Deus otiosus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Deus otiosus este un concept teologic folosit pentru a descrie un tip de zeu suprem creator care şi-a abandonat opera, retrăgându-se în cer şi nemaipăstrând relaţii cu lumea creată. Deus otiosus e traductibil prin: zeu care se odihneşte, zeu neutru, care nu participă la treburile lumii.

[modifică] Mitologie

Unele mituri^{[necesită citare]} explică acest abandon prin depărtarea forţată a cerului de pământ, altele^{[necesită citare]} prin întreruperea comunicaţiilor pământului cu cerul. Zeul creator şi-a delegat atribuţiile, totuşi, spiritelor naturii, personificări ale forţelor naturii.^[1] Dii otiosi se întâlnesc mai ales în mitologiile primitive, cu o largă răspândire în Africa, Melanezia şi America de Sud.

Zeul Numbakulla (tribul australian Arunta) dispare definitiv după creaţie. Zeul Malengfung (tribul Kai, Noua Guinee), după crearea universului, adoarme la marginea lui, însă vremelnic. La fel dispar şi zeii africani Olorun şi Nyamye.^{[necesită citare]}

În Africa, se întâlnesc şi forme intermediare, clasificate de mitologi în deus absconditus ^[2] (zeul ascuns), deus remotus (zeul îndepărtat), deus incertus (zeul incert, de fapt, nevăzut).

O definiţie in situ găsim la tribul sud-african Aniamba, explicând şi raporturile dintre oameni şi zeii retraşi: zeul principal al tribului e socotit un zeu egoist, care trândăveşte, abandonând lumea pe care a creat-o.^[3] De aici unii cercetători numesc pe orice deus otiosus, zeu obosit.

În Sumer, En-lil şi En-ki sunt zeii mai tineri care preiau atribuţiile deus otiosus-ului An.^[4]

În mitologia greacă, zeii începuturilor, Gaia şi Uranus, sunt înlocuiţi, treptat, de Titanii Cronos şi Rhea, apoi de Zeus, Hera şi ceilalţi olimpieni.

În mitologia vedică a hinduismului, Indra apare ca deus otiosus, în timp ce Shiva şi Vishnu sunt zeii mai tineri şi mai activi, atât mai cu putinţă de a fi cunoscuţi cât şi de interacţionat cu ei.

[modifică] Filosofia occidentală

Conceptul deus otiosus a fost atribuit deismului, un curent religios-creştin din sec. XVII-XVIII. Catolicul Toma de Aquino este însă cel care defineşte şi atribuie atât noţiunea de zeu ascuns cât şi pe cea de zeu neutru unei divinităţi a cărei existenţă nu poate fi cunoscută omului prin simpla contemplare sau cercetare a actelor divine.

Martin Luther foloseşte noţiunea de deus absconditus pentru a explica misterul şi depărtarea lui Dumnezeu.^[5]

[modifică] Note

1. ^ http://www.britannica.com/EBchecked/topic/159663/deus-otiosus
2. ^ Max Weber, apud Max Weber: Selections in Translation, ediţie de Walter Garrison Runciman, Cambridge University Press, 1978
3. ^ Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros, Bucureşti, 1983
4. ^ Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I. De la epoca de piatră la misterele din Eleusis, traducere şi postfaţă de Cezar Baltag, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000
5. ^ http://www.iep.utm.edu/l/luther.htm