Leonardo da Vinci

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Da vinci)
Salt la: Navigare, căutare
Autoportret - Leonardo da Vinci; cretă roșie pe hârtie; 33.3 × 21.3 cm; cca 1512; Biblioteca Regală, Torino[1]

Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian.

Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei,[judecată de valoare] sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”).

Viața și opera[modificare | modificare sursă]

Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, noaptea, la ora 22:00 într-o sâmbătă, într-o casă, nu departe de Florența, în mica localitate Vinci (Anchiano). Există îndoieli referitoare la originea și la profesia părinților lui. Unele surse spun că tatăl său, Don Ser Piero, era moșier,[2] altele că era notar.[3] Iar despre mama lui, Caterina, unele surse spun că era fie servitoare sau fată de țărani săraci,[4] fie sclavă arabă[5].

Din cauza faptului că starea socială a părinților lui Leonardo era atât de diferită, ei nu s-au putut căsători unul cu celălalt. Ser Piero s-a căsătorit cu o anumită Albiera când Leonardo avea cam un an, iar Caterina la rândul ei s-a căsătorit cu altcineva. Mama vitregă, Albiera, moare la 28 de ani, în 1464, fără să aibă copii și a fost înmormântată la San Biaggio. Tatăl lui Leonardo,Piero, se recăsătorește de trei ori având șase fii de la cea de a treia soție și alți șase de la a patra soție. Așadar Leonardo a avut doisprezece frați și surori cu care nu a avut multe legături, dar care i-au creat probleme la moartea tatălui său, în legătură cu împărțirea moștenirii. Se crede că Leonardo a rămas în casa bunicului său, unde a primit o educație mai degrabă dezordonată, discontinuă, neregulată, de educația sa ocupându-se bunicul Antonio, unchiul Francesco și preotul Piero (cel care îl botezase). A învățat să scrie cu mâna stângă, de la dreapta la stânga, iar Vasari a spus că băiatul când studia, începea mai multe lucruri pe care la abandona pe parcurs. Neavând posibilitatea să-l ajute să înceapa o carieră juridică, tatăl său decide ca Leonardo să învețe să folosească abacul.

Leonardo a fost îngrijit se pare vreo doi-trei ani de mama sa, mai apoi fiind îngrijit de familia bunicului dinspre tată, Antonio. Fratele mai mic al lui Piero, Francesco, se pare că s-a ocupat de Leonardo, învățându-l agricultura. Leonardo învățase acasă să citească și să scrie italiana și în oarecare măsură latina, avea cunoștințe de matematică și muzică (învățase să cânte la liră), dar dat fiind faptul că era copil nelegitim (acești copii din flori purtau numele popular de „bastard”, fapt ce va influența viața lui Leonardo), era împotriva legii să meargă la o universitate.[6]

Începuturile carierei la Florența[modificare | modificare sursă]

Nu au rămas multe informații despre copilăria lui Leonardo, dar există un indiciu referitor la cum a început să picteze. Într-o zi un sătean a dorit ca tatăl său, Piero, să-i decoreze un scut pentru a-l vinde la Florența. Acesta i-a dat fiului său să îl decoreze, iar Leonardo a pictat un dragon puternic, ce părea a ieși din desen. Tatăl său a amuțit în fața picturii băiatului și i-a dat săteanului alt scut, iar lucrarea fiului său i-a arătat-o lui Andrea del Verrocchio, proprietarul unui renumit atelier de pictură. Când a văzut lucrarea, acesta a dorit să-l cunoască imediat pe Leonardo. Astfel a debutat Leonardo, la numai 14 ani.[necesită citare]

