal de şofer şi de fotografii insistenţi, care umblau după imagini insolite cu personaje celebre şi care o urmăreau.

Cuprins 1 Începutul vieţii 2 Descendenţa regală 3 Educaţia 4 Căsătoria 4.1 Logodna şi nunta 4.2 Copiii 4.3 Neînţelegerile şi separarea 4.4 Divorţul 5 Viaţa personală după divorţ 5.1 Munca de caritate 5.2 Vigilenţa în ceea ce priveşte SIDA 5.3 Minele terestre 6 Moartea 6.1 Omagiile, înmormântarea şi îngroparea 6.1.1 Monumente comemorative 6.2 Suvenire 6.3 Diana în Arta Contemporană 6.4 Evenimente recente 6.5 Teorii asupra unei conspiraţii 7 Opiniile contemporanilor 8 Titluri, onoruri, şi blazoane 8.1 Titluri şi stiluri 8.2 Onoruri 8.3 Blazoane 9 Moştenirea lăsată de Diana 10 Obârşia 11 Vezi şi 12 Referinţe 13 Bibliografie 14 Legături externe

[modifică] Începutul vieţii

Diana a fost cea mai mică dintre fiicele lui John Spencer, Vicontele Althorp, mai târziu al VIII-lea Conte Spencer şi a primei lui soţii, Frances, Vicontesa Althorp (fostă Onorabilă Frances Burke Roche şi apoi Frances Shand Kydd). La 1 iulie 1961, la 6.45 seara, Diana Frances Spencer s-a născut la Park House, casa pe care părinţii săi au închiriat-o pe moşia de la Sandringham, Anglia, a reginei Elisabeta a II-a şi a fost a botezată în 30 august 1961 la Biserica Sfânta Maria Magdalena, naşul ei fiind John Floyd. Ea a fost cel de-al patrulea copil al cuplului, având încă patru fraţi: Lady Sarah Spencer (născută în 1955), Lady Jane Spencer (născută în 1957), John Spencer (mort în 12 ianuarie 1960) şi Charles Spencer (născut în 1964). Ca urmare a divorţului părinţilor ei, în 1969 (din cauza legăturii amoroase a Lady-ei Althorp cu moştenitorul unei averi din vânzarea tapetului, pe nume Peter Shand Kydd), mama Dianei a luat-o pe ea şi pe fratele ei mai mic să locuiască la ea, într-un apartament din Knightsbridge, în Londra, unde Diana a mers la şcoală. De acel Crăciun, copiii au mers la tatăl lor de sărbători şi el nu le-a mai dat voie să se întoarcă la Londra, la mama lor. Lady Althorp a cerut la Tribunal custodia copiilor, însă mărturia mamei Lady-ei Althorp contra fiicei sale din timpul procesului a contribuit la decizia curţii de a acorda custodia Dianei şi a fratelui ei tatălui lor.

În copilărie, i-a avut drept parteneri de joacă pe prinţul Andrew şi Prinţul Edward, fiii mai mici ai reginei. După ce tatăl ei a dobândit titlul de Conte Spencer în 1975, Diana a devenit cunoscută drept Lady Diana Spencer. După ce şi-a terminat studiile, Lady Diana a devenit educatoare la o grădiniţă dintr-o suburbie a Londrei.

În 1976 Lord-ul Spencer s-a căsătorit cu Raine, Countesă de Dartmouth, singura fiică a romancierei Barbara Cartland, după ce a fost denumit "celălalt bărbat" în divorţul soţilor Dartmouth. În aceea perioadă, Diana a călătorit prin ţară, locuind uneori cu unul, alteori cu celălalt dintre părinţii ei — cu tatăl ei la reşedinţa din Northamptonshire şi cu mama ei, care s-a mutat pe Insula Seil, pe coasta de vest a Scoţiei. Diana, la fel ca fraţii ei, nu se înţelegea deloc cu mama ei vitregă.

[modifică] Descendenţa regală

Diana s-a născut în familia Spencer. În partea mamei, Diana avea strămoşi de origine englezi, irlandezi, scoţieni, americani şi armeni. Una dintre străbunicile ei, în partea mamei era moştenitoarea Frances Work din New York. Ea era şi descendenta Ducilor de Devonshire. În partea tatălui său, era descendentă a Regelui Charles al II-lea al Angliei prin patru fii ilegitimi:

• Henry Fitzroy, I -ul Duce de Grafton, fiul d-nei Barbara Villiers, I -a Ducesă de Cleveland
• Charles Lennox, I -ul Duce de Richmond şi Lennox, fiul d-nei Louise de Kérouaille
• Charles Beauclerk, I -ul Duce de St Albans|Charles Beauclerk, fiul lui Nell Gwyn
• James Scott, I -ul Duce de Monmouth|James Crofts- Scott, I -ul Duce de Monmouth, conducător al unei cunoscute mişcări de protest, fiul lui Lucy Walter

Ea a fost şi descendanta Regelui James al II -lea al Angliei printr-o fiică ilegitimă Henrietta FitzJames. Descendenţa este după cum urmează:

• James al II -lea al Angliei = Arabella Churchill (amantă regală)
• Henrietta FitzJames (fiica lui James al II -lea) = Henry Waldegrave, I -ul Baron Waldegrave
• James Waldegrave, I -ul Conte Waldegrave = Mary Webb
• James Waldegrave, al II -lea Conte Waldegrave = Maria Walpole
• Lady Anna Horatia Waldegrave = Lord Hugh Seymour
• Colonel Sir Horace Beauchamp Seymour = Elizabeth Malet Palk
• Adelaide Horatia Elizabeth Seymour = Vice-Admiral Sir Frederick Spencer, al IV -lea Conte Spencer
• Charles Robert Spencer, al VI -lea Conte Spencer = Hon. Margaret Baring
• Albert Edward John Spencer, al VII -lea Conte Spencer = Lady Cynthia Elinor Beatrix Hamilton
• John Spencer, al VIII -lea Conte Spencer = Onorabila Frances Ruth Burke Roche

Mama Henriettei a fost Arabella Churchill (amantă regală)|Arabella Churchill, sora lui John Churchill, I -ul Duce de Marlborough, de aceea era înrudită cu toţi unsprezece Ducii de Marlborough. Ea era înrudită şi cu Sir Winston Churchill. Alţi strămoşi notabili au fost: Robert I al Scoţiei|Robert Bruce; Henry al IV -lea al Angliei; Humphrey, Duce de Gloucester; Mary Boleyn; Lady Catherine Grey; Maria de Salinas; John Egerton, al II -lea Conte de Bridgewater; şi James Stanley, al VII -lea Conte de Derby.^[1]

Cei din familia Spencer au fost apropiaţi familiei regale britanice de secole, fiind favorizaţi mai ales din anii 1600. Bunica Dianei din partea mamei, Ruth Burke Roche, Baroană Fermoy|Ruth, Lady Fermoy, a fost o prietenă pe viaţă şi doamnă de companie pentru Elisabeta Bowes-Lyon|Regina Elisabeta, Regina Mamă. Tatăl ei a fost ofiţer al palatului în timpul Regelui George al VI -lea şi a Reginei Elisabeta a II -a.

În august 2007, Societatea Istorică Genealogică din Noua Anglie a publicat cartea lui Richard K. Evans "Strămoşii Dianei, Prinţesă de Wales, timp de doisprezece generaţii".

