Diamagnetism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diamagnetismul este proprietatea unui obiect, care se manifestă prin apariţia unui câmp magnetic în opoziţie cu un câmp magnetic aplicat din exterior. Mai exact, un câmp magnetic extern modifica viteza de rotaţie a electronilor în jurul nucleului atomic, astfel se schimba momentul magnetic al dipolului magnetic într-o direcţie opusă direcţiei câmpului magnetic exterior. Materialele diamagnetice sunt materiale cu permeabilitate magnetică mai mică decât μ0 (o permeabilitate relativă mai mică decât 1).
Prin urmare, diamagnetismul este o formă de magnetism, care se manifestă în prezenţa unui câmp magnetic extern. Acesta este, în general, destul de slab la cele mai multe materiale, spre deosebire de superconductori, care manifestă un efect puternic.
Cuprins |
[modifică] Proprietăţile diamagnetice ale materialelor
| Material | χm=Km-1 x 10-5 |
|---|---|
| Bismut | -16.6 |
| Carbon (diamant) | -2.1 |
| Carbon (grafit) | -1.6 |
| Cupru | -1.0 |
| Plumb | -1.8 |
| Mercur | -2.9 |
| Argint | -2.6 |
| Apa | -0.91 |
Toate materialele prezintă un comportament diamagnetic sub acţiunea unui câmp magnetic exterior. De fapt, diamagnetismul este un fenomen foarte general, pentru că toţi electronii pereche, inclusiv electronii de bază (electroni care nu sunt pe stratul de valenţă), vor aduce totdeauna o slabă contribuţie la răspunsul diamagnetic al materialului. Cu toate acestea, pentru materialele care prezintă o altă formă de magnetism (cum ar fi feromagnetism sau paramagnetism), diamagnetismul este foarte slab. Substanţele care prezintă îndeosebi caracterul diamagnetic sunt denumite materiale diamagnetice, sau diamagneţi. Materialele diamagnetice sunt acelea pe care, în general, "non-fizicieni" le consideră a fi nemagnetice, şi includ apa, lemn, cei mai mulţi compuşi organici ca petrolul şi unele materiale plastice, şi multe metale inclusiv cupru, în special cele grele cu mulţi electroni de baza, cum ar fi mercurul, aurul şi bismutul.
Materialele diamagnetice au o permeabilitate magneticărelativă mai mică decât 1, astfel susceptibilitatea magnetică este mai mică decât 0, şi sunt, prin urmare, respinse de câmpurile magnetice exterioare. Totuşi, pentru că diamagnetismul este o proprietate slabă, efectele sale nu sunt observabile în viaţa de fiecare zi. De exemplu, susceptibilitatea magnetică a materialelor diamagnetice, cum ar fi cea a apei este 
= −9.05×10−6. Cel mai puternic material diamagnetic este bismutul, = −1.66×10−4, desi grafitul pirolitic poate avea o susceptibilitate = −4.00×10−4. Totuşi, aceste valori sunt cu câteva ordine de mărime mai mici decât magnetismul manifestat de materialele paramagnetice şi feromagnetice.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Note
- ^ Nave, Carl L.. Magnetic Properties of Solids. HyperPhysics. Accesat în 2008-11-09.
[modifică] Legături externe
- Fişier video ce prezintă un trenuleţ în levitaţie magnetică
- Fişiere video ce prezintă diferite materiale diamagnetice levitând într-un câmp magnetic puternic
- Fişier video ce prezintă o bucata de grafit pirolitic in levitaţie
- Fişier video ce prezintă un magnet permanent din neodim levitând între două blocuri de bismut.