În 1468, la vârste de 96 de ani, bunicul lui Leonardo a murit. În anul următor tatăl lui Leonardo a devenit notar la Florența, mutându-se cu familia împreună cu unchiul lui Leonardo, Francesco, într-o casă din Florența, pe actuala Via Gondi, lângă Piazza della Signoria. În fața evidentului interes a lui Leonardo pentru desen, tatăl lui îl trimite în perioada 1469-1470 la atelierul lui Andrea del Verrocchio, care în acei ani era unul dintre cele mai importante, de unde plecau mari talente a acelor vremuri. Printre elevi erau nume care vor deveni mari maeștri ai generației următoare, ca Sandro Botticelli, Pietro Perugino, Domenico Ghirlandaio și Lorenzo di Credi. Atelierul efectua o activitate polivalenta de la pictură la variate tehnici de sculptură[în piatră,lemn],dar sopratut venea stimulată practica desenului,purtând toți colaboratorii la un limbaj aproape comun,datorită acestui fapt ,chiar și în zilele noastre este dificilă atribuirea unei anumite opere unui anumit elev . Se cunosc variate desene ieșite din atelier,care derivau de la exercițiile pe care maestrul îi punea pe elevi să facă,copiind pliurile țesăturilor sistemate pe modele de lut.De asemenea elevii învățau inginerie,tîmplărie,mecanică și arhitectură.La 5 august 1473 este datată prima sa operă certă Paesaggio con Fiume,care se găsește astăzi la Gabinetto dei Disegni e delle Stampe degli Uffizi.Atenția spre o descriere autentică a lumii naturale a fost o caracteristică constantă a lui Leonardo evidentă sopratut în perioada tinereții.Acest fapt îi atribuie contribuția la câteva opere ieșite din atelierul lui Verrocchio,ca Arcangelo Raffaele e Tobiolo[Londra,National Gallery]în care modul atât de real în care sunt pictați peștele și cățelul au fost propuse ca detalii ale stilului lui Leonardo,chiar dacă se tratează de detalii care nu sunt universal condivize.La fel peisajul din Madonna col Bambino e angeli[Londra]care amintește Paesaggio con fiume .La fel în Battesimo di Cristo,pictat de mai multe mâini,părerea luiGiorgio Vasari,confirmată mai târziu de critica modernă este că îngerul în primul plan la stânga și peisajul din fundal sunt pictate de Leonardo.În această operă se notează câteva trăsături din stilul lui Leonardo:atenția acordată elementelor vegetale sau expresivitatea chipurilor deseori reprezentate cu surâsuri ambigue,primele sugesti a unui stil "sfumato". Primele opere independente ale lui Leonardo vin datate astăzi între anul1469și începutul anilor șaptezeci înainte de Battesimo di Cristo. Tabloul "Bunavestire" (L'Annunciazione) (1473-1475) - în prezent în Galeria Uffizi din Florența - este o altă lucrare de început a lui Leonardo, iar anul 1478 este acela al realizării a două Madone, dintre care una se crede că ar fi "Madonna Benois", aflată în muzeul Ermitage din St. Petersburg. În martie 1481, călugării mănăstirii San Donato din Scoperto i-au comandat o compoziție având ca temă "Închinarea magilor" (Adorazione dei Magi), lucrare care nu a fost terminată, din ea nu a rămas decât schița, care prezintă interes pentru felul grupării personajelor și pentru caracterul original al tehnicii legate în istoria picturii de numele lui Leonardo: sfumato și jocul "clarobscurului". Rădăcina acestei tehnici rezidă în concepția artistului că "orice corp situat în aria luminoasă umple cu imaginile sale părțile infinite ale aerului din jurul său, căci niciun corp nu este terminat în sine (non è in sé terminato)".