[modifică] Educaţia

Diana a fost educată mai întâi la Silfield School, Kings Lynn, Norfolk, apoi la Riddlesworth Hall în Norfolk şi la Şcoala de fete West Heath (mai târziu reorganizată ca New School la West Heath, o şcoală specială pentru băieţi şi fete) în Sevenoaks, Kent, unde ea a fost considerată a fi o studentă slabă, pentru că încercase şi picase examenele de nivel 0 de două ori. Sociabilitatea ei remarcabilă a fost răsplătită cu un premiu la West Heath. În 1977, la 16 ani, ea a plecat de la West Heath şi a urmat pentru scurt timp cursurile Institutului Alpin Videmanette, o şcoală particulară din Rougemont, Elveţia. În acea perioadă l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, care ieşea cu sora ei, Lady Sarah. Diana se remarca la înot şi scufundări şi îşi dorea să fie balerină. Ea a făcut balet o perioadă de timp, însă având 1,80 m înălţime, era prea înaltă pentru a deveni balerină profesionistă.

Diana s-a mutat în Londra înainte de a împlini şaptesprezece ani şi a locuit în apartamentul mamei sale, căci mama ei locuia în mare parte a timpului în Scoţia. Tatăl ei, Contele Spencer, i-a cumpărat, drept cadou la împlinirea vârstei de 18 ani, un apartament în valoare de 50.000 de lire sterline, la Coleherne Court, în cartierul Earls Court din regiunea Royal Borough în Kensington şi Chelsea şi ea a locuit acolo până în 1981 împreună cu trei colege de apartament.

Stabilindu-se în Londra, ea a urmat un curs de gătit pentru avansaţi şi a muncit mai întâi ca instructor de dans pentru cei mici, până când un accident de schi a obligat-o să lipsească trei luni de la locul de muncă şi i-a lăsat o rană permanentă. Apoi ea s-a angajat ca educatoare, s-a ocupat de curăţenie pentru sora ei Sarah şi câţiva dintre prietenii ei şi a muncit ca amfitrioană la petreceri.

[modifică] Căsătoria

Viaţa amoroasă a Prinţului Charles a fost mereu subiect de speculaţie presă şi el a avut legături cu multe femei fermecătoare şi aristocratice, inclusiv cu sora mai mare a Dianei, Lady Sarah Spencer. Charles a ieşit şi cu Davina Sheffield, moştenitoarea scoţiană Anna Wallace, onorabila Amanda Knatchbull (nepoata Contelui Mountbatten), Susan George (actriţă), Lady Jane Wellesley, moştenitoarea foarte bogată Sabrina Guinness şi Camilla Shand, printre altele. Având peste treizeci de ani, se făceau presiuni asupra lui să se căsătorească. În mod legal, singura cerinţă era că nu avea voie să se căsătorească cu o romano-catolică, altfel şi-ar pierde locul din ordinea la succesiune; o memberă a bisericii anglicane era de preferat. Pentru a avea aprobarea familiei sale şi a sfătuitorilor săi, orice posibilă mireasă trebuia să provină din mediul regal sau aristocratic, să fie virgină şi să fie protestantă.

Prinţul Charles o cunoştea pe Diana de câţiva ani, dar s-a interesat în mod serios de ea ca posibilă mireasă în vara anului 1980, când au fost invitaţi amândoi într-un sfârşit de săptămână la ţară, unde ea l-a privit cum juca polo. Relaţia s-a dezvoltat când el a invitat-o să navigheze, într-un sfârşit de săptămână la Cowes, pe iahtul Britannia. După aceea a invitat-o la Castelul Balmoral, reşedinţa scoţiană a familiei Windsor, pentru a-i cunoaşte familia. Diana a fost primită bine la Balmoral de regina Elisabeta a II-a, de Filip, Duce de Edinburgh şi de Regina Mamă. Apoi cuplul a ieşit de mai multe ori în Londra. Prinţul a cerut-o în căsătorie în 6 februarie 1981 şi Diana a acceptat, însă logodna lor a fost ţinută secret câteva săptămâni.

[modifică] Logodna şi nunta

Logodna lor a devenit oficială în 24 februarie 1981, când moştenitorul tronului i-a dat viitoarei prinţese un inel mare cât o nucă, în valoare de 30.000 £, constituit din 14 diamante înconjurând un safir. Diana a acceptat cererea imediat.

Tânăra de 20 de ani a devenit Prinţesă de Wales când s-a căsătorit cu Prinţul Charles în Catedrala St Paul, pentru că avea mai multe locuri decât Westminster Abbey, care fusese folosită anterior pentru nunţile regale, pe 29 iulie 1981, într-o aşa-numită "nuntă de basm" urmărită la televizor de 750 de milioane de oameni. La altar, Diana a inversat, din greşeală, ordinea numelor lui Charles, spunând Philip Charles Arthur George. Ea nu a spus nici că "se va supune", ceea ce a provocat senzaţie la vremea aceea. Nunta a început la 11:20 A.M. 21 (ora de vară britanică), iar Diana purta o rochie în valoare de 9000 £, cu o trenă lungă de 6,25 metri şi cu cele mai frumoase broderii.

[modifică] Copiii

În 5 noiembrie 1981, prima sarcină a Dianei a fost anunţată oficial şi ea a discutat deschis în faţa presei problema stării sale. În aripa privată numită Lindo a Spitalului St. Mary, din Paddington, în 21 iunie 1982, Diana a dat naştere primului ei fiu şi moştenitor, William. Au fost câteva discuţii controversate în presă când ea a hotărât să îl ia pe William, care era bebeluş, în prima ei vizită peste ocean în Australia şi Noua Zeelandă. Al doilea fiu, Prinţul Henry de Ţara Galilor, s-a născut după doi ani, în 15 septembrie 1984. Diana a fost o mamă devotată şi le-a dăruit cu generozitate fiilor săi dragoste, îmbrăţişări şi afecţiune. Ei erau pe primul loc în viaţa ei. Ea a fost cea care alegea şcoala, hainele lor şi planifica excursiile. Ea îşi aranja îndatoririle publice în jurul orarului lor.

[modifică] Neînţelegerile şi separarea

La scurt timp însă, relaţia cuplului de vis s-a răcit, o experienţă cu atât mai dureroasă cu cât s-a produs sub ochii omniprezenţi ai tabloidelor. Paparazzi au transformat-o pe Diana într-una dintre cele mai fotografiate femei din lume. În particular, ea a suferit de bulimie şi depresie. În 1992, Diana şi Charles s-au despărţit în mod oficial.

La începutul anilor '90, căsătoria Dianei cu Charles s-a destrămat, eveniment care a fost la început suprimat, apoi a devenit ştire de senzaţie de mass media internaţională. Se pare ca atât Prinţul cât şi Prinţesa de Wales au vorbit presei prin intermediul prietenilor, fiecare din ei învinovăţindu-l pe celălalt de eşecul căsniciei lor. Charles şi-a reluat vechea lui relaţie pre-maritală cu Camilla Parker-Bowles. Când a fost întrebat ce rol a avut Camilla în eşecul căsniciei sale, Diana a spus, într-un interviu la BBC, în cadrul unui program tv numit Panorama: "Ei bine, erau trei persoane în căsnicia noastră, deci era puţin înghesuială."^[2] În timpul interviului la televiziune, la Panorama, din 20 noiembrie 1995, Diana a confirmat că a avut o relaţie cu instructorul ei de călărie, James Hewitt.^[3] Charles recunoscuse că a avut o relaţie extraconjugală cu un an mai devreme, într-un interviu la televiziune cu Jonathan Dimbleby.^[4] Prinţul şi Prinţesa de Wales s-au despărţit în 9 decembrie 1992.^[5] Pe când o învinuia pe Camilla Parker-Bowles pentru problemele din căsnicia sa, în octombrie 1993, Diana îi scria unei prietene că bănuia că soţul ei era acum îndrăgostit de Tiggy Legge-Bourke şi vroia să se căsătorească cu ea.^[6] În 3 decembrie 1993, Diana şi-a anunţat retragerea din viaţa publică.^[7]

