Dan Stoica (arhitect)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Dan Stoica (n. 16 decembrie 1936) a fost un opozant al regimului comunist.

[modifică] Biografie

Dan Stoica s-a născut la 16 decembrie 1936 în Bucureşti. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. În perioada când era student în anul III a participat la mişcările revendicative ale studenţilor din Bucureşti în 1956 (vezi Mişcările studenţeşti din Bucureşti din 1956). A fost printre organizatorii unui miting de solidaritate în Piaţa Universităţii, programat pentru ziua de 15 noiembrie 1956. Studenţii urmau să ceară satisfacerea unor revendicări cu caracter politic şi social; era însă prevăzută şi posibilitatea de transformare a mitingului într-o mişcare de răsturnare a regimului comunist, în cazul în care numărul participanţilor era mare. A fost arestat la 8 noiembrie 1956, fiind judecat în lotul "Ivasiuc". Prin sentinţa Nr. 481 din 1 aprilie 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la patru ani închisoare corecţională. A fost eliberat la 23 noiembrie 1960, după expirarea pedepsei.

După eliberare şi-a continuat studiile de arhitectură, lucrând apoi în calitate de arhitect la Constanţa. La data de 15 mai 1983 a plecat într-o călătorie în străinătate şi a refuzat să se întoarcă, stabilindu-şi domiciliul în Germania. Cooperativa Deservirea din Bucureşti.


[modifică] Bibliografie

  • Aduceri aminte şi realitate (Raport SRI din 1991, Arhiva CNSAS - România Liberă - Ediţie Specială 2007
Unelte personale