Deus otiosus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Deus otiosus este un concept teologic folosit pentru a descrie un tip de zeu suprem creator care și-a abandonat opera, retrăgându-se în cer și nemaipăstrând relații cu lumea creată. Deus otiosus e traductibil prin: zeu care se odihnește, zeu neutru, care nu participă la treburile lumii.

Mitologie[modificare | modificare sursă]

Unele mituri[necesită citare] explică acest abandon prin depărtarea forțată a cerului de pământ, altele[necesită citare] prin întreruperea comunicațiilor pământului cu cerul. Zeul creator și-a delegat atribuțiile, totuși, spiritelor naturii, personificări ale forțelor naturii.[1] Dii otiosi se întâlnesc mai ales în mitologiile primitive, cu o largă răspândire în Africa, Melanezia și America de Sud.

Zeul Numbakulla (tribul australian Arunta) dispare definitiv după creație. Zeul Malengfung (tribul Kai, Noua Guinee), după crearea universului, adoarme la marginea lui, însă vremelnic. La fel dispar și zeii africani Olorun și Nyamye.[necesită citare]

În Africa, se întâlnesc și forme intermediare, clasificate de mitologi în deus absconditus [2] (zeul ascuns), deus remotus (zeul îndepărtat), deus incertus (zeul incert, de fapt, nevăzut).

O definiție in situ găsim la tribul sud-african Aniamba, explicând și raporturile dintre oameni și zeii retrași: zeul principal al tribului e socotit un zeu egoist, care trândăvește, abandonând lumea pe care a creat-o.[3] De aici unii cercetători numesc pe orice deus otiosus, zeu obosit.

În Sumer, En-lil și En-ki sunt zeii mai tineri care preiau atribuțiile deus otiosus-ului An.[4]

În mitologia greacă, zeii începuturilor, Gaia și Uranus, sunt înlocuiți, treptat, de Titanii Cronos și Rhea, apoi de Zeus, Hera și ceilalți olimpieni.

În mitologia vedică a hinduismului, Indra apare ca deus otiosus, în timp ce Shiva și Vishnu sunt zeii mai tineri și mai activi, atât mai cu putință de a fi cunoscuți cât și de interacționat cu ei.

Filosofia occidentală[modificare | modificare sursă]

Conceptul deus otiosus a fost atribuit deismului, un curent religios-creștin din sec. XVII-XVIII. Catolicul Toma de Aquino este însă cel care definește și atribuie atât noțiunea de zeu ascuns cât și pe cea de zeu neutru unei divinități a cărei existență nu poate fi cunoscută omului prin simpla contemplare sau cercetare a actelor divine.

Martin Luther folosește noțiunea de deus absconditus pentru a explica misterul și depărtarea lui Dumnezeu.[5]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ deus otiosus (religion) - Britannica Online Encyclopedia
  2. ^ Max Weber, apud Max Weber: Selections in Translation, ediție de Walter Garrison Runciman, Cambridge University Press, 1978
  3. ^ Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983
  4. ^ Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I. De la epoca de piatră la misterele din Eleusis, traducere și postfață de Cezar Baltag, Univers Enciclopedic, București, 2000
  5. ^ Luther, Martin [Internet Encyclopedia of Philosophy]