[modifică] Divorţul

În decembrie 1995, Regina a fost de acord cu "un divorţ rapid" al cuplului Charles şi Diana.^[8] Acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după acuzaţia, susţinută de Diana, că Tiggy Legge-Bourke avortase copilul lui Charles, dându-i motiv lui Tiggy să îl îndemne pe Peter Carter-Ruck să ceară scuze în public.^[8] Cu două zile înainte ca ştirea aceasta să apară, secretarul Dianei, Patrick Jephson, şi-a dat demisia, afirmând după aceea că Diana a "triumfat acuzând-o pe Legge-Bourke că a avortat".^[9] În 20 decembrie 1995, Buckingham Palace a anunţat public că Regina le-a trimis scrisori lui Charles şi Diana sfătuindu-i să divorţeze. Decizia Reginei a fost susţinută de Primul Ministru şi de seniorii din Consiliul de Coroană şi, după cum a anunţat BBC, a fost luată după două săptămâni de consfătuiri.^[10] Prinţul Charles a fost imediat de acord cu această propunere. În februarie 1996, Diana a anunţat că şi ea este de acord.

Divorţul a fost finalizat în 28 august 1996.^[7]

Diana a primit suma de circa 17 milioane £ prin hotărâre judecătorească, împreună cu un ordin legal care îi interzicea să dea mai multe amănunte presei.^[11]

Cu câteva zile înainte de hotărârea definitivă de divorţ, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a scris scrisori de brevetare a unor reguli generale pentru a stabili titlurile celor care s-au căsătorit cu un membru al Familiei Regale, după divorţ. Potrivit acestor reguli, deoarece nu mai era căsătorită cu Prinţul Charles de Wales şi asfel a încetat să mai fie un membru al Familiei Regale prin căsătorie, Diana şi-a pierdut titlul de Alteţa Sa Regală şi a fost numită numai Diana, Prinţesă de Wales. La Palatul Buckingham s-a ţinut o conferinţă de presă în ziua în care a fost luată hotărârea definitivă de divorţ, anunţând schimbarea de titlu a Dianei.

De la Palatul Buckingham s-a anunţat că Diana era totuşi în mod oficial membră a Familiei Regale, fiind mama celui de al doilea şi celui de al treilea pretendent, în ordinea succesiunii, la tron. Acest lucru a fost confirmat de reprezentanta Reginei, Baroana Butler-Sloss, care după o pre-audiere, în 8 ianuarie 2007, a susţinut că: "Sunt mulţumită că după moarte, Diana, Prinţesă de Wales a continuat să fie considerată membră a Familiei Regale."^[12] Se pare că acest lucru a fost confirmat în recenzia juridică a Înaltei Curţi asupra chestiunii Al Fayed & Ors contra Butler-Sloss.^[13] În cazul acela, trei judecători ai Înaltei Curţi au acceptat dovezile că "tocmai numele de ‘Reprezentnt al Familiei Regale’ presupunea parţialitate în contextul anchetei asupra morţii a doi oameni, dintre care unul era membru al Familiei Regale, iar celălalt nu era."^[13]

[modifică] Viaţa personală după divorţ

După divoţ, Diana a păstrat apartmentul din Kensington Palace, complet redecorat şi aceea a fost casa ei până când a murit.

Ea a ieşit cu un cardiolog foarte respectat din Pakistan, pe nume Hasnat Khan, care a fost numit "dragostea vieţii ei", ^[14] timp de aproape doi ani, înainte de încheierea relaţiei, de către Khan, datorită unor deosebiri culturale. ^[15][16] Curând după aceea, a început o relaţie cu Dodi Al-Fayed. Aceste amănunte au fost confirmate de martorii anchetei din Noiembrie/Decembrie 2007.

După divorţ, Diana a muncit în special pentru Crucea Roşie şi a dus o campanie asiduă pentru a curăţa lumea de mine terestre. Munca ei a avut un caracter umanitar mai degrabă decât politic. Ea şi-a urmat interesele în filantropie, muzică, modă şi călătorii— deşi avea totuşi nevoie de acordul regal pentru a-şi lua copiii cu ea în vacanţă sau pentru a reprezenta Marea Britanie în afara graniţelor. Fără a avea o casă de vacanţă sau unde să îşi petreacă sfârşitul de săptămână, Diana şi-a petrecut majoritatea timpului în Londra, adeseori fără fiii săi, care erau fie cu Prinţul Charles, fie la internat.

[modifică] Munca de caritate

Începând cu mijlocul şi pânâ la sfârşitul anilor ‘80, Prinţesa de Wales a devenit foarte cunoscută pentru susţinerea pe care o acorda mai multor proiecte caritabile. Acest lucru reieşea în mod natural din rolul ei de Prinţesă de Wales — toţi se aşteptau ca ea să viziteze spitale şi să aline suferinţa celor bolnavi şi prin aceasta, îşi asuma patronajul mai multor of organizaţii caritabile — şi se interesa de anumite boli şi de chestiuni în legătură cu sănătatea. Diana era o susţinătoare a Campaniei Internaţionale pentru Interzicerea Minelor Terestre, campanie care a câştigat premiul Nobel pentru Pace în 1997. ^[17]

[modifică] Vigilenţa în ceea ce priveşte SIDA

În aprilie 1987, Prinţesa de Wales a fost una dintre primele celebrităţi marcante care a fost fotografiată atingând o persoană infectată cu HIV în sediul organizaţiei 'lanţul speranţei'. Contribuţia ei la schimbarea opiniei publice în privinţa bolnavilor de SIDA a fost rezumată în decembrie 2001 de Bill Clinton la 'Conferinţa despre SIDA, în amintirea Dianei, Prinţesă de Wales':

„	"În 1987, când atât de mulţi încă mai credeau că SIDA se poate transmite prin atingere, Prinţesa Diana a şezut pe patul unui bolnav de SIDA şi l-a ţinut de mână. Ea a arătat lumii întregi că bolnavii de SIDA nu merită izolare, ci compasiune şi bunătate. Lucrul acesta a ajutat la schimbarea opiniei întregii lumi şi le-a adus speranţe bolnavilor de SIDA."	”
—Bill Clinton

[modifică] Minele terestre

În ianuarie 1997, fotografii cu Prinţesa făcând turul unui teren minat din Angola purtând o cască de protecţie şi o haină de protecţie au fost răspândite în lumea întreagă. În timpul acelei campanii, câţiva au acuzat-o pe Prinţesă de amestec în politică şi au declarat că ea se 'manifesta prea liber'^[18] În august 1997, cu câteva zile înainte de moarte, ea a vizitat Bosnia alături de organizaţia Supravieţuitorii Minelor Terestre. Interesul ei pentru minele terestre era centrat pe rănile provocate de ele, adeseori având ca victime copiii, la mult timp după ce s-a încheiat conflictul în care au fost minele terestre folosite.