Leonardo da Vinci: Il Condottiere, 1480 - British Museum, Londra

Viața intimă[modificare | modificare sursă]

În anul 1476 a fost denunțat anonim (împreună cu alți trei) de relații sodomice cu un băiat de șaptesprezece ani, Jacopo Saltarelli, un prostituat cunoscut.Chiar dacă la acea vreme la Florența homosexualitatea era destul de tolerată,pedeapsa era gravă:castrarea pentru adulți și amputarea unei mâini sau unui picior pentru tineri. În pofida acuzațiilor, a fost achitat din lipsă de martori. Dar Leonardo și ceilalți trei acuzați au rămas supravegheați de "Ofițerii Nopții" din Florența, un fel de poliție a moravurilor din timpul Renașterii. Nu există nici o dovadă să fi avut relații intime sau strânse prietenii cu femei. Toată viața el s-a înconjurat cu băieți frumoși, fapt reflectat și în arta sa. Criticii de artă contemporani cât și cei moderni[cine?] au presupus că era homosexual.[necesită citare]

Una din relațiile sale de mai lungă durată a fost cu Gian Giacomo Caprotti da Oreno (poreclit Salai, Drăcușor). Gian a fost angajat de Leonardo în 1488 pe la vârsta de zece ani, devenind atât servitor cât și asistent. Cealaltă mare prietenie a lui a fost cea cu contele Francesco Melzi, băiat de cincisprezece ani la întâlnirea lor în 1506, fiul unui aristocrat lombard care îl găzduia pe Leonardo în acele timpuri. Contele Melzi, însuși, într-o scrisoare, a descris sentimentele lui Leonardo către el precum un "sviscerato et ardentissimo amore". (Louis Crompton, History of Homosexuality, p. 269) Melzi a devenit cel mai apropiat elev și asistent, cât și moștenitorul său, trăind împreună cu Leonardo până la moartea artistului.

Anii la Milano (1482–1500)[modificare | modificare sursă]

În 1482, Leonardo intră în slujba ducelui Lodovico Sforza, supranumit Il Moro („Maurul”), din Milano. Motivul hotărâtor îl constituia atracția deosebită pe care o prezentau pentru el marile lucrări de irigație aflate în perspectivă. O alta variantă a deciziei lui Leonardo de a se stabili la Milano este că Lodovico Sforza era un fiu nelegitim (bastard), la fel ca Leonardo, un mare handicap din punct de vedere social în aceea perioadă pentru toți copiii născuți în afara căsătoriei. Exemplul ambițios al ducelui „Il Moro” era un atu in plus pentru Leonardo de a-l sluji pe ducele milanez. Așa se face că în scrisoarea adresată lui Lodovico Sforza, în care își oferea serviciile, Leonardo sublinia, în primul rând, aptitudinile sale tehnice și de-abia la urmă menționa ceva despre talentul său artistic. La Milano s-a instalat în aceeași locuință cu pictorul Ambrogio de Predis, împreună cu care în aprilie 1483 a semnat un contract pentru pictarea unor lucrări destinate bisericii San Francesco Grande din Milano. Așa s-a născut lucrarea "Madona din grota cu stânci" (Vergine delle rocce), pentru care există două versiuni, cea de la muzeul Luvru din Paris fiind socotită autentică.

Leonardo da Vinci: Ilustraţie pentru cartea De Divina Proportione a lui Luca Pacioli, 1509

Între anii 1490 și 1493 termină lucrarea "Cartea despre lumină și umbră", conținând teoria perspectivei aeriene și a culorilor, lucrează la probleme de hidraulică, de geometrie, de optică, contribuie la întreprinderile militare ale ducelui Sforza în calitate de inginer și arhitect. În același timp îl sprijină pe matematicianul Fra Luca Bartolomeo de Pacioli (zis și Paciolo) (1446/7–1517) în redactarea lucrării de teorie a artei, "De Divina Proportione", (scrisă la Milano în 1496–98, publicată la Veneția in 1509).

În perioada 1495-1498 realizează o mare compoziție murală, "Cina cea de Taină". Aceasta a fost realizată în fosta sală de mese a mănăstirii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano, atingând culmea măiestriei sale artistice. Spre deosebire de alți pictori care, în redarea acestui subiect, înfățișau clipa în care Iisus anunță că va muri în curând, Leonardo reprezintă desfășurarea dramatică ce urmează rostirii cuvintelor "Unul dintre voi mă va vinde", moment în care Apostolii, ce și-au revenit din surpriza primei clipe, își exprimă în mod diferit revolta lor sufletească, iar Iuda cuprins de panică schițează un gest de apărare.