Se crede că ea a influenţat semnarea, deşi numai după moarte, a Tratatului de la Ottawa, care a creat o interzicere internaţională asupra folosirii minelor anti-persoană.^[19] În introducerea sa, la Cea de-a Doua Lectură a Legii Contra Minelor de Teren din 1998 în Camera Britanică a Comunelor, Secretarul însărcinat cu Afacerile Externe, Robin Cook, a adus un tribut muncii depuse de Diana în ceea ce priveşte minele de teren:

„	Toţi distinşii deputaţi vor lua în considerare, din corespondenţa lor, imensa contribuţie adusă de Diana, Prinţesă de Wales, la înştiinţarea multor membrii în privinţa daunelor şi victimelor pe care minele de teren le fac. Cel mai bun mod al nostru de exprimare a aprecierii muncii sale şi a muncii organizaţiilor non-guvernamentale, care au dus campanii contra minelor de teren, este să aprobăm Legea şi să pavăm drumul spre o interzicere mondială a minelor terestre.[20]	”
—Robin Cook

Naţiunile Unite au făcut apel la naţiunile care produceau şi aveau depozite numeroase de mine terestre (China, India, Corea de Nord, Pakistan, Rusia şi Statele Unite ale Americii) să semneze Tratatul de la Ottawa, care interzice producerea şi folosirea minelor, ceea ce a urmărit Diana în campaniile sale. Carol Bellamy, Director Executiv al Fondului pentru ajutorarea Copiilor din cadrul Naţiunilor Unite (UNICEF), a precizat că minele de teren au rămas "o atracţie mortală pentru copii, a căror curiozitate înnăscută şi dorinţă de joacă le pun vieţile în pericol".^[21]

[modifică] Moartea

La 30 august, Diana şi Dodi au zburat din Sardinia spre Paris. Diana intenţiona să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineaţa următoare, după ce va petrece o noapte la vila lui Dodi din Paris. În acea seară, Diana şi Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi începând cu anul 1979. Fotografii de senzaţie au apărut şi ei. Spre finalul cinei, Dodi i-a spus şoferului să ducă maşina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi. Henri Paul, gardă personală la hotelul Ritz urma să fie noul şofer. Acesta a fost de acord cu această însărcinare, deşi băuse şi luase şi anti-depresive, care nu trebuie amestecate cu alcool.

În 31 august 1997, Diana a murit într-un accident de maşină în tunelul stradal numit Pont de l'Alma din Paris, împreună cu Dodi Al-Fayed şi cu şeful securităţii de la Hotelul Ritz din Paris, Henri Paul, care avusese misiunea de a conduce maşina Mercedes-Benz închiriată, prin Paris, pentru a se feri de paparazzi.^[22] Maşina lor Mercedes-Benz W140|Mercedes-Benz S280 neagră din 1994 s-a ciocnit de al treisprezecelea stâlp al tunelului. Tunelul cu două benzi era construit fără bariere metalice în faţa stâlpilor. Niniunul dintre cei patru ocupanţi nu avea centura de siguranţă.^{[N 2] [N 3]}

În timp ce se deplasau prin oraş, erau urmăriţi îndeaproape de paparazzi pe motociclete. La Place de la Concorde, Henri Paul a apăsat pedala de acceleraţie pentru a scăpa de presă. Când au ajuns la un tunel ce trecea pe sub Pont de l'Alma, şoferul conducea la o viteza estimată la 200 km/h, într-o zonă cu viteza restricţionată la 50 km/h. Paul a pierdut controlul maşinii în momentul în care au intrat în tunel, iar Mercedesul a ricoşat într-un zid şi s-a zdrobit literalmente de pilonii care susţineau partea superioară a tunelului.

Diana, încă în viaţă, însă cu răni grave la nivelul pieptului, a fost dusă la spitalul Pitié-Salpêtière, unde a avut un stop cardiac la câteva minute după ce a fost adusă. Chirurgii nu au reuşit să o resusciteze, iar la ora 3 dimineaţa i-a fost stabilit decesul. Diana era în vârstă de 36 de ani.

Jurnaliştii, care urmăriseră maşina, au sosit la pasajul subteran Alma în etape diferite. Serge Arnal, Christian Martinez şi Stéphane Darmon au ajuns primii, urmaţi rapid de Serge Benhamou. Înregistrările oferite de operatorii telefonie mobilă Itinéris şi SFR Serge Arnal susţineau că el a încercat să sune serviciul de urgenţă. Filmul luat din aparatele de fotografiat ale lui Christian Martinez şi Serge Arnal au dovedit că ei făceau fotografii maşinii şi / sau pasagerilor aproape imediat după sosirea lor acolo – nu era nicio ambulanţă prin apropiere în fotografiile lor.

Analizele sângelui au dovedit că Henri Paul era în stare de ebrietate mult peste limita admisă în timp ce conducea. El a condus cu viteză mare pentru a scăpa de jurnaliştii care îi urmăreau. Testele făcute au dovedit că el consumase o cantitate de alcool de trei ori peste limita admisă în Franţa. Garda personală a lui Fayed, Trevor Rees-Jones, care era pe locul din dreapta în faţă, a fost cel mai aproape de punctul de impact şi totuşi a fost singurul supravieţuitor al accidentului. Henri Paul şi Dodi Fayed au murit pe loc, iar Diana — fără centură pe locul din spate - a alunecat înainte în timpul impactului şi, fiind aruncată cu putere în interiorul maşinii, en violently thrown around the interior, "a ajuns" sub scaunul din faţa ei, având răni grave în zona inimii şi hemoragie internă.^[25] Ea a fost în cele din urmă, după destul de mult timp, transportată cu ambulanţa la Spitalul Pitié-Salpêtrière, făcând de două ori stop cardiac pe drum.^[25] În ciuda multor încercări de resuscitare, incluzând masaj cardiac intern, ea a decedat la ora 4 a.m. ora locală.^[26] Înmormântarea ei, în 6 septembrie 1997 a fost difuzată la tv şi urmărită de aproximativ 2.5 miliarde în lumea întreagă.^[27]

O anchetă juridică franceză, timp de optsprezece luni, a dus la concluzia, în 1999, că accidentul în care a murit Diana a fost cauzat de Paul, care a pierdut controlul asupra maşinii şi a condus cu viteză mare fiind în stare de ebrietate.^[28]

Începând cu februarie 1999, tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed (proprietarul Hotelului Ritz din Paris, pentru care muncea Paul) a pretins că accidentul a fost rezultatul unei conspiraţii,^[29] şi de atunci a susţinut că accidentul a fost organizat de Serviciile Secrete|MI6 urmând instrucţiunile Prinţului Philip, Ducele de Edinburgh.^[30]

Pretenţiile lui Fayed că accidentul a fost rezultatul unei conspiraţii au fost respinse de o investigaţie juridică franceză,^[28] şi de Operaţiunea Paget, precum şi de cercetările Poliţiei Metropolitane care s-au încheiat în 2006.^[31]

O anchetă condusă de judecătorul Scott Baker asupra circumstanţelor morţii Dianei şi a lui Dodi Fayed a începit la Curtea Regală de Justiţie, la Londra în 2 octombrie 2007 şi a continuat ancheta începută în 2004.^[32] Un juriu a decis în 7 aprilie 2008 că Diana a fosr ucisă din cauza modului negligent de a conduce al şoferului Henri Paul şi din cauza fotografilor. În ziua următoare, dl. Fayed a anunţat că îşi încheie campania pe care a susţinut-o timp de 10 ani pentru liniştea copiilor Prinţesei de Wales decedate.

Moartea tragică a prinţesei Diana a provocat o răbufnire de sentimente naţionale din partea britanicilor, nemaivăzută de la sărbătorirea finalului celui de-al doilea război mondial. Persoane îndoliate au adus peste două milioane de buchete de flori la palatele regale şi au stat la coadă peste 12 ore pentru a se semna în cartea de condoleanţe. Peste 3.500 de linii telefonice au fost deschise pentru donaţii într-un fond comemorativ, iar într-un an, fundaţia caritabilă constituită în memoria prinţesei Diana a adunat 133 de milioane de dolari, din care 48 de milioane de dolari au provenit din vânzarea discului lui Elton John Candle in the Wind 1997 şi 20 de milioane de dolari, din vânzarea unor suveniruri oficiale cu prinţesa de Wales.

După ce a fost criticată pentru că nu a împărtăşit durerea poporului britanic, familia regală a organizat înmormântarea Dianei ce a avut loc la catedrala Westminster în 6 septembrie. Sicriul Dianei a fost dus de la palatul Kensington Palace până la Westminster Abbey într-o caleaşcă trasă de cai. Aproximativ 1 milion de oameni au condus-o pe prinţesă pe ultimul său drum. Fiii Dianei, William, în vârstă de 15 ani şi Harry, în vârstă de 12 ani, însoţiţi de tatăl lor, prinţul Charles, de bunicul lor, prinţul Philip şi de unchiul lor Charles, contele Spencer, au dus sicriul în ultima parte a ceremoniei.

După ceremonie, trupul neînsufleţit al Dianei a fost dus într-un dric la vechea moşie a familiei sale, situată în apropiere de Althorp. Într-o ceremonie privată, a fost îngropată pe o insuliţă, umbrită de arbori, situată în mijlocul unui mic lac şi aflată la adapost faţă de aparatele de fotografiat.

[modifică] Omagiile, înmormântarea şi îngroparea

Funeraliile Dianei au avut loc în Westminster Abbey pe 6 septembrie 1997. Cu o zi înainte, după o absenţă lungă de o săptămână din faţa publicului, Regina Elisabeta a II-a şi-a adus omagiile fostei sale nore într-o transmisiune televizată:

„

"Din momentul în care groaznica veste a ajuns la noi, duminica trecută, am văzut, în toată Anglia şi în lume, expresia unei copleşitoare tristeţi pentru moartea Dianei. Am încercat cu toţii, in diferite moduri, să facem faţă acestui fapt. Nu a fost uşor să ne exprimăm sentimentul pierderii, deoarece şocul iniţial este adesea urmat de un amestec de alte sentimente: neîncredere, neînţelegere, nemulţumire - şi grijă pentru cei care rămân. Am fost cu toţii emoţionaţi în ultimele zile. Astfel, ceea ce vă spun acum, ca regină şi ca bunică, vă spun din inimă. Mai întâi, vreau să aduc omagii Dianei. A fost o persoană excepţională şi înzestrată cu multe calităţi. În vremuri bune sau rele, ea nu şi-a pierdut niciodată capacitatea de a zâmbi şi de a râde, nici de a-i inspira pe ceilalţi cu bunătatea şi căldura ei. Am admirat-o şi am respectat-o - pentru energia şi imlicarea ei în ajutarea altora, în special pentru devotamentul ei pentru cei doi fii ai săi. În această săptămână, la Balmoral, am încercat cu toţii să îi ajutăm pe William şi Harry să accepte pierderea devastatoare pe care au suferit-o. Niciunul dintre cei care au cunoscut-o pe Diana nu o va uita. Milioane de oameni care nu au cunoscut-o, dar simt că o cunosc, îşi vor aminti de ea. Eu cred că se pot învăţa multe lecţii din viaţa ei şi din reacţia extraordinară şi emoţionantă a oamenilor la moartea ei. Cred, la fel ca dumneavoastră, că amintirea ei trebuie păstrată cu drag. Aceasta este o ocazie pentru mine, în numele familiei, în special în numele Prinţului Charles, a lui William şi Harry, să vă mulţumesc tuturor celor care aţi adus flori, aţi trimis mesaje şi aţi adus omagii acestei persoane remarcabile. Aceste dovezi de bunătate au fost o sursă nesecată de ajutor şi alinare. Gândurile noastre sunt alături de familia Dianei şi de familiile celor care au murit în acelaşi accident. Ştiu că şi ei au fost nevoiţi să găsească forţă, după cele întâmplate, de la sfârşitul săptămânii trecute şi până astăzi, încercând să îşi vindece durerea şi apoi să înfrunte viitorul în lipsa unei persoane dragi. Sper că mâine vom reuşi cu toţii, oriunde am fi, să ne exprimăm mâhnirea cauzată de pierderea Dianei şi recunoştinţa pentru viaţa ei mult prea scurtă. Este o şansă de a arăta lumii întregi Marea Britanie, ca naţiune unită în mâhnire şi consideraţie. Fie ca cei care au murit să se odihnească în pace, şi fie ca noi, fiecare dintre noi, să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru o persoană care i-a făcut fericiţi pe mulţi, mulţi alţii."[33]

”

Moartea neaşteptată şi surprinzătoare a unei persoane regale foarte populare a adus declaraţii numeroase din partea unor persoane publice vârstnice din lumea întreagă şi multe omagii din partea membrii ai publicului. Ca reacţie la vestea morţii, oamenii au depus ofrande publice de flori, lumânări, cărţi poştale şi mesaje personale. Până în 10 septembrie, grămada de flori de lângă Grădina Kensington era înaltă de 1,52 metri în anumite locuri şi stratul de la bază începuse să se descompună.^[34] În aceeaşi zi, Fabio Piras, un turist din Sardinia, a fost condamnat la o săptămână de închisoare pentru că a luat un ursuleţ pe care îl lăsase un membru al publicului printre florile de la Palatul St James ca ofrandă adusă Dianei (această condamnare a fost redusă la o amendă de 100 £, reducere care a dus la lovirea lui, primind un pumn de la un membru al publicului, când părăsea tribunalul.)^[35] În ziua următoare, Maria Rigociova, o profesoară de gimnaziu în vârstă de 54 de ani, şi Agnesa Sihelska, tehnician în comunicaţii, în vârstă de 50 de ani, au primit fiecare câte o condamnare de 28 de zile închisoare pentru că au luat unsprezece ursuleţi şi mai multe flori din grămada care se afla în faţa Palatului St. James' Palace, în conformitate cu tradiţiile funerare slovace.^[36] Aceasta a fost, de asemenea, mai târziu redusă la o amendă (de 200 £ fiecare) după ce ele au petrecut două nopţi la închisoare.

Reacţia publicului la moartea Dianei a fost criticată la vremea aceea ca fiind "isterică", "naivă" şi "iraţională",^[37] critici care s-au repetat la cea de-a zecea aniversare, când Jonathan Freedland şi-a exprimat opinia că "A ajuns o amintire stânjenitoare, ca o propoziţie insipidă, plină de milă faţă de sine, a unui adolescent într-un jurnal... ne plecăm adânc dacă ne gândim la ea."^[37]

Înmormântarea Dianei a fost o revărsare universală de mâhnire la moartea ei.^[38] La înmormântare au participat toţi membrii familiei regale. Fiii ei, William şi Harry, au mers în urma cosciugului împreună cu tatăl lor, Prinţul Charles, bunicul lor, Prinţul Philip şi fratele Dianei, Earl Spencer. În timpul serviciului, Elton John a cântat o nouă versiune a melodiei "Candle In The Wind", şlagărul său de succes dedicat iniţial Marilynei Monroe. Titlul versiunii refăcute a melodiei a fost schimbat în "Lumânare în bătaia vântului 1997" şi textul se referă la Diana. Înmormântarea a avut loc în particular, mai târziu în aceeaşi zi. Prinţul de Wales, fiii Dianei, mama ei, fraţii şi surorile, o prietenă apropiată şi un preot au fost prezenţi. Corpul Dianei era îmbrăcat cu o rochie neagră, cu mâneci lungi, o rochie creată de Catherine Walker, pe care a ales-o în urmă cu câteva săptămâni. Un şirag de mărgele pentru mătănii a fost aşezat în mâinile ei, cadou primit de la gift Maica Teresa, care a murit în aceeaşi săptămână cu Diana. Mormântul ei este pe o insulă în cadrul teritoriului Parcului Althorp, unde se află căminul familiei Spencer.^[39]

Planul iniţial era ca Diana să fie îngropată în cavoul familiei Spencer la biserica locală de lângă Great Brington, însă fratele ei mai mic, Charles Spencer, al IX lea Conte Spencer, a spus că era îngrijorat în privinţa siguranţei publice, a protecţiei şi a atacurilor violente ale vizitatorilor care ar copleşi Great Brington. El a decis că dorea ca mormântul surorii sale mai mari să se afle undeva în siguranţă, unde să fie îngrijit şi unde să poată fi uşor vizitat de fiii ei şi de alte rude.