Leonardo da Vinci: Cina cea de taină, 1495-97, - Santa Maria delle Grazie, Milano

Pictura a suferit de-a lungul secolelor alterări înspăimântătoare. Nefolosind tehnica de frescă, Leonardo utilizează un procedeu constând dintr-un amestec de ulei și tempera, pentru a reda mai bine nuanțele. Procedeul este însă nerezistent, și cu timpul a început să se desprindă de perete, din cauza umezelii provenite de la bucătăria situată în imediata apropiere a sălii de mese. Lucrările ulterioare de restaurare, ultimele începute în 1977, au reușit să reducă într-o oarecare măsură alterările suferite. Cu acest prilej a ieșit la iveală "albastrul leonardesc" (de ex. la mâneca apostolului Bartolomeu), cu luminozitatea lui neegalată.

Anii de peregrinări[modificare | modificare sursă]

Din anul 1499, Leonardo își începe seria peregrinărilor în diferite orașe ale Italiei. Trece prin Mantova (1499) unde se află Isabella d'Este, căreia îi execută portretul. La Veneția rămâne câteva luni, apoi se întoarce în 1501 la Florența, unde expune cartonul viitoarei compoziții "Sfânta Ana, Madonna, Pruncul și San Giovannino" (Sant'Anna, la Madonna, il Bambino e San Giovannino), trezind admirația tuturor.

Leonardo da Vinci: Gioconda, 1503-06, Muzeul Luvru, Paris

În martie 1503 Leonardo a început să lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Mona Lisa. Leonardo era foarte atașat de acest tablou, purtându-l mereu cu sine. Pictorul și istoricul de artă Lomazzo scrie că "Leonardo nu l-a terminat pentru că nu știa niciodată dacă nu mai avea ceva de spus... mereu se întorcea să lucreze la el, niciodată nu i se părea că l-a terminat". Trăsăturile fine ale femeii reprezentate redau o mobilitate permanentă, o curgere neîntreruptă a stărilor sufletești de o mare diversitate, cu un zâmbet misterios care oricând te aștepți să se accentueze, să se atenueze sau poate chiar să dispară. Se spune că Leonardo, pentru a întreține în timpul lucrului fugitivul zâmbet al modelului, punea să i se cânte o muzică de o deosebită suavitate.

Leonardo da Vinci: Bătălia de la Anghiari, 1503-05 (copie a unui anonim) - Colecţie particulară, München

În octombrie 1503, Senioria Florenței îl însărcinează pe Leonardo să picteze, pe peretele sălii Salone dei Cinquecento al Palazzo Vecchio , "Bătălia de la Anghiari" (Battaglia di Anghiari). Ea trebuia să redea desfășurarea luptei date la 29 iunie 1441, printr-o înșirare a episoadelor principale și anume, comandantul milanez cu călăreții săi înaintea bătăliei, pregătirile florentinilor, apoi diferitele faze ale luptei încoronate prin victoria florentinilor. Printr-o generalizare artistică genială, Leonardo sintetizează într-un singur tablou tematica propusă. Pentru aceasta a realizat un mare număr de schițe, păstrate în biblioteca castelului din Windsor (Marea Britanie). Pictura murală propriu-zisă nu s-a păstrat, pentru că Leonardo a încercat din nou un procedeu tehnic al fixării culorilor care a dat greș, și este cunoscută astăzi după còpii executate - printre alții de Rubens - pe baza schițelor lui Leonardo și a unei descrieri amănunțite făcute de Giorgio Vasari. Din această epocă datează opera "Neptun - zeul apelor", de la care nu s-a păstrat decât o schiță în cretă.