Insula estesituată pe un lac ornamental cunoscut ca Ovalul Rotund din cadrul Grădinilor Althorp Park. O potecă mărginită de treizeci şi şase de stejari, marcând fiecare an al vieţii ei, duce la Oval. Patru lebede negre înoată pe lac. Pe apă plutesc nuferi, care, alături de trandafirii albi, erau florile preferate ale Dianei.

La marginea de sud a Ovalului rotund se află Casa de vară, care a fost anterior situată în grădinile Casei Admiralităţii, Londra, iar acum adaptată pentru a servi ca loc memorial pentru Diana.^[40] Un vechi parc dendrologic se află în apropiere, conţinând copaci plantaţi de Prinţul William de Wales şi Prinţul Henry de Wales, precum şi de alţi membrii ai familiei şi chiar de însăşi Diana.

[modifică] Monumente comemorative

Imediat după moartea ei, multe locuri din lumea întreagă au devenit pentru scurt timp şi instantaneu locuri memoriale pentru Diana, unde publicul lăsa flori şi alte ofrande. Cel mai mare astfel de loc era la porţile palatului Kensington. Printre locurile memoriale permanente au fost:

• Grădina memorială pentru Diana, Prinţesă de Wales din Grădinile Regent Centre, Kirkintilloch
• Fântâna Memorială pentru Diana, Prinţesă de Wales din Hyde Park, Londra|Hyde Park, Londra inaugurată de Regina Elisabeta a II-a.
• Locul de Joacă Memorial pentru Diana, Prinţesă de Wales din Grădinile Kensington, Londra.
• Parcul Memorial Diana, Prinţesă de Wales Memorial Walk]], o potecă circulară între Kensington Gardens, Green Park, Hyde Park şi Parcul St James, Londra

În plus, mai sunt două monumente funerare în magazinul Harrods, care aparţine tatălui lui Dodi Al-Fayed, Mohamed Al-Fayed, din Londra. Primul monument este constituit din fotografiile celor doi îndărătul unei piramide care pe care se află paharul de vin pătat încă de ruj de la ultima cină a Dianei ca şi un inel de 'logodnă' pe care l-a cumpărat Dodi cu o zi înainte de moartea lor.^[41] Al doilea, dezvelit în 2005 şi intitulat "Victime inocente", este o statuetă de bronz statue a celor doi dansând pe o plajă ocrotiţi de aripile unui albatros.^[42]

[modifică] Suvenire

După moartea Dianei, Fundaţia Comemorativă a Dianei a primit drepturile la proprietatea intelectuală asupra imaginii Prinţesei.^[43] În 1998, după ce i s-a refuzat corporaţiei Franklin Mint licenţa oficială pentru a produce mărfuri cu marca Dianei, fundaţia a dat în judecată compania, acuzând-o că vinde ilegal păpuşi Diana, farfurii şi bijuterii.^[44] În California, unde a fost judecat cazul iniţial, este posibil să fie susţinut un proces care să urmărească păstrarea dreptului la publicitate în numele unei persoane decedate, însă numai dacă persoana aceea este din California. De aceea, Fundaţia Memorială Fund a intentat proces în numele statului şi după ce au pierdut li s-a cerut să plătească corporaţiei Franklin Mint penalităţi în valoare de 3 milioane £, care, în combinaţie cu alte taxe, au făcut ca Fundaţia Memorială să oprească toate donaţiile către societăţile caritabile.^[45]

În 2003, Corporaţia Franklin Mint i-a dat în judecată dret contra-atac; cazul a fost finalizat în cele din urmă în 2004, când fundaţia a acceptat o înţelegere făcută în afara sălii de judecată, cu o sumă care a fost donată unor cauze caritabile cu care au fost de acord ambele părţi implicate.^[46]

Acum, ca urmare a acest proces, două companii din California continuă să vândă suveniruri cu Diana fără a avea nevoie de permisiunea moştenitorilor Dianei: Franklin Mint şi Princess Ring LLC.

[modifică] Diana în Arta Contemporană

Diana a fost reprezentată de numeroase ori în arta contemporană de la moarte până acum.

În iulie 1999, artista britanică Tracey Emin, fiind faimoasă pentru premiul Turner primit, a creat câteva desene de gen monotip inspirate din viaţa publică şi particulară a Dianei pentru o expoziţie cu lucrări numită Templul Dianei, care a avut loc la Galeria Albastră din Londra. Lucrări ca Ei vroiau ca tu să fii distrusă (1999)^[47] făceau referire la bulimia Dianei, dereglarea digestiei, pe când alte desene monotipe includeau texte pline de afecţiune cum sunt Dragostea era de partea ta şi o descriere a rochiei cu mâneci bufante purtată de Diana. Alte desene evidenţiau Lucrurile pe care le-ai făcut pentru a-i ajuta pe ceilalţi, scris alături de un portret al Dianei făcut de Emin, Prinţesa de Wales fiind îmbrăcată în haine de protecţie mergând pe un teren minat în Angola. O altă lucrare era o schiţă delicată a unui trandafir desenat alături de fraza E foarte posibil să credem că te-au ucis (cu semnul distinctiv al lui Emin, adică greşeli de ortografie) referindu-se la teoriile asupra conspiraţiilor care s-au făcut în privinţa morţii Dianei. Însăşi Emin şi-a descris desenele spunând că "pot fi considerate ca fiind desene alcătuite din rămăşiţe, proaspete şi părând cam naive" şi "Este cam dificil pentru mine să nu desenez despre mine, ci pe altcineva. Dar am avut o mulţime de idei. Cred că sunt chiar sentimentale şi nu au deloc cinism."^[48]

Artista britanică Stella Vine a provocat o controversă publică în 2004 când Charles Saatchi a cumpărat Salut, Paul, poţi veni aici, mi-e foarte frică (2003), un tablou făcut de ea Dianei, Prinţesa de Wales. Titlul lucrării vine de la textul scris cu litere mari şi roşii, de la un capăt la celălalt al pânzei, o aluzie la majordomul Dianei, Paul Burrell. Vine a pictat 30 de tablouri cu Diana, fiind fascinată de teoriile asupra conspiraţiei în accidentul tragic al Prinţesei pe care le-a citit pe Internet.^[49] Vine a distrus multe dintre aceste tablouri la scurt timp după ce le-a creat.^[50] Ea le-a pus într-un vagonet pentru că nu avea destul spaţiu pentru a le usca sau a depozita picturile umede. Singurul tablou pe care l-a păstrat a fost mai târziu adăugat colecţiei lui Saatchi.^[49]

Vine a spus că era supărată că unor oameni, inclusiv rudelor ei, nu le plăcea imaginea pe care o contura ea pentru Diana, căci ea credea că nu era o imagine lipsită de respect, ci de fact un autoportret la fel de mult ca şi o descriere a Dianei: "Tabloul înfăţişează de fapt două femei. Una care locuia în Kensington Palace. Şi cealaltă care locuieşte pe strada Whitecross. "Mă uit la tablou," spune Vine, "şi mă văd şi pe mine.""^[49] În 2005, un nou tablou cu Diana, semnat de Vine, Ucisă, însărcinată şi îmbălsămată (2005), a fost cumpărat de George Michael cu 25,000 £, informa ziarul The Sun care condamna tablou pentru că era "macabru".^[51]

În 2005 artistul uruguayan Martin Sastre a prezentat în premieră, în timpul Bienalei de la Veneţia filmul Diana: Conspiraţia Trandafirului, o operă de ficţiune care începe în ziua în care lumea descoperă că Lady Di, vie, bucurându-se de o nouă viaţă fericită într-un orăşel brazilian sărac şi periculos aflat la periferia oraşului Montevideo, Uruguay. Filmul a fost filmat într-un cartier sărac uruguayan cu o Lady Di imitatoare din Sao Paulo, Brazil şi a fost ales printre cele mai bune lucrări de la Bienala Veneţiană de către Asociaţia Italiană a Criticilor de Artă. ^[52]

În 2007, Vine a făcut o nouă serie de tablouri cu Diana pentru prima ei expoziţie la galeria de Artă Modernă de la Oxford.^[53] Vine a spus că speră că noile tablouri vor evidenţia forţa şi vulnerabilitatea Dianei, ca relaţia ei strânsă cu cei doi fii, Prinţul William de Wales şi Prinţul Henry de Wales.^[50] Noile tablouri includau Diana ramificaţii (2007), Diana picnic în familie (2007), Diana văl (2007) şi Diana cărucior (pentru copii) (2007) care includea sloganul Fac legământ cu tine, ţara mea.^[54] În septembrie 2007, Immodesty Blaize a spus că a fost fermecată de tabloul de Vine numit Diana accident (2007) de la Galeria de Artă Modernă de la Oxford considerându-l "pe rând înfiorător, uimitor şi amuzant".^[55] Vine a spus în 2007 că a fost ăntotdeauna atrasă "frumuseţea şi tragedia vieţii Dianei".^[50]

[modifică] Evenimente recente

În 13 iulie 2006 revista italiană Chi a publicat fotografii în care prinţesei i se aşeza masca de oxigen în maşina distrusă în accident,^[56] în ciuda opririi publicării acestor fotografii.^[57] Fotografiile au fost făcute la câteva minute după accident şi o înfăţişează prăbuşită pe scaunul din spate în timp ce un asistent încerca să îi fixeze o mască de oxigen pe faţă. Editorul de la Chi şi-a apărat decizia spunând că a publicat fotografiile pentru simplul motiv că nu mai fuseseră văzute până atunci şi că a crezut că imaginile nu dovedesc lipsă de respect pentru comemorarea Prinţesei.^[57]

O nouă controversă a pornit din cauza apariţiei fotografiilor când au fost difuzate într-un documentar, pe Canalul 4, în iunie 2007.

La 1 iulie 2007 a avut loc un concert organizat de cei doi fii ai ei, cu ocazia aniversării a 46 de ani de la naşterea ei. Concertul a avut loc pe Stadionul Wembley şi a prezentat multe nume celebre pe scenă.

Filmul documentar din 2007, cu titlul Diana: Ultimele zile ale unei prinţese ne oferă detalii ale ultimelor luni ale vieţii ei.

Într-un episod din octombrie 2007 a serialului de televiziune Războiul grupului Chaser cu orice, Andrew Hansen a maimuţărit-o pe Diana "Cântec de laudă", care a creat imediat o controversă în mass-media australiană.^[58]

[modifică] Teorii asupra unei conspiraţii

Împrejurările morţii Dianei au fost subiectul unor numeroase teorii conspirative, unele fiind perpetuate de Mohamed Al-Fayed, al cărui fiu, Dodi Al-Fayed, a murit în acel accident. Fayed a afirmat că accidentul a fost organizat de MI6 îndemnul Prinţulul Filip, Ducele de Edinburgh.^[30] Fayed a acuzat serviciile secrete britanice şi franceze, poliţia şi serviciile medicale, Henri Paul, Tony Blair, Robin Cook, Lady Sarah McCorquodale, Rosa Monckton, Charles, Prinţ de Wales, John Stevens, Baron Stevens of Kirkwhelpington, Paul Condon, Baron Condon|Lord Condon, Victor Mishcon, Baronul Mishcon|Lordul Mishcon, Robert Fellowes, Baron Fellowes|Lord Fellowes, Michael Jay, Baron Jay de Ewelme|Sir Michael Jay, şi ziarele Daily Mail, The Mail on Sunday, The Daily Telegraph şi Sunday Telegraph de implicare în acoperirea sau participarea la uciderea ei.^[59]

În 2006 rezultatele unei anchete, convocată de Lord Stevens, fost comisar al Poliţiei Metropolitane, Operaţiunea Paget, au fost publicate şi au fost respinse toate afirmaţiile conspiraţiei pentru că erau nefundate.

La 2 octombrie 2007, a început o anchetă privind moartea ei, anchetă ce urma să dureze cel puţin şase luni. În concluziile sale din cadrul acestei anchete, legistul a declarat: „Teoria conspiraţiei promovată de Mohamed Al Fayed a fost examină amănunţit, şi s-a demonstrat că este fără substanţă.”^[60] Juriul a hotărât la 7 aprilie 2008 că moartea Dianei a fost cauzată de maniera neglijentă de conducere a şoferului Henri Paul şi a fotografilor paparazzi.^[61]

[modifică] Opiniile contemporanilor

O prezenţă iconică în viaţa publică, Diana a fost remarcată pentru compasiunea ei^[62] stilul, farmecul personal şi munca de caritate, dar şi pentru faptul că a avut o căsnicie nefericită alături de Prinţul Charles.

Din vremea logodnei sale cu Prinţul de Wales, din 1981, până după moartea ei într-un accident de maşină în 1997, Diana a fost una dintre cele mai cunoscute femei din lume — o celebritate proeminentă a generaţiei sale. În timpul vieţii sale, ea a fost adesea descrisă ca fiind cea mai des fotografiată femeie din lume. Un biograf a sugerat că Diana suferea probabil de tulburări de personalitate.^[63] Diana a recunoscut că se lupta cu depresia şi cu tulburări ale digestiei (bulimia), care s-au repetat de-a lungul vieţii ei de adult.