În anii 1506-1507, apoi și între 1508-1513, Leonardo se află din nou la Milano, unde locuiește la familia Melzi, dând lecții de artă tânărului Francesco, un băiat de cincisprezece ani. Cei doi se îndrăgostesc reciproc, și vor rămâne împreună până la moartea maestrului. Începe în acest timp să-și pună în ordine notițele științifice. Cunoaște pe Piero di Baccio Martelli, un celebru erudit, vestit prin lucrările sale de matematică, cu ajutorul căruia își dezvoltă cunoștințele de matematică. Se crede că tot în această perioadă ar fi lucrat la portretul lui "Ioan Botezătorul", aflat astăzi la muzeul Louvre din Paris.

Din 1514 până în 1516, Leonardo se găsește în Roma, chemat de Papa Leon al X-lea. Aici locuiește în palatul Belvedere, participă la organizarea grădinii botanice din parcul palatului, întocmește planuri pentru asanarea mlaștinilor pontice, notează entuziast ziua și ora când a rezolvat o problemă de geometrie, plângându-se totodată că papa i-a interzis disecarea cadavrelor, astfel că s-a văzut nevoit să-și întrerupă cercetările de anatomie.

Ultimii ani ai vieții în Franța[modificare | modificare sursă]

În octombrie 1515, regele Francisc I al Franței a intrat în Milano și, atras de puternica personalitate a lui Leonardo, l-a invitat în Franța, astfel că artistul, însoțit de Francesco Melzi, părăsește în toamna anului 1516 Italia și se stabilește în Franța, la Castelul Amboise, în micul conac Clos-Lucé.

În acel timp, în arta franceză se dezvolta un puternic curent italienizant, luptând împotriva influenței artei din Flandra. Leonardo a întărit, prin prezența sa, prestigiul artei și culturii Renașterii italiene în Franța.

În timpul șederii sale la Amboise, Leonardo a realizat o serie de desene de un puternic dramatism, redând fenomene de dezlănțuire a forțelor naturii, furtuni, ruperi de nori, cataclisme. Totuși, în primele luni ale anului 1519, sănătatea i s-a deteriorat în urma unui atac vascular cerebral. Cu partea dreaptă a corpului paralizată, este țintuit la pat, iar în ziua de 2 mai 1519 inima sa a încetat să mai bată.

Preocupările științifice[modificare | modificare sursă]

O prezentare a creației lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracție de preocupările științifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorința ambițioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii științifice cu cea artistică este un rezultat al concepției care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activității spirituale creatoare, în cunoașterea lumii și înțelegerii sufletului omenesc.

Leonardo da Vinci: Proiect pentru o maşină de excavat - Biblioteca Ambrosiana, Milano

S-au scris volume întregi despre Leonardo, înaintaș de seamă în astronomia modernă, în geometrie și mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de instrumente: elaborează tot felul de unelte, îndeosebi compasuri bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri parabolice, eliptice, proporționale. Se susține că Leonardo a inițiat metoda dublă în cinematică și ar fi constatat că, în mișcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al cărui desen se găsește în manuscrisele lui Leonardo.

Înainte de Copernic și Galilei, Leonardo însemna în jurnalul său: "Pământul este un astru asemănător Lunii...el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplinește același rol ca și Luna pentru noi". (Ms.D., fol.41). Oricare din aceste afirmații ar fi fost suficientă pentru a-l duce pe rugul inchiziției, așa cum s-a întâmplat cu Giordano Bruno, așa cum era să se întâmple cu Galilei.

Leonardo da Vinci: Proiect pentru o navă zburătoare - Biblioteca Ambrosiana, Milano

Mai mult ca orice știință, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcții tehnice, și-a imaginat posibilitatea unor mașini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.

În domeniul biologiei, este de menționat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele și structurile lor interne. Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunțime anatomia umană în comparație cu cea animală, în special a cailor.

Leonardo da Vinci: Anatomia umărului - Royal Library, Windsor Castle

În condiții vitrege, Leonardo desfășoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ și țesut, redându-le în desene de o mare putere de sugestie, alături de o deplină fidelitate științifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Gallery a castelului din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui "Tratat de Anatomie", care nu va fi însă realizat.

În istoria Urbanism-ului, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema orașului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortărețe.

Edificatoare pentru înțelegerea lui Leonardo sunt scrierile, "Tratatul despre pictură" (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau "De Ludo geometrico" (1514).

Concluzii[modificare | modificare sursă]

Moartea lui Leonardo da Vinci de Jean Auguste Dominique Ingres

Fiind la confluența atâtor curente care se înfruntau, era firesc ca personalitatea lui Leonardo, chintesență a epocii sale, să conțină în ea contradicții, compromisuri uneori. S-a scris mult despre tendințele homoerotice și înclinațiile spre magie ale lui Leonardo da Vinci (de exemplu în cartea Codul lui da Vinci (2003) de Dan Brown, care a făcut multă vâlvă, deși este considerat de unii ca fiind un roman de calitate submediocră). Nu există nicio evidență să fi avut relații intime sau prietenii strânse cu femei, s-a înconjurat cu tineri frumoși, care l-au însoțit în peregrinările sale, cum a fost contele Francesco Melzi, care a devenit atât cel mai apropiat discipol și asistent, cât și moștenitorul său. Amănuntele adeseori colportate nu sunt de cel mai bun gust. Toate acestea nu pot arunca vreo umbră asupra figurii marelui florentin. În timp ce uitarea a acoperit patimile mărunte și faima lipsită de fundament a potentaților contemporani lui, a rămas neatinsă gloria creației lui Leonardo în slujba vieții și a concepțiilor sale de larg orizont.

Opere majore[modificare | modificare sursă]

Desene și gravuri[modificare | modificare sursă]

Aflate în cea mai mare parte în Musée du Louvre (Paris), Royal Library (Windsor Castle), British Museum (Londra), Galleria Nazionale (Roma), Museo Nazionale (Torino), Gabinetto dei Disegni e Stampe Uffizi (Florența)

Picturi[modificare | modificare sursă]

  • Buna Vestire (1473-1475), Galleria degli Uffizi, Florența
  • Madonna Benois (1478), Muzeul Ermitage, St. Petersburg
  • Adorația magilor (1481-1482), Galleria degli Uffizi, Florența
  • Madona din grota cu stânci (La Vergine delle rocce) (1483), Musée du Louvre, Paris
  • Cina cea de Taină (1495-1497), Santa Maria delle Grazie,
  • Gioconda sau Mona Lisa (1503-1507), Musée du Louvre, Paris
  • Bătălia de la Anghiari (1503-1505), doar copii realizate de Rubens și de un anonim (ultima se găsește într-o colecție particulară, München)
  • Sfântul Ioan Botezătorul (1513-1516), Musée du Louvre, Paris
  • Portretul unui muzician Biblioteca Ambroniană din Italia

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Michael Rocke - Forbidden Friendships: Homosexuality and Male Culture in Renaissance Florence, Oxford University Press 1998, ISBN 0-19-512292-5
  • de Theodor Lücke (traducător și editor) - Leonardo da Vinci: Tagebücher und Aufzeichnungen, Deutsche Buch-Gemeinschaft, Berlin 1940 (scrisurile complete ale lui Leonardo da Vinci traduse după manuscrisele acestuia din limba italiană de Theodor Lücke)

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Domenico Laurenza, Mario Taddei, Edoardo Zano, Mașinăriile lui Leonardo (traducere: Andrei Niculescu), Editura RAO, București, 2008 - recenzie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Leonardo da Vinci
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Leonardo da Vinci.


Pictură Artă Sculptură
Pictori celebriPicturi celebrePictori români Muzee Sculptori celebriSculpturi celebreSculptori români
PicturăPictoriPicturiCurenteTehnici Curente SculpturăSculpturiSculptoriTehnici