Biografa regală Sarah Bradford a spus: "Singura vindecare pentru suferinţa ei (a Dianei) ar fi fost dragostea Prinţului de Wales pe care şi-a dorit-o cu atât de multă pasiune, dar care i-a fost mereu negată. El a fost cel care a refuzat-o; modul în care el a discreditat-o în mod constant a dus-o la disperare."^[64] Diana însăşi a spus: "Soţul meu mă făcea să simt că nu eram deloc la înălţimea aşteptărilor şi de fiecare dată când simţeam că prind puţin curaj, el mă descuraja iarăşi..."^[64]

[modifică] Titluri, onoruri, şi blazoane

[modifică] Titluri şi stiluri

• Distinsa Diana Frances Spencer, 1 July 1961 – 9 June 1975
• Lady Diana Frances Spencer, 9 June 1975 – 29 July 1981
• Alteţa Sa Regală Prinţesa de Wales, 29 July 1981 – 28 August 1996
• Diana, Prinţesa de Wales, 28 August 1996 – 31 August 1997

Postum, la fel ca şi în timpul vieţii sale, toţi o numeau "Prinţesa Diana", titlu pe care ea nu l-a păstrat.^[65] Totuşi, ea a fost uneori numită (conform cu tradiţia în privinţa folosirii numelor de domnişoară după moarte) în mass-media "Lady Diana Spencer", sau doar "Lady Di". După faimosul discurs al lui Tony Blair ea a fost numită şi Prinţesa poporului.^[66]

Titlul complet al Dianei, când era căsătorită, era Alteţa sa regală prinţesa consoarta lui Charles Philip Arthur George, prinţesă de Wales şi contesă de Chester, ducesă de Cornwall, ducesă de Rothesay, contesă de Carrick, baroană de Renfrew, Lady a Insulelor, prinţesă de Scoţia.^[67]

[modifică] Onoruri

Onoruri britanice

• Linia de succesiune la tronul britanic a Reginei Elisabeta a II-a

Onoruri din străinătate

• Înalt Ofiţer, Ordinul Coroanei (Olanda)

[modifică] Blazoane

Format:Infobox COA wide

[modifică] Moştenirea lăsată de Diana

• Interesul Dianei în susţinerea şi ajutarea tinerilor a dus la constituirea Premiului in memoria Dianei, acordat tinerilor care au dovedit devotament altruist şi angajament în cauzele susţinute de prinţesă. În 2002, Diana a ocupat locul al III-lea în sondajul opiniei publice 100 dintre cei mai mari britanici, fiind înaintea reginei Regina Elisabeta aII-a şi a altor monarhi britanici.
• În 29 August 2007 fotograful peruvian Mario Testino a anunţat că pe 20 noiembrie el va organiza o licitaţie pentru fotografia Dianei în beneficiul victimelor cutremurului din Peru (la Londra de Phillips de Pury & Co). Fotografia a apărut în ediţia din 1997 a revistei Vanity Fair şi o înfăţişează pe Diana purtând o rochie neagră.^[68]
• Terenul de joacă în memoria Dianei, Prinţesa de Wales a fost construit în grădina Kensington şi a costat 1.7 million £.^[69]
• Aleea Dianei, Prinţesa de Wales a fost dedicată amintirii Dianei, Prinţesa de Wales, întinzându-se de la Kensington Gardens, Green Park, Hyde Park până în parcul St James.
• În 6 iulie 2004, regina Elisabeta a II-a a inaugurat oficial Fântâna în memoria Dianei, Prinţesă de Wales. Este situată în colţul de sud-vest al parcului Hyde din Londra.
• În 1999 Premiul în memoria Dianei, Prinţesă de Wales pentru tineri inspiraţi a fost fondat.

[modifică] Obârşia

Format:Ahnentafel top

Format:Ahnentafel-compact5

Format:Ahnentafel bottom

[modifică] Vezi şi

• Afacerea Burrell
• Concertul pentru Diana
• Fundaţia Memorială Diana, Prinţesă de Wales
• Squidgygate
• Şcoala cea nouă de la West Heath (Monumentul funerar al d-lui Al-Fayed pentru Diana)
• Regina (2006 film)
• Stella Vine

[modifică] Referinţe

[modifică] Bibliografie

• Anderson, Christopher (2001). Diana's Boys: William and Harry and the Mother they loved. United States: William Morrow; 1st ed edition. ISBN 9780688172046.
• Bradford, Sarah (2006). Diana. London: Penguin Group. ISBN 9780670916788.
• Brennan, Kristine (1998). Diana, princess of Wales. Philadelphia: Chelsea House. ISBN 0791047148.
• Brown, Tina (2007). The Diana Chronicles. New York: Doubleday. ISBN 9780385517089.
• Burrell, Paul (2003). A Royal Duty. United States: HarperCollins Entertainment. ISBN 9780007252633.
• Burrell, Paul (2007). The Way We Were: Remembering Diana. United States: HarperCollins Entertainment. ISBN 978-0061138959.
• Caradec'h, Jean-Michel (2006). Diana. L'enquête criminelle. France: Michel Lafon. ISBN 978-2749904795.
• Corby, Tom (1997). Diana, Princess of Wales: A Tribute. United States: Benford Books. ISBN 9781566495998.
• Davies, Jude (2001). Diana, A Cultural History: Gender, Race, Nation, and the People's Princess. Houndmills, Hampshire; New York, NY: Palgrave. ISBN 0333736885. OCLC 46565010.
• Denney, Colleen (2005). Representing Diana, Princess of Wales: Cultural Memory and Fairy Tales Revisited. Madison, NJ: Fairleigh Dickinson University Press. ISBN 0838640230. OCLC 56490960.
• Dimbleby, Jonathan (1994). The Prince of Wales: A Biography. New York: William Morrow and Company Inc..
• Edwards, Anne (2001). Ever After: Diana and the life she led. United States: St Martins Press. ISBN 9780312253141. OCLC 43867312.
• Rees-Jones, Trevor (2000). The Bodyguard's Story: Diana, the Crash, and the Sole Survivor. United States: Little, Brown. ISBN 9780316855082.
• Morton, Andrew (2004). Diana: In Pursuit of Love. United States: Michael O'Mara Books. ISBN 9781843170846.
• Morton, Andrew (1992). Diana Her True Story. United States: Simon & Schuster. ISBN 9780671793630.
• Taylor, John A. (2000). Diana, Self-Interest, and British National Identity. Westport, CN: Praeger. ISBN 027596826X. OCLC 42935749.
• Thomas, James (2002). Diana's Mourning: A People's History. Cardiff: University of Wales Press. ISBN 0708317537. OCLC 50099981.
• Turnock, Robert (2000). Interpreting Diana: Television Audiences and the Death of a Princess. London, UK: British Film Institute. ISBN 0851707882. OCLC 43819614.

[modifică] Legături externe

• Concert for Diana official website
• DIANA - The crash investigator and the mystery driver
• 9th Earl Spencer's Eulogy for Princess Diana Text, audio, video
• Prince Harry's Memorial Remarks on the 10 Year Anniversary of Diana's Death Text, audio, video
• Funeral and Eulogies for Princess Diana
• Prince Harry's eulogy to Princess Diana delivered on 8/31/07
• theworkcontinues.org - Diana, Princess of Wales Memorial Fund official website
• Last Will and Testament of Diana, Princess of Wales
• Diana Remembered from People Magazine
• Diana Spencer Public Contribution Website Memorial
• H.M. Coroner of Surrey: The Official Inquest Into The Deaths of Diana, Princess of Wales & Dodi Al Fayed
• (Scott Baker) Inquests into the deaths of Diana, Princess of Wales anf Mr Dodi Al Fayed
• Lord Stevens' Operation Paget Report Into The Death of Diana, Princess of Wales—published 14 December 2006
• The Goddess of Domestic Tribulations by Theodore Dalrymple Essay on the cultural significance of Princess Diana
• Public Tribute and Memorial website
• Memorial Page on FindaGrave
• Ten Years On: Why Princess Diana Mattered (TIME.com) several articles
• Lady Di: A Media Consecrated Icon. An essay on how the media has dislocated the legitimate role of religious institutions in providing traditional forms of religious experience to the masses
• BBC mini-site Diana One Year On pictures of Diana, Panorama interview video extracts, coverage of the funeral, how the UK newspapers reported her death
• Diana: timeline
• Format:Worldcat id

Peerage of the United Kingdom
Vacant Ultimul titlu deţinut de Mary de Teck	Prinţesă de Wales 1981 – 1996	Vacant Următorul titlu deţinut de Camilla Parker Bowles

Eroare la citare: <ref> tags exist for a group named "N", but no corresponding <references group="N"/> tag